Unde sunt pedeleii de altădată? La această întrebare ar trebui să răspundă intelectualii cu principii de dreapta cauciucate, gen Traian Radu Ungureanu sau Sever Voinescu, explicatorii de serviciu ai mârlăniilor politice pedeliste.

Unde este aroganța lui Boc sau Berceanu? Unde sunt cozile de la birourile din filiale, unde toți oamenii de afaceri veneau să pupe inelul? Unde este Roberta, cea cu fundul cât Loganul, care întârzia ședințele Camerei pe motiv de coafor? Sau cohorta de pupători de labă care o înconjurau pe madam Udrea când își făceau intrarea țopăind pe la vreo paranghelie bugetară?

Ia zi, nea Blaga, ce ficior ai fost tu altădată? Cam pe atunci, pe când veneau disciplinate valizele de la Borș, iar nea Băse nu-ți băgase încă pușca-n cur și colegii-n ham la cureaua lată!

Tristă soartă trăiesc bătrânii colegii ai câinelui Vasile din Modrogan! Rândurile se subțiază văzând cu ochii, trădătorii se încolonează și iau numere de ordin de la USL iar peste membrii vechi ai partidului depresia și sentimentul de dezastru s-a așternut ca o plapumă grea, sufocantă, ce nu te lasă să respiri.

Singurii care mai deschid gura în pedeleu au rămas doar cei slabi de minte și veseli din totdeauna sau personaje cărora simțul ridicolului li s-a tocit până la o completă dispariție.

Zilele trecute văzându-o pe mica slugă caraghioasă ce conduce partidul democrat cum povestea că o să ia 40% la alegerile generale și cum o să fie ei chemați la guvernare în toamnă, de El Lider Maximo, am avut un ,,deja vu” și mi-am adus aminte de conferința de presă ținută în Bagdad de celebrul imbecil ce avea rol de purtător de cuvânt al regimului Saddam Hussein. Acesta, povestea cum va fi distrus dușmanul american ce se zârcolea actualmente în chinuri, învins și demoralizat pe toate fronturile din jurul capitalei, în timp ce în spatele lui, la nici treizeci de pași, începuseră să parcheze tancurile americane.

Conferința de presă s-a finalizat brusc când un tanchist i-a luat la șuturi în cur pe purtătorii de caftane ce dădeau interviuri presei mondiale. Eheei, dragii moșului, cam asta e soarta ce-a fost hărăzită purtătorului de cuvânt al jupânului Băsescu, manikinul Boc. Chiar nu mai are nici o importanță cine va candida din partea USL-ului, pentru că Boc va pierde en fanfare, plătind oalele sparte ale lui Băsescu.

Iar dacă în țară PDL-ul e în putrefacție, la Iași ar trebui să angajăm un arheolog ca să dezgroape din praful în care ne-a umplut hărnicia lui Nichita vreun os de pedelist provenind din vremuri demult apuse. Și dacă la dinozauri motivul dispariției încă se mai discută, la pedeleul din Iași cauza este clară ca lumina nopții!

După un lider gen looser de colecție, cum a fost Cârlan, a urmat un altul de același calibrul cum a fost domnul Oprea, cu diferența că în acest caz a mai existat un plus de aroganță prețioasă garnisită cu damf de prostie, iar în final, the last but not the least, președinte a mai fost și doamna Popa, actual lider liberal cu merite de trădător și blog răzuit.

Fiind contemporani cu acestă agonie a unui partid care s-a construit pe carisma certă a unui lider politic și pe factorul combinat al politichiei țesute cu securiști, curve, hoți și pupincuriști, nu e greu să facem o proiecție în viitor a actualei coaliții câștigătoare.

Coaliție în care, pe lângă oameni de o certă capacitate politică și dorință de proiecte, există și o grămadă de semidocți cu aromă penală care fac acuma coadă prin Podul Roș. Și spun de Podul Roș pentru că pe Ștefan cel Mare nu mai sunt locuri decât în genunchi!

Să sperăm că suferințele bătrânilor cu pensiile tăiate și ale sărmanilor bugetari sau întreprinzători care, pentru prima dată în istorie, au fost la fel de loviți de criza financiară nu au fost în zadar!

Dar…, parcă nu aș ține pariul ăsta cu bani munciți!

De câteva zile încoace, presa sportivă din România are un reper și o temă de discuție. Că tema este falsă și reperul imbecil nu miră pe nimeni, știut fiind că specialiștii în autopsierile blaturilor poreclite ,,meciuri de fotbal” din Liga lui Mitica sunt cei mai slabi dintre așa ziși jurnaliști care, cică, fac presă. Faptul că în România tirajele se prăbușesc, în timp ce în țările în care se face carte la școala de jurnalistică acestea cresc, nu e de mirare atâta timp cât la ei presa livrează conținut, iar ai noștri ,,juni” nu sunt în stare nici măcar de un ,,copy paste” din lipsă de neuroni și analfabetism profesional.

S-a bătut moneda despre faptul că Messi cu cele 50 de goluri ale sale în campionatul spaniol l-a ,,depășit” pe Dudu Georgescu cu cele 47 de goluri înscrise în campionatul românesc din sezonul 78-79. A face această comparație este ca și când te-ai minuna de faptul că Napoleon Bonaparte a ajuns într-un timp mai scurt de la sublocotenent la împărat decât a ajuns Gabriel Oprea de la locotenent chiloțar la general cu trei stele.

Cu siguranță că Messi et co. ( aici ne referim la întreaga presă mondială), a stat cu sufletul la gură urmărind înfrigurată, etapă de etapă cu sufletul zbuciumat, cum reușitele cu numărul de 42, 43, 44 … ș.a.m.d, se apropie de borna celor 47 de opinteli ale numitului Dudu Georgescu.

Ca să nu cădem în eroare, ar fi bine să ne punem și noi întrebarea pe care și-ar pune-o orice jurnalist de bun simț ce activează în presa mondială:

Who the fuck is Dudu Georgescu?!

Eu ca și un chibiț în retragere, deoarece nu mai sunt capabil să urmăresc campionatul autohton de vreo 15 ani, rețin din amintiri doar câteva lucruri cu privire la marii noștri golgeteri. Și anume că, în urma marelui record al lui Dudu, forul fotbalistic european a fost lăsat pentru prima dată în offsaid privind cum un trofeu destinat unui golgheter se duce către un neica nimeni dintr-un campionat ale cărui echipe nu treceau niciodată de primul tur al cupelor europene.

Și dacă UEFA nu a înțeles cu cine se pune, campionatul ghidonat de secretari de partid și securiști cu ambâț i-a arătat forului fotbalistic european nu numai pe dracu’, ci și pe mumă-sa! Cămătaru cu ale sale 44 de goluri din care 20 marcate în ultimele cinci etape și Mateuț cu 43, au făcut ca trofeul Gheata de Aur să fie scoasă din competiție și să nu mai fie acordat pe motiv de inutilitate.

Nu de alta, dar băieții din Liga lui Mitică ar fi dat și 174 de goluri dacă ar fi fost nevoie să trimfe talentul mioritic!

Și uite așa UEFA a rămas fără decernare de trofeu, ai noștri ca brazii cu celebritate preț de câte o gheată de aur, bașca Mateuț care s-a reîntors peste ani în atenția opiniei publice cu pițipoanca de fiică-sa, iar noi cu sentimentul că am fost un neam de ,,scule” în fotbal și că lumea întreagă ne admira!

Dar, din păcate, n-am avut noroc și am fost și bolnavi când eram mici și uite așa am rămas cu Liga lui Mitică, Gigi, Jenel, Borcică, Giovanni, Mirciulică și alții…

Revoluția din Decembrie ’89, care a redat libertatea acestui popor și a descătușat energiile sale creatoare, nu a avut doar influențe pozitive pentru cultura și artele frumoase ce puteau acum să se exprime libere și neîngrădite de vreo cenzură. Odată cu cenzura politică a dispărut, odată pentru totdeauna, și cea a valorii propriu zise, precum și cea a bunului simț.

Începând cu anii ’90, chiar din momentul în care primarii au început să învețe să ,,sperie” banii din bugetul public, brusc, în această țară primarii și-au descoperit o fantastică sete de cultură, de concerte, de sărbători populare precum și o nevoie irepresibilă de a săvârși acte de mecenat public. Și ce artă poate fi mai plăcută banului public decât sculptura?

Produsul artistic ce-și poartă în propria-i fibră talentul sculptorului, mândria națională, cea orășenească sau uneori pe cea rurală, are întotdeauna și o valoare materială care-și umilește suratele din familia artelor frumoase. Produsul finit odată decontat, intră în geografia urbană și odată ce trecerea timpului, în ploaie, vânt sau nea, stă mărturie înfrățirii dintre lipsa de talent a sculptorului, lăcomia primarului și toleranța locuitorilor din zonă.

Una din primele capodopere ale acestui gen de artă, ce-și are originea în cupiditatea funcționarului public și delirul creator al unui artist scăpat ca prin minune cu viață din nenumăratele masacre bahice ce însoțesc taberele de sculptură, a fost monumentul închinat la Cluj lui Avram Iancu.

În frumosul oraș transilvan ce adăpostește cel mai mare procentaj de țărani care sunt la prima generație de călcat pe covoare, împlinirea sentimentul patriotic s-a realizat, pe lângă intonarea celebrelor ,, Pușca și cureaua lată”, ,,Treceți batalioane…” sau ,,Noi suntem români” în cadrul libațiunilor de zi cu zi, și printr-un monument dedicat crăișorului munților. Ridicat pe un postament ce își dorește cu ardoare să depășească în înălțime orice construcție edificată sub vreo altă orânduire decât cea postrevoluționară, Avram Iancu pare că-și menține cu greu echilibrul, dându-ți impresia că o prăbușire peste buciumurile care-i sună cu jale sub bundiță este iminentă.

Iașul evident că nu putea sta deoparte în această privință, astfel că după statuia lui Ștefan cel Mare din fața palatului, care îl reprezintă pe un rege catolic polonez, moștenire din perioada interbelică, sub atenta gestionare a drepturilor de autor a domnului Simirad, a apărut în Piața Națiunilor din fața Universității de Medicină ansamblul sculptural denumit ,,Patria regăsindu-și fiii și fiicele”. Sculptura, poreclită inspirat de un cunoscut scriitor ieșean Monumentul Bucușoarelor, are proprietatea de a-ți opune privirii un dos de cur tăiat în piatră, indiferent din ce unghi ai privi statuia.

Bucureștiul, la rândul lui, a simțit că e de datoria lui ca evenimentelor produse în decembrie ’89 să le dedice în Piața Senatului o adevărată oroare arhitectonică, decontată pe o avere și poreclită de bucureșteni drept ,, Țeapa lui Ghilduș”, pesemne apreciind în mod just valoarea ei materială, cât și cea artistică . După cum puteți vedea în poză, reprezentarea evenimentelor ce au dus la Revoluție este tratată în mod ghiduș de către autor simbolizând o nucă ( testicul?) străpuns de un spin ( țepușă de frigare?). Oricum rezultatul împodobirii acestei piețe cu acest monument a fost o scădere drastică a afluxului pietonal din zonă, lucru ce a dus la o scădere a vadului comercial. Iată, deci, că avem dovada cum că pierderile generate de o monstruozitate culturală pot să devină permanente și pot transcede primei țepe financiare, cea prin care ea a luat naștere.

Cam prin aceeași perioada, pe platoul din fața Casei Scânteii, postamentul pe care decenii de-a rândul a stat erectă statuia lui Lenin a fost valorificat printr-o statuie ce înfățișează o labă de picior ce izbutește printr-o ciudată contorsiune a degetelor să sugereze semnul victoriei. Ceea ce impresionează definitiv la această operă de artă este particularitatea prin care autorul ei, atins pesemne de aripa geniului, a simțit nevoia să facă un ultim gest de frondă, spărgând de ea o sticlă de vopsea roșie ce își dorește să ne sugereze pesemne sângele vărsat de eroii patriei sau faptul că în București chiar poți să îți bați joc de orice.

The last but not the least, ajungem acum și la ultima realizare arhitectonica inaugurată de primarele capitalei, celebrul chirurg al bugetului capitalei, Oprescu, care deunăzi a dezvelit o statuie dedicată originii poporului român. Poziționată pe treptele Muzeului de Istorie, ea înfățișează un cetățean, cu chipul extaziat și bălăngănindu-și sula, ce cară în brațe un câine țeapăn, cules pesemne de sub roțile unui Porsche condus de un bugetar ce-și face veacul prin apropiere.

Nu mă simt atât de inspirat încât să descriu acest ansamblu de civilizație urbană, de aceea recomand să citiți aici impresiile bucureștenilor despre această operă de artă. Așa să ne ajute Dumnezeu! 

Această inversiune din titlu nu este ceea ce pare a fi. Prima dată când am început să cuget asupra semnificației pe care o poate avea acest gen de construcție dintr-o frază a fost într-o după amiază de toamnă, acum vreo cinci ani, când am trecut cu mașina prin Târgu Frumos, în drum spre Iași.

Oprind regulamentar la o trecere de pietoni, ochiul meu vigilent a înregistrat o firmă frumos desenată ce își informa posibilii clienți că în acel loc se afla magazinul ,, Visul Imaginației”. După ce am ieșit din localitate m-am tot gândit la semnificația acestei denumiri. Am rotit-o, am developat-o în mintea mea și i-am construit rimele care i s-ar potrivi dacă aș afla specificul acestui magazin care mă făcuse curios cu poezia denumirii lui.

La intrarea în Podu’ Iloaiei deja nu mai știam exact dacă era ,,Visul Imaginației” sau ,,Imaginația Visului”, în fond mi se părea că unui magazin misterios ca acesta i s-ar potrivi ambele denumiri. În definitiv, ce mare diferență este între ele…?!

Trecând de biserica din Podu’ Iloaiei ochiul stâng mi-a fugit ca și cum ar fi fost apucat de streche după o reclamă ce se numea tot ,, Visul Imaginației”. Aha…, deci așa!

,,Visul Imaginației” este denumirea corectă iar surpriza care m-a fulgerat a fost mare: Avem deci de a face cu o adevărată rețea!

Însă când mi-a apărut reclama și în Păcurari, imediat după stația ITP, nu am mai rezistat și am oprit mașina devorat de curiozitate. O vizită scurtă și curiozitatea mi-a fost satisfăcută. Rețeaua vindea produse second hand aduse din Germania și Olanda, cică, și în acest gen de magazine orice produs costa doar 8,99 lei!

Uite așa am aflat care era legătura dintre imaginație, vise și tigăi, ciorapi de damă, caiete, pantaloni folosiți, seturi de furculițe și perne brodate care toate, dar toate … costau numai 8,99 lei!

Astăzi magazinele nu mai există, imaginația și visele fiind pesemne sugrumate de teribila criza ce ne-a năpăstuit pe toți. Dar eu, chiar și astăzi, când trec prin Podu’ Iloaiei mă întreb mereu:

-Oare cum Dumnezeu se numeau magazinele? Visul Imaginației sau Imaginația visului?

Niciodată nu sunt sigur și nu aș pune pariu pe vreo denumire chiar dacă ar trebui să risc doar un obiect ce ar costa … 8,99 lei!

Deunăzi în sediul CAS-ului s-a produs o nenorocire. Nu una normală, așa cum sunt cele de zi cu zi, în care un fost sau actual plătitor de taxe dorește să meargă într-o audiență la doamna director. Uneori, o ascensiune în picioare goale pe vârful Nanga Parbat sau K2 din Everest ar putea fi o alternativă mult mai ,,umană” decât supliciul de a pătrunde în audiență la această stimabilă doamnă ce umple, la propriu, biroul de șef de pe Anastasie Panu.

După ce săracul pensionar a trecut prin toate capcanele și supliciile inumane la care este supus contribuabilul dornic de audiențe de către acriturile și murăturile din subordine care viețuiesc în această instituție, la vederea limanului, adică a jupânei, cetățeanul a decedat.

Uite așa, fără să se gândească la consecințele gestului său, cu neobrăzare, contribuabilul s-a răscrăcărat pe fotoliu și a trecut în lumea celor drepți și neplătitori de taxe. Acum că gestul a fost făcut la vederea interlocutoarei, în semn de protest sau pur și simplu pentru a o testa pe doamna director cum o să rezolve această sarcină de serviciu, gestul ne-a arătat un funcționar public impecabil.

Păi cum credeți că a anunțat doamna director familia răposatului de cumplita veste? Printr-un bip, oameni buni! Asta înseamnă domne’ grija față de banul public!

Că nu de-aia te-au pus șef la CAS de-alde Oprea și Popa ca să te fâțâi de colo colo cu o înfățișare de maica Tereza…. Ci ca prin înfățișare și activitate să mărești bugetul administrat prin reducerea personalului dedicat utilizării.

Dar acum, să rămână între noi doamna Grecu. Datoria v-o faceți cu brio, ca întotdeauna, se vede că sunteți de meserie, numai un lucru vreau să vă întreb?

Da’ cu telefonul, cu telefonul doamnă, cum a fost…? Hai, nu fiți modestă! Ăsta e talent de la Dumnezeu!

-Ce ne facem fraților? Că uite, ni se umplu ograda liberală de oameni talentați și curați sufletește, proveniți din PDL, care vin să ne ajute, să ne învețe și să ne conducă bineînțeles! Că altfel nu ar fi un câștig pentru partid, după cum bine ne învață iubitul conducător. Ar putea evident să ne învețe cum au reușit să risipească averea lăsată de guvernul Tăriceanu, cum și-au distrus propriul partid făcând economii pe seama amărăștenilor și îmbogățind pe cei cu avere și bineînțeles cum au reușit, fiind la guvernare, să lase Iașul pe ultimul loc la investiții.

Să mai spună cineva că nu sunt profet în țara mea! Recitind  mesajul meu de bun venit cu două săptămâni înainte de a se întâmpla dezertarea doamnei Popa, cea care cu câteva zile înainte se rățoia la cititorii propriului ei blog (http://popamihaela.blogspot.com/2012/03/opriti-zvonurile-mincinoase-raman-in.html), nu pot trage decât o singură concluzie! Și anume că nefiind în cercul ei intim, ori sunt un profet și mi-am găsit menirea, ori doamna Popa e ușor de citit.

Și dacă tot am scăpat cazmaua în tarlaua filosofiei, haideți să mai facem un mic efort și să ne mai ținem oleacă de coada ei. Păi, ce poate citi ușor orice român cu minte mai puțină spre deloc cum ar fi Becali, Vanghelie sau subsemnatul, după cum amabil m-au categorisit niște universitari ot’ Pedeleu? Păi să vedem, poate o bancnotă, un bilet de tramvai, un indicator rutier și…, evident, dragă Watson, cariera politică a doamnei Popa!

În oricare din cazuri, adică și dacă aș fi un profet și dacă aș fi un berbec, aș putea să îmi exercit dreptul meu de a citi ( profeți) cariera politică a distinsei doamne senator:

Și anume că atunci când jupânul de la Iași îți promite un ciolan din parohia vecinului și nu dintr-a lui, când ai să mergi să îl revendici peste șapte luni și-o să te umple de mușcături cotarlele ce au pus stăpânire pe os, jupânul promitent nu va mai fi de găsit! Și nici la PP-DD nu vor mai fi locuri!

În România politicienii lipsiți de bun simț și de caracter nu pot fi pedepsiți prin lege. Dar în cazul acestei doamne, în calitatea mea dobândită de profet al carierei sale politice, o pot pedepsi după legile mele. Consoana h ( haș) ce împodobește numele cuiva este una din puținele care dă noblețe rostirii lor, aici vă spun din experiență. Așa că de astăzi, stimată colega, nu vă voi mai spune Mihaela ci Miaela, cu haș aspirat!

În încheiere, la câte bucurii ați ,,amorsat” și câte simpatii vă așteaptă în PNL, stimată doamnă Miaela, vă dau un sfat sincer:

Decât să trăiți cu speranța unui post cu peste 20000 de iepuroi pe lună, obținut prin voturile liberalilor, mai bine reevaluați-vă șansa și mizați pe 32 de copii sinceri și curați dintr-un liceu vasluian, care ar putea de Crăciun să vă facă un cadou frumos și scump.

P.S. Acești doi indivizi, cu care o vedeți pe doamna senator atât de fericită, nu sunt o amintire de pe urma unei vizite a distinsei doamne senator la stabilimentul aflat pe strada Dr. Vicol, ci sunt doi colaboratori ai dânsei care astăzi meditează dacă o să o urmeze sau nu în pasul făcut spre mișcarea liberală. Primul este competentul domn Paraschiv Ciprian, adevărat creuzet al uluitoarelor rezultate obținute de sportul ieșean pe echipe în ultimii 4 ani, iar în mijloc, cel cu un braț lascivo-păros ce împresoară puterea politică este un țepar antidiluvian din perioada vlasoviană care investește masiv flori de dud și excrescență de pelvis în handbalul feminin ieșean. Veniți măi băieți, că numai voi mai lipsiți!

Înainte de a sări de-un cot în sus pradă unor indignări legitime, ar spune ei, avocații domnului Pavăl, ar face bine să consulte definiția mitocanului din DEX, asta pentru a trasa ăn mod judicios terenul de joacă pe care vom evolua. Dacă onor’ conducerea ar răsfoi DEX-ul ar putea afla următoarele: mitocan (cu pluralul mitocani) – este un substantiv masculin, care se referă la un om cu comportări grosolane, vulgare, bădăran, mojic, și că provine din forma învechită mitoc + sufixul an, unde mitoc este un locuitor de la periferia orașului.

Iar eu nu mă refer la faptul că acest magazin ar trebui să fie găsit îndeobște la periferiile orașelor. În nici un caz! La ce primari de excepție se găsesc astăzi în România, nu e nici o surpriză să găsești un Dedeman sau un Auchan într-un centru istoric al orașului. Iar asta în cazul fericit în care clădiri vechi, de patrimoniu, nu au trebuit să fie demolate pentru a face loc acestor temple ale consumismului de o urâțenie hidoasă.

Pentru orice om de bun simț, mesajul prin care Dedeman încearcă să-și supună propriile produse atenției publice nu este altceva decât o jignire mitocănească și o sfidare prin care această companie dorește să demonstreze că proprii clienți nu sunt altceva decât niște imbecili care trebuie supuși la umilința de a-și deconta din proprii bani flegma pe care tocmai au primit-o în obraz.

Această campanie a debutat acum câțiva ani printr-o frumoasă pancartă în care consoartele potențialilor clienți erau prezentate drept niște nimfomane, curgându-le scuipatul din gură de proaste ce sunt și care pofteau la un mascul îmbrăcat în salopetă, având ca semn de virilitate o trusă de scule de la Dedeman, care i se bălăbănea la gât. Pictorialul avea și niște instrucțiuni de vizualizare, asta în cazul în care clientul care se holba la reclamă nu înțelegea din prima: ,,Și soția ta are fantezii cu un instalator, Vino la Dedeman ca să i le împlinești”.

Campania a continuat apoi pe un ton din ce în ce mai grotesc, ton care se pare că a fost pe aceeași lungime de undă cu concepția despre femeie în particular și client în general a firmei de publicitate McCann Erikson.

Clienții care au fost mângâiați cu declarații de gen: ,, Ești așa de cuceritor că-ți ofer un polizor” sau ,, Te-aș lipi să stai cu mine, Adeziv îți dau mai bine…” sunt convins că au căpătat cu siguranță o conștiință a propriei valori. Publicitarii lui Dedeman au trecut apoi la exploatarea altor sentimente dragi românului, cum ar fi dragostea, ,, Tare îmi place dragostea, De-aia-ți cumpăr o canapea (sau vopsea, după caz și sezon)” , ,, În dragoste intri cu ochii închiși, Și în cadă la fel” sau ,, De dragoste nu te poți ascunde nici în dormitorul Luca” !!!

Pe panouri a mai fost dezbătut și sentimentul de dor față de cei apropiații ,, Când pleci de tine îmi este dor, Așa că îți cumpăr un rotopercutor” sau ,, Aș da totul pentru tine ca să-ți spun că mor de dor, Dar de mă gândesc mai bine, îți cumpăr un atomizor”, cel de realism pragmatic ,, Ești frumos ca un salvamar, Așa că-ți dau în dar un colțar” sau cel de abandon al idealismului ,,Romantismu-i desuet, Mai bine îți iau parchet”.

În fața evidentelor proteste ale cetățenilor luați la mișto pe banii lor, conducerea companiei a răspuns printr-o declarație a președintelui companiei:

“Promovăm şi respectăm valorile. Morala şi religia. Niciuna nu ne interzice să mai glumim. Soţii glumesc intre ei. Protagoniştii campaniei noastre sunt o familie normală (soţ si soţie) care îşi amenajează cuibuşorul. Şi o fac cu bucurie. Pentru că a construi o casă şi a face din ea un cămin e o valoare fundamentală a fiecărui om. Pe care noi o respectăm şi o susţinem. Am dezvoltat aceasta campanie cu gândul că toţi clienţii noştri sunt oameni care ştiu de glumă şi ştiu că Dedeman are ca valori fundamentale corectitudinea, onestitatea, viaţa de familie. Prin tot ceea ce facem susţinem aceste valori şi nu dorim să aducem vreun prejudiciu de orice fel nimănui. Suntem o companie românească şi îi cunoaştem bine pe români.”

Din păcate, da! Se pare că îi cunoașteți bine pe români! Pentru că într-o țară civilizată magazinelor Dedeman le-ar mai da târcoale doar niște câini disperați că nu au găsit un copac. Iar când îi auzi justificându-și miștourile de autobază vorbind despre umor, familie și valori fundamentale, mă întreb ce ar spune dacă mâine pe pancartele folosite de ei ar apărea ceva în genul:

,,Chiar dacă afară este vânt

Și m-apasă ipoteca

N-aș cumpăra din Dedeman

Chit că ar vinde pe nimica”

sau ,, Soțiile Dedemanilor au fantezii cu intelectuali, Trimiteți-le în buda de la Universitate ca să și le-mplinească”.

Ar mai avea chef de teoretizări despre îndeplinirea dezideratelor nevestelor și a valorilor promovate prin glumițe? Sau ar vedea și ei negru în fața ochilor așa cum văd cetățenii de bun simț la vederea panourilor lor de doi lei miștoul?!

Pentru cei care se plâng că presa scrisă scade și în curând, vai … va dispărea, ar fi util să răsfoiască așa zisa presă scrisă din zilele noastre. O simplă lectură ar duce automat la o concluzie evidentă pentru orice om cu capul pe umeri și anume că presa actuală e pe năsălie pe motiv de incompetență și corupție majoră a așa zișilor formatori de opinie. Nu e necesar să facem o analiză la nivel național, este suficient să rămânem în Iași pentru a arunca o scurtă privire asupra ofertei existente pentru amatorii de presă scrisă.

Ziarul de Iași a mai rămas cu vreo doi ziariști din garda veche și face adevărate contorsiuni în încercarea de a prezenta numai știri plăcute pentru acționarii din umbră, ne referim aici la Dascălu, Pițigoi, Prisecaru, Mardarasievici și or mai fi și alții…. E de-a dreptul amuzant să vezi cum toate știrile despre procesele pierdute de Palas ocolesc ,,ziarul care stă de vorbă cu oamenii”!

Bună ziua de Iași nu-și dezminte renumele de foaie șantajistă, construită pe calapodul mizerabilului ziar de București ,, Curentul”, aflat în proprietatea ciracilor Elenei Udrea, astfel că putem încheia rapid trecerea în revistă cu ziarul care provoacă somnul, vândut în piață sub porecla ,,Evenimentul de Iași”. Precizarea că redactorul șef al acestei gazete de perete, cu anunțuri de vânzări- cumpărări va face oficiile de purtător de cuvânt al actualului edil, ne face să ne gândim că oferta electorală a acestuia avea nevoie de un consilier specializat pe tranzacții.

Așa că, băieți…, cei care mai sunteți interesați de evenimentele politico-sociale ale Iașului, treceți vă rog pe recepția site-urilor de știri on line. Chiar dacă unele sunt făcute cu părtinire, ele sunt adevărate monumente de profesionalism în comparație cu ambalajul tradițional folosit la confecționarea cornetelor de semințe.

Pentru amatorii de senzații tari recomand ediția de weekend a Evenimentului Zilei, care a reușit să surclaseze, spre marea mea uimire, până și pe portavionul imbecililor frustrați din presa românească, clasicul cotidian ,, independent” numit Jurnalul Național.

Dacă la Dan Andronic și Ion Cristoiu plimbatul curului dintr-o barcă în alta pe motiv de răsplată în țechinii cuveniți trădătorilor a ajuns la nivel de artă, pentru restul de colaboratori ce văd apropiindu-se spectrul unui cincinal de foamete, disperarea a devenit nemărginită. Dacă ,,prețiozitățile” lui Lăzăroiu, cel cu domeniu de competență în Albă ca Zăpada și dat în bobi, au devenit prilej de amuzament pentru cititori, tristețea ce picură din textele bugetarului Mircea Marian a umplut butoiul și îl cam bagă la apă pe acest Damocles al pupatului în dos.

Și pentru că ființe suntem și noi, lăsând ce este bun și savuros la urmă, vă invit să citiți editorialul ,, Testul lașității” al lui Mircea Mihăieș. Eu după ce l-am citit am simțit cum în sufletu-mi plăpând se zbat două sentimente contradictorii.

Unul, omenesc și înțelegător, de regret pentru acest Limbăieș, care plângând în hohote și cu mucii curgându-i pe costumul de vicepreședinte al Institutului Cultural Român, vede cum în curând o să-i facă pași ditamai chenzina și va trebui să trăiască din opera sa, cea de care nu prea s-a preocupat în ultimii patru ani.

Iar al doilea, la fel de omenesc, de admirație! Nu aș fi reușit niciodată să-mi imaginez combinația dintre o bocitoare angajată cu ziua să-și rupă hainele răcnind la căpătâiul mortului, cu o babă dușmănoasă ce se duce la un popă să-și treacă inamicii pe condicuța de blesteme. Mi s-ar fi părut o imposibilitate conceptuală dacă nu ar fi existat ultimul editorial al lui Limbăieș.

Bravo maestre! Așteptăm cu interes și prestațiile din preajma alegerilor generale, asta dacă nu va începe și dumnealui să practice, precum chipul său cioplit Băsescu, instituția salvatoare a reevaluării!

La vremuri de restriște și de grele încercări se vădesc marile caractere și iacă-tă că aceste clipe au sosit! În fața grelelor încercări ce pasc opoziția acum, în prag de preluare a puterii, de peste tot, din zeci și zeci de vizuine apar specialiști în modernizarea statului ce nu pregetă să-și asume responsabilități și nu vor să lase descoperită sărmana opoziției în confruntarea cu exercițiul puterii.

După creierul relațiilor externe al PDL-ului și ne referim aici la dl. Frunzăverde și frunza bătută de vânt prin toate partidele, de astă dată ne referim la dl Pruteanu de la Neamț iată că și doamna Popa Mihaela se pregătește să pășească pragul sediului din Podul Roș.

De-a lungul ultimilor patru ani, atunci când mai dădea peste dânsa câte-o supărare politică, a mai trecut pe lângă ușa sediului liberal și vărsând câte-o o lacrimă pentru nerecunoștința colegilor, îi mai venea așa în câte-o doară chiar să și intre. Dar n-a intrat. Doar a zgâriat așa, alene și gânditoare, cu unghia în ușa de termopan până când și-a dat seama că ar putea fi văzută…apoi a plecat.

Și n-a plecat așa… de frică, căci ea nu este fricoasă. Ea are o menire de om politic și nu își poate permite să își trădeze alegătorii! Căci trădarea este un lucru rău și cu păcat! Ea doar s-a gândit că dacă va ajunge aici, ar fi posibil să își continue proiectul ei politic de dreapta, aici imaginați-vă că ridic mâna dreaptă că să vizualizați proiectul ei politic.

Dar pentru acest proiect ar fi bine ca din toamnă să fie tot pe colegiul dumneaei că de’, știm cu toții că proiectele au nevoie de timp. Sau măcar de vicepreședinția Consiliului Județean sau ceva asemănător! N-ar fi păcat de experiența dânsei să nu poată fi pusă în valoare?

Eu sper că doamna senatoare să găsească înțelegere la nivelul conducerii Partidului Național Liberal din Iași astfel ca, aidoma sculpturii pentru care domnul Simirad a plătit drepturi de autor de 40 000 de dolari unui om care și-a dat acordul de degeaba, în sediul din Podul Roș să se poată reconstitui scena ,, Patria regăsindu-și fii și ficele!”.

Profit de această ocazie pentru a fi primul care îi voi spune neobositei luptătoare pentru drepturile femeilor, a bărbaților, a alegătorilor, a aleșilor și a tuturor categoriilor de cetățeni care au sau nu au nevoie de ajutor, un călduros: Bine ați venit!

P.S. Sper să nu uitați să puneți o vorbă bună și în fața domnului Oprea. Revenirea acestuia în partidul care l-a lansat, ar fi punctul final al unei frumoase bucle în timp care s-ar închide în folosul partidului, care ar câștiga o binemeritată dimensiune academică, și în al domniei sale, în particular. Plus că aș putea și eu personal să experimentez pe viu o expresie care este în vogă în USL, și anume că ,, În politică trebuie să fi pregătit să înghiți câteodată și o broască”. De când am auzit pentru prima oară această expresie, trebuie să recunosc că m-am gândit întotdeauna la reîntoarcerea domnului profesor!

Dacă Paguba ar fi o femeie și ar trebui să aibă un soț, atunci cu siguranță Dan Cârlan ar trebui să fie alesul. Poate atunci, stimabilul domn Cârlan și-ar atinge menirea și și-ar încununa, măcar oleacă, destinul. Și asta, pentru că fostul șef al așa zisei filiale PDL din Iași nu este cunoscut publicului larg pentru inițiative politice, pentru contribuții la dezvoltarea economico-socială a orașului sau pentru vreo realizare profesională în vreun domeniu. Nu! În nici un caz!

Domnul Dan a intrat în memoria colectivă a băștinașilor ce viețuiesc pe ambele maluri ale Bahluiului pentru niște nerealizări pe cât de prozaice, pe atât de spectaculoase în triumful lor. Iar aici mă refer la triumful nerealizărilor, bineînțeles. Să le luăm deci pe rând, în ordinea numerelor de pe tricou.

Celebritatea acestui personaj a debutat când i-a ars fabrica de cârpe, spre necazul asiguratorului care l-a despăgubit și al statului păgubit prin distrugerea documentelor contabile. Ea a crescut prin mulgerea Bancorex-ului și prin numeroasa comunitate a oamenilor de afaceri care au ca unic liant calitatea de debitori ai personajului.

Experimentat pierzător de alegeri, chiar și în ipostaze în care a pierde o competiție electorală când partidul tău este pe val necesită realmente un talent remarcabil, domnul Dan a avut o sincopă doar când a ajuns în 2004 senator. Cu siguranță nu a fost vina lui, ci a partidului care a avut neinspirația de a-l pune primul pe listă.

Modul în care a condus filiala PDL-ului a lăsat urme adânci, aproape imposibil de șters, în memoria colectivă a membrilor acestei filiale. Iar după cum știm, vorba cântecului, că amintirile ne chinuiesc, tot așa putem afirma că această filială, în cazul în care nu ar fi diagnosticată ca o casă de nebuni, ar putea fi socotită ca un cuib al looserilor.

Totuși, fiind posesorul unor urme de viziune politică, deși greu detectabile, domnul Dan a simțit că ieșirea lui din prim planul politicii locale va face un mare bine comunității în care locuiește, cât și lui personal. Spunem toate acestea spre lauda domniei sale, deoarece alți colegi din filiala ieșeană par a fi născuți având acest simț amputat. Astfel că fostul șef a luat calea ,,pribegiei” și a ajuns secretar de stat la Mediu.

Gurile rele spun că nu grija pădurilor și obsesia pentru o apă mai curată și mai cristalină l-a dus acolo, ci faptul că în caz de inundații și alte dezastre adiacente, legea ar permite achiziții prin negocieri directe și fără licitații pe motiv de sinistru și urgență mare. Iar postul în care nea Dănuț șade pe taburet la umbra fotoliului lui Borbely baci e taman locul de unde se apasă pe butoane când sunt chemați ofertanți la încredințări pe bază de dosar și taxă de băgare în seamă.

Dar după cum afirmam la începutul acestei scriituri, de i-ar fi Paguba soție lui Dănuț s-ar explica și soarta mereu potrivnică cu care se bate acest politician, care deși acționează întotdeauna conform speciei din care face parte, are mereu ghinion de neșansă. Deși Dănuț stă în blockstarturi de ani de zile, iată că dezastrele ocolesc România, cutremurele adastă, alunecările de teren stau iar inundațiile se încăpățânează să nu vină, deși zăpada a fost până peste streașină.

Și pentru că noi, românii, am fost crescuți în cultul eroilor iar eroii sunt acele personaje care se sacrifică pe ei înșiși în folosul națiilor din care fac parte, e momentul ca domnul Cârlan să se sacrifice pentru poporul din care face parte. E momentul să nu se mai gândească ce ar putea face țara pentru el, ci mai degrabă la ce ar putea face el pentru țară pentru a-și încununa o longevivă carieră de politician pedelist.

Ceea ce eu îi cer în mod public lui și deasemeni USL-ui, care va veni la guvernare din toamnă, este ca pe acest post să rămână cât mai mult timp în funcție domnul Dan Cârlan. Cu el acolo de veghe la decontările de dezastre, cu siguranță că pentru România viitorul va suna bine, iar sinistrele îi vor face în ciudă lui Dănuț spre bucuria întregului popor.

În definitiv pentru asta sunt făcuți eroii, nu?!