Pentru mulți dintre ieșeeni a apărut în ultimele zile o dilemă care se cere lămurită:

-Oare ce ,, îl mână în luptă” pe domnul primar Gigi, de reușește să fie atât de imobil când orașul pe care chipurile, îl conduce, este complet acoperit de un strat de zăpadă de aproape un metru?

Să fie oare lenea sau prostia? Această dilemă poate avea ca răspuns oricare din cele două sau poate chiar pe amândouă, dar rezolvarea ei nu va mulțumi pe nici unul din locuitorii care luni dimineața vor trebui să își ducă copiii la școală, grădiniță sau vor trebui să meargă la muncă pentru ca să aibă de unde încasa primarul fotbaliator salariul său.

Sfânta tăcere cu care ne-a asurzit primăria în ultimele zile a fost întreruptă de o declarație a celui care se vede primar încă patru ani de acum încolo, așa că poate să își permită orice. Chiar și o obrăznicie!

“Facem apel la toti proprietarii de autovehicule care detin imobile cu curte, sa si le parcheze în afara carosabilului, pentru ca utilajele Citadin si Salubris sa poata opera si în zonele respective. De asemenea, rugam pe toti conducatorii auto sa faca tot posibilul ca, prin parcarea autovehiculului, sa nu încurce utilajele care opereaza pe strazile din Iasi. În aceeasi ordine de idei, rugam pe toti proprietarii sa-si curete de zapada trotuarul aferent proprietatii, fie ca sunt curti, imobile, societati comerciale etc. Precizam ca toate echipele care opereaza în acest moment vor fi însotite de politisti locali, care vor aplica amenzi în conformitate cu legislatia în vigoare tuturor participantilor la trafic care încurca utilajele de deszapezire din teren”, se arata in comunicatul trimis de primarie.

Ce face primarul care freacă menta de patru zile încoace cu slugile sale plătite din banul public? Ne amenință că ne dă amenzi!

Poate ar fi bine ca înainte să își umfle mușchii la locuitorii Iașului să ne spună dom’ primar unde și în care parcări amenajate de dumnealui în ultimii opt ani ar trebui să își ducă ieșenii autoturismele?

Sau cum ar putea să își mai miște mașinile acoperite de un metru de zăpadă și blocate apoi de un mal de zăpadă de un metru și jumătate rezultat de trecerea întârziată a unui plug?

Dar, cred că orice problemă poate fi până la urmă soluționată prin dialog, așa cum bine ne învață prim sinistrul nostru Boc. De aceea, îmi pun următoarea întrebare, la care aștept doar un răspuns cantitativ:

Cam ce șpagă ar trebui să dau pentru ca oamenii primăriei să îmi deszăpezească strada?

Și înainte să îmi dați vreo sumă, domnule primar, vă rog să luați în considerare că stau pe stradă cu domnul Dascălu. Poate, dă Dumnezeu și îmi faceți vreo reducere!

Pe domnul Petru Movilă nu am avut plăcerea să-l cunosc personal. E adevărat, în campania din 2008 am fost invitați împreună la o emisiune electorală pe Tele M, dar saluturile mele, precum și orice tentativă de schimburi informale de păreri, în cadrul unei emisiuni de o oră, au rămas fără răspuns. Domnul Movilă, sobru și întunecat, părea întruchiparea unui sfinx păstrător al secretelor relațiilor parlamentare româno-ucrainiene, relații la care s-a referit în permanență, indiferent de întrebările care i-au fost puse, dând întregii emisiuni un aer de straniu autism electoral.

Anii au trecut și iată că astăzi, guvernarea din care face domnia sa parte ne oferă o realitate politico-economică și socială, pe care cu siguranță un fan portocaliu nu și-ar fi putut-o imagina nici în cel mai negru coșmar. Practicând haiducia inversă, adică luatul de la cei mulți și săraci și împărțitul la cei puțini și bogați, activitate poreclită ,,reforma și modernizarea statului”, această guvernare a atins culmi ce păreau inaccesibile în ale lichelismului, incompetenței și prostiei arogante. Această prestație, a partidului din care face parte domnul Movilă, a dus la un climat exploziv în societatea românească, unde nemulțumirile populației, disperarea și sărăcia au ajuns să fiarbă ca într-un cazan sub presiune.

Într-o țară paralizată de indignare și disperare în fața mojiciei prezidențiale și a minuscului său lacheu care nu se mai dă dus, domnul Movilă în loc să analizeze ca un politician responsabil care se pretinde, care ar trebui să-i fie prioritățile, domnia sa are niște griji absolut bizare. În loc să mediteze la nemulțumirile alegătorilor săi, la greșelile proprii, la reforma propriului partid sau măcar la starea propriei filiale din care face parte și pe care era cât pe-aci să o conducă, stimabilul Movilă face donații de uniforme la muzeul Unirii și critică pe blogul său propriu consilierii liberali pentru starea în care a ajuns patrimoniul imobiliar al Academiei Române din Iași!

Acum, dacă pentru prima din grijile sale, aceea de a dona o copie a uniformei lui Cuza unui muzeu, nu putem avea decât o constatare amuzată a unui gest de un populism ridicol, ce denotă o disperată încercare de identificare cu noțiuni și valori care pot fi cu greu digerate de precara instrucție și târzia preocupare a unor cetățeni ca Movilă și Iordache, a doua grijă a mai sus numitului provoacă o senzație de obrăznicie paralizantă.

Să vii după patru ani de putere absolută pe toate planurile de decizie ale statului și să acuzi opoziția locală că filiala din Iași a Academiei în urma retocedărilor, normale de-altfel, nu a rămas cu spații suficiente și nu este lăsată să concesioneze un imobil de la Consiliul Județean și să tragi de aici concluzia că în Iași cultura este sabotată de opoziție, mi se pare o fractură logică pe care numai o minte plutind într-un univers paralel poate să o înțeleagă.

Nu o să stăm să analizăm acuma faptul că Academia Română a devenit după Revoluție o imensă supapă de sifonare a bugetului public, decontând saci de bani pentru pârțuri fâsâite ale unor dinozauri în așteptarea candelei. Ajunge pentru oricine să citim numele celor care fac parte din lista de ,,nemuritori” de la București, Iași sau de aiurea, și să încercăm să ne amintim dacă vreo inițiativă sau contribuție a acestor cetățeni a adus vreo brumă de progres în mersul chinuit al acestei societăți.

Poate ar putea să ne precizeze domnul Movilă contribuția revistelor ,, Fuzzy Systems”, ,,Cellulose Chemistry and Technology” sau ,,Pedogenetical Factors and Processes from the temperate zona” la cercetarea științifică ieșeană și la veniturile obținute de aceasta. Până una alta, aceste reviste finanțate din generosul buget al Academiei nu fac altceva decât să găzduiască studii discutabile ce nu folosesc decât unor ego-uri inflamate și întreținerii eternei sfade între ,,luminoșii” savanți lansați cu voie de la partid. Ne referim aici la partidul acela mai vechi și nu la acesta mai nou din care face parte și domnul Movilă, deși puntea de legătură între cele două este menținută proaspătă prin prestațiile securiștilor, care au ținut trează ,,flacăra” dedulcirii din bugetul public.

Așa că, domnule Movilă, mai încet cu cultura pe scări că de la atâtea șpagaturi intelectuale și volte în absurd se ivește pericolul să se rupă tighelul uniformei de roșiori cu care defilați prin târg. Iar pe uniforma de paradă ruptă în cur, nu dă bine să vă agățați la chiept Medalia pentru Revoluția din Decembrie 1989, pe care ați obținut-o mai mult ca sigur drept mulțumire pentru eroismul cu care ați rezemat cu mâna antena de pe dealul Măgurii din Țibana, acolo unde s-a desfășurat Revoluția în fața singurului televizor din comună ce putea fi alimentat de la o baterie de Dacie.

Se pare, că în sfârșit a înțeles și Curtea Constituțională că există viață și după guvernul Boc, așa că bețivului de la Cotroceni și micului deszăpezitor li s-a dat cu legea comasatelor de țeastă creeându-se astfel posibilitatea unor alegeri mai normale și cât de cât democratice.

Dacă s-ar reveni și la posibilitatea de a alege în două tururi, chiar că ar fi ca de Crăciun. Apropo, unde erau stimabili noștri parlamentari liberali când a trecut legea electorală prin Parlament ca trenul prin gară! Bănuiesc că pe la Antena 3… combătând de zor guvernul!

În iunie deci, vom avea alegeri în Iași și ar fi cazul să ne uităm în jur ca să vedem cam ce ofertă ar exista pentru un alegător lucid și cu capul pe umăr:

La primărie în poll position este catastrofa de primar, stimabilul domn Nichita. Cred că cea mai bună descriere a activității stimabilului Gigi în Palatul Roznovanu de-a lungul mandatelor sale, este dată de o întâmplare care a avut loc ieri, vineri 27 Ianuarie.

Asociația Oamenilor de Afaceri Iași a organizat o audiere publică cu tema ,, Mecanisme de sprijinire a firmelor ieșene de către autoritățile locale și județene” la care, din partea Primăriei s-a prezentat un asistent de consilier al primarului! Adicătelea, ca să înțeleagă și conu’ Gigi, ar fi cam cum s-ar întâmpla dacă la nunta onorabilei sale fiice, domnul Ponta și-ar trimite ca reprezentant un văr de-al doilea de cumătru!

Frumusețea acestei întâmplări nu este dată numai de această absență, ci mai ales de cauza ei. Și anume, că acestă lipsă este motivată prin faptul că în fiecare vineri de la 5.30 p.m, primul fotbaliator al Iașului împreună cu țuțerii săi de la Primărie, Clubul Poli și Poliția Locală, adică slugile personale plătite cu banii contribuabilului, au meci de fotbal.

Așa că, divinitatea ar face bine dacă în planurile ei de a blagoslovi Iașul cu vreun cutremur, incendiu sau vreo altă catastrofă să facă bine să nu o pună vineri după amiază. Că nu de alta, dar ar fi păcat să lase cetățenii singuri și neajutorați în fața calamităților!

Întorcându-ne la oferta electorală, mai avem opțiunea Ciuhodaru care ne-a demonstrat că face parte din aceeași familie politică care reunește spirite înalte cum ar fi Năstase, Boc sau domnu’ Gigi, aceea a politicienilor handicapați de extirparea simțului ridicolului. După opinia mea, o opțiune destul de proastă!

Mai avem și varianta Oprea, dar aceasta nu poate fi luată în serios de nimeni. Domnul rector nu ar fi în stare să câștige nici măcar un scrutin de președinte de scară de bloc după prestațiile sale politice.

Încheiem cu negroteiul oferit de partidul domnului Diaconescu și eventual, ca întotdeauna când există o posibilitate să se facă de râs, stimabilul socru al deputatei frenetice Dobre.

Concluzia la care ar ajunge orice om normal și cu scaun la cap care ar fi confruntat cu această ofertă de candidaturi ar fi ca PNL-ul să propună un candidat la Primărie. Să ia aminte domnul Fenechiu la practica bunului său prieten și aliat, ne referim la domnul Gigi, care a pus candidați ai PSD-ului în toate orășelele și târgurile din județ mai puțin în Iași, fără să țină cont de alianța cu liberalii.

Nu de alta, dar ca să ai viitor în politică, uneori mai trebuie să dai prioritate și intereselor partidului care te-a făcut om în fața intereselor proprii.

De câteva săptămâni încoace, fel de fel de cunoscuți, prieteni sau chiar rude mă căinează cu un murmur de satisfacție în voce cunoscându-mi funcția de consul onorific al Ungariei la Iași.

-Vezi ce probleme sunt în Ungaria?! Nu prea e de bine! Ăștia au să ajungă mai rău ca noi!

Chestia asta cu capra vecinului care este folosită de imbecilii din presa guvernamentală, presă a unui regim corupt și bădăran care a scos tot ce-a găsit mai rău din obiceiurile românești a ajuns să mă exaspereze!

Ar fi totuși indicat pentru cei care, și ,,încălecați” și cu banii luați, de perversa terapie de șoc guvernamentală din România, cea care ia de la săraci și dă la ,,pușculițele” pedeliste, să ia aminte de faptul că populația din Ungaria nu a trecut în nici un caz până acum prin vreo masacrare de pensii sau salarii cum au pățit cei din România, cei care astăzi sunt ,,îngrijorați” de soarta ungurilor.

Pentru reîmprospătarea cunoștințelor celor care supraveghează satisfăcuți cum este capra bozgorească siluită de FMI-ul purtător de pantofi cu talpă de carton, aș dori să precizez că în afară de majorarea TVA-ului la 27%, în țara de dincolo de Tisa, alte măsuri împotriva populației nu s-au mai luat.

În rest, spre marea durere a hoților de la FMI, BERD, Standard & Poors și alți socotitori, guvernul condus de Orban a dovedit o imaginație de-a dreptul genială în a se descurca fără a spolia populația pe care o conduc. Suprataxa pe profitul și activitatea băncilor străine, naționalizarea fondului de pensii privat al funcționarilor și politicienilor socialiști, care după ce au stat opt ani la putere au înțeles să-și dea niște salarii colosale de la buget precum și alte măsuri de acest gen au scos din minți marea finanță internațională.

Dar nici o altă măsură luată de vreun guvern din lume nu a reușit să enerveze confreria de escroci din lumea financiară, așa cum a făcut-o decizia de a îngheța cursul francului elvețian și al euro prin lege pentru împrumuturile populației. Legea prin care băncile au fost obligate să accepte plata ratelor la cursul de 180 de euro pentru un forint și nu 240, așa cum a ajuns francul elvețian după atacurile speculative la adresa forintului ale acelorași bănci care astăzi suspină de grija ,,democrației”, este o lecție de demnitate a unui guvern și a unor politicieni care au pus interesele populației în fața intereselor corporatiste.

Așa că, mai în toate ziarele din lume, au început să apară preocupări ipocrite de genul ,, Se îndreaptă Ungaria către fascism?” precum și o grijă deosebită față de ,, deficitul de democrație” din țara care a avut ,,îndrăzneala” să introducă cuvântul Dumnezeu în Constituție.

Pentru acești purtători de grijă, care pun în antiteză România și Ungaria, guvernul român este extraordinar de competent iar țărișoara noastră este pe un drum bun, își îndeplinește ,, planul de reforme” și se îndreaptă în liniște pe un drum bătătorit spre marea familie a țărilor europene.

În definitiv, acest regim al lui Băsescu a reușit să se împrumute cu vreo 40 de miliarde de euro în doar patru ani de la acești împărțitori de certificate de democrație și este în ciuda gurii spurcate a președintelui, cea mai ,, politically correct “ țară din Europa.

Așa că, la cât de rău e în Ungaria acum, parcă e totuși ceva mai bine decât în țara reformelor fără sfârșit și a autostrăzilor fără început. Și dacă nu pensia sau salariul minim triplu în Ungaria față de România face diferența, ar putea totuși să o facă speranța în clasa politică!

Mai deunăzi, trecând la pas prin piața Unirii să verific dacă revoluțiunea se păstrează în parametri, am ciulit urechile la o scandare; în jurul statuii lui Cuza, doar știm cu toții că nimic nu este întâmplător…, un ciopor de oameni promovau o urare pe care nu am mai auzit-o la nici o manifestație de protest din ultimii 23 de ani:

-Băsescu și ai lui, sugi p..a Iașului!

Îmbătat de viziunea propusă de protestatarii ieșeni, nu am putut să nu mă gândesc la dreptatea cuprinsă în bătrâna zicală cum că ,, Românul s-a născut poet”. E adevărat, ușorul dezacord dintre imperativul ,, sugi” și reprezentarea subiectului ,, Băsescu și ai lui” nu poate alunga din mintea ascultătorilor frumoasa surpriză pe care ne-o fac ieșenii, dezvăluindu-ne că orașul nostru are în mintea locuitorilor săi o reprezentare falică.

Acuma, fie vorba între noi, pentru cetățeanul ce-și târăște zilele pe malul Bahluiului, denumit mai nou ,, râul ce trece prin șantierele lui Nechita”, nu prea există multe variante. Văzând zilnic la televizor un președinte care se hăhăie cu un whisky sub cârmă și cu o blondă la braț iar când își părăsește noroaiele din jurul casei, plecând la promenadă prin Copou, dă de un primar ce joacă tenis cu piciorul în nocturna plătită de cetățeni, pe undeva e normal să vezi peste tot simboluri falice și nu falnice!

Și chiar dacă mulți dintre noi trăiesc cu impresia că domnul Băsescu este insensibil la dorințele poporului său, iată că realitatea ne dovedește că nu este chiar așa. Rapoartele asupra evenimentelor din țară poposind pe biroul de la Cotroceni odată cu gheața și scrumiera golită, se pare că dorința protestatarilor din Iași a fost auzită.

Și pentru că uneori nu strică să mai faci câte o concesie la pulime, iată că președintele și-a trimis omul de încredere la Iași pentru a rezolva problema solicitată. Așa că, ieri a trecut discret prin Iași doamna Udrea!

Mai întâi pe la Mitropolie, ca să-și ierte păcatele trecute și posibil cele viitoare, apoi după ce a dat bani la popime așa cum face regimul dreptcrediciosului Băsescu când e groasă rău, madam Udrea a trecut și prin Piața Unirii!

Astăzi, când m-am dus să-mi iau o plăcintă cu brânză de la ,,Select” și m-am plimbat prin Piața Unirii, molfăindu-mi mica gustare, am fost surprins să-l văd pe Cuza zâmbind din colțul gurii, cam satisfăcut. Iar în jurul lui nu mai era nimeni!!! 

După 48 de ore de absență, legea permite ca un soț, o soție sau vreo rudă mai nevricoasă să poată da telefon la Poliție pentru a anunța dispariția unui membru al familiei, în cazul în care acesta nu e în pat dimineața la trezire, nici a doua zi nu a venit de la serviciu deși toți colegii de birou au fost recuperați din șanțuri încă de aseară, sau a plecat după o pâine marți iar vineri nu s-a primit vreo confirmare cum că ar fi la Durău cu șefa de scară recent divorțată.

De aceea, faptul că domnul Traian, coana Lenuța, starostele răcanilor Oprea sau doamna Chinina ( pardon Sulfina) nu au pus mâna pe receptor să îl dea dispărut pe Emil Boc după o lipsă de mai bine de trei săptămâni, pune nația în stare de alertă. Mai ales acu’, când lupta pentru reforma statului a ajuns la faza pe țară, etapa de ghionturi și bulibășeli stradale.

În timp ce proprietarul lui Emiluț a trecut de la pensionari, bugetari, polițiști, procurori și rege la dat cu ciomagul reformei în țeasta depanatorului de români, arabul Arafat, lipsa primului ministru de pe scena politică românească pare să nu provoace nici un val de mirare sau îngrijorare în balta verzulie a dezbaterilor.

Acum când liota de politicieni pedeliști sfărâie ca o gogoașă încinsă de focul ce mocnește în curul celui mai celebru chel din istorie consumator de Jack cu domiciliul la Cotroceni, mica slugă poreclită ,,primul dintre miniștri”, după ce aceștia au fost așezați evident în scara măgarului, se dă lovită și se ascunde pesemne prin Palatul Victoriei, vegheat între sâni de femeia cu cap de fier ( Vass în limba maghiară).

În aceste momente grele pentru țară, când senatorul Urban ( ne referim aici la nume, nu la comportament) ne face viermi, numărătorul de voturi Voinescu ne împarte în proști și nevrotici iar doamna Udrea, descălecată de cocoșul cu interesele erecte în contractele cu ministerul sănătății și virtuții, se pregătește să preia solomonic conducerea unei comisii pedeliste care să nască o nouă lege a sănătății, lipsa primului ministru este o excepție ce frizează normalitatea.

Iar această normalitate este ca într-un regim parlamentar cu două camere, singurul generator de dezbateri, inițiator de legi și distribuitor de certificate de patriotism să fie un mârlan lipsit de educație care a ajuns președinte într-o țară cuprinsă de beție la fuga dictatorului Năstase. Iar funcția de prim ministru în normalitatea ultimilor ani de zile se dovedește a fi suspendată ,,sine die” de când cel ce și-a dat doctoratul în drept constituțional la Cluj s-a văzut nevoit să facă apologia regimului prezidențial la București.

Și dacă totuși, cineva din preajma micului ,, prim sinistru” va avea dor de fața mereu veselă și bovină cu care Boc se ițește de sub mese la chemarea stăpânului și de vigoarea cu care acesta își pune în pericol propriul echilibru dând energic din cap la tot ce i se spune și va suna la Poliție să îl dea dispărut pe actualul premier, cred că va avea o mare surpriză.

Pentru că în cazul mai mult decât probabil în care la telefon nu o să răspundă însuși ministrul Igaș, cel cu bacalaureatul luat la vârsta când colegii săi de generație ajungeau șefi de lucrări, ci vreun ofițer de serviciu de la Poliția Capitalei s-ar putea ca reclamantul îngrijorat să fie flituit urgent de un specialist în rezolvarea cazurilor de dispariții de persoane:

-Cum adică, cetățene? Ce spui matale cum că a dispărut Boc? Ăla care a dispărut era ăla mic de răsufla greu… era tat-su, mă! În România în care veghez eu, nu a existat niciodată un prim ministru pe nume Emil Boc!

Subscriu și eu părerii unora că presa scrisă pe hârtie din România se duce rapid la vale și nu mai există nici sămânță de speranță în a mai salva ceva. Iar aici nu discutăm de o tendință globală, ci de situația particulară a României, în care de la sute de ziare și reviste, o tempora…, am ajuns să alegem între patru tabloide, dintre care două de sport, trei cotidiene terne și partizane precum și trei săptămânale de umor.

Acestea din urmă mai degrabă ar putea fi clasificate ca dorindu-și să aparțină acestei nișe, unde unul stă pe centru și i se întâmplă câteodată să aibă și umor dar nu poate fi citit, altul are umor dar e ,,chitit” să altoiască numai puterea iar al treilea n-are umor, nu poate fi citit dar are ,,calitatea” de a da numai în opoziție.

Lipsa de conținut și nivelul literar ce nu depășește genunchiul de broască, precum și nesfârșitele greșeli de ortografie sunt o consecință directă a incompetenței unei bresle, altădată stimată pentru ceea ce a reprezentat, precum și pentru rolul ei într-o societate civilizată. Nesfârșitele ,,reforme” din învățământul românesc al ultimilor 20 de ani au dus la crearea unei generații de ziariști pentru care o știre trebuie generată cu minim de efort, fără muncă de cercetare și dacă se poate… contra cost din partea subiectului!

Zilele trecute am trecut printr-o bibliotecă și am consultat niște ziare din perioada 1995-1999. A fost o experiență surprinzătoare pe care o recomand tuturor. A fost ca o întoarcere în timp, în care am putut să mă conving că și pe aceste meleaguri au existat ziariști cu verb, cu sensibilitate, cu bun simț și pentru care tehnica verificării unei știri din trei surse nu era vorbă goală.

Unde sunt ziariștii de atunci și ce s-a întâmplat cu aceștia, iată o întrebare pentru care eu nu am răspuns. Ici colo, mai vezi vreun C.T.P., un Tolontan, un N.C. Munteanu sau un Emil Hurezeanu, dar în imensa-i majoritate, presa scrisă este populată de tot felul de tute sau imbeciloizi, pentru care un interviu cu Becali sau piticul porno reprezintă un orgasm profesional.

Un prieten care predă la Jurnalism îmi spunea anul trecut că la un test fulger, în scris, având ca temă mogulii media, la întrebarea ,, Cine este Dinu Patriciu?” unul din studenții de anul trei a răspuns: ,, Un petrolier român miliardar”, iar alți doi au predat foaia goală, murmurând jenați că nu au auzit de el! Deci, cam acesta este nivelul de bază în anul trei la jurnalistică, nivel de la care pornesc cu entuziasm în presă proaspeții absolvenți!

Pe lângă sistemul românesc de învățământ, care a devenit o fosilă generatoare de imbecili, o mare responsabilitate o poartă două personaje politice care au condus România în ultimii zece ani.

Iliescu în ticăloșia lui și în groaznica responsabilitate pe care o are în crearea unei țări fără moralitate și bun simț, totuși, la capitolul presă a fost un tătuc îngăduitor care te răsplătea dacă-l pupai, dar nu te ciomăgea dacă îl înjurai. Pe de altă parte, Adrian Năstase cu comportamentul său de pașă cu hachițe narcisistice, în care presa era una din soțiile sale și Băsescu Traian cu manierele sale de Popeye, având într-o mână DNA-ul și pe Blejnar iar în cealaltă castronul cu miere, au o imensă responsabilitate pentru cum arată presa astăzi.

Din păcate, presa scrisă astăzi poate fi citită cam în zece minute și recenzată în maximum două. Iar dacă ești doritor de presă, e cazul să treci pe net dar și acolo cu grijă, pentru că trebuie să știi pe unde să cauți.

Iar în acest răstimp, presa scrisă din Europa Occidentală, Asia sau America are nenumărate titluri ce duc de zeci de ani, milioane de exemplare zilnic. Și multe dintre ele realizează aceste performanțe cu ziariști de origine română în echipele de redacție.

În schimb, la aceștia nu li se trimit scrisori de către senatorul PDL-ist Badea, cum că fac cinste țării din care provin. Ăia știu despre ce e vorba și cu ce se mănâncă presa și populismul,, astfel că nu sunt în targhetul urărilor partidului de guvernământ.

România de astăzi, membră a marii familii europene, a ajuns un fel de rudă ciudată dar binevenită pentru restul familiei. Își respinge cetățenii cu inteligență și bun simț, în timp ce își glorifică și cultivă proștii și mârlanii. Iar când iese prin Europa, este tratată cam cum este tratat Băsescu la discuțiile liderilor, înainte de poza cu care se încheie lucrările Consiliului Europei! 

Pe vremuri, în această țară, o singură persoană transmitea un mesaj către națiune cu ocazia trecerii într-un nou an. Regele sau mai nou președintele, din păcate, întrupând statul, își exercitau atât autoritatea cât și responsabilitatea de a transmite urările de bine supușilor pe care îi păstoresc.

Întrucât actualul președinte nu este un om politic ci mai degrabă un animal politic care are nevoie de o gașcă care să-i completeze însemnele exterioare de mascul alfa, acesta are nevoie de o haită prin care el să-și exercite autoritatea.

De aceea, astăzi, intrând în al nouălea an de modernizare a statului marca Traian Băsescu, după ce actualul nostru președinte a creat nenumărați stâlpi ai infamiei pe care a țintuit categorii sociale, profesiuni și diverse figuri publice care nu i-au făcut pe plac, singura posibilitate de a i se acorda respect din partea celor guvernați este speranța de imitație pe care aceștia o vor face văzând pe toate canalele de comunicație slujul practicat de membrii haitei prezidențiale.

Asemeni mantiei imperiale împodobite cu tot felul de diamante sau pietre prețioase, însemn al puterii absolute, pe care foști satrapi o purtau în public, astăzi Băsescu își însoțește fiecare apariție mediatică, fiecare temă de discuție sau prezentare de dușman cu o hlamidă comunicațională în care strălucesc discursurile slugilor sale din gașca prezidențială. Venind imediat în completarea stăpânului, precum tunetul după fulger, de-alde Udrea, Boc, Preda, Voinescu, Anastase, Paul Vass sau Lăzăroiu ,,luminează” calea pe care o indică El Reformatorul.

Un apendice caracteristic al acestui urlet de haită a devenit mesajul pe care toată cohorta de slugi găsesc de cuviință să-l adreseze țării în diverse ocazii cum ar fi Revelionul, Crăciunul, Paștele sau vreo altă sărbătoare susceptibilă de asemenea manevră comunicațională. Știrbindu-i autoritatea de reprezentant al Statului, dar cu voie de la stăpânire, toate nulitățile simandicoase din portofelul prezidențial dau ,,cep” la urări după știința și posibilitățile individuale ale fiecăruia.

„O campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație. Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale reprezintă și o șansă pentru un interes sportiv al alegătorilor, care o să vină și mai mulți la vot.” susține lingăul absolut al ultimilor 20 de ani din politica românească, pe numele său Emil Boc, în mesajul său către țară.

Mareșalul izmenelor sau omul care a trecut de la ,,șeful mafiei personale a lui Năstase” la funcția de colector de gunoaie politice în folos prezidențial, pe numele său Oprea, dă și el un comunicat către militarii români de pretutindeni. Cu colțurile gurii lăsate în jos, de parcă ar ține cuie de tapițerie în ele, recenzorul de latrine de campanie, poreclit de presa puterii drept ,,polul de coagulare al social democrației românești” latră și scuipă marțial ca o cătană scoasă la raport direcții și obiective pe care românii ar trebui să le urmeze în anul care vine.

Responsabilă cu mondenul și captarea bizonilor ce râmă în tabloide, madam Udrea ot’ Pleșcoi se dă de ceasul morții pe la televiziuni făcând sarmale, salată de boeuf și făcând confesiuni de cacao în care se vede drept ,,mamă de ființe umane” fără a preciza sursa necesară obiectivului.

Și pentru că orice WC-eu are nevoie de capac, hop și blonda premierului, demoazela Paul Vass ne povestește cum a găsit ea în sacul de Moș Crăciun o diplomă acordată ei pentru ,, susținerea și promovarea statisticii oficiale din România”!!! Ca să vezi realizare!!

Pe 24 Decembrie locuitorii acestei țării au primit și un mesaj de la Majestatea Sa, regele României, al 71-lea mesaj de Crăciun transmis românilor pornind din anul 1940: ,,Transmit gândul meu soldaților români care își riscă viața și fericirea familei pentru binele țării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care știu că au făcut ceva bun pentru ca țara lor să meargă mai departe.”

Dar se pare că acest gen de mesaj, plin de bunăcuviință, nu stârnește nici o pală de vânt în conștiința publică ce băltește în media din România. Un mesaj de acest gen, și culmea, unul care vine de la o personalitate îndreptățită să facă acest gest, este sufocat pe media de puhoiul de prostii emanate de la o liotă de pupincuriștii hrăniți de la bugetul public.

O țară care are o astfel de percepție față de tradiția ei, istoria ei și bunul simț în general este o țară care nu merită o soartă mai bună! Deoarece nu este în firea lucrurilor ca pentru o adunătură de oameni care își pun rahatul pe moț și se râd la oglindă, să i se întâmple ceva bun!

După 50 de ani de comunism și 20 de tranziție și reformă vegheate de figurile paternale ale unui Iliescu sau Băsescu, care sunt în esență niște spirite înrudite în răul pe care îl produc acestei nații, această țară și-a pierdut identitatea și suferă de o crâncenă confuzie a valorilor. Din păcate, nu suntem în situația în care Țara își caută Conducătorul, ci în cea tragică în care Conducătorul și-a pierdut Țara!

Iar o astfel de țară este bine descrisă de mesajele care o însoțesc și de mesagerii care o corespondează! Nu va trece mult, sunt sigur, și viitorul mesaj trimis de șeful statului va putea fi încadrat în registrul: Hai sictir și La Mulți Ani!

Iar lumea se va râde ca la o conferință de presă de-a lui Becali!

Domnul Orhei este un domn stimabil. Chiar am putea spune că este un boier, dar doar din punct de vedere al modului cum trăiește și se bucură de viață. Altfel, originea sa socială a fost suficient de corectă pentru a fi director la Trustul de Construcții Industriale parcă dintotdeauna.

Trustul de construcții s-a privatizat după marea aglomerație din Decembrie 1989 prin celebra metodă socialistă MEBO ( în aceasta parte a povestirii, normal ar fi ca cei care au beneficiat de pe urma acestei măsuri să verse o lacrimă de recunoștință pentru Ion Iliescu) iar nou creatul trust CONEST a fost împroprietărit cu directoratul deputatului FSN de Iași, domnul Orhei Constantin. Directoratul i-a priit acestui stimabil domn. Spații repartizate de Primărie și cumpărate apoi la prețuri de nimic, casa din Copou din dosul Bolții Reci, avere cuprinsă și așezată ca pentru orice om gospodar care și-a cultivat prietenia cu primarul Simirad, cu domnul Solcanu și bineînțeles, ultimul cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu.

De curând mi-am adus aminte de el în urma scandalului dintre acționarii de la Conest unde în spiritul tradițional al capitalismului de cumetrie, domnul director general s-a păruit oleacă cu ceilalți acționari semnificativi ai trustului, foștii prieteni ai dânsului, reprezentanții Media Rom Grup din Iași. Scandal temeinic cu înjurături, îmbrânceli, internări în spital pentru obținere de țidulă doveditoare de suferințe în procesul de mai târziu. Mă rog, tot tacâmul pentru niște oameni stimabili și cu proptele în viața burgului ieșean.

Privindu-l cum dădea o declarație de presă pe stimabilul domn Orhei și cum spunea, cităm ,, Societatea noastră nu este listată la bursă pentru a putea fi cumpărate acțiuni de pe piața liberă. CONEST este o societate de tip închis în care fiecare vânzare de acțiuni trebuie să se supună unor reglementări interioare ce includ un drept de preempțiune pentru actualii acționarii!” mi-am amintit cu drag de vara anului 1993, mai exact de luna Iulie a acelui an.

O firmă din Bacău înființată de doi tineri absolvenți ai Facultății de Aeronave București, închiriase de curând pentru un magazin de textile și confecții spațiul din gangul de la Moldova, spațiu care și astăzi găzduiește un respectabil magazin de același profil. Firmă mică și fără moșteniri de la fostul regim, firma ce stătea în chirie la spațiul aflat în proprietatea stimabilului domn Orhei, progresa rapid.

Cei doi proprietari împreună cu cei câțiva angajați nu dădeau pe acasă cu lunile, muncind de dimineța până seara, cărând drojdie din Turcia și Macedonia, negustorind cu cacao din Olanda și alte asemenea îndeletniciri negustorești ale acelor vremuri. Firma creștea rapid și deschisese chiar și două brutării, plănuind să dezvolte o adevărată rețea în zona panificației. Ce să mai zici, domnule… o adevărată poveste de succes pentru acele vremuri!

Stimabilul domn Orhei a fost realmente impresionat de munca, dinamismul și calitatea chiriașilor săi și ca atare i-a invitat acasă la el ca să îi cunoască mai bine. Doamna Orhei chiar a cumpărat și prăjituri pentru această ocazie! Domnul Orhei s-a întreținut cu cei doi tineri întreprinzători câteva ceasuri în care fiecare și-a povestit viețile, amintirile și evident planurile de viitor.

La nici o săptămână după întâlnirea de la Iași, stimabilul domn Orhei le-a făcut bucuria celor din Bacău, întorcându-le vizita. A venit chiar și cu cadouri pentru soții. Era și normal, deoarece așa încep toate prieteniile durabile și generoase, e nevoie să te cunoști mai bine cu cei pe care îi placi, să-i vezi și la ei acasă, să le cunoști familiile.

Și cum spunea mai bătrânul nostru prieten Humphrey Bogart ( un actor din evul mediu întârziat, pentru cei care nu au auzit de el): ,,It was the beginnig of a beautiful friendship!”.

Anul următor, tot prin vară, domnul Orhei i-a chemat pe cei doi tineri întreprinzători la el și palid la față și obosit, că de’, nu mai era nici el tânăr, s-a destăinuit ca unor buni și mai tineri prieteni.

Le-a mărturisit ce greu îi era să se lupte cu cei care erau acum în Consiliul de administrație, niște retograzi ce mai…, și că, deși relații există și comenzi sunt în așteptare îi era foarte greu. Dar pentru că întotdeauna există o soluție, stimabilul domn Orhei a întrevăzut-o și i-a făcut pe cei doi tineri părtași la planul său: Dacă ar reuși să mai cumpere 10% din acțiunile angajaților ar putea să-și consolideze poziția de director general și influența în consiliul de administrație. Ar putea să facă atunci ordine și în consiliul de administrație și s-ar putea înconjura de oameni tineri și de perspectivă că de’, nu mai e nici el tânăr!

Planul, ca orice plan genial, era foarte simplu! Cei doi întreprinzători îl împrumută cu bani pe stimabilul domn Orhei pentru a putea cumpăra acțiunile, doar așa era posibil pentru că după cum știm, CONEST este și era o societate închisă, apoi în momentul în care domnul Orhei va stabiliza situația va returna acțiunile sponsorilor săi ori va căuta o modalitate de a compensa această datorie de onoare. Garanția acestei tranzacții era cuvântul stimabilului domn Orhei și prietenia ce îi unea.

În următorul an și jumătate, uneori lunar, altădată săptămânal, bătea la ușa vilei de pe strada Sf. Atanasie un tânăr angajat care aducea pentru stimabilul o sacoșă cu câte 1000 – 1500 de dolari. Banii au creeat diferența, astfel că stimabilul domn Orhei a devenit președinte al consiliului de administrație în chiar luna în care unul din cei doi investitori a decedat împreună cu soția într-un tragic accident de circulație, lăsând orfană o fetiță de doar trei ani.

Din păcate, domnul Orhei nu a putut veni la înmormântare deoarece era prins cu treburi, CONEST-ul primise o sumedenie de lucrări de la domnul Simirad și nu era chip să lași ditai firma nesupravegheată.

În lipsa celui dispărut, firma s-a dezintegrat iar cel de-al doilea tânăr investitor, copleșit de probleme, a încercat în zadar să ducă planul mai departe. Stimabilul domn Orhei l-a mai primit o dată sau de două ori, plin de condescendență, dar apoi grijile și munca nu i-au mai permis să se întâlnească cu tânărul investitor. În definitiv, palma fusese bătută cu asociatul său, nu cu el!

Anii au trecut cu viteza unui ghem de sfoară care se rostogolește de pe acoperișul bibliotecii Ferdinand în strada Păcurari. Astăzi, stimabilul domn Orhei are o avere de 9 milioane de euro iar pe contracandidații săi de la Media Rom se pare că i-a liniștit ca un adevărat Nemuritor ce sălășluiește prin clădirea sediului din strada Metalurgiei. În ăst timp, fetița investitorului dispărut are acum 18 ani și speră să prindă o bursă pentru a urma o facultate. E greu acum, o știm cu toții, că doar suntem în criză!

Oare de ce am dezgropat eu această poveste după atâta amar de vreme? Chiar dacă ar fi existat dovezi pentru ceva rău, s-ar fi prescris chiar și o crimă, nu doar o banală escrocherie a unui stimabil domn.

Experiența mea deprinsă după o îndelungată, din păcate, interacțiune cu oamenii de afaceri m-a învățat că e igienic și sănătos ca unui om care se apropie de sfârșitul unui drum, oricare ar fi el, e bine să i se reamintească propriile lui fapte iar celor din juru-i să li se deschidă o fereastră către trecut.

Nu de alta, dar mâine-poimâine când o să plece, o să afle tot ieșeanul ce sfânt ne-a părăsit și cum iubea el oamenii și copii, cum dădea el de pomană pe la cerșetori și, lucru plăcut Domnului, a durat chiar și o biserică în satul natal!

Și dacă cumva mâine, un stimabil domn mă va chema la el și îmi va cere socoteală pentru ce am scris eu astăzi, m-aș bucura! Numai că de data asta nu am să-i mai calc pragul cu o sacoșă cu dolari. Am să vin doar ca să-l privesc în ochi!

Dacă ești primar și maxima ta preocupare intelectuală este o echipă de fotbal cu viața ei de zi cu zi, cu analfabeții și bețivii care o compun, ce faci dacă te cheamă Nichita?

Păi, e simplu! Iei trei, patru milioane de euro anual de la bugetul local vreme de un deceniu și cheltui pe echipă! Dacă ar fi posibil să mai și ,,smântânești” contractele unor imbecili care semnează pentru 70 000 de euro pentru zece minute jucate în două meciuri, de ce nu!

Dar dacă visul tău secret de Dinu Păturică ot Dorohoi este de a-i chinui pe unii, de a-i scuipa și înjura de mamă, de a intra cu talpa la tibie și de a le da un șut în cur dacă te driblează la o miuță, ce ai face? Mai ales că ar fi vorba de niște slugi de-ale tale din primărie și de la club care ar îndura accesele tale de dictator frustrat tăcând mâlc și înghițind toate acestea, pe terenul de antrenament sau cel oficial, iluminat ca ziua cu toate reflectoarele al căror consum este plătit de cetățeni?

Bineînțeles că ai face-o! După meci le dai la sclavi o bere la cantina clubului și nu se supără. De săptămâna viitoare poți s-o iei de la capăt!

Dar dacă cetățenii care fac jogging pe un stadion public se uită la tine insistent când tu bați mingea la tenis cu piciorul cu lacheii tăi, ce-ai face?

Dacă te-ai chema Gigi și ai fi primar de Iași, ai putea de exemplu să-i dai afară și să-i pui să vină să facă jogging între 12-13 a.m. Eventual în timpul pauzei de masă de la slujbă, nu?

Dacă visul tău din fragedă pruncie a fost să fii fotbaliator, dar din păcate pentru alții ai ieșit primar, ai putea să povestești că ai jucat fotbal la Sportul Studențesc dar te-ai lăsat de fotbal pentru că pe postul tău juca Hagi? Și de, Hagi e Hagi, nu!

Dacă ești Gigi și reporterița are decolteu promițător, de ce nu? Ce mai contează că Hagi e mai tânăr decât tine cu zece ani și nu aveai cum să joci cu el? În definitiv, alăturarea este onorantă!

Dar dacă ți-ai dorit dintotdeauna să te vadă o țară întreagă la televizor ridicând un trofeu în mână la finala Cupei României, nu ar merita să cheltui o căruță de bani ai cetățenilor ieșeni ca să îți satisfaci această dorință intimă?

Dacă te numești Gheorghe și te umezești ținând o cupă în mâini în punctul cu var de la centru, de ce nu!

Mereu ai avut o părere extraordinară despre propria persoană, uneori în intimitatea discuțiilor cu apropiații la un șpriț chiar ai cochetat cu visul președinției, de ce nu ai lăsa tu în urmă un proiect faraonic? Să te pomenească generațiile viitoare ca pe un Roznovanu și să spună despre tine la fel cum ți-a dat o limbă, epava machiată și penibilă pre numele său Piersic, fost actor actualmente sperietoare în direct: Palas înseamnă Nichita și Nichita înseamnă Palas. Nu ar fi mișto?!

Ar fi o nouă premieră mondială în România noastră cea mereu surprinzătoare, a câta oare? Un ctitor care ar fi putut să își dea șpagă pentru propria-i ctitorie, edificată din bani privați pe un teren public concesionat, această ultimă operațiune fiind oleacă și ilegală, cel puțin după unele sentințe judecătorești. Dacă ești președinte al PSD-ului din Iași nimic nu este imposibil!

Dacă îți place să fii pupat în cur și ți se întărește doar sub reflectoare, pe cine ai putea chema la Iași să îți facă o emisiune omagiu și care să mai și fie transmisă în direct?

Păi dacă ești Nichita, primarul Iașului, și le plătești drumul, masa și cazarea trupei conduse de Tatulici, cunoscut din vremuri imemoriale sub porecla document Spălătorul de Cadavre, ai putea să alegi Realitatea!

Și dacă găsești și suficienți proști să umple sala în care se face filmarea, n-ai putea să ții și un discurs mobilizator și acuzator la adresa celor care oricât ar vrea, nu reușesc să vadă complexul Palas altfel decât un proiect grandoman, lipsit de gust și kitschos, o adevărată oroare arhitectonică?

Ba bine că nu! Ce mai contează că e caz de azil să te împăunezi tu cu un proiect al altcuiva, de parcă ai fi la o bețivăneală și te-ai da mare cu nevasta vecinului.

Și pentru că toate aceste tehnici de autosatisfacere a unor plăceri personale cu bani publici, de la bugetul local, trebuiau să fie denumite după cineva, eu propun să le denumim tehnicile Nichita!

Alo! Alooo! Domnu’ Băsescu! Se aude la mata la Cotroceni? Acu că ne-ai arătat că se poate face arestare de primar și băgare la bulău chiar și în orașe mari, nu ar fi cazul să te concentrezi oleacă și pe opoziție?

Că de nu, la câtă băutură cu aromă identic naturală de alcool etilic se vinde la Iași, o să rămână dracului nereformat orașul asta și după alegerile de la anu’!