De 1 Mai, România privită din satelit seamănă cu un vulcan imens, ce tuşeşte fum prin toate crăpăturile. Urmărită de sus, de la altitudinea ochiului ceresc, această erupţie a Eyjafjallajokull-ului mioritic seamănă cu o umbrelă cenuşie de fum iute, ce acoperă greu încercata noastră ţărişoară.
Pornită dis-de-dimineaţă în ambiţioasa ei ascensiune, pătura de fum a grătarelor ia o binemeritată altitudine, atingând apogeul în seara aceleiaşi zile, iar aceasta se întâmplă an de an, numai datorită eroicului efort al bărbaţilor şi femeilor,ce asudă din greu în jurul cărbunilor pătaţi cu grăsime. Plutind maiestos în noapte, pătura de fum coboară din înălţimi în dimineaţa lui 2 Mai, bucurându-se de somnul prelungit al fochiştilor ambetaţi. Pilota deasă şi cenuşie, în drumul ei spre sol, umple de mâzgă, mirosind a mici şi fleici, hublourile aeronavelor, geamurile şi parbrizele locuitorilor.
Dacă nu ştiaţi, de câţiva ani încoace, Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei recomandă reţinere tuturor companiilor aeriene în a survolva spaţiul aerian al ţării noastre, în primele zile de Mai. Şi aceasta se întâmplă din următoarele două motive:
Primul ar fi că întreaga vizibilitate necesară unei bune circulaţii aeriene dispare în aceste două zile, iar AESA ţine cu încăpăţânare la prestigiul ei; iar al doilea motiv ar fi că în urma survolului prin acest nor de grăsime, costurile cu spălarea avioanelor au lovit crunt în bugetele de criză europene.
În fiecare an, în umbra norului de mititei, la adăpost de buna cuviinţă şi în intimitatea pomenilor orânduite prin bonuri ce poartă ştampile de partid, în România se petrec lucruri ciudate.
Anul acesta, de 1 Mai, pe lângă faptul că sărbătorim Ziua Muncii, fiind binecunoscut faptul că la noi nu simbolul este important ci prilejul este binevenit, vom mai sărbători şi naşterea unui nou partid.
Moment important în viaţa unei naţii, naşterea unui nou partid este precedată îndeobşte de apariţia unui nou filon politic necesar poporului, dar neexploatat cum se cuvine de actualii politicieni. După cum se spunea în darwinism, Funcţia creează Organul!
Dar pentru că în România nu discutăm de darwinism, ci de băsescianism, Severus dixit, în cazul de faţă, Organul amuşină Funcţia!
Prin ,, bube, mucegaiuri şi noroi”, specialiştii în lins pe unde altădată au flegmat dau năvală din toate smârcurile bălţii politice, plini de entuziasm şi cu buziţa tremurând de nerăbdare să-şi depună pupătura de slugă pe caraba celui care le face loc la ţâţa banului public. Astăzi caraba e a lui Găbiţă Oprea, supranumit Mareşalul Chiloţilor sau … Chilotul Mareşalului, nu mai reţinem exact, datorită solemnităţii momentului.
Sub steagul păros al şmenarului cu vipuşcă, se aliniază toată plevuşca fomiştilor din politica românească: generali făcuţi la apelul bocancilor, apevişti pensionari cu buletin de Butimanu, antrenori microcefali, hoţi dovediţi sau în curs de afirmare, diplomaţi ferchezuiţi pe dinafară şi goi pe dinlăuntru, semidocţi sindicalişti cu mătreaţă pe proiect şi tot felul de rechinaşi, scoşi de la butoanele liberale sau pesediste. Un fapt ciudat la prima vedere, dar explicabil la a doua, ar fi că în rândul întemeietorilor acestui partid, nu întâlnim nici un pedelist. Explicaţia rezidă cu siguranţă din faptul că doctrina acestui partid, precum şi calitatea oamenilor ce îl compun, este cu totul şi cu totul deosebită, în raport cu golanii şi mafioţii care nu sunt la putere.
Donaţia politicienilor ieşeni la acest grup de maidanezi politici este după cum ne aşteptam, consistentă şi edificatoare. Personalităţi debordante, spirite universaliste, cum ar fi Valerian Sălăvăstru, a cărui competenţă în a cere 1000 de euro împrumut simpatizanţilor liberali este binecunoscută, Ioana Timofte, fostă muză a pesedeului ieşean, Luminiţa Iordache, în calitate de fost om de încredere al d-lui Nichita, sau doctorul Ciuhodaru, care dovedeşte o crâncenă ambiţie în a se ocupa de orice în afară de ceea ce este competent, alcătuiesc careul de aşi pe care se va baza UNPR-ul în dulcele târg al Ieşilor.
Această listă de personalităţi ne creionează oferta politică alternativă a ,, Uniunii Naţionale pentru Progresul României”, ofertă girată de la Cotroceni în vederea întăririi puterii guvernamentale ce va avea loc în toamnă, după schimbarea lui Boc cu Udrea.
Însă pentru românii ocupaţi în aceste zile cu a îngurgita micul şi berica muncitorească, surpriza nu constă în scamatoria politică, deja proverbială a preşedintelui, de a ne propune ceva ce nu există.
Originală ni se pare doar ideea de a sărbători naşterea unui partid, despre care ştim cu siguranţă încă de pe acum data decesului său, care va veni inexorabil cu aproximativ trei luni înainte de următoarele alegeri parlamentare, printr-o fuziune cu pedeleul. Fuziune ce va fi realizată cu siguranţă, în interesul poporului român!

Sincer să fiu, mă aşteptam ca vedeta principală a acestui guvern să fie Elena Udrea. Aceasta din urmă, alimentată din plin de sute de milioane de euroi, promitea să ne asedieze mediatic, în fruntea unor ministere de imagine, în executarea planului de preluare a frâielor guvernului.
Această determinare inexorabilă a preşedintelui, în ceea ce priveşte promovarea urmaşului său politic, a îmbrăcat deja pentru politicienii pedelişti mantia unei fatalităţi. Pentru toţi observatorii fenomenului politic din România, că au puterea să o recunoască sau nu, semnalele sunt evidente. Traiectoria ascensiunii Elenei Udrea a fost dată de călărirea în permanenţă a valului propulsat de succesul puterii personale a lui Traian Băsescu.
Pornind ca şi consilier municipal lansat de Primarul General, doamna Udrea a schimbat rapid poziţionarea greşită şi a trecut urgent în marea familie pedelistă, pentru a putea lua în gestiune Administraţia Prezidenţială. Scoasă din dispozitiv de tupeul încă nematurizat la aceea vreme al lui Băsescu, căci astăzi implicarea soţiorului Cocoş în orice potlogărie nu ar mai conta, distinsa blondă a urcat ca o rachetă Pershing în stratosfera Olimpului pedelist.
Secretar general al partidului în mai puţin de doi ani, ministru în toate guvernările, beneficiind de bugete absolut aiuritoare prin generozitatea lor, expunerea mediatică excesivă şi rolul asumat de purtător de cuvânt prezidenţial au făcut ca doamna Udrea să ne anunţe în premieră toate subiectele de dezbatere şi scandalurile politice, ce ne vin de la Cotroceni. Acest rol de mare preoteasă a Zeului Suprem a convins întreaga suflare politică din pedeleu sau de aiurea, cine va urmaşa de pe tron, în ciuda prestaţiei feciorelnice, devoalate din când în când de ochiade nestăpânite, ce nu pot fi camuflate de jocul de picioare al genelor fluturate la derută.
Scenariul băsescian de impunere a noii generaţii de zei, în ordinea numerelor de pe tricou, Elena blondă, Elena mică şi … mai vedem noi cine ne câştigă încrederea, a primit o lovitură descumpănitoare, sub forma unei bombe lipicioase, de la cineva de la care nimeni nu se aştepta la nimic! De la …Boc!
Boc a trecut de la stadiul de marionetă politică, la cea de bombă lipicioasă de care nu poţi scăpa! Arma fără recul a politicii băsesciene, cea care a executat la foc automat toate poruncile stăpânului, indiferent de victime şi fără şovăială, nu mai poate fi aruncată la coş de către trăgător înainte de a-şi pierde urma pe scări, aşa cum am văzut în atâtea thrillere pasionante. Atât de tare s-a contopit cu braţul, încât arma nu mai poate fi aruncată din mână. Şi asta pentru că Boc, prin prestaţia sa, personifică şi dă sens, îmbrăcând în carne şi oase, esenţa imaterială a decalogului lacheului perfect:
1. Eu sunt Stăpânul tău. Venerează-mă şi cinsteşte-mă cu ochii umezi, ca un câine credincios.
2. Să nu te pună dracu’ să aduni pentru tine sau cu mine. Să aduni pentru mine!
3. Să nu îmi iei numele în deşert! Ziua când o vei face şi mă vei vinde altuia, ca Becali şi Căşuneanu vei păţi!
4. Cinsteşte darul meu, adună cu spor şi nu uita că totul, dar absolut totul, Mie îmi datorezi.
5. Să nu lupţi decât cu duşmanii mei, şi să-i iubeşti pe duşmanii tăi, dacă Mie mi-s dragi sau folositori!
6. Să nu preacurveşti fără ştirea şi îngăduinţa mea!
7. Să nu furi fără să-ţi pot face dosar! Să furi în taină e ca şi cum mi-ai înşela încrederea, Videanule!
8. Să taci cu râvnă când eu vorbesc, iară când vorbeşti, cu vorbele mele să o faci!
9. Să nu pofteşti ceea ce eu i-am dat altuia!
10. Să nu pofteşti la femeia mea, la boii mei cu coarne, la măgarii mei cu urechile lungi şi în general la nimic din ceea ce e al meu!
Printr-un groaznic accident, de prea mult sluj, Boc a introdus în percepţia publică şi a 11-a poruncă, care deşi nu îi aparţine lui Băsescu, pare scoasă din decalog:
11. Când eu te chem la Palat să spăl pe jos cu tine, tu şi cu ai tăi să veniţi târâş, ştergând praful de pe jos cu gulerele cămăşilor Hugo Boss. Ieşi în faţa ziariştilor şi glăsuieşte cu demnitate, că tu te afli unde spune Constituţia şi meriţi tot ceea ce ţi se întâmplă!
O să fie sinistru să o vedem pe Udrea cum o să-l desprindă pe Băsescu cu dalta şi ciocanul din îmbrăţişarea lipicioasă a lui Boc! Te pomeneşti că din ăst lucru manual, rămâne Împăratul fără haine!

Când unui pseudo-dictator mioritic i se gată funia de la par, mentalul nostru colectiv îl cadoriseşte cu viziunea lui Împuşcatu’ decolând în mare grabă de pe clădirea CC-ului. Pentru Moldova, posibilităţile, se ştie, sunt mai reduse decât în capitală, astfel încât obiectul debarcării poate varia în funcţie de judeţ şi de posibilităţile municipale.
Cu toţii mai ţinem minte cum, în cazul paşalei de Bacău, grohăitorul primar Sechelariu, locul elicopterului a fost luat de duba jandarmeriei. Ca într-un pasionant thriller hollywoodian, aceasta l-a extras pe celebrul fiu al patroanei de autobuze municipale, din primăria luată cu asalt de cetăţeni, oleacă murat de flegme şi cu barba nepieptănată, vibrându-i încă de la şuturile în posterior dăruite cu generozitate de votanţii indignaţi. Totuşi, a reuşit să se evacueze în perfectă stare de sănătate, fapt ce i-a permis să contracteze două infarcturi strategice, în momentele de arest ulterior.
Ne apropiem în pas alergător de o asemănătoare finalitate şi în cazul dl-ui Nichita, căruia, de la o vreme, se pare că îi merge din ce în ce mai prost, sau după cum spun bătrânii de prin urbea Dorohoiului, se ţine ghinionul de el ca scaiul de blana berbecului.
Dosarele de la Pallas şi de aiurea sunt cam gata şi aşteaptă doar verdele portocaliilor, pentru a se iţi în televiziuni şi a face rating la sfârşit de săptămână.
Proiectele europene ce privesc Iaşul mai repauzează oleacă, că doar în vreme de criză, cine are nervi de cheltuit banii gratis de la Europa. Banii ăştia au o grămadă de dezavantaje: Nu pot fi luaţi pe ce vrea muşchiul beneficiarului şi se dau doar dacă faci un proiect serios. Păi, şi atunci care-i şmecheria să munceşti pentru bani care nu sunt ai tăi? Şi pe deasupra, mai şi stau nenorociţii ăia de la fonduri cu ochii pe bani ca pe butelie, de au ajuns săracii funcţionari să le fie frică să organizeze paraîndărături, indiferent de comisionul promis.
Uite acuşi vin şi alegerile de la PSD-ul judeţean, şi tristeţea a cuprins gaşca de la Palatul Roznovanu. Blestemul lui Solcanu loveşte peste ani! Adăscăliţei – cu pripon de la Simirad şi sprijin aeropurtat de la Ponta şi Năstase, care colac peste pupăză şi-au mai anunţat şi venirea la Iaşi cu ocazia alegerilor – se pare că vrea să-l lase pe liderul zonal doar cu funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. Iară pe funcţia asta, mare bază nu poţi să pui… Odată îşi aduce aminte Tetelu că fostul catindat a fost cam arogant la Consiliul Naţional şi organizează o şedinţă fulger, de rămâne săracul edil fără coledzi politici!
Şi când e să se aleagă praful şi pulberea … hop şi Poli Iaşi! Copilul de suflet al lui nea Gigi, singurul brand al Iaşului pentru care merită să te baţi din primărie, se duce cătinel, cătinel spre matineu. A plecat maestrul Grigoraş, a venit dom’ profesor Ţiţi, dar la cum şutează în beşică Bâlbă şi ai lui, pentru nocturna din Copou se prevede o binemeritată pauză începând din vară.
Dar, după cum se ştie, în vremuri de restrişte marile spirite se refugiază în activităţile ce le-au dat consistenţă. Unii în muncă, alţii în studiu şi în cercetare, alţii se dăruiesc trup şi suflet credinţei şi binefacerii celor din jur, iar cei slabi de înger, săracii de ei, alcoolului sau altor vicii.
Oare în aceste momente de restrişte pentru urbe şi chiar pentru domnia sa, spre ce reazem îşi ridică Primarele nostru privirea, în ce activitate se refugiază omul ce a fost ales de cetăţeni pentru a scoate oraşul la liman?
Pentru cei ce au curiozitatea să deschidă site-ul Primăriei din Iaşi, vor afla răspunsul la întrebările de mai sus, admirând o frumoasă promovare a Campionatului de Fotbal-Tenis organizat de Primărie, în colaborare cu fundaţia sportului ieşean, cea care ne culege nouă contribuabililor taxa de sport, cea fără de care nu poţi obţine nimic din Primărie ca cetăţean sau persoană juridică.
Astfel încât dragi ieşeni, între 16 Aprilie şi 2 Mai vă rugăm să nu deranjaţi activitatea celor din Primărie, deoarece în această perioadă edilul nostru şef va fi foarte ocupat. Dacă trece de calificări şi ajunge în turul 2, s-ar putea totuşi să-şi acorde o fereastră de două zile, astfel încât să poată participa la alegerile interne din organizaţia ieşeană a PSD-ului.
Aşa că problemele urbei şi ale cetăţenilor pot aştepta până după 2 Mai, că doar nu dau turcii!
Iar dacă v-aţi săturat de primarul vostru, dragi ieşeni, şi vreţi să îi chemaţi elicoperul, aveţi grijă când îl îmbarcaţi. Să nu care cumva să îi lăsaţi o minge de fotbal în carlingă, că ar fi în stare să aterizeze pe punctul cu var din stadionul Copoului, să dea lovitura de începere la cine ştie ce meci de fotbal, disputat pe banii noştri!

Se cunoaşte faptul că Dumnezeu are şi el slăbiciunile Sale, iar una dintre ele ar fi că obişnuieşte să ia acolo sus, lângă El, mai repede decât ar trebui, pe cei în a căror companie se simte şi El mai bine. Şi o mai face atunci când doreşte să aureoleze prin jertfă, pe cei care merită să primească mai mult de la posteritate, decât un anunţ mortuar într-o zi ternă.
Măreţul popor polonez a dat jertfe pe bandă rulantă şi a însângerat toate câmpurile de bătălie posibile, în ultimul secol având ca unic ţel refacerea statalităţii poloneze, nimicite de hrăpăreţii ei vecini. A renăscut ca pasărea Phoenix de mai multe ori în istoria sa, după ce conspiraţii criminale multinaţionale au şters de pe faţa pământului elitele sale politice şi militare.
A doua Republică Poloneză, cea care a redat graniţe poporului polonez după primul război mondial, şi-a pierdut floarea ofiţerilor şi intelectualilor la începutul celui de-al doilea război mondia,l într-o hecatombă de neimaginat la Katyn. Peste 22 000 de ofiţeri activi şi în rezervă, luaţi prizonieri de către Armata Roşie, au fost executaţi cu câte un glonţ în ceafă, de către comuniştii lui Stalin.
În următorii patru ani, sute de mii de polonezi, în proporţie covârşitoare din pătura educată şi şcolită, au fost lichidaţi de către armatele de ocupaţie rusă şi germană. Această similititudine de tratament a celor două regimuri criminale a avut un unic scop, acela al ştergerii de pe suprafaţa pământului a elitelor poloneze, pentru a putea asimila apoi resturile populaţiei, rămase fără conştiinţă naţională.
Totuşi, polonezii au rămas chiar şi după masacrele înspăimântătoare la care au fost supuşi, şi în ciuda regimului comunist, în prima linie a naţiunilor iubitoare de libertate, dârze şi niciodată dispuse a face concesii privitoare la mândria lor naţională.
Tragedia prin care trece astăzi Polonia nu întrece prin numărul victimelor pe cele suferite de prea multe ori în glorioasa ei istorie, dar prin simbolismul ei este absolut cutremurătoare şi poate fi socotită ca cea mai mare catastrofă din istoria statului polonez.
A pierde în acelaşi accident Preşedintele, Şeful Statului Major, Şefii Forţelor Armate Terestre ai Marinei şi Aviaţiei, Şeful Securităţii Naţionale, Guvernatorul Băncii Naţionale, Preşedintele Institutului Memoriei Naţionale ( CNSAS-ul lor), fostul Preşedinte al Poloniei în exil, 3 vicepreşedinţi ai Senatului, 6 membri ai Guvernului, 15 parlamentari, membrii Cancelariei Prezidenţiale, un episcop al Bisericii Catolice, precum şi urmaşi ai victimelor de acum 70 de ani, reprezintă o adevărată decapitare a statului polonez.
Stat care, spre deosebire de toate celelalte state europene, a demonstrat în vîrtejul crizei economice ce a răvăşit bătrânul continent în ultimii doi ani, că a fost singurul care a reuşit să o traverseze demn şi prin forţe proprii. Polonia a fost singurul stat ce a avut şi are creştere economică, nu s-a lăsat legat la remorca cămătarilor de la FMI, nu a şters cu bani de la buget hoţiile din sistemul bancar şi guvernamental, cum au făcut celelalte state europene.
Preşedintele Lech Kaczynski a uimit o Europă întreagă cu atitudinea sa dârză faţă de pretenţiile Rusiei şi Germaniei, spre deosebire de personaje binecunoscute de către noi românii, specialişti în stat capră în faţa ,, licuricilor” şi luptători cu corupţia din ograda altuia.
Oferindu-le compasiunea noastră şi exprimându-ne regretele faţă de pierderea suferită, suntem convinşi că nu trebuie să îi căinăm ca naţiune. Polonezii au demonstrat de-a lungul glorioasei lor istorii, că pot fi mereu mai mult decât ceea ce au fost, şi deţin secretul miraculos al selecţiei marilor bărbaţi de stat, ce pot duce flacăra din sufletul poporului polonez mai departe.
Avionul nostru prezidenţial poate zbura liniştit de acum încolo, încărcătura lui de mincinoşi, căpuşe ale banului public şi manelişti politici, nu va trezi niciodată vreo dorinţă din partea lui Dumnezeu să-i vadă prea repede şi pe toţi deodată. Ar fi prea mult chiar şi pentru Creator.
Sunt convins că o să-i lase pe toţi cei de mai sus să se stingă încet, în palatele lor burduşite de seifuri pline, în acordurile lui Guţă şi Salam, spre grabnica lor uitare din partea beizadelelor lor, prea ocupate să prindă un loc pe terasă la Bamboo.

Oare ce păcate cumplite, care ne vin din negura istoriei şi a comportamentului, trebuie să plătim noi românii, de am ajuns să ne trăim realitatea socială şi cea mediatico-virtuală, suportând o asemenea pleiadă de ticăloşi ?
Care sunt mecanismele şi procedurile prin care în societatea românească, reuşesc să aburce la suprafaţă, precum uleiul, în proporţie covârşitoare, oameni ce prezintă ca atuuri în exercitarea puterii doar defecte, ce i-ar face neeligibili într-o societate normală?
Să facem un studiu de caz pe un cetăţean din Iaşi, apoi putem extrapola la nivel naţional;
Locuieşte în centru, într-un bloc, asta însemnând că preşedintele asociaţiei de locatari este de 20 de ani acelaşi fost informator de la Antibiotice, actualmente sursă a Poliţiei de proximitate. Obiectivul personal al acestuia este să umfle numărul de persoane la întreţinere, să fure la apă, căldură sau gaze, ca să-şi poată ,,scoate” cheltuielile proprii. Contractul cu firmele de telefonie sau net ce folosesc acoperişul blocului este confidenţial, iar ,,beneficiile suplimentare” rămân necunoscute!
Cetăţeanul locuieşte în oraş, el plăteşte pentru întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii urbane, iar aceasta este administrată de un primar.
Primele două afirmaţii sunt valabile, a treia nu. Primarul se ocupă de o grămadă de lucruri, numai de cele din fişa sa de post, nu! Primarul se ocupă de fotbal, Poli Tehnica Întoarcerii Banului din Contracte şi Achiziţii, vrea şef la Bucureşti, se visează la Cotroceni, îi place pe sticlă la televizor şi îi place să-şi dribleze subordonaţii la miuţa de vineri seara.
Oraşul? O să se descurce el cumva! Doar e aici de cinci sute de ani şi n-a dispărut!
Dar cetăţeanul are şi un reprezentant în parlament. Poate se bazează pe el pentru îmbunătăţirea vieţii lui. Dacă da, el este singurul!
Deputatul lui deja şi-a dat măsura cinstei şi destoiniciei lui. A fost ales pentru că era o figură nouă şi era doctor, ceea ce, e de bine pentru pensionari. Alegătorii au fost ţepuiţi, partidul a fost trădat, pe la Parlament nu s-a prea dus, iar acum organizează în zonă viitorul partid de lepre politice.
Cetăţeanul speră totuşi ca măcar Guvernul să fie o instituţie serioasă, vorba aia … nu oricine poate ajunge ministru într-o ţară.
Sau… poate da! Cetăţeanul face un efort de memorie şi chipurile îi apar în faţă, cum urcă gogoşile la suprafaţă prin uleiul încins. Remeş cu ai lui cârnaţi, Ritzi cu faţa ei de reptilă furăcioasă şi posomorâtă, Chioaru cu enormităţile lui cântate pe o voce de scapete, Paleologu cel mic şi creţ, în rol de spiriduş al gafelor, Udrea cu rochia roz de plastic, mulată pe rotunjimi, gândindu-se la originea poporului, şi nu în ultimul rând, Boc iţindu-se din pantofii cu tocuri şi speriind orice unealtă pe care o vede, coasă sau rindea. Toţi aceştia sunt sau au fost miniştri!
Dar totuşi, poate există cineva, acolo sus, care îi poartă de grijă. De exemplu preşedintele, care la ultimele alegeri ne-a zis că unii i-au dat votul iar alţii i-au dat o lecţie.
Voturile s-au contabilizat demult iar lecţia a fost uitată! Acum factorul de echilibru cu funcţie de mediere face şi el singurul lucru pe care îl ştie mai bine. Scandal!
Pensionarii au pensii imense, cei de boală sunt hoţi, doctorii e proşti în proporţie de 40% iar profesorii ce vor să dezbată legea Educaţiei sunt nişte sabotori care nu lasă Guvernul să lucreze.
Modul în care Preşedintele face politica de opoziţie, fiind de şase ani la putere, iar liderii de opinie şi fosta societate civilă îl adulează, spune tot despre gradul de înţelegere al poporului şi despre foamea deontologilor.
Cetăţeanul renunţă dezgustat la speranţe deşarte şi incearcă să supravieţuiască, distrându-se. Dacă e pasionat de fotbal, dă de Becali, Turcu, elefantul Iancu sau Borcea. Dacă vrea muzică în locuri publice, Salam, Minune sau Guţă i-o dau şi din faţă şi din spate. Dacă deschide televizorul, îl crucifică cerebral Bănică, Moartea din Carpaţi, eleva porno şi analistul militar Tudor.
Astfel, Cetăţeanul află crudul adevăr! În această ţară fiecare este singur şi în voia sorţii!
Fericirea şi bunăstarea fiecăruia depinde doar de el şi de puterea pe care o are pentru a răzbi prin jungla ce-l înconjoară. Iar toate îi merg atât de prost, iar el va rămâne ancorat în viaţa-i de rahat, pentru că el încă mai crede că cineva îi vrea binele.
Ăsta da paradox mioritic! Sistemul îi umileşte pe cei cuminţi şi îi răsplăteşte şi protejează pe cei ce nu îi respectă regulile!

În săptămâna ce trecu ca o boare, se furişă zefirul şi cu joaca-i neastâmpărată, ne aduse primăvara, surprinzând dealurile pline de omăt. Adierea caldă de care tot românul ducea dor, ne mângâie prieteneşte obrajii învineţiţi de o iarnă nesfârşită, apoi dezgheaţă râurile, lacurile, bălţile şi ochiurile de apă de prin pârloage.
Sub strălucirea soarelui cu dinţi, locuitorii târgului de pe Bahlui deschiseră larg ochii şi priviră de jur împrejur, descoperind lucruri inedite şi pline de savoare:
Străzile Iaşului ne zâmbesc mai ştirbe ca niciodată, denivelările au crescut la dimensiuni remarcabile prin satelit iar praful de pe străzi dansează vesel în fuioare ce mângâie nămolul de pe asfalt.
Iaşul, capitala culturală şi politică, care prin activitatea bravilor săi locuitori, ce ne privesc acum din istorie, a donat ziua de 24 Ianuarie istoriei ţării, sub numele de Ziua Unirii, se pregăteşte de geneza unei noi zile de sărbătoare. De data aceasta, primarul nostru, singur şi fără vreun ajutor, ne va pune în plăcuta ipostază de a sărbătorii o nouă Zi a Unirii, dar de această dată, ziua ne va aparţine doar nouă ieşenilor. Aceasta va fi Ziua Unirii Gropilor de la Pallas cu cele de la Hală! Astfel, Iaşul va deveni, spre marea mândrie a suporterilor stipendiaţi din banii publici, cel mai mare oraş de pe malul unei gropi de nămol şi betoane.
Sub auspiciile înaltei vizite guvernamentale, drumarii din Roznovanu au plombat gropile dintre Consiliul Judeţean şi Hotelul Traian, ba chiar au exagerat astupând cu smoală şi bortele ce duc la Universitate. În definitiv, plombatul ţine până la prima ploaie, pe când Guvernul o să mai vină pe la … Paştele Cailor!
Oricum, impresia a fost reuşită, Guvernul a năvălit plin de elan şi umflându-şi pieptul de serbare, a deşertat căruţa cu milioane de iepuroi în capul ieşenilor, năuciţi de atâta generozitate.
O să se cheltuie vreo 70 de milioane de iepuroi pentru a creea posibilitatea ca CET-ul din Iaşi să fie în continuare nerentabil, dar retehnologizat! Oraşele din centrul şi vestul ţării au transformat centralele termice în spălătorii, cluburi sau muzee, noi insă, vom reînvia fochiştii de cartier dotaţi cu table şi vin la pet.
Componenta proprie din această investiţie, corespunzătoare bugetului municipal, e un mister ce nu va fi revelat decât de hazardul viitorului, iar viitorii clienţi, pesemne că vor fi recrutaţi din zona metropolitană a Iaşului. Nu va fi puţin lucru ca într-o iarnă ipotetică, gospodarul din Miroslava sau Popricani, după ce dă de mâncare la vaci, să intre în casă pentru a se încălzi la caloriferul ce duduie prin grija CET-ului din Iaşi.
Doamna Udrea, preferata presei, a dovedit încă o dată eficienţă şi stil, venind la Iaşi sub semnul marilor conducători; ,, veni, vidi,…dodici”. Adică a venit, a văzut şi ne-a dat doisprezece milioane de iepuroi, să avem de-un ştrand mai acătării la Ciric!
Soarta sărmanului Iaşi, sub înţelepta conducere pedelistă, e să devină un oraş lacustru, dacă e să ne luăm după planurile prezentate. Locuitorii de pe malul Bahluiului vor vedea trecând în viitor, pe şenalul navigabil al timidului pârâu de acum, vapoare de croazieră, iahturi, bărci cu vâsle sau chiar un feribot ce va uni Ciricul de zgârie norii din Mircea.
Toate aceste schimbări ar rezolva şi problema turismului! Cu siguranţă un întreprinzător dibaci ar putea culege cauciucurile ce zac astăzi pe malul gârlei şi legându-le cu o sârmă ar putea face nişte plute, pe care tinerii căsătoriţi se vor săruta cast, având ca fundal sonor o manea gâjâită a vreunui gondolier brunet din Păcureţ, ce va da din prăjină, dirijând pluta prin traficul navigabil. Câte lucruri se pot schimba cu doar puţină imaginaţie!
Puţină imaginaţie şi multe milioane de iepuroi, căci euroi nu le putem spune acestor bani, care astăzi îşi arată blăniţa albă de pe vârful cozii, iar mâine vor ţopăi spre alte meleaguri de interes electoral.
Minipriministrul nostru, grabnic doveditor de sindicate, prin lovituri mici şi dese cu pumnuleţul în masa negocierilor, a profitat de ocazia acestei vizite, pentru a rezolva şi ultima problemă ce împiedică funcţionarea în parametri de excelenţă a administraţiei pedeliste, aceea a numirii celui de-al doilea subprefect.
Nu putem fi altfel decât impresionaţi în faţa talentului politicienilor pedelişti în gestionarea resurselor umane, care sunt capabili să motiveze în aşa hal proprii activişti, încât sărmanii oameni să fie în stare să lase de izbelişte avocatura, afacerile, comisioanele şi să dea năvală, jertfindu-se pe un salariu mediu în slujba cetăţeanului.
Căci numai acest talent şi poate doar vreun efect pervers al zefirului pot explica apariţia unei asemenea mişcari browniene, pe Bahluiul de curând dezgheţat, prin care pedeliştii ce au acaparat toate funcţiile, tremură de nerăbdare să reverse asupra populaţiei, anesteziată de criză, întreaga lor competenţă şi destoinicie.

În vremuri de restrişte şi urgie, în dangătul funebru al clopotelor ce vestesc sfârşitul economiei româneşti, un om între oameni, El, Cel ales şi dăruit, s-a sacrificat! A preluat pe spatele-i puternic şi drept, acolo unde strămoşii săi aninau coşul de rafie umplut cu ştiuleţi, întreaga greutate a ţării.
Aşa vom citi peste zece ani, cronica celor şase ani de preşedinţie a marelui lider Nichita, cel care a luat bunăcuviinţa moldavă şi a proţăpit-o capră la Bucureşti. Cine va scrie aceste rânduri…?
N-are importanţă! Poate un Limbăieş care va deveni oleacă de ministru, poate vreo divă pensionată care se va descoperi pătrunsă, la crepuscula-i retragere, de o nouă vigoare binecuvântată în capu-i, de un salariu bugetar. Cine ştie…
În raniţa fiecărui deontolog şi luptător pentru binele cetăţeanului, zace condeiul unui pupincurist. Oboseala, foamea sau oftica lucrează temeinic în detaşamentul formatorilor de opinie.
Vom afla astfel, prin meşteşugite interviuri şi entuziaste informări, cum a ajuns în fruntea naţiei un om care poartă în genomul său, toate calităţile unui mare lider politic român.
Ni le va explica răbdător, vreun Turcescu al viitorului:
• A pornit de jos, iar asta o ştim cu toţii că e bine. Toţi cei care au pornit de sus se ştie unde au ajuns!
• Întreaga-i viaţă a navigat şi s-a adăpat de la ţâţa bugetului public. Ceea ce, iarăşi e bine! Ce ne-am face cu unul care a moşit din greu la naşterea banilor? Ar putea să-i tremure mâna la vederea vreunui preţ de piaţă şi ar putea să-l aleagă pe acesta în detrimentul celuilalt, care este dublu, dar asigură o calitate ipotetică, însoţită de o certă mulţumire generală.
• A migrat de la PD la PSD! Încă o calitate! Doar n-o să rămână omul cantonat la visurile de dreapta din tinereţe. Se ştie că odată cu înaintarea în vârstă, politicianul se înţelepţeşte văzând cu ochii sau cu ruleta!
• În timpul serviciului său nu s-a întâmplat nimic! Puţini oameni ştiu că această caracteristică a unui politician, în exerciţiul său public, îl face de-a dreptul irezistibil în faţa electoratului. Concetăţenii inteligenţi sau cei care îl ştiu, îl vor vota bucuroşi ca să scape de el, iară prostimea va fi mândră să-şi trimită un reprezentant la Bucureşti. Iar cei de aiurea, de prin ţară, ce nu au auzit de acesta, vor fi fericiţi să-şi încerce şansele cu unul nou, că de cel vechi şi elenele lui s-au săturat ca şi câinele ud de proprii săi purici.
• Şi-a dorit-o dintotdeauna! Doar nu-s degeaba atâtea ore în faţa oglinzii! Fără să mai pomenim de premierile slujbaşilor unsuroşi şi ale lor urări: Ce bine v-ar sta ca preşedinte, domnu’ Primar!
• Plus că o izbândă electorală vaccinează întodeauna o cercetare penală!
Şi toate au început cu candidatura la Preşedinţia Consiliului Naţional al PSD-ului! Atunci Gigi a simţit, aidoma marilor figuri ale istoriei universale, că forţa sa politică şi puterea sa de a face, nu mai încape în târgul Iaşului. Ea trebuia pusă în valoare la Bucureşti şi de aceea, Gigi a plecat!
Acum, în sfârşit, ţara este pe mâini bune! Asfaltările şi schimbatul bordurilor se licitează la Cotroceni, tocmai pentru că acolo este un om care se pricepe şi nu lasă bugetul public la cheremul reptilelor pedeliste.
Poli Iaşi a câştigat campionatul naţional a treia oară consecutiv, dar din păcate, pe plan extern am fost iarăşi dezavantajaţi. Ca întotdeauna, nu am fost lăsaţi la masa bogaţilor în cupele europene, şi cu ajutorul arbitrilor, fotbaliştii ieşeni au fost eliminaţi după o dublă înfrângere, de către F.C. Knytsnupferlag din Islanda.
Dar nu trebuie să disperăm! După cum bine ştim, o mare realizare a României, sub înţeleapta conducere a fostului primar, este că oraşul Iaşi a fost declarat capitala europeană a fotbalului! Iată cum contribuţia bugetului local şi a celui naţional pot atinge obiective ambiţioase, ce pot zugrăvi o bună imagine a României!
În primăvara lui 2010, umbra lui Gigi a părăsit Iaşul, era şi timpul, pentru că proprietarul acesteia plecase deja de vreun an la Bucureşti, iar în drumul ei se află o răscruce.
În cazul în care va izbândi la Consiliul Naţional, umbra lui Gigi se va lăfăi pe Kiseleff în jilţul cercetatului penal de tristă amintire. Iar de nu, umbra va fi umflată şi pusă bine la umbră, în locul unde se conservă umbrele trecutului.

Termenul de second-hand s-a încetăţenit în România postrevoluţionară şi a făcut furori în anii ’90, alături de principalii indicatori ai crizei mioritice: gogoşeriile, covrigăriile şi jocul de bingo. Traducerea exactă a acestei expresii este ,, la mâna a doua, uzat, la al doilea proprietar”, aceasta dacă ne ghidăm după DEX.
Dacă suntem însă atenţi şi deschişi la activitatea unor politicieni contemporani nouă, putem observa cum aceştia au dat o nouă şi originală interpretare semantică termenului de politică second hand. Pentru aceste triste şi neputincioase personaje, care populează mediul politic românesc, lipsa de viziune şi originalitate, ce ar trebui să dea o tuşă personală activităţii şi obiectivelor lor politice, este înlocuită de comportamentul politic de tip second-hand.
Acest tip de comportament politic se manifestă printr-o imitaţie copilărească, identică prestaţiei unui mim într-un compartiment de tren, a acţiunilor şi mesajelor, prin care un alt politician a avut succes. Ea este însoţită de asemenea şi de o identificare forţată şi asumată cu imaginea acelui politician, toate acestea datorându-se unui evident vid de idei şi de obiective politice proprii.
Rezultatul conduitei infantile de care vorbim este întotdeauna constant, şi anume eşecul penibil ce însoţeşte acest tip de prestaţie. E ca şi cum Boc ar încerca să îmbrace costumul de vânătoare al lui Adrian Năstase! Urmarea ar fi evidentă pentru oricine, costumul ar fi luat şi aruncat în maşina de spălat de tovarăşii vânătorului cu termopane, fără ca nimeni să bănuiască că înauntru zace un suflet mic, dar curat… cel puţin pe ici, pe colo!
Gustul amar şi coclit al penibilului a fost savurat de altfel de Sorin Oprescu, ce a încercat să ţină cărarea marinarului, de un Geoană măscărindu-l pe Obama sau de Hrebenciucul rozaliu, care a degenerat într-un Machiavelli perpelit la flacăra violet. Acestor figuri penibile li se alătură şi edilul şef al Iaşului, care vineri a reuşit, printr-o jalnică prestaţie, să nedumerească pe toată lumea şi mai mult ca sigur şi pe el însuşi.
Domnul Primar a pornit la lupta cea mare cu ,, jurnaliştii, oamenii de afaceri, oamenii politici ” pentru că ,, fac sesizări la DNA… doresc răul fotbalului ieşean… şi cred că lumea începe şi se sfârşeşte cu dânşii ”. În logica insinuărilor vremelnicului locatar din Palatul Roznovanu, ar fi putut fi adăugaţi şi procurorii, poliţiştii sau porumbeii din Piaţa Unirii.
În loc să fie preocupat de soarta ieşenilor, care sunt batjocoriţi de canaliile de EON gaz şi electricitate, dumnealui face pe jignitul şi vrea război cu mogulii de Iaşi. Că aşa a văzut el că rezolvă Băsescu problemele!
Ia să le fi ridicat autorizaţia de funcţionare regiilor de mai sus, care colcăie de puturoşi şi nesimţiţi, oare cum s-ar fi raportat la el votanţii dumnealui din cartierele năpăstuite? Să le fi făcut un şanţ în jurul sediilor lor luxoase şi să-i fi obligat să-şi parcheze limuzinele la un kilometru de birouri, să-i fi obligat să clefăie cu pantofii lor prin zoaie sau nămoluri în drum spre locul lor de muncă. Şi să le asfalteze tranşeele când s-or apuca şi regiile lui peşte prăjit să dea electricitate şi gaz la amărâţii care fac ţurţuri în casele lor, pe întuneric şi la – 20 de grade afară.
În loc să se burice la cei care au şi alte păreri şi îi cer socoteală, mai degrabă ar lua la şuturi adunătura de dolofănei care îi zâmbesc cu ochii umezi în fiecare dimineaţă şi sunt plătiţi cu mii de lei ca să se orgasmeze la orice vorbă de duh a şefului. Poate s-ar debloca şi milioanele de euro nerambursabile, care zac în aşteptarea unor proiecte ale Primăriei.
Că aşa-i mai nou moda în România! Când iei la întrebări un politician, de ce nu-şi face datoria pentru care a fost ales, şi se ocupă de tot felul de prostii, îmbracă haina de martir şi porneşte jihadul cu mogulii, politicienii, ziariştii, pensionarii sau controlorii de bilete!
În loc să-i fie ruşine de alegători şi să-l doară de soarta lor, musiu schingiuieşte limba română pe la conferinţe de presă, în războaiele lui de second hand. Iar de la primăvară, o să scuipe cojile de seminţe din înaltul Tribunei zero a stadionului ,, Emil Alexandrescu “, în capul celor care iarna fac cuie de frig la domiciliu iar vara îşi răsfaţă plămânii inhalând praf în centrul istoric al oraşului.

La cumpăna dintre ani, conform unui clişeu adorat de reporterii TV, preşedintele Băsescu a fost colindat de TVR şi îndemnat să iubească şi postul naţional de televiziune. Bănuim că acest apel i-a fost făcut pentru că se află în proaspăta sa calitate de preşedinte al tuturor românilor, după propria-i afirmaţie, şi pentru că ocupă un scaun al cărui titular ar trebui să fie un factor de coagulare şi echilibru a unei societăţi profund divizate, după un an de circuri electorale şi manipulări grosolane.
Dacă în ţara aceasta au mai rămas naivi care cred în promisiunea acestuia de a fi preşedintele tuturor românilor, de Revelion cred că le-a trecut. Preşedintele ne-a transmis că o să calce pe la postul contribuabililor, când actualul director general, dl. Sasu, fost prieten şi coleg de-al dânsului, va fi dat afară, iar în acest post va veni o persoană după pofta inimii sale.
Acestă nouă hachiţă se înscrie dealtfel în logica acţiunilor sale de după realegerea sa din 6 Decembrie. După cea mai proastă prestaţie economică a unui guvern din perioada postrevoluţionară, după căderea lui în Parlament, guvernul Boc redivivus ne este livrat acum ca panaceu universal, ca maximumul de competenţă ce poate fi scremut din PDL.
,,Să omorâm capra vecinului” a devenit stilul actual de conducere al acestei ţări, marcă înregistrată Băsescu, în care poporul trebuie să se războiască cu Parlamentul, cu mogulii, cu profesorii, cu funcţionarii publici, cu pensionarii cu salarii mari şi cu cine mai descoperă strategii mocirloşi din dealul Cotrocenilor că ar mai trebui luptat.
Programul prezidenţial de guvernare, ambalat în ,,reformă a statului”, este de fapt o luptă de cucerire a Parlamentului şi de transformare a acestuia într-o masă de manevră supusă. Dacă de mâine parlamentarii fac ciocul mic şi laba căuş, poporul o să fie surprins pe moment că modificarea numărului de parlamentari nu mai este o măsură chiar atât de urgentă, mai ales că incumbă multă muncă în schimbarea Constituţiei.
Astfel că, până la schimbarea Constituţiei şi moartea căprioarei, mă scuzaţi… a crizei am vrut să spun, reforma statului a fost luată de jos în sus cu gesturi mici şi precise de bijutier, cu o grijă şi o cumpănire care să garanteze viitoarea propăşire generală.
Primul pas de reformă a fost schimbarea canalelor de comunicare media cu electoratul prietenos. Dacă până acum preşedintele şi primul ministrul se adresau ţării de la TVR, Pro Tv, Realitatea sau Antene, din înălţimea unor ratinguri majore, acum mesajele de mare importanţă pentru ţară vin de la B1TV, imediat după emisiunea Monicăi Columbeanu. Opţiuni alternative ar mai fi OTV-ul, unde zicerile responsabile ar fi uşor înghesuite între un paranormal şi o vrăjitoare sau de la trustul Etno şi Taraf TV, unde un discurs prezidenţial punctează în mod judicios creaţiile artistice ale unor artişti ce au adoptat un ,, nom de guerre” pe placul electoratului, cum ar fi: Minune, Copilul de aur, Salam sau Vijelie.
Acum că problema corelării mesajelor cu canalele potrivite s-a rezolvat, următorul pas a fost reforma oamenilor din punctele esenţiale ale activităţii statului.
Alegerea în fruntea Ministerului Finanţelor a d-lui Vlădescu a fost logică din moment ce reprezentarea lui automobilistică nu aruncă în derizoriu imaginea ministrului pedelist, titularul de post conducând un Maseratti. Faptul că neştiind de unde se deschide calculatorul reprezintă un prilej de mîndrie pentru dl. ministru, este compensat de capacitatea acestuia de a-şi seduce electoratul, începând chiar cu propria fină.
Noul ministru al Educaţiei trece primul test esenţial în înalta sa funcţie, conduce un Jaguar. Acesta ştie să calculeze viteza pumnului prezidenţial şi semnează fără stresuri imediat după instalare reducerea cu 15.000 a posturilor de profesori, confirmând astfel viitorul strălucit al educaţiei în actualul regim.
După strălucitul succes electoral al lui EBA de anul trecut, o nouă beizadea din os pedelist îşi va lua zborul către culmi, decolând din crâşmele de pe Dorobanţi. Se vor găsi destui deontologi care să ne explice că varianta cu tânărul Honorius este mai bună pentru ţară dacă nu vrem să îl enervăm pe dl. Prigoană, ce ar putea să ne pedepsească cu irefutabila-i consoartă.
Printre beizadele şi papagali afectaţi, făcuţi miniştri în ritmuri de manea, reforma a luat-o pâş, pâş, la drum. După tovarăşii ei de drum, cred că la capătul acestuia se va găsi o Românie în care dacă vrei să intri, va trebui să-i saluţi primul ministru după deja clasica formulă: Săru-mâna doamna Udrea!

Spre deosebire de ţări precum Islanda, Letonia şi Ungaria, unde guvernele au căzut din cauza turbulenţelor economice, se pare că în România, mereu surprinzătoare, conform unui slogan turistic guvernamental, nu s-a ajuns la fundul sacului economic şi astfel guvernul se schimbă pe motiv de lupte politice interne.
Dacă destrămarea coaliţiei de guvernare provoacă îngijorare analiştilor economici interni şi internaţionali, multă nelinişte mediului de afaceri intern şi o evidentă năuceală populaţiei, actorii politici responsabili de criză se pare că nu au nici o problemă de conştientizare sau asumare a acesteia.
Domnul preşedinte Băsescu, respectându-şi rolul asumat de artificier-şef al scandalurilor politice, după o simulare ridicolă a unui rol ce nu îl prinde deloc, acela al împăciuitorului înţelept cu grijă de ţară, ne-a asigurat că actuala criză nu este câtuşi de puţin o tragedie. Conform planurilor prezidenţiale, guvernul pedelist, eliberat acum de frâna pesedistă, va putea să dea măsura capabilităţilor sale şi va putea demonstra lumii întregi competenţa miniştrilor săi. Aceasta este speranţa ce răzbate din comunicatele de la Cotroceni şi angajamentul mediatic ce reiese din sânul conducerii pedeliste.
Dar dacă Dumnezeu ne-a dat puţină minte şi avem oleacă de experienţă în ale politichiei româneşti, nu se poate să nu observăm că în dosul figurilor grave, pline de responsabilitate cu care liderii pedelişti defilează la televizor, e de fapt veselie mare de tot! Vă daţi seama ce realizare! Ce şmecherie mare au făcut ei, pedeliştii?!
Le-au tras un şut în cur colegilor de coaliţie acum, cu o lună şi jumătate înainte de alegerile prezidenţiale şi l-au lăsat în ofsaid pe Geoană, singurul contracandidat periculos pentru Băsescu. Nu mai vorbim de faptul că au posibilitatea să schimbe acum, în 48 de ore, toţi prefecţii, secretarii de stat, şefii şi şefuţii numiţi politic. Toată suflarea pedelistă are liber la caşcaval! Pentru prima data în istorie, pedeliştii sunt liberi să se zbenguie creanga prin cămara cu bunătăţi a bugetului public.
Nu prea au fost licitaţii nici până acum, vezi metodele de atribuire Ridzi şi Udrea, da să vedem de acum încolo metode de şterpelire a banului public! Dacă domnul Băsescu ar trebui să-şi respecte promisiunile electorale din 2004, acelea cu anticorupţia, ar rămâne Modroganul pustiu şi s-ar umple puşcăriile. Dar noroc că trăim într-o ţară în care promisiunile neonorate nu costă niciodată nimic pe un politician, astfel că viaţa merge înainte şi memoria moare repede.
Să nu credem că vreun ministru, secretar de stat sau alt soi de funcţionar numit politic are vreo apăsare, vreo noapte nedormită, sau ar fi muncit de griji cu privire la soarta ţării, sau starea economiei. Oricât de prost ar merge ţara, ceva bani tot s-or aduna la buget, aşa că ei s-au scos, nenică! Şi dacă poporul face scandal, avem cu ce să-l prostim! De vină sunt guvernul Tăriceanu, mogulii, criza, pensionarii, profesorii, sindicatele, sau judecătorii! Un vinovat se găseşte întotdeauna, iar dacă pe moment nu le vine, dă repede Boc un telefon la Cotroceni şi află cine-i vinovatul de serviciu!
În 1965, Stanley Kramer era nominalizat la 8 Oscaruri pentru un film numit ,,Corabia Nebunilor”, un film extraordinar, apreciat deopotrivă de critici şi spectatori. Bazat pe romanul lui Katherine Anne Porter (devenit un best-seller national la cateva zile dupa publicare), Corabia nebunilor se deruleaza in 1933, la bordul unui pachebot de lux, care se îndreapta dinspre Mexic spre Germania. Printre numerosii pasageri se numără Vivian Leigh în rolul unei femei disperate în căutarea tinereţii sale pierdute. Alături de ea, Simone Signoret interpretează o spaniolă de rang nobil, deportată ca prizonieră politică, Lee Marvin în rolul unui jucător de fotbal alcoolic şi Jose Ferrer în rolul unui nazist a cărui brutalitate prevesteşte holocaustul ce se apropia. Toate aceste personaje, cu poveştile lor separate dar care se întrepătrund, alcătuiesc o eterică şi minunat surprinsă lume, cu întreg microcosmosul ei, aflată în pragul războiului, dar copleşită de cu totul alte preocupări şi priorităţi.
Privind la iresponsabilitatea, frenezia tembelă, bucuria cu care se porcăie politicienii într-o ţară cuprinsă de o adâncă criză economică, politică şi morală, putem creiona un remake cutremurător pentru Corabia Nebunilor. Spre deosebire de film, tragedia noastră este că în timp ce echipajul tembel al politicienilor ce ar trebui să conducă Corabia prin furtună se bat şi se fură între ei, noi, întreaga societate românească, suntem închişi în cală la cheremul valurilor dezlănţuite şi a capriciilor crizei prin care navigăm.