Macaroanele sunt niște paste făinoase în formă de tuburi lungi și subțiri care sunt găurite pe dinăuntru iar acolo, în interior … ce surpriză, sunt pline cu aer! A descoperi aerul care umple gaura de la macaroană, este cam cum au descoperit calinul domn Oprea și frenetica doamna Popa că și ieșenii Casian Maria Spiridon, Adi Cristi și compania, erau sătui de Ceaușescu și regimul său.

Bine, e adevărat că și ceialți cetățeni din România la acel moment erau sătui de mizerie și sărăcie dar ieșenii, prin demnii lor reprezentanți, au făcut primul pas, au făcut safteaua, au dat cep, ș.a.m.d.

Și atunci, pentru a tranșa definitiv problema ridicată aici, trebuie să ne amintim declarația data la Radio Iași acum vreo 10 ani de domnul Spiridon:

,,- Revoluția a început atunci la Iași! Niciodată, securiștii nu au să uite ce priviri mânioase le-am adresat noi, ieșenii din Piața Unirii, care am trecut pe lângă ei.

-Dar câți oameni s-au adunat atunci în Piața Unirii? întreabă nevinovat reporterul.

-Păii …, nu am putut să ne adunăm deloc pentru că au desființat stația de tramvai din Piața Unirii! Tramvaiul nu mai oprea deloc acolo, ci doar în stația de la Filarmonică, de pe Cuza Vodă!

-Dar spuneați că v-ați organizat și că aveați întâlnire în Piața Unirii, nu…? încearcă disperat reporterul să scoată în evidență rolul jucat de revoluționarii cu domiciliul stabil în municipiul de pe Bahlui.

-Da, dar… știți că, tocmai atunci și-au găsit să organizeze Dinamoviada de Tir la Iași. Iar securiștii ăia în trening cât dulapurile nu lăsau pe nimeni să se oprească. Așa că am mers mai departe. Dar tensiunea se simțea în oraș prin toți porii. Iar în 21 Decembrie, când Revoluția a început și la București… nu ne-a mai stat nimeni în cale!”.

Ambâțul de a fi primul, cel mai mare, cel mai tare și alte priorități manelistice de acest fel, este chip cioplit pentru politicianul român! A te demonstra, nu neapărat celor din jur, cât mai ales ție însuți și papagalilor care pun botul la tine din lipsă de neuroni, cât ești tu de meseriaș, este cheia de boltă în prostirea celor din jur.

Ce și-au găsit onorații domni deputați PDL să facă la capătul unui mandat dezastruos al dușmanului lor politic Nichita?

Păi… în primul rând să-l pupe în cur pe primarul pesedist la show-ul de pe Realitatea, ăla cu valorile Iașului, și în al doilea rând să mizeze pe o mârțoagă populistă, gen Poli Iași, ca să dea bine la bizon în an preelectoral.

Tristețe mare pentru alegătorul pedelist cu IQ-ul mai mare de 70! Cam acestea sunt ofertele electorale ale PDL-ului Iași! Plus aeroportul care este un obiectiv evident precum un arac de vie înfipt în canalul urinar și autostrada către Târgu Mureș, care ne generază coșmaruri de vreo cinci ani tuturor ieșenilor care am avut de plătit CAS-uri pentru mai mult de zece angajați la firma proprie.

Tatăl meu, profesor universitar lipsit de orice ambiții politice dar fin observator, ani de zile prorector la o Universitate de Medicină, îmi spunea sfătos oridecâte ori discutam despre profesorii universitari implicați în politică:

-E deranjantă prostia prostului, a celui lipsit de minte și instrucție, dar să te ferească Dumnezeu de prostia universitarului, a savantului orgolios!

E momentul să îi dau dreptate! Dintr-un profesor universitar și o profesoară de matematică putea să iasă un proiect de lege mai digerabil! Unul care să nu ne facă de râs pe noi ieșenii și să ne umple de ridicol la nivel național!

Nu primordialitatea răzvrătiri ieșeanului la nivel național în 1989 este o prioritate pentru noi!

Ci șoselele, curățenia, investițiile în infrastructură și viața de zi cu zi!

Iar de acestea se ocupă partidul la putere și la guvernare! De primul glonț tras și de primul revoluționar de acum 22 de ani din România se ocupă istoricii și nu politicienii!

Dar dacă se găsesc unii să coboare cu privirea în urmă cu 22 de ani, lăsați-mi plăcerea să fac o profeție:

În 2014, dacă un fan pedelist, ei bine … e greu să ne imaginăm că vor mai exista asemenea specimene, dar haideți să încercăm de dragul profeției, va vrea să dea de actualii corifeii ai PDL-ului ieșean eu, ca o adevărată mamă Omidă știu unde vor fi.

Domnul Oprea va fi găsit în Podul Roș jucând șah sau făcând politică în Parcul Copou, iar doamna Popa va fi făcut șănțulețe în ușa PNL-ului din Podu Roș, zgâriind cu unghiuțele și spălând talașul cu lacrimi, până când va fi lăsată înauntru să povestească tinerilor ce rău era pe vremea lui Băsescu!  

Astăzi eșichierul politic din România seamănă tot mai mult cu o adaptare destul de reușită a fundalului din filmul Pirații din Caraibe – Cufărul Omului Mort. Războinici leproși, soldați bețivi, curve bătrâne cu fața ca un pergament mumificat, călugări murdari și pântecoși înconjurați de multă prostime și …. deasupra lor, călare pe un butoi de whisky, căpitanul Jack Sparow cu fața buhăită se râde la toți și la toate, răcnind cu o voce gâjâită porunci către matrozi.

În lupta-i cu vedeniile iscate din te miri ce, căpitanul Jack Sparow este ajutat de cohorta fantomelor aparținând unor ticăloși și criminali care, plătind pentru păcatele lor din timpul vieții, sunt nevoiți acum, trecuți fiind în lumea de dincolo, să-și ispășească blestemățiile slujind un căpitan cu nimic mai breaz decât ei.

Căci ce altceva sunt hoardele de trădători, pușlamale, hoți cu ștaif sau curve politice ce se regăsesc în UNPR, PC, PNȚCD sau PP dacă nu niște fantome imateriale?

Aceste holograme politice nu sunt, nu au fost și nu vor fi niciodată girate de vreo confruntare electorală, de vreo bătălie de idei sau de un efort logistico-material de a participa la o competiție electorală. Excepție făcând doar PNȚ-ul, dar actuala organizație țărănistă are tot atâta legătură cu vechiul partid istoric cât are o ciubotă putrezită, dezgropată dintr-o groapă comună, cu soldatul căreia i-a aparținut.

Intrați în Parlament prin șantaj, vezi PC-ul, sau prin cumpărare de locuri în alte partide și migrând în funcție de propriile interese, uneori chiar și pe la trei-patru partide în mai puțin de un mandat, cum sunt cei din UNPR, toți acești politicieni slinoși, nu sunt altceva decât niște holograme lipsite de conținut în marele concert de sunet și lumină regizat de păpușarul de la Cotroceni și armata sa de neo-securiști.

În lupta sa pentru reformarea statului, citește ,, să crape toți fraierii … mai puțin eu, Udrea și băieții cuminți care mă licuricesc”, promotorul statului de dreapta scoate cartofii crizei din pământ cu furca răpciugoasă a UNPR-ului, autodefinit de ideologul cu vaselină pe păr și buci al ,,progresiștilor”, adică domnișorul Diaconescu, drept ,,unicul și singurul partid de stânga din România”.

Deși am învățat cu toții în școala generală la orele de aritmetică că(+) cu (–) dă întotdeauna (-), adică când pui politicieni de origine fesenistă să facă politici de dreapta se lasă cu foame mare în țară și cu economia violată și părăsită în șanț, mentorul ministresei ce ne împunge cu țâțele de pe coperta revistei Tabu vrea să ne facă să îl vedem pe Boc în rolul lui Moise conducând-și poporul prin deșert! Măcar de și-ar împărți băutura cu noi…

În fața bătăliei pe care pirații o au de dat anul viitor cu urnele, ce trebuiesc umplute de contribuabili cu voturile necesare pentru a transforma hologramele în politicieni legitimați de electori în carne și oase, strategul de pe butoi și-a așezat armata pe câmpul de luptă.

Pe flancul stâng, căpetenia unei oști de umbre puturoase pe pereți, reevaluatul șef al mafiei lui Năstase, actualmente mareșalul izmenelor cu doctoratul luat în țepe, generalul țucălar Oprea va coordona o coaliție sub a cărei stindard vor defila zgubilitic de-alde Sârbu, Diaconescu, Ion Vasile, Dan Morega, Becali, Dan Diaconescu, Marian Miluț și alți corifei ai șmenului politic.

Iar dacă flancul din stânga al armatei căpitanului Jack este asigurat de hologramele lui Oprea, pe flancul din dreapta stă dispusă armata vioaie, hoață și disciplinată a pedeliștilor ,în frunte cu piticul ce joacă rolul de preș la Cotroceni. In ariegardă, pe post de rezervă ce poate fi dată oricând la produs, își mușcă zăbala călărețele competenței ce răspund la numele de Udrea, Anastase, Boagiu, Macovei, șamd.

Iar deasupra forțelor terestre mai sus menționate, dau din aripi în stol compact bărboșii preacucernici din BOR, în frunte cu preageneralul Daniel care asigură o comunicare directă între căpitanul Jack și dumnezeul mamii lor de șpăgari!

La asemenea dispunere de forțe… grea misie o să aibă electorul român! Poate doar proverbiala-i minte de pe urmă ar putea să-l scape de negrul coșmar ce îl așteaptă! Nu de alta, dar la alegerile de anul viitor, dacă armata căpitanului Jack câștigă, la finalul filmului se lasă cu schimb de locuri.

 Ei în viața reală, cu gușile, limuzinele și amantele palpabile iar noi, descărnați și fantomatici, o să fim parte dintr-un spectacol cu lumini și umbre, având în fundal ca și coloană sonoră manele și răgete de pirați beți!

Este evident că pe aceste meleaguri s-a creeat pentru oamenii de succes o foaie de parcurs a evenimentelor obligatorii de consumat în viața de zi cu zi pentru a demonstra vecinilor, publicului și presei cum că pentru cel în cauză, cariera este la apogeu. Orice mascul alfa provenit din politică sau din mediul de afaceri are de îndeplinit o serie de ritualuri, precum rugbiștii de la antipozi, care prestează înainte de fiecare meci dansul haka pentru a-și înspăimânta adversarii; semnalizând pulimii că el, Supremul Jupân, e la ,,manete”!

Una din primele măsuri pe care Jupânul le ia după ce a încălecat calul este mătrășirea aliaților care i-au adus victoria sau, maximă concesie generoasă, trecerea lor pe linie moartă. Apoi măsura imediat următoare este ridicarea în juru-i a unei ,,curți regale” în care șoferul, cel care udă florile în apartament în lipsa Stăpânului și alți țuteri cu prestanță de magazioneri devin ,,echipa de lucru a liderului”.

Pasul trei îl reprezintă ,,descoperirea găurii de la macaroană”, adică liderul schimbă totul și reformează întregul. Cum acest întreg este caracterizat în politica românească, și nu numai, de un haos total și o călcare reciprocă pe bătături, inițiativa noii conducerii se afundă într-un canal colector unde viziunea liderului se va dilua și va bălti mult și bine. Asta nu înainte ca ,, noua linie de acțiune” să încalce statutul, bunul simț și cu o precizie chirurgicală toate măsurile și obiectivele asumate până atunci de propria organizație, în general, și de actualul lider, în particular.

După victorie, după cum bine ne învață istoria, urmează ,,colonizarea”. Direcția de Finanțe, de Mediu, agențiile ce lucrează cu banii europeni, Protecția Consumatorului, Direcția de Muncă sau Șomaj, Poliția, reprezentanții serviciilor din teritoriu, nimic nu scapă de elanul schimbărilor la vârf!

Apoi, cum bine ne învață și Biblia, după muncă urmează și odihna, mai bine zis distracția pentru că, de… E momentul să ne simțim bine!

Ungerea Liderului ca ,, os Domnesc” nu poate fi făcută în România fără sfințire, untdelemn și pictat pe biserici pentru că, după cum bine ne învață sondajele, Biserica este cea mai credibilă instituție de pe plaiurile mioritice. Amin.

Însă, după cum bine ne învață experiența tabloidă a ultimelor două decenii, Liderul, care mai păstrează o urmă de penibil incipient, aplică o formulă trainic verificată pentru a-și pune coroana pe cap în fum de tămâie, lălăieli respectuoase ale unui pluton de profitori în straie bisericești sub privirile ipocrit-emoționate ale protipendadei locale. Astfel Liderul se însoară!

Conform Manualului de Proceduri al Nunții Anului, aflat actualmente în uz pe meleagurile noastre, se procedează astfel:

Mai întâi se recrutează o tânără viitoare soață, care de regulă trebuie să aibă jumătate din vârsta mirelui. Aceasta trebuie să arate comercial, măcar pentru început, pentru a nu speria cititorii revistelor lucioase care vor citi despre nunta anului.

Locul nunții, de asemenea, este foarte important. Pentru cei cu dare de mână și concepții globalizatoare, locul nunții poate fi ales pe o insulă, un alt continent sau măcar la Durău! Dezavantajele evidente pentru această alegere ar fi costul ridicat și puținătatea martorilor posibil de trambalat cu avionul. Evident că vorbim de avion, altfel ar fi șanse ca unii din nuntași să ajungă de-abia la tăierea de moț și nu la cununie. În fine, acest tip de nuntă este mai puțin întâlnit, dar nu imposibil!

Pentru un lider cumpătat însă, varianta câștigătoare este o cârciumă în vogă, mare și încăpătoare, unde patronul să fie atât de mișcat de alegerea făcută încât, renunțând la pretenții să vină eventual și cu un dar de nuntă.

Obligatoriu sala trebuie împodobită cu ghirlande de flori, palmieri de interior și crini de plastic. Huse de mătase grabnic transpirăcioase, precum și funde mari, roșii sau mov, trebuie să îmbrace scaunele nuntașilor creând o atmosferă puternic colorată, care să semnalizeze la apogeu inclusiv olfactiv.

Mâncarea trebuie să fie de fițe, scumpă și cu denumiri necunoscute pentru majoritatea nuntașilor. Totuși, pentru a respecta datina, elemente indispensabile pentru un meniu de acest gen sunt fructele de mare, somonul și rucola. Dacă nu pui pe masă așa ceva la un eveniment de acest gen, este ca și cum și-ai face nunta cu cârnați și bulz ciobănesc!

Tipurile de nuntași sunt împărțite după următoarele criterii:

În capul mesei, slujitorii Domnului. De preferat ar fi măcar un mitropolit, altfel te arată lumea cu degetul pe stradă și degeaba ai alocat bani de la bugetul local pentru o mândrețe de biserică ce va să vină.

În ordinea numerelor de pe tricou urmează colegii de partid și de stat. Obligatoriu, pentru prestanța sărbătorii sunt necesari un ministru, doi-trei secretari de stat și măcar șase subsecretari de stat sau șefi de birouri din ministere de imagine.

Evident Justiția și organele de ordine trebuie să participe la acest eveniment. Dacă la poliție și servicii prezența este obligatorie, din magistratură sunt suficienții doi, trei procurori și câțiva judecători, dacă se poate de la Curtea de Apel, evident secția Penală, că doar n-ai să chemi unul specializat pe adopții sau drepturi de proprietate!

Acum urmează cea mai numeroasă categorie, cea a funcționarilor publici, a lucrătorilor din deconcentrate precum și a membrilor de bază din propriu partid. Aceștia pot fi plasați oriunde. Pe hol, după stâlpi, în drum spre toaletă sau chiar pe terasă, deoarece aceștia se află acolo din două motive mari și late: Să dea darul și să pupe mâna!

Peste familie se trece repede, cuscri și nași sunt acceptați în față, prioritate având nașii, dacă sunt figuri publice! Restul familiei, adică veri, unchi, frați sau cumetri trebuiesc plasați strategic lângă un hol sau terasă pentru ca atunci când verii sau nepoții sunt luați de entuziasm să nu agreseze retina participanților cu costumele lor violet, mov sau roz din materiale fosforescente.

The last but not the least, după cum ar spune licuriciul, urmează categoria oamenilor de afaceri. În oglindă cu bocitoarele de la înmormântări care sunt plătite înainte, oamenii de afaceri sunt urători profesioniști care sunt răsplătiți după.

Coborând din teorie putem să studiem un caz practic; de exemplu nunta domnului Movilă proaspătul lider al PDL Iași. Prezența domnilor Butucă, Pițigoi, Ciuhodaru, Canschi sau alții, credeți că se datorează amintirilor din copilărie ce sunt împărtășite mutual sau unor episoade trăite împreună într-o bibliotecă sau sală de curs?

Răspunsul este un nu, evident! Sau altfel spus, am putea să ne întrebăm retoric: Care din stimabilii oameni de afaceri de mai sus au lipsit de la vreo nuntă, tăiere de moț sau cumetrie a unui lider zonal, primar, președinte de CJ sau prefect?

Acum că am creionat cât de cât această frumoasă tradiție, mi s-ar putea reproșa că nu am vorbit nimic despre muzică. Asta pentru că o știm cu toții! Seara la nuntă se va deschide cu muzică de cameră, se va continua cu șlagăre internaționale și spre dimineață vor fi admise melodii populare sobre. Asta pentru ca toți invitații să poată afirma: A fost o nuntă cu stil!

Manelele și jaga-jaga se servesc a doua zi, la miri acasă sau într-un loc mai boschetat, departe de privirile presei!

Acum că am făcut o scurtă trecere în revistă sub beneficiu de inventar a acestor înălțătoare evenimente, am o temă de meditație pentru noi toți. Câți dintre cei care au tropăit la nuntă sau alte paranghelii ale Jupânului îl vor conduce pe ultimul drum în Tătărași în cazul în care acesta va da, Doamne ferește bineînțeles, ortul Popii?

Mă tem că o să rămână doar cu rudele în costume fosforescnte, bineînțeles cu costumele întoarse pe dos pentru acest eveniment trist. Doar știm cu toții că griul și cafeniul sunt culori de doliu!

Recitindu-mi ultimul articol postat pe acest blog, trebuie să recunosc cu sinceritate că sunt un jalnic analist politic. Deși urmăresc de atâția ani prestațiile politice ale diverșilor politicieni din această țară, am rămas și eu, ca și atâția alții, cu gura căscată la declarațiile președintelui Băsescu.

Mai mult ca niciodata, trebuie să admirăm înțelepciunea populară care spune că atunci când Dumnezeu vrea să piardă un om, mai întâi îi ia mințile. De oricât de multă prostie și suficiență îl poți bănui pe numitul Băsescu, parcă această ultimă declarație, în care se ia la trântă cu istoria, conține totuși germenii unei decuplări de la realitate. Senzația pe care o capeți, urmărind prestația din ultimul timp a acestui individ ajuns printr-o nefericită greșeală a istoriei în fruntea acestui stat, este că metoda de lucru a administrației prezidențiale a devenit pusul rahatului pe ventilator.

Îndârjirea de a se lua la harță cu toată lumea și de a sfida bunul simț prin tot felul de imbecilități afirmate de la înălțimea scaunului prezidențial a devenit de domeniul patologicului. Bădărănia arhicunoscută a acestui personaj a reușit să scape din corsetul funcției publice și să se reverse mustind asupra întregii țări punându-și, după cum era de așteptat, până și pe ultimii săi fani care mai posedă o urmă de bun simț, într-o postură imposibilă.

Sunt curios care ar putea fi justificările unui Cărtărescu, Patapievici, Mihăeș sau T.R.U, cunoscuți fani ai ,, reformatorului de la Cotroceni”, la adresa declarațiilor acestuia despre Regele Mihai. Afirmația prin care Mareșalul Antonescu este făcut ,, prim-ministru” iar răspunzător de Holocaust este făcut Regele Mihai, care era șef al statului, ne face să îl bănuim pe actualul președinte nu doar de lipsa unor elementare cunoștințe de istorie, ci și de o anume proiecție în trecut a convingerii sale că funcția de prim-ministru în această țară este aceea de vechil al șefului de stat.

Dacă până mai ieri de’alde Voinescu, Pora și Preda încă mai făceau chip cioplit la orice bazaconie de-a șefului, astăzi parcă și aceștia se văd nevoiți să se delimiteze jenați de mitocanul prezidențial. Mitocan, care interpelat la Bruxelles pe seama acestor declarații, a ținut ostentativ să se lămurească faptul că nu a fost înțeles greșit; ,,Tocmai la Bruxelles v-ați gândit că nu puteți dormi de clarificări?”. Adică un fel de; ,, Ce tot vă f.. grija, măi băieți!”.

Spre marea lui uimire, Băsescu mai este azi apărat în public doar de personaje ca Udrea și Sergiu Nicolaescu. Dacă la prințesa tupeului din Pleșcoi nu ne-ar mira nici dacă ar râma și prin hazna după mentorul ei, la conu’ Sergiu vedem cum lipsa reflectoarelor încurajează frustrarea senilă ce îl macină pe ,, cel mai mare regizor din istorie”, asta după propriile lui spuse.

Mai răsare de pe aiurea și un Dragoș Aligică care se căinează fals și pudibond: ,, Vezi Doamne! Ce mare șmecherie s-a întâmplat? Ce se oripilează dom’le ăștia doar pentru atâta lucru!”.

Toți acești imbecili, de la cel cu gura spartă și până la lătrăii lui, nu reușesc să înțeleagă de ce s-a scandalizat lumea în halul acesta, când ei asta fac de dimineața până seara. Ce este atât de special în cazul acesta?

O să le fac un serviciu și o să le vând un pont! Pentru faptul că mitocanul din dealul Cotroceniului trage o flegmă pe un bătrân care nu l-a deranjat niciodată și nu a emis vreo părere, bună sau rea, la adresa Instituției care îl succede, nu mă așteptam ca cei șapte ani de acasă sau vreo urmă de bun simț și respect să îl oprească.

Problema care a apărut acum și pentru care o să plătească, cu vârf și îndesat, la următoarele alegeri PDL-ul domnului Băsescu, este că acum nu i-a enervat pe răpănoșii care merg la vot pentru o găleată portocalie sau un ajutor social aruncat pe fereastră, ci pe cei mulți, care demult nu mai sunt interesați de păruielile din politica românească.

Acestora, cetățenilor care nu mai vin demult la vot din respect față de valorile lor, atenția le-a fost atrasă de flegma urduroasă pe care un bețiv a trimis-o pe fața unui simbol al României. Un simbol compus din măreția jertfei de sine, bunul simț ca armură și demnitate în fața vicisitudinilor ce au lovit această țară. De aceea, mitocănia asta nu a fost ca celelalte, cotidiene și numeroase, în care se păruie niște indivizi similari.

Sau ca să fim pe înțelesul lui Nuți și Chioru:

-Ai grijă, bă mitocane! Nu borî în biserică, că nu ești la tine acasă, în sufrageria cu balerine de porțelan și ,,Răpirea din serai” adusă de la Stambul în cală!

Încă din timpul domniei padișahului Adrian Năstase, s-a dovedit că singurul politician care dă ora exactă în România, propunând teme de discuție pentru viața politico-socială, este președintele Băsescu. Deși este la fel de impotent în a guverna și la fel de grijuliu de a se înconjura numai de pupincuriști, ca și restul de politicieni români, spre deosebire de aceștia din urmă, președintele are idei și o bună strategie electorală.

Întorcându-se la popor sau durându-l în cot de el, în funcție de interesul său de moment, Băsescu și-a făcut un nume de glorie în a afirma astăzi ceva și a se contrazice mâine, eventual cu o lacrimă în colțul ochiului. Trădarea partenerilor și colegilor, fățărnicia și lipsa sa de loialitate față de orice crez politic mărturist la un moment dat, în loc să îl izoleze, cum ar fi fost normal într-o societate decentă, a creeat noi standarde politice. Admirat și invidiat chiar și de dușmanii săi, care se întrec în a-i imita discursul grobian, agresivitatea și grosolănia în crescendo, președintele schimbă temele de discuție din societatea românească cu o îndemânare de prestidigitator.

După focurile de artificii și lopețile de cazma date peste țeasta celor care mai cârtesc în front, necesare pentru impunerea în fruntea PDL-ului a sclavului sortit să țină așternutul cald până la întoarcerea stăpânului, președintele a început de curând o nouă manevră de învăluire prin care și-a luat adversarii prin surprindere.

A început cu tema schimbării Constituției pe motiv de parlament unicameral și scoaterea prezumției de avere licită. Orice om de bun simț poate vedea că ambele sunt două prostii fără margini, însă pentru amărăștenii aduși la sapă de lemn taman de gașca prezidențială sunt numai bune de promovat într-o campanie electorală ce se profilează în curând. Cât despre posibilitatea de a trece prin Parlamentul actual o asemenea modificare a Constituției, nu există nici o șansă, dar asta o știe foarte bine și președintele!

A doua temă lansată de Jupân Maximo a fost cea cu reorganizarea teritorială. E drept că spre deosebire de primele pare mai logică, dar din punct de vedere a șanselor de trecere prin Parlament, rezultatul se anunță încă de pe acum un mare zero. E drept că asta nu împiedică tot felul de papagali de pe la televiziunile de gherilă să-și dea cu părerea de dimineața până seara, răcindu-și gura cu tot felul de aiureli.

Un lucru ciudat se întâmplă însă, în timp ce jupănul dă teme la toți fraierii din opoziție!

O discretă campanie de retușare a imagini Casei Regale de România a început să adie dinspre Cotroceni prin portavocile TVR1, B1TV, Dilema, Evenimentul Zilei, precum și alți formatori de opinie cu normă de la buget. În tot acest timp, dinspre Casa Regală tot felul de coincidențe mici și binevenite vin în întâmpinare, cum ar fi: renunțarea la legătura cu familia de Hohenzollern, modificarea regulii care nu permitea prințesei Margareta să-i succedeze tatălui său, precum și o sumedenie de evenimente, lansări de carte și varii prilejuri de a sta pe sticlă la diverse jurnale.

Dacă l-aș bănui pe Traian Băsescu de geniu politic, aș putea face niște supoziții, care dacă ar fi analizate cu atenție, ar putea să întoarcă situația politică cu 180 de grade.

Să presupunem că mâine, domnul președinte ar ieși cu un mesaj prin care ar propune populației un referendum cu privire la forma de guvernământ, deplângând cu lacrimi amare nedreptatea, reală dealtfel, prin care ocupantul din 1946 a schimbat prin forță conducătorul de drept al României de atunci, pe Alteța Sa Regală Mihai I de România. Statura politico-umană a Regelui Mihai, pusă în oglindă cu personaje de genul Ponta, Antonescu, Geoană sau Vanghelie, ar finaliza de la sine efectul loviturii de măciucă, care va paraliza fauna politică a României.

Antonescu ar fi tras pe dreapta urgent (să nu uităm că acesta a recunoscut în nenumărate rânduri că este monarhist) iar PNL-ul ca fibră internă este oricum partidul în care sunt încadrați aproape toți monarhiștii care încă mai prestează în politică. Deci dacă șeful PNL-ului se va opune, accesta va dispărea urgent sub valul creat în interiorul partidului.

PDL-ul, știm cu toții că nu contează deloc în astfel de situații, așa că îi vom vedea urgent pe Boc, Anastase, Udrea sau Sulfina perorând pe marginea beneficiilor unei monarhii constituționale. Cât despre Voinescu, Baconski sau T.R.U., nici măcar n-ar trebui să se prefacă, pentru că din acest moment intelectualii lui Băsescu se vor strânge urgent sub flamura Restaurației, care va deveni sub presiunea lor entuziastă un proiect politic de mare viitor.

Minoritățile, altele decât maghiare, vor spune da, iar UDMR-ul va fi cooptat prin renunțarea la noua organizare teritorială, care oricum nu contează la nimic.

PSD-ul va umbla năuc vreme de o săptămână și se va poziționa evident împotrivă, dar asta nu înainte ca Ponta, Dragnea sau te miri cine, să facă o groază de gafe amendate de curentul de opinie care va scoate România din amorțeală.

Băsescu se va retrage de la Președinție cu un an mai repede, dar în plină glorie! Evident că va fi numit Prim Ministru al unei largi coaliții, asta ca urmare a câștigării alegerilor de către coaliția PDL-PNL, cât și a negocierilor cu Casa Regală.

Sprijinul extern pentru această măsură va fi evident și nu am fi mirați dacă regina Angliei sau o liotă de premieri occidentali vor lua cu asalt agenda românilor de dinainte de alegeri, arătându-și fățiș sprijinul pentru această curajoasa rectificare de destin a românilor.

Toate acestea s-ar putea întâmpla dacă Băsescu ar avea sânge în instalație, lucru pe care îl știm cu toții că îl are, și dacă ar fi un geniu politic care ar sesiza că aceasta ar fi singura variantă prin care ar mai putea rămâne la putere cel puțin încă două mandate, lucru benefic pentru confortul financiar și penal al celor care îl înconjoară.

Nu vor trece multe zile și ne vom convinge dacă jucătorul de ruletă știe și bridge.

Pentru cei ce nu sunt familiarizați cu anumite rase de câini, le putem prezenta definiția standard cu care aceste simpatice patrupede sunt cunoscute în lumea iubitorilor de animale:

Pudelii sunt o rasă de câini de mărime mijlocie, cu părul lung, lățos și creț, ușor de dresat, folosiți în general la vânatul păsărilor acvatice. Coafat sau tuns potrivit imaginației stăpânului sau a posibilităților lui financiare, pudelul este îndeobște un cățel caraghios, ținut în lesă, care calcă pe urmele stăpânului și este util persoanelor singuratice cu frustrări de socializare, cărora le place să dispună discreționar de soarta unor ființe, de preferință aparținând unor rase inferioare.

Această jucăușă rasă de patrupede are un corespondent în politica românească și anume sub forma speciei denumite Politicianul-pudel cu rădăcini dalmațiene. Dalmațianul este un câine cu părul scurt și acoperit de numeroase pete negre, sensibil la frig și frică, cam uituc și cam prostănac, dar cu un nesfârșit apetit de a îndeplini porunca stăpânului.

Combinația acestor două pedigree-uri canine în gena politicianului-pudel dau un portret îndeobște cunoscut în viața politică dâmbovițeană. Indiferent de sexul și zona geografică de proveniență, de pregătirea din dotare sau lipsa oricărei pregătiri intelectuale, politicianul-pudel prezintă un set de caracteristici extrem de bine definite, care diferențiază această specie de restul hominizilor ce populează fenomenul politic din țara românească.

Politicianul-pudel poartă în memoria lui și a celor care depun un minim de efort de reamintire a trecutului, o serie de pete mari, negre și cam penale uneori, care au apărut în perioada de cățelăreală, în care acesta își făcea un loc în lume, mușcând, mârâind sau gudurându-se.

O țeapă la o bancă sau la un partener de afaceri, un soț cam interlop, un tată cam securist care a lansat-o prin ordin, un plagiat sau o delapidare suavă de la bugetul statului, un frumos buchet de șpăgi, primit în perioada în care trebuia să păzească borcanul de miere al bugetului de stat sau pur și simplu o dileală medie cauzată de o dorință maladivă de putere sau de o agoniseală rapidă și fără muncă. Toate aceste pete negre la dosar sunt nelipsite din scara cromozomială a ADN-ului unui politician-pudel. Petele negre nu sunt numai piesă de bază în dosarul de promovare și răsplată, ci reprezintă și un factor extrem de important în recunoașterea reciprocă în buluceala din jurul Stăpânului. Petele nu sunt numai semn de recunoaștere reciprocă, ele sunt blazon de apartenență, uniformă a unui club de elită și steag, sub care mărșăluiesc, în pas masonic, zugravii ce preamăresc perfecțiunea întruchipată de Stăpân.

Politicianul-pudel este bălos și dă din coadă instantaneu la auzul vocii stăpânului. Prezența acestuia îl face pe pudel să se ridice grațios în două labe, cu celelalte două cerșind atenția sau la o rostogolire rapidă pe spate punând burta la bătaie pentru un mângâiat prietenos.

El merge pe urmele Stăpânului în lesă, supus recunoscător pentru ciozvârta din fiecare zi. Singurul sentiment permis în această haită este invidia pentru ceilalți pudeli, mai apropiați de Stăpân, care cu permisiunea lui bineînțeles, aleargă în fața stăpânului, lătrând fericiți și anunțând traseul acestuia.

Politicianul-pudel este agresiv la comandă și dispus la semnalul Stăpânului să sară la beregată. Fie și la cea a celui din propria haită. Este evident că dacă pudelul din față va fi devorat, se va creea un loc liber care, dacă meritele vor fi notate de Stăpân, va putea fi ocupat de următorul. În definitiv, toți știu că mai aproape de Stăpân, ciolanul este mai zemos!

Deși fac parte din aceeași rasă, pudelii politici nu seamănă unii cu alții! Dar elementul fundamental care îi leagă este că, toți ca unul, jertfesc pe altarul Stăpânului calitățile lor pentru care au fost selecționați. Unii știu să scoată banii din piatră seacă, alții latră și sar la beregată la comandă, unii sunt buni de prosteală, alții se gudură și ridică codița, spre plăcerea Stăpânului, pe când alții se lasă chinuiți și bătuți când Stăpânul se plictisește.

Cu toții, dacă îi privești de aproape, par de-a dreptul caraghioși cu blănița lor albă, cu ciuful din jurul cozii și urechile decupate de cârlionții crețulii, ca de oaie.

Seara însă, când Stăpânul obosit de atâta coțăială și amețit de licorile energizante, în refluxul cărora se bălăcește politica românească, pleacă la culcare cu vreun membru al haitei, care să-l păzească în somn de el însuși, în bătătura curții se schimbă peisajul.

Sub raza lunii pline și a crâmpeielor de lumină ce vin dinspre focul unde se pregătește hrana, în locul pudelilor poți vedea o haită de hiene și șacali cu boturi sângerânde și îmbăloșate de salivă pofticioasă, viermuind în întuneric și mârâind unul la altul cu ochii roșii.

Ce spuneți de această declarație?

,,Eu am facut o analiza despre amendamentul respectiv si factura respectiva era pentru pachetul acesta de servicii de consultanta. Ei au trimis si un model de factura cu o suma mai mare dar in care nu aparea pentru ce sunt banii. Contractul nu l-am semnat, l-am negociat, negocierile s-au incheiat si mi-au spus ca pana trimit forma finala m-au rugat in baza lor sa le trimit factura. Era vorba de executarea unor servicii care intrau in contract”.

Dar de aceasta?

,,Colegul meu austriac banuiesc ca stie de ce si-a depus demisia. Eu nu stiu de ce si-a depus dansul demisia. Eu, personal, stiu de ce nu imi depun demisia. Si nu voi face lucrul acesta. Nu am comis niciun fel de act cu rea credinta, nu am comis niciun fel de ilegalitate, iar aceasta acuzatie sau alegatie, potrivit careia pentru a indeplini o procedura parlamentara am acceptat sa percep bani, este o alegatie falsa”.

Ei, ce părere aveți? Nu-i așa că e savuros!

Din această minunată justificare ar trebui să înțelegem că:

-Da, e adevărat că am făcut niște servicii, le-am facturat și le-am trimis-o factura, deși nu semnasem contractul! Căci, de… e foame mare și e criză!

-Dar, nu! Nu este adevărată alegația că am propus un amendament (acela din cadrul contractului de consultanță pe care l-am facturat) pentru bani! L-a propus fraierul de Bodu după ce l-am rugat eu! ,, E important pentru noi să lucrăm prin intermediari”. dixit Severin.

Diferența fundamentală între politicianul român și cel austriac sau sloven, nu este faptul că acesta fură cu nerușinare iar ceilalți nu, ci aceea că atunci când sunt prinși, austriacul și slovenul își dau demisia imediat, pe când românul nu!

El începe să-ți explice cu tupeu că ceea ce vezi tu nu este adevărat! Cu elocința țiganului care prins cu găina sub palton se jură că nu știe de unde a apărut orătania, sau cu fermitatea contrabandistului prins cu pușca fumegând în mână lângă căprioară, ce se sumețește la tine că a făcut-o în legitimă apărare pentru că, vezi Doamne, sărise dihania la gâtul lui!

Demisie de onoare, n-are tata că ți-ar da! Ce-i aia demisie! Demisia e pentru fraieri și pentru proști! Noi o ținem pe-a noastră, langa-danga, gaia-mațu și privim reporterul în ochi:

-Nu e Domne’ nimic adevărat! Sunday Times e un fel de ,,Cancan” combinat cu ,,Ciao”. E o acțiune de decredibilizare a Parlamentului European în general, a României în particular. E un trucaj ordinar! Vocea parcă nu e a mea, iar despre filmare ce să mai vorbim, priviți cum se vede ca prin ceață.

Ne suspendăm repede din funcția de vicepreședinte la PSD, că de acolo, oricum nu vine nici un ban! Ne suspendă de la partid, oleacă, până vin coledzi să ne explice ce păcat ar fi să pierdem noi ditai europarlamentarul isteț și plin de inițiativă, și dă-i frate tot așa… . Câini latră, caravana trece! Și o ținem tot așa, până uită dracului bizonul!

În țara în care problema unui stadion prevăzut să coste 120 de milioane de euro și care a ajuns la 240 milioane de euro, nu este cine face pușcărie și cât, ea fiind cine taie panglica la inaugurare, Oprescu sau Udrea, ce importanță mai are Severin?!

Cine o să-și mai aducă aminte la următoarele alegeri, de care ori fi ele, că Severin Adrian a furat ca un ghiolban!

Domnul Antonescu, în calitatea sa de istoric, ar fi trebuit să cunoască expresiile: ,, Istoria se repetă întotdeauna” și ,, Înțeleptul învață din greșelile altora iar prostul nici măcar din greșelile lui”. Cu această decizie impusă partidului, nu degeaba se plângeau liberalii mai deunăzi de faptul că află de deciziile din partid de la televizor, președintele liberalilor dovedește deocamdată un singur lucru: și anume că nu este un înțelept!

Și dacă tot am dat-o pe proverbe, eu cred că ar mai fi două care s-ar potrivi foarte bine pentru decizia de a te însoți inclusiv la tribunal … cu PC-ul: ,, Dacă te amesteci în troacă, te mănâncă porcii” și ,, Maimuța când se plictisește, se zgârie pe piept până îi dă sângele”.

Orice partid care a făcut greșeala de a se însoți cu acest partid mutant, care tinde spre zero din punct de vedere electoral și spre infinit din punct de vedere al tupeului și al pretențiilor, a avut de suferit eșecuri majore. Pesediștii ar putea fi consultați în calitate de ,,experți” asupra calității colaborării cu PC-ul. Nu degeaba s-au ferit ca dracu de tămâie de asocierea cu ei. Și, dacă îmi permiteți și o mică prognoză, de acum pesediștii au scăpat în câștigători detașați la următoarele alegeri. Au să se bată pe burtă cu nou formata alianță dar au să aibă mare grijă să nu-și alăture numele cu aceasta pe la tribunal sau de aiurea.

Domnul Antonescu se pare că a trecut prin viață cu naivitatea ce nu l-a lăsat de braț deși de la o anumită vârstă ar fi fost cazul. ,, Milițianului poți să îi dai toată săptămâna, dar dacă nu îi dai și duminică, nu i-ai dat nimic!” era un proverb folosit în vechiul regim la adresa colaborării cu cei de teapa lui Voiculescu, adică cu securiștii și milițienii.

Să vedeți ce-o să fie la gura Antenelor, atunci când după cereri din ce în ce mai nesimțite, Antonescu va zice pentru prima oară nu! Cum va descoperi Gâdea că Udrea și Blaga sunt totuși niște oameni responsabili și frecventabili iar domnii Voicu, Stroe și Stavarache niște nulități. Aici parcă aș subscrie și eu și nu pot să nu constat că Antonescu face aceeași greșeală pe care o fac toți lideri români de partid, aceea să se înconjoare, acolo sus, doar de yesmeni și mediocri. În România politicienii nu au înțeles încă nici după 20 de ani că liderul nu trebuie să fie cel mai deștept din gașcă, el trebuie să fie un vizionar cu spirit de echipă și cu un pronunțat simț al responsabilității.

Întorcându-ne la proverbul cu maimuța nu putem decât să stăm și să ne minunăm. Antonescu scăpase deja pe culoarul preferințelor la președenție, liberalii stau pe un scor electoral pe care nu l-au avut nicicând, ce mai lipsea? Puțintică răbdare, stimabililor!

Ce ar fi făcut Varanul dacă Antonescu nu ar fi ,, mușcat”? S-ar fi întors către Băsescu? S-ar fi dus la pesediști? Mă îndoiesc amarnic!

Liberalii au obținut cu siguranță în urma acestei decizii un singur lucru cert. Sprijinul Antenelor, care nu știm în ce măsura va mai conta în 2012, lipsa votanților simpatizanți liberali care vor sta acasă la vot de scârba Varanului, coagularea imaginii PSD-ului ca singură variantă la actuala guvernare, precum și nenumărate motiv de atac din partea lui Băsescu în următoarea perioadă. Se pare că indiferent cât de multe greșeli face Băsescu și clica lui, dl. Antonescu & Co poate întotdeauna mai mult!

Și, uite așa, țiganul hoț, aburitor și cu ghiul, a ,,coclit-o” și pe ultima virgină bălaie de la horă. Așa că, peste nouă luni o să mai avem un puradel brunet ce-o să ne ,, păzească” la portofele.

Cândva , nu demult, în România era bine. Economia duduia, salariile creşteau, pensiile se umflau şi ca printr-o minune, nu era oare România Grădina Maicii Domnului?, un metru de glie azi de luai, mîine cu de zece ori mai mult dădeai.
Poporul îl iubea pe Preşedinte. Venise la putere după un fost comunist, de care se săturase lumea. Cam scandalagiu şi tare în clanţă, dar de… spunea lucrurilor pe nume! Pe lângă toate mumiile politice din opoziţie, ne cadorisise Dumnezeu cu un bărbat drept, puternic, curajos şi care ştia bine ce dorinţe avem noi, Poporul! A luptat la început singur cu toată lumea, apoi pe măsură ce poporul a început să îl adore, a început cu ajutorul lui să-l biruiască pe Padişahul şpăgos şi arogant.
Primii subjugaţi de farmecul său grobian, cu apucături de mahalagiu şi râs de mitocan, au fost ca de obicei intelectualii! Cam mârlan omul, recunoşteau şi ei, dar puritatea principiilor şi vânjoşenia cu care intra în luptă cu mincinoşii, cu hoţii, corupţii şi foştii comunişti meritau sprijinul lor. Apoi, Poporul a făcut un ,,coup de foudre” devastator şi l-a propulsat în cea mai mare funcţie din Stat, aceea de Preşedinte.
Alături de el, în acelaşi partid, apăruse şi crescuse un politician de tip nou. Nu mare de stat, dar cu verbul la el, mereu la dispoziţia presei şi care venind la primărie, după ruşinea primarilor din România, a dat speranţă unui oraş. Plin de solicitudine, mereu în luptă cu necinstea, micul politician a preluat de la Preşedinte partidul care devenise stindardul luptei anticorupţie.
Cam de prin 2006, unii dintre cei mai entuziaşti votanţi ai celor doi au început să fie roşi de viermele îndoielii. Preşedintele părea că devenise cam chior, începuse să vadă numai ceea ce îi convenea. Ceea ce înjurase ani de zile a dispărut brusc din sfera percepţiei lui. În dulcele stil mioritic, îndată ce a ajuns la putere, apostolul anticorupţiei s-a pus pe căpătuit: şi-a făcut o fată notar şi pe cealaltă europarlamentar, şi-a tras casă prin repartiţie proprie, rudele din jur au devenit investitori imobiliari, pupilele pe toace au primit miliarde de euro pe care să le smântânească, iar pupincuriştii personali au primit funcţii înalte.
În paralel, micul politician, devenit prim ministru, s-a transformat în timp record într-un căţeluş plasat la luneta Loganului prezidenţial, care aprobă entuziast şi tâmp orice răzgândire sau aberaţie prezidenţială. Rolul de prim ministru, în actuala accepţiune prezidenţială, nu are nici o legătura cu administrarea statului şi cu conducerea executivă, minipriministrul are doar rolul unui butuc searbăd şi lucios, pe care Chiorul crapă ţestele duşmanilor politici. El există doar pentru a executa şi a sluji!
Gargara tâmpă şi agresivă cu care ne asaltează, precum şi experienţa publică a incompetenţei lor în administrarea treburilor publice creează premisele unei disperări ce pare să cuprindă această generaţie. Poate singura satisfacţie, minoră şi meschină ce-i drept, ar fi că această lighioană politică, cuprinsă de nebunia neputinţei, s-a apucat să îşi sfâşie proprii suporteri, pe voturile cărora s-a proţăpit la cârma treburilor acum nici şase luni.
Aşa că, pentru prostia unor compatrioţi, va mai trebui să îi suportăm pe Chiorul şi Butucul, aceşti doi încurcă-lume, care vor rămâne în memoria colectivă românească alături de miticele personaje sacul şi peticul, ciuma şi setea sau buba rea şi inundaţia. Aceasta fiind una din tarele democraţiei, sunt convins că dl. Lăzăroiu, ca mare specialist în comunicare şi descifrarea dorinţelor ascunse ale poporului, are dreptate când spune că: ,, numai Preşedintele ne poate conduce prin deşert”.
Singura diferenţă între Băsescu şi Moise ar fi că acesta din urmă şi-a condus poporul afară din deşert, pe când Băsescul şi-a dus poporul în deşertul sărăciei şi nu-s convins că nu o să dispară hoţeşte pe după vreo dună, lăsându-l de izbelişte!

O caracteristică a femeilor, care l-au însoţit de-a lungul vieţii publice pe Divinul Macho din Dealul Cotroceniului, a fost ascultarea smerită, adoraţia în privire şi o atitudine galeş-umilă în prezenţa Augustului. În absenţa lui, însă, Boagiu, Ritzi, Anastase sau Elenele suferă o transformare malefică, devenind arogante, agresive, cu debit verbal strident şi în crescendo, adevărate Harpii ce folosesc în dezbaterile cu duşmanii de clasă, ca un ultim argument, citate din gândirea Zeului pe post de Qoud Erat Demonstrandum.
Mereu în luptă între ele pentru favorurile Jupânului, ultimii ani au consfinţit încoronarea ca femelă alfa, pe Elena Udrea şi ca prim-Delfin, pe mezina cu ,, succesuri”. A fi o femeie cu calităţile mai sus pomenite este necesar şi suficient pentru a te bucura de încrederea Preşedintelui şi a primi pe mână bani, putere şi onoruri.
Totuşi, scanând împrejurimile faunei ce însoţeşte Preşedintele Jucător şi aplicând matricea ,, femeii lui Băsescu”, o să avem surprinderea să constatăm, că alături de muzele mai sus pomenite, precum şi de altele în curs de afirmare, prin găurile complicate ale sitei se întrupează un personaj mignion, lubrefiat şi cu ochii mereu umezi. Deşi nu este femeie politică, mini prim ministrul trece lejer prin matriţa adoratoarelor, compensând lipsa atributelor fiziologice feminine, destinate împlinirii feromonilor, cu o disponibilitate nemaiîntâlnită de a sta capra.
Printre divele cu pieptul decoltat şi tremurând, micul Boc nu face opinie separată în ceea ce priveşte incompetenţa amuzantă şi delirul verbal cu care ne-au obişnuit ,,femeile lui Băsescu”. Ba mai mult, capacitatea nesfârşită de a se târâ la picioarele stăpânului, măcănind plin de fanatism citate dintr-o scriptură pătată cu Jack Daniels, din care se adapă când ridică fruntea să pupe mâna ce îl hrăneşte, au deşteptat în vânjosul Bărbat un sentiment jucăuş pentru această curtezană masochistă.
În definitiv, îşi spune uneori marinarul stătut cu lunile pe ocean, ce contează sexul când doi oameni se iubesc!
Mai ales că femeia aceasta, în lipsa lui a dereticat harnică prin cămara partidului, cocoşând avioanele în timp ce punea în practică poruncile primite de la Stăpân, plecat acu şase ani hăt… departe în larg, să reformeze statul prin cârciumile asfaltatorilor.
În ultima vreme însă, o pată de nor tot mai căcănie acoperă relaţia celor doi iar Vânjosul s-a cam enervat şi a ajuns la capătul răbdării! Ghinionul loveşte năprasnic, chiar şi pe cei curajoşi!
Nu apucă Amantul Poporului să-şi slobozească porunca din Dealul Cotroceniului, că mica amoreză din Piaţa Victoriei o şi preia în dinţi şi o pune în aplicare, întocmai şi pe loc, precum o căţeluşă bine dresată, ce aduce cercul la picioare. Şi totuşi, iese prost orice poruncă i-ar da!
Spuneţi şi dumneavoastră?! Cât să te mai chinui cu un executant atât de păgubos? Câtă răbdare poate să aibă un lider care vede cum orice idee genială de-a lui se năruie la contactul cu realitatea, indiferent de cât de bine este executată.
Deşi, după cum şoptesc cucuvelele de la Cotroceni, lăsate în post de Ghinion Iliescu, veselul ,, Emiluţ”, cu care era dezmierdată vampa din Răchiţele, s-a transformat în ultima vreme în destul de puţin protocolarul ,, băi p..lă”. Naţiunea întreagă, în frunte cu dna. Pora, speră ca povestea de dragoste să meargă mai departe. Keep walking, băieţi!
Totuşi puterea Bărbatului, cât cincizeci de bărbaţi vânjoşi, şi iubirea necondiţionată a Femeii Lui dau acestei relaţii noi perspective, ţinând cont de nesfârşitele experienţe în a promova idei trăznite şi păguboase, în a le înmormânta discret pe marginea şanţului şi de a o lua din nou de la capăt!
De aceea, pot pune pariu cu oricine, cum că Boc are viitor în politică. Cel puţin atâta timp cât atracţia poporului către Matelot va mai avea efecte pe tabela de vot. Şi ca să înţelegeţi mai bine de ce cred că Boc este mereu o variantă proaspătă în politica dâmboviţeană, aş vrea să-mi ilustrez această prognoză cu un vechi banc marinăresc:
,, Se spune că demult, într-o margine de ocean, în urma unui naufragiu, o femeie ajunge să se salveze pe o insulă aproape pustie, cu excepţia celor cincizeci de bărbaţi care o locuiau.
După treizeci de zile, ruşinată de ceea ce este nevoită să facă cu cei cincizeci de bărbaţi, femeia decide să se sinucidă.
După alte treizeci de zile, bărbaţii ruşinaţi de ceea ce făceau cu femeia, decid să o îngroape.
Dar, după alte treizeci de zile, bărbaţii ruşinaţi de ceea ce făceau între ei, decid să dezgroape femeia!”. Iată, deci că pentru Boc întotdeauna va exista o şansă!