Institutul Cantacuzino în calitate de părinte, Ministerul Sănătăţii soţie, Realitatea şi Antena 3 copii, Streinu-Cercel naş, anunţă cu inimile zdrobite de durere dispariţia dintre noi a regretatului binefăcător, tovarăş de viaţă şi bunăstare, pe numele lui Gripa Pandemică AH1N1.
Dispariţia după o scurtă şi necruţătoare suferinţă a bugetului de stat a lăsat un imens gol în inimile şi buzunarele rudelor şi apropiaţilor. Cu ochii în lacrimi, săptămîna trecută, soţia şi copii ne-au anunţat despărţirea de Cea care a fost prezentă în televizoarele, casele şi grijile noastre, minut cu minut, oră cu oră, din luna Decembrie până încoace.
În scurta dar tumultoasa ei existenţă, Gripa, Porcina pentru apropiaţi, a îmbrăţişat o naţiune întreagă şi s-a dăruit, fără osebire de sex, vârstă sau condiţie socială, tuturor celor care au crezut în ea. În imensa-i bunătate şi generozitate, Ea a îmbrăţişat şi a adoptat toate morţile ce puteau fi puse pe seama ei, curăţind de păcate surate mai vechi, cum ar fi diabetul, malaria, tuberculoza pulmonară sau marea familie canceroasă.
În calitate de contemporani ai marelui Dispărut, nu putem să nu ne exprimăm furia şi şocul în faţa actului criminal săvârşit de Agenţia Naţională a Medicamentelor, care prin nedeapta măsură de ridicare a autorizaţiei de producere a vaccinurilor, aplicată Institutului Cantacuzino, a stat la originea acestei frustrante dispariţii.
Tributari perimatelor concepţii darwiniene cum că ,, funcţia creează organul” sau a celei aristotelice în care ,,efectul urmează cauzei”, nu putem decât să fim convinşi de faptul că scoaterea în afara legii a vaccinului a dus la dispariţia bolii pentru care acesta a fost creat.
Această dilemă a vinovăţiei dispariţiei cauzei, în urma înlăturării birocratice a efectului, ne demonstrează încă o dată natura imperfectă a umanităţii, în general şi a românilor, în particular.
Cutia Pandorei a fost astfel deschisă românilor o dată pentru totdeauna, şi de astăzi nimeni nu mai poate fi sigur de ceea ce ne aşteaptă şi de ce cumplite catastrofe ne pot lovi în trecut, din cauza comportamentului nostru viitor.
Mâine, poimâine, un eventual faliment al Băncii Naţionale ar putea duce la dispariţia leului. Imaginaţi-vă ce grozăvenie ni s-ar putea întâmpla, dacă dezintegrarea serviciilor publice sau vai… chiar a Statului, pe motiv de incompetenţă şi corupţie a politicienilor, ar putea duce la dispariţia noastră ca naţiune europeană.
Întorcându-ne pe spirala timpului, la momentul dispariţiei noastre ca naţiune încă dinainte de a apărea, am putea să ne punem întrebarea dacă, dispărând poporul ce a generat, printr-o frenetică emulaţie, vărfuri ale politicii precum Boc, Geoană sau Băsescu aceasta ar fi un câştig sau o pierdere pentru omenire?
Iată cum o simplă ridicare de autorizaţie poate duce la cosmice şi dramatice nedumeriri planetare, care ne pot copleşi pe noi, cetăţenii nevinovaţi, dar din păcate contribuabili ai acestei ţări.
În calitate de buni creştini, ce au nevoie de lucruri simple şi obiective stabile în conştiinţele proprii, cerem pe această cale Agenţiei Naţionale a Medicamentelor reautorizarea vaccinurilor şi învierea din morţi a Gripei!
Dacă toate acestea se vor întâmpla, viaţa noastră va reveni la normal, televiziunile vor avea subiecte, Ministerul va avea obiect, Institutul Cantacuzino va produce din nou iar Streinu Cercel va putea apărea îngrijorat şi responsabil pe micile noastre ecrane.
Înmormântarea, masa şi pomenirea au loc, în cadru restrâns, la Cimitirul Iluziilor Pierdute din Palatul Parlamentului săptămâna aceasta. În cazul în care defunctul dispărut sau vreun urmaş din aceeaşi familie va deschide ochii la porunca ,, Ridică-te şi mergi”, nu vă faceţi griji! Nu veţi fi ţinuţi în întuneric, pentru că familia televiziunilor, a autorităţilor şi a medicilor, în frunte cu Cercel vă va invita la masa pusă în cinstea botezului sau reînvierii!
Efectul asupra noastră nu importă cauzei ce lipseşte şi va fi acelaşi dintotdeauna, vom avea de ce să ne temem, ce să plătim şi la ce să ne hlizim!

Mai deunăzi, aflarăm de la distinsa doamnă Geoană, poreclită ,,Mihaela dragostea mea”, cum că ghinionul, deja legendar al bărbăţelului dânsei, fuse de data asta provocat de atacurile energetice ale pedeleilor.
,,Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru. Nu ştiu daca e o teorie sau alta, dar era pur si simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucăţi, care erau probabil decisive. Cred eu, e o părere personală. Cred că el le-a simţit atunci. Vreau să spun că am simţit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu.” Iată deci, că Hrebenciucul Rozaliu are dreptate şi că atacul de psiho-pu-pu este confirmat de încă un membru al echipei electorale.
Vampirul energetic din Cotroceni era renumit până de curând prin efectul de epuizare fizică şi intelectuală pe care îl producea asupra femeilor ce îl înconjurau, dar se pare că puterile lui sunt aidoma viruşilor, care se transformă de la o zi la alta. Iată că, până la urmă, monstrul par-anormal şi echipa lui de manipulatori de unde cerebrale l-au atacat frontal pe Mirciulică, iar acesta, deşi îşi asigurase sprijinul financiar, politic şi media necesar pentru victorie, a fost luat prin surprindere şi a clacat.
Surse ascunse din preajma babei Georgeta Floarea şi a doamnei Marinela, văzătoarea în cristale de la OTV, ne-au mărturisit că preşedintele pesedist nu a fost la prima agresiune suportată. Primul atac de acest fel a fost suportat de Mirciulică atunci când într-o conferinţă de presă, întrebat fiind câţi ofiţeri de securitate mai sunt printre politicieni, a răspuns năuc: ,,Nu ştiu câţi mai suntem!”. Şamanul Costică Păstrăv din Bolintinul de Vale ne-a confirmat că atacurile au început să se repete din ce în ce mai des, cu aproape orice ocazie în care preşedintele Geoană deschidea gura în public. Misterioasele persoane, ce apar discret la fiecare conferinţă de presă a pesedeilor, au reuşit prin manipulare cerebrală să transforme întreaga conducere a partidului, în frunte cu Geoană, Vanghelie şi compania, în nişte veritabili atleţi ai gafelor.
Iar dacă pe unii, mizerabilul atac i-a tranformat în proşti, altora le-a modificat comportamentul. De exemplu, cum ar fi putut altfel baronul Ganea să se pună pe pipăit bulanele Mihaelei în transmisiune directă? Sau pe aceasta, să se apuce de rujat ca o tută de cartier în faţa discotecii, în pauza vestitei confruntării, de îl adusese pe săracul Johannis în preajma leşinului.
Se pare că toate aceste manevre de sabotaj psihic şi învăluire cerebrală au culminat în seara confruntării cu un adevărat masacru, în care Geoană a fost perpelit cu flacăra violet ca un porc în seara Ignatului. Şi cum e bine cunoscută tradiţia mioritico-pesedistă ca după sacrificare să se întindă o masă mare şi bogată cu toate cele, în curând vom avea Congresul PSD, unde se va face Pomana Prostului. La aceasta, vom vedea care din gospodarii pesedişti vor duce acasă slana şi cârnaţii, care lebărul sau sângeretele şi care din ei va ronţăi din urechile lui Mirciulică.
În răstimp ce în opoziţie se face Pomana Prostului, la putere se fredonează cu entuziasm cunoscutul şlagăr: Criza merge înainte, dar Băsescu-i preşedinte! Iar ,,El lider maximo”, vânătorul de moguli ce nu cunoaşte odihna, acţionează! Doar nu degeaba l-am ales la cârma ţării, aşa că la preacucernica dreaptă a lui Boc l-a postat pe apărătorul valorilor familiale, cunoscut sub numele de Vlădescu, sau finanţistul cu Maseratti.
Acesta, deşi nu demult defilase în straie liberale, a demonstrat că s-a obişnuit repede cu tunica pedelistă, luând măsuri energice în vederea combaterii crizei financiare. Prima lui măsură a demonstrat determinarea energică, în vederea asigurării condiţiilor propice de mediatizare a bătăliei purtate cu monetarul insuficient.
Astfel, domnul Andrei Gheorghe, zis şi ,,Moartea ratingului” a fost adus să gestioneze comunicarea cu contribuabilii, după principiul ţăranului care îşi duce gloaba la târg nu ca să o vândă ci ca să o facă de ruşine. Deşi, conform spuselor domnului ministru, celebra achiziţie era după trei zile de muncă ,,muci”, locul dl. Gheorghe este asigurat. Dacă vreodată Preşedintele va dori să remanieze oleacă Guvernul, începând chiar cu premierul, nu va trebui să facă altceva decât să organizeze o dezbatere finanţistă cu Gheorghe amfitrion, avându-l ca invitat pe premier. Emisiunea se va desfăsura pe o scenă de minim 15 metri înălţime, prevăzută cu scări eliptice şi înguste. Cu siguranţă a doua oară nu îi va scăpa!
Cadrul muzical al sechestrărilor şi blocărilor de conturi, cu care micul întreprinzător va fi ajutat de Finanţe să trecă criza, va fi asigurat de Dan Bitman, ales pesemne în urma interpretării deosebit de sugestive a hitul-ui ,,Ţi-am luat şi ultimul inel!”.
Români, dormiţi liniştiţi! Guvernul Boc veghează pentru voi, doar că la sfârşitul viselor, îngerii ce vă veghează o să vă dea fluturi de foame în stomac!

La cumpăna dintre ani, conform unui clişeu adorat de reporterii TV, preşedintele Băsescu a fost colindat de TVR şi îndemnat să iubească şi postul naţional de televiziune. Bănuim că acest apel i-a fost făcut pentru că se află în proaspăta sa calitate de preşedinte al tuturor românilor, după propria-i afirmaţie, şi pentru că ocupă un scaun al cărui titular ar trebui să fie un factor de coagulare şi echilibru a unei societăţi profund divizate, după un an de circuri electorale şi manipulări grosolane.
Dacă în ţara aceasta au mai rămas naivi care cred în promisiunea acestuia de a fi preşedintele tuturor românilor, de Revelion cred că le-a trecut. Preşedintele ne-a transmis că o să calce pe la postul contribuabililor, când actualul director general, dl. Sasu, fost prieten şi coleg de-al dânsului, va fi dat afară, iar în acest post va veni o persoană după pofta inimii sale.
Acestă nouă hachiţă se înscrie dealtfel în logica acţiunilor sale de după realegerea sa din 6 Decembrie. După cea mai proastă prestaţie economică a unui guvern din perioada postrevoluţionară, după căderea lui în Parlament, guvernul Boc redivivus ne este livrat acum ca panaceu universal, ca maximumul de competenţă ce poate fi scremut din PDL.
,,Să omorâm capra vecinului” a devenit stilul actual de conducere al acestei ţări, marcă înregistrată Băsescu, în care poporul trebuie să se războiască cu Parlamentul, cu mogulii, cu profesorii, cu funcţionarii publici, cu pensionarii cu salarii mari şi cu cine mai descoperă strategii mocirloşi din dealul Cotrocenilor că ar mai trebui luptat.
Programul prezidenţial de guvernare, ambalat în ,,reformă a statului”, este de fapt o luptă de cucerire a Parlamentului şi de transformare a acestuia într-o masă de manevră supusă. Dacă de mâine parlamentarii fac ciocul mic şi laba căuş, poporul o să fie surprins pe moment că modificarea numărului de parlamentari nu mai este o măsură chiar atât de urgentă, mai ales că incumbă multă muncă în schimbarea Constituţiei.
Astfel că, până la schimbarea Constituţiei şi moartea căprioarei, mă scuzaţi… a crizei am vrut să spun, reforma statului a fost luată de jos în sus cu gesturi mici şi precise de bijutier, cu o grijă şi o cumpănire care să garanteze viitoarea propăşire generală.
Primul pas de reformă a fost schimbarea canalelor de comunicare media cu electoratul prietenos. Dacă până acum preşedintele şi primul ministrul se adresau ţării de la TVR, Pro Tv, Realitatea sau Antene, din înălţimea unor ratinguri majore, acum mesajele de mare importanţă pentru ţară vin de la B1TV, imediat după emisiunea Monicăi Columbeanu. Opţiuni alternative ar mai fi OTV-ul, unde zicerile responsabile ar fi uşor înghesuite între un paranormal şi o vrăjitoare sau de la trustul Etno şi Taraf TV, unde un discurs prezidenţial punctează în mod judicios creaţiile artistice ale unor artişti ce au adoptat un ,, nom de guerre” pe placul electoratului, cum ar fi: Minune, Copilul de aur, Salam sau Vijelie.
Acum că problema corelării mesajelor cu canalele potrivite s-a rezolvat, următorul pas a fost reforma oamenilor din punctele esenţiale ale activităţii statului.
Alegerea în fruntea Ministerului Finanţelor a d-lui Vlădescu a fost logică din moment ce reprezentarea lui automobilistică nu aruncă în derizoriu imaginea ministrului pedelist, titularul de post conducând un Maseratti. Faptul că neştiind de unde se deschide calculatorul reprezintă un prilej de mîndrie pentru dl. ministru, este compensat de capacitatea acestuia de a-şi seduce electoratul, începând chiar cu propria fină.
Noul ministru al Educaţiei trece primul test esenţial în înalta sa funcţie, conduce un Jaguar. Acesta ştie să calculeze viteza pumnului prezidenţial şi semnează fără stresuri imediat după instalare reducerea cu 15.000 a posturilor de profesori, confirmând astfel viitorul strălucit al educaţiei în actualul regim.
După strălucitul succes electoral al lui EBA de anul trecut, o nouă beizadea din os pedelist îşi va lua zborul către culmi, decolând din crâşmele de pe Dorobanţi. Se vor găsi destui deontologi care să ne explice că varianta cu tânărul Honorius este mai bună pentru ţară dacă nu vrem să îl enervăm pe dl. Prigoană, ce ar putea să ne pedepsească cu irefutabila-i consoartă.
Printre beizadele şi papagali afectaţi, făcuţi miniştri în ritmuri de manea, reforma a luat-o pâş, pâş, la drum. După tovarăşii ei de drum, cred că la capătul acestuia se va găsi o Românie în care dacă vrei să intri, va trebui să-i saluţi primul ministru după deja clasica formulă: Săru-mâna doamna Udrea!

Pentru cei ce obişnuiesc să iasă la plimbare pe poteca internetului nu sunt o surpriză postacii cu ciorapul portocaliu pus pe cap, ce invadează articolele ostile sau maliţioase la adresa matelotului şi a curţii sale de fripturişti şi demoazele. Nu durează zece minute de la apariţia opiniei sau articolului cu pricina şi tâlharii de net poposesc grabnic, alertaţi de motoarele de căutare şi încep să-şi deşarte zoaiele şi rahatul din desagă.
Mitocanul de reţea poate avea mai multe înfăţişări şi are mai multe tactici de luptă, fiecare în funcţie de neuronii disponibili, mesajul ordonat ce trebuie să derive din înjurătură, sau strategia de manipulare.
Primii care apar întotdeauna sunt mitocanii de linia întâi, cei care intră bolovănos la secerare, grobieni, agresivi, cu argumente puţine dar ferme şi cu tuşele îngroşate. Cele mai scurte postări sunt şi cele mai violente, conţinând de obicei o înjurătură, o ,, chemare la muncă” sau o demascare a autorului, ca fiind în solda mogulilor şi a capitalismului veros. A doua modalitate de intervenţie a acestor ,,ţapinari” ai opiniei sunt postările medii sau lungi, care se învârt în general pe două- trei teme, asimilate corespunzătoar fiecărui personaj politic sau civil ce-şi pune semnătura pe articolul în cauză.
Dacă e vorba de Antonescu temele sunt: acolit plătit de Patriciu, chiulangiu la Parlament, frizura neconformă cu standardele de chelie, deci neserios.
Dacă e Sorin Oprescu, aflăm de şpăgi la internare, curvăsăreală cu asistente ( de cea cu avocate nu se discută că e domeniu alocat), sau că e fiu de securist şi prieten de pesedişti.
Dacă e Geoană e evident că e prostănac, dar, lucru ciudat de la o vreme, forumiştii portocalii nu mai atacă la fel ca înainte, ceea ce indică o dorinţă aproape disperată de a rămâne în turul doi cu acesta, cunoscute fiind talentele lui de looser.
Dacă este un blogger sau un cetăţean pentru care nu există informaţii rapide prin metode specifice, se atacă punându-se scurt pecetea de vândut mogulilor, metodă derivată din celebra ,, vândut agenturilor străine”.
Pentru ziarişti şi formatori de opinie cunoscuţi, tolba de mizerii este plină, slavă Domnului, că n-au trecut degeaba 20 de ani.
Dar cine sunt mitocanii de primă linie? De unde au apărut ei şi cu ce se ocupă?
Toţi cei care lucrează în domeniul privat ştiu ce greu se dobândeşte o slujbă cu un salariu de 3000-4000 de lei, iar cine reuşeşte să treacă de acest salariu se poate considera un norocos. De aceea, existenţa bugetarilor cu funcţii politice în aşa zisele ,,deconcentrate”, cu salarii de 6000- 14000 lei apar ca o sfidare la adresa bunului simţ. Sfidare nu numai prin dimensiunea nesimţită a salariului, în comparaţie cu cei care mai şi muncesc, ci mai ales prin lipsa de responsabilitate totală la locul de muncă şi un program mai mult decât fantezist. Ce spuneţi de o Direcţie Judeţeană de Implementare a Programelor Europene în Agricultură, care a dat în acest an vreo 20 de credite în valoare totală de 5-6 milioane de euro administraţiilor locale, credite la care au lucrat vreo 4-5 persoane care se şi pricep şi lista de 24 de persoane care sunt salarizate în această direcţie. Minimul efort de a semna o condică pe aceste sume poate fi din plin răsplătit cu statul pe net câteva ore pe zi, sau cu o febrilă activitate de partid în perioada electorală, cu decontul de cheltuieli dirijat spre slujbă.
O altă categorie, oarecum sub acoperire a mitocanului de net,este cea a ziariştilor şi a bloggerilor, ce odată au avut păreri imparţiale sau chiar contrarii şi acum brusc, ca sub efectul unei baghete magice, devin fascinaţi şi seduşi de dimensiunea politică şi umană a lui Băsescu şi de calitatea excepţională a trepăduşilor din jurul acestuia. Persoane inteligente, cu verb şi har, s-au dovedit extrem de instabile moral, la ciocnirea cu diverse funcţii sau avantaje camuflate.
Celebrul deja Patapievici şi limba lui catifelată, Cărtărescu, Pătrăşconiu, Voinescu sau T.R. Ungureanu au făcut tristul pas al autoamputării spirituale şi s-au acoperit de ridicol, încercând să găsească bărbăţie, nobleţe şi responsabilitate acolo unde, oricât ai fora, nu vei găsi decât tupeu, superficialitate şi dorinţă de căpătuială.
Şi nu trebuie să ,, cherchez la femme”, că aici, la noi în politichie, ea apare nechemată. Celebra Nuţi de la Cotroceni a mai reuşit să pună o cărămidă la templul închinat prostiei, templu al cărei vestală este încă de la momentul schimbării formei de guvernământ cu de-a sila, practicată în raport cu nevinovata Norvegie. Ministra cu două portofolii se presupune că ar fi avut şi altă treabă decât să sune la emisiunea lui Turcescu ( mai ales la el!) şi să se dea anonimă indignată, cu amor de preşedinte şi plină de admiraţie faţă de propria persoană.
Aşa că Nuţi cea odihnită a jucat rolul ,,mamei natură” şi a obţinut desprinderea din specia de ,,mitocan de net portocaliu” a unei noi specii, care îi este şi vecină, pe arborele evoluţionist al copacului politic românesc: Mitocanul de radio portocaliu- varianta sub acoperire.

Îl vedem zilnic la televizor şi niciodată printre noi.
El nu se deplasează pe jos sau cu maşina proprie, el este transportat în convoi cu antemergători poliţişti şi postmergători de la televiziuni. El nu se plimbă singur, ci numai cu reporterii după el. Se supără uneori pe ei, îi înjură, se răsteşte câteodată mitocăneşte, dar îi cheamă mereu şi la o adică poate fi şi generos. Îşi petrece o bună parte din zi în faţa camerelor de luat vederi şi observi progresele consilierilor lui de media după cum a învăţat să se uite în camera de filmat. Vorbeşte preţios şi încruntat despre treaba lui sau vesel şi pontos la o agapă. Are toane dese şi îşi terorizează subordonaţii. Când crede că e cazul şi dă bine, are accese de furie şi crize de autoritate. Dacă zîmbeşte enigmatic şi a asimilat trucul cu frazele de deschidere şi apoi repliere pe cele câteva teme pe care le-a repetat, poate da şi impresia de competenţă. Nu are sex şi nici naţionalitate, nu are dubii, ci doar certitudini. Iar cea mai mare dintre ele, o adevărată cheie de boltă, este că succesul se obţine ştergându-şi obrazul de flegma şefului în timp ce-i pupă inelul şi jucându-i în picioare pe cei mai slabi ca el.
El poate avea multe înfăţişări şi este pretutindenar, adică imposibil de ocolit dacă deschizi televizorul, poate fi slujbaş la stat sau patron, dar întotdeauna va fi modelul de succes care se poartă azi în România.
El este unde este pentru că a făcut, face şi va face compromisuri şi va înghiţi mizerii pe care un om normal nu le va suporta niciodată. Capacitatea de a înghiţi rahat cu lopata ţine loc de competenţă şi de aceea a devenit criteriu de valoare în evaluarea ,,profesionalismului” său.
El poate fi un antrenor de fotbal care în urma unui telefon primit la două noaptea se năpusteşte la palatul viitorului stăpân, gudurându-se la picioarele lui. Nu poate aştepta până dimineaţa pentru a purta o negociere, el ţine să se repeadă la ciozvârta aruncată în miez de noapte, de frică să nu se răzgândească nebunul. E momentul lui! Şi pentru asta e dispus să-i ţină hangul milionarului cretin şi să arunce cu rahat în predecesor, deşi ştie că în curând va avea aceeaşi soartă.
El poate fi şefa unei asociaţii profesionale de turism, care după ce este făcută albie de porci prin presă de ministrul turismului, la primul târg de profil face un ,,laudatio” de o greţoşenie înfiorătoare pentru ministreasa cu pricina.
El poate fi şi un ministru al culturii, ajuns în post având ca merite posesia unui nume celebru şi capacitatea stoică de a râde cu gura deschisă, chiar dacă e plină cu mezelicuri, la poantele şefului de partid. Acum, pus în funcţie, nu va rata nici o tăiere de panglică fără a-şi umple de bale şefii şi fără a se face de baftă într-un mod în care originea şi pregătirea sa nu o anunţau.
El poate fi şef de judeţ, fost ministru care îşi aşteaptă stăpânul, făcând puzzle-uri cu oi şi ciobani pe coamă de deal. El doreşte să dea o limbă stăpânului venit pe calea aerului, înainte ca acesta să aterizeze, câştigând astfel o importantă etapă în campionatul de pupat în cur, aflat în desfăşurare în partid.
El poate fi un fost tirist actualmente asfaltangiu, cu maşini de un milion de euro la scara, dar care îşi duce şpaga la minister tot în sacoşe de plastic, cu banii înveliţi în hârtie de ziar. Lung cât o zi de post şi mare cât ursul de la grădina zoologică, asfaltangiul face cocoaşă în poziţia ghiocelului când îi vin jupânii, înalţi de-i ajung până la burdihan, în vizită de lucru electorală.
El poate fi şef de poliţie sau de procurori, grabnic la arestări după un telefon primit în miez de noapte, aceasta fiind o specie necesară în orice guvernare. Cu cât mai multe probleme la dosar, cu atât mai lesne de asmuţit pe inamici.
El poate fi redactor de televiziune pe post de întrebător preferat al intervievatului, pune întrebări din genunchi, privind de jos în sus ca la o icoană şi cu ochii umezi de respect pentru acesta şi familia lui.
El poate fi orice şi poate veni de oriunde, cei ca el se recunosc între ei, se sprijină dacă e nevoie şi aşteaptă răbdători în movila de balegă mestecată zilnic. La capătul drumului aşteaptă premiul cel mare. Cândva, pentru că timpul lucrează şi pentru lichele, va veni momentul în care vor fi jupâni, vor fi nişte oameni de succes.
Îi vom vedea zilnic la televizor şi niciodată printre noi.

A devenit o axiomă faptul că în Romania nu poţi începe un drum nou, fără să guşti din plin amărăciunea şi stricnina eşecului total. Pentru a putea exista un nou început în această ţară, trebuie ca dezastrul să fie total, iar vechiul sistem să plesnească din toate încheieturile, ducând la groapa de gunoi obiceiurile, apucăturile şi perceptele după care  s-a lucrat înainte.

Avem în faţă, pentru demonstrarea acestei teorii, exemplul fotbalului românesc în general şi al echipei naţionale în particular, pentru a înţelege de ce trebuie mai întâi ca noi să ne ducem dracului, ca să existe o speranţă de mai bine pe mai târziu.

Ani de-a rândul, în campionatul românesc de fotbal, au existat nişte reguli şi legi paralele cu cele enunţate oficial, competiţia derulându-se pe bază de şpăgi, reciprocităţi, trocuri cu meciuri trucate la schimb cu bani negri, arbitraje schimonosite şi penibile, cultivarea unor grupuri de cretini şi neadaptaţi sociali, aşa-zisele galerii, ca factor de presiune în derularea acestui fenomen. În acest campionat, jocul propriu-zis al echipei şi valoarea individualităţilor nu mai avea nici o importanţă, din moment ce oameni ca Borcea, Copos, Pădureanu, Dragomir, Ştefan zis Pinalty şi evident clanul Becali cu toţi verii şi nepoţii făceau regulile. De zeci de ani, soarta trofeelor era hotărâtă prin adevărate ,,balete tematice” şi spectacole de ,,teatru profesionist”, regizate de câtre vedete media de teapa celor pomeniţi mai sus. Cu sprijinul evident al televizunilor comerciale şi prin prestaţia isteric-cretinoidă a comentatorilor sportivi, având ca vărf de lance reporteriţe şi ,,prompteriţe”, evident decerebrate şi analfabete, noi modele sociale s-au creat în conştiinţa socială românească. Frumuseţea milenară a activităţii sportive, prin care individul practică şi admiră însuşiri morale cum ar fi ambiţia, dorinţa de autodepăşire, fair play-ul, prietenia, altruismul, generozitatea şi spiritul de luptă, a fost înlocuită.

Astăzi un copil nu intră pe un teren de fotbal pentru că este motivat de tot ceea ce am enumerat mai sus, ci pentru a ajunge cu orice preţ, cât mai rapid şi fără nici un scrupul, la modelul inoculat de mass-media românească. Acela al fotbalistului plin de bani, care aruncă cu sute de euro în cluburi sau discoteci după curve şi manelişti, al celui care defilează prin faţa reporteriţelor, cu balele curgând, în limuzine cât un vapor, războinicul analfabet celebrat de patroni dansînd din buric şi ovaţionat de către gloate de brute guturale şi violente.

Această transfigurare a unui sport frumos, realizată cu ,, ajutorul” mass-mediei sportive şi a societăţii noastre tolerante, la infracţionalitatea agresivă, a dus la două rezultate. Primul şi cel mai trist, a fost că oamenii serioşi şi civilizaţi, care reprezintă majoritatea în această ţară, oricât ar încerca să ne convingă de contrariu televiziunile comerciale, s-au îndepărtat de acest sport şi astfel calitatea umană a ,, oamenilor din fotbal” s-a localizat în zona demisolului. Al doilea rezultat a fost că pe plan internaţional echipele româneşti de club, precum echipa naţională, nu au mai contat absolut deloc cu excepţia unor rezultate întâmplătoare. Şi asta pentru că fotbalul mondial, oricât este de ,,industrializat” poartă în ADN-ul său sămânţa corectitudinii, a performanţei şi a frumosului fără de care nu ar putea fi exploatat şi vândut. În această lume, Borcea, Becali, Iancu & Co nu au ce căuta cu ,,strategiile” şi bălăcăreala lor, ei sunt băgaţi în seamă doar dacă prezintă nişte echipe competitive.

După cum am văzut, în sezonul trecut, echipele româneşti de club au ieşit in corpore din primul tur, contraperformanţă nemaiîntâlnită, iar excepţia Clujului din Liga Campionilor a confirmat că echipele româneşti sunt acolo ciuca bătăilor.

Cât despre echipa naţională, ce să mai vorbim? Piţurcă şi al lui clan de interlopi a nivelat cu buldozerul aroganţei şi incompetenţei orice posibilitate de performanţă şi  ne-am făcut de râs în faţa unor echipe cu arii de selecţie cât al unui sector din Bucureşti.

Iată că ,,excentricităţile” unor şcolii de fotbal private, precum şi eforturile nebăgate în seamă la nivel de juniori, combinate cu arestările şpăgarilor din arbitraj, au dus la schimbări benefice în acest an. Toate acestea, combinate cu ascensiunea unei generaţii de antrenori tineri şi de bun simţ, ce au început să fie lăsaţi în pace de patronii constrânşi de obţinerea unor rezultate absolut necesare pentru acoperirea investitiilor, au dus la schimbarea climatului în fotbalul românesc.

Chiar dacă nu avem cel mai tare campionat, vorba lui Mitică, avem unul de calitate medie, onest şi cu mecanismele funcţionale care permit afirmarea unor tinere talente, fapt care a permis obţinerea unor rezultate. Nu sunt extraordinare, dar sunt bunicele, dătătoare de speranţă şi au marea calitate de a fi adevărate.

Iar după meciul cu Franţa de sâmbătă, la capitolul echipă naţională este evident că am început un alt capitol. Nu suntem noi buricul Europei, dar avem satisfacţia să avem o echipă muncitoare, talentată şi condusă de un gentleman ce a inoculat un spirit de echipă minunat.

Pe zi ce trece, viaţa politică din Romania se afundă în noi straturi de mizerie, circ şi sfadă grotescă iar ritmicitatea scandalurilor ne face să credem că pentru cei care ar trebui să conducă ţara, porcăiala şi flegma, ca argument politic, a devenit un cult oficial. Şi cum orice cult are şi o preoteasă supremă, în politica noastră mioritică pentru acest post s-a calificat, după îndelungi examene publice şi numeroase jertfe pe altarul zeului mitocăniei, dna. Udrea, zisă şi Nuţi.

Pentru blonda de la Cotroceni, nu a fost suficient să se creeze un minister, dealtfel perfect inutil, pentru doamna ministru, pretenţiile sporesc pe zi ce trece. Orice cetăţean al acestei ţări, care nu intră într-un orgasm admirativ la vederea năucitoarelor măsuri prin care d-na. Nuţi cică, promovează imaginea României şi a turismului ei în lume, este automat un duşman de clasă, un sclav al mogulilor răi, un vector al unui atac politic mârşav.

Sâmbătă, Asociaţia Agenţiilor Naţionale ale Turismului ( ANAT) a atras atenţia asupra faptului că Ministerul Turismului, înainte să arunce cu milioane de euro în campanii de promovare, ar fi fost bine să ia nişte măsuri, evident împreună cu factorii locali, pentru rezolvarea problemei toaletelor publice din zonele turistice. Pentru cine nu ştie sau încă nu a aflat, la începutul oricărei activităţi umane într-o nouă locaţie, şantier, tabără, lagăr sau popas, prima măsură a unor fiinţe civilizate este să creeze locul necesar toaletei. La această observaţie plină de bun simţ, iată cum a răspuns Ministerul Turismului:

,,Daca familia sau prietenii d-nei Corina Martin, preşedinta ANAT, doresc să vândă toalete ecologice către administraţiile publice locale, îi recomandăm acesteia să se adreseze primăriilor conduse de colegii lor PSD. Ne surprinde poziţia d-nei Corina Martin faţă de acţiunile ministerului de promovare externă a României ca destinaţie turistică, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni ajută agenţiile de turism să îşi sporească veniturile. Constatăm cu regret, că sub preşedintia d-nei Martin, ANAT riscă să se transforme, prin poziţii ca cele exprimate public vineri, dintr-o asociaţie reprezentativă pentru agenţiile de turism, într-un instrument PSD folosit în bătălia politică.”

Iată răspunsul pe care îl dă o instituţie a statului către o organizaţie profesională de la care ar trebui să ia notiţe şi pe care conform statutului său, ar trebui să o deservească şi să o sprijine. Puţini sunt cei ce nu pot recunoaşte în declaraţia de genul ,,dai în mine, dai în fabrici şi uzine” stilul agresivo-mârlănesc al d-nei. Nuţi, care pe zi ce trece pare tot mai eliberată de încorsetările unei atitudini decente, corespunzătoare unei apariţii publice.

Acest ,, ba pe-a mătii”, în cel mai neaoş stil de pleşcoi, intrevine la nici o săptămână după recitalul de mahala, oferit de d-na Nuţi cu ocazia audierilor referitoare la cheltuirea nejustificată a banului public, în cadrul Ministerului Turismului.

Neputând, evident, să dea explicaţii referitoare la modul în care s-au aruncat pe geam o căruţă de bani pe prostii şi ,, aiureli festiviste”, ca să cităm un clasic în viaţă, ne referim aici la dl. Stolojan, ajuns şi el se pare la capătul răbdărilor, d-na Nuţi, cu sprijinul ,,organelor informative” ce încă mai pupă inelul Cotroceniului, a înjghebat o ofensivă mediatică, la care au mai pus umărul lichelele gen Bogdan Chireac şi alţi ,,formatori de opinie”, cu contracte la banul public.

După ce ,,a decis”!! să nu se mai prezinte nici ea şi nici alţi angajaţi ai Ministerului !! în faţa Comisiei Parlamentare, de parcă Ministerul ar fi fost moştenire de la taica Cocoş, ministreasa cu Vuitton şi rochie mulată pe popou a dat buzna să depună plângeri penale la Parchet împotriva membrilor comisiei. Aceste plângeri, bazate pe înregistrări neautorizate, reprezintă o mostră de competenţă juridică comparabilă poate doar cu obiceiurile d-nei avocat Nuţi, de a pierde dosarele clienţilor prin parcuri.

Apoi, în regia binecunoscutelor mişcări surprinzătoare marca Zeus, a năvălit peste Comisie cu cohorta de ziarişti în trenă ,, ca să-i privească în ochi pe cei care vor să-i fabrice un dosar penal” şi ca să le ceară demisia membrilor comisiei, în a căror imparţialitate şi competenţă ea, Nuţi, nu are încredere.

Aici am ajuns fraţi români! S-a urcat scoafa-n copac iar hoţul trebuie să blagoslovească componenţa curţii de judecată. Aşteptăm cu interes noi forme şi metode de luptă politică gen ,,coana Nuţi”, prin care pedeleul va obţine noi succese electorale şi izbânzi politice.

Eu deja mi-am pregătit punga de seminţe şi petul de bere rece şi aştept cu interes să văd cum coana Nuţi îşi va ridica rochia şi le va arăta ,,ariciul” la duşmani, cum îi va stropi pe liberali cu laptele de la sân şi cum îl va bate pe Geoană în cap cu copilul de la ţâţă.

În lungul drum spre moarte, traversăm poteca vieţii alături de rubedeniile cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu şi împreună cu prietenii pe care îi merităm. Iar dacă la capitolul prieteni nu avem cui să facem reproşuri, la rude însoţirea noastră e un loz pe care îl tragem la naştere şi îl descifrăm mai târziu. Cu toţii avem veri, unchi, mătuşi, rude mai îndepărtate sau chiar, Doamne fereşte, părinţi sau copii de care ne ruşinăm şi pe care i-am „dona” repejor altor familii, să se descurce cu ei.

Am şi eu, ca toată lumea, un văr pe care nu cred că am să-l trec în arborele familiei, pentru că vărul Leonard a apărut pe lume cu siguranţă pentru a compensa existenţa în acest univers a oamenilor inteligenţi, veseli şi muncitori.

Înainte de Decembrie ’89 vărul Leonard era obligat de societatea de atunci, sub ameninţarea dosarului penal, să aibă o slujbă şi cum acestă impunere era dureroasă pentru el, vărul Leonard a ales meseria de şlefuitor de morminte.

Calculul a fost bine făcut din cel puţin două motive. Primul motiv ar fi că şi atunci ca şi acum, beneficiarii acestei îndeletniciri nu puteau protesta asupra calităţii lucrărilor executate, iar al doilea, că rudele îndurerate erau întotdeauna dispuse să sară cu un mic „ comision” pentru a urgenta tristele operaţiuni de locare, manipulare şi cazare a decedatului.

Deşi vărul Leonard ajunsese să câştige cât trei, patru salarii medii ale acelor vremuri, asta nu îl împiedica să umble creanga pe străzi slab şi murdar, cu pleata linsă şi plină de mătreaţă, stârnind mila trecătorilor şi mai ales a rudelor cu stare, ce domiciliau în ţări capitaliste. Revoluţia a creat posibilitatea ca acest tânăr, pe care dealtfel viaţa l-a şi responsabilizat rapid cu patru moştenitori şi o destoinică nevastă ce nu a reuşit niciodată să găsească un loc de muncă potrivit cerinţelor ei, să poată fi ajutat financiar. Post revoluţie, legea cu angajarea dispărând, vărul Leonard a renunţat la slujbă pentru a se concentra pe o corectă utilizare a fondurilor investite în propria persoană de unchii şi mătuşile din străinătate.

Prima investiţie a fost făcută cu banii de la un unchi, într-un apartament cu patru camere în centru, apartament ce a fost vândut ulterior pentru a se achiziţiona o camionetă absolut necesară dezvoltării unei afaceri de en-gros. Din păcate, camioneta s-a stricat şi a fost schimbată pe o distinsă limuzină Wartburg, cu capacitate mărită a portbagajului, cu care se putea deplasa respectabila familie pe la rude şi părinţi în vederea obţinerii unor stringente ajutoare. Din varii motive, limuzina s-a transformat într-o motocicletă Mobra cu ataş, pentru ca apoi, stricându-se şi aceasta, să se transforme într-o bicicletă second hand. Bicicleta nu i-a purtat noroc vărului Leonard, pentru că într-o dimineaţă strălucitoare de iunie, i-a fost furată.

A doua încercare a unchiului binevoitor de a-l ,,lega de glie” pe vărul Leonard şi pe familia acestuia a fost la fel de nereuşită. Apartamentul cu două camere cumpărat de acesta s-a transformat rapid într-o proprietate rurală de un hectar si jumătate, cu o casă bătrânească, pentru că vărul Leonard a decis să se apuce de agricultură. Şi dealtfel, în acest secol al poluării, ce poate fi mai sănătos decât să te muţi cu familia la ţară şi să te bucuri de aer curat, mai ales că eşti la douăzeci de kilometri de drumul asfaltat.

Integrarea cu consătenii a fost rapidă,  pentru că mutarea a fost făcută într-o sâmbătă, iar vărul Leonard nu muncea deloc în acea zi, datorită unor ferme convingeri religioase. Peste mobila descărcată şi abandonată pînă a doua zi în curte, a pogorît o binecuvântată şi mănoasă ploaie, ce prevestea noroc în noua întreprindere. Prilejul de socializare şi  cunoaştere cu viitorii vecini a apărut când beţivii din cârciuma de vis-a-vis nu au mai rezistat să privească cum bunătate de mobilă este spălată de ploaie şi au pus mână de la mână, cărând-o suduind în casă. Glia, tare ca piatra din cauza secetei sau lutoasă datorită inundaţiei, a relocat familia înapoi la oraş, după un schimb al proprietăţii cu un Renault din vremea celei de-a patra Republici Franceze. Neavând noroc, se pare, şi acest automobil s-a stricat şi a trebuit să fie abandonat, iar după un an, când vărul Leonard a aflat de programul ,,Rabla” şi a încercat să-şi recupereze autoturismul, a fost muşcat de un câine ce-şi găsise sălaş în acesta.

Nu am crezut niciodată că această legendă vie, întruchipare a pagubei, cum este vărul Leonard, să aibă candidat ce ar putea să îl uzurpe din tronul eşecului absolut.

Asta până la Emil Boc!

Să iei o ţară de la creştere de 7 % şi să o duci la minus 10% în nici un an, să muţi creditarea de la persoane fizice şi firme la stat, pentru că supralicitezi cu dobânda, să reuşeşti să nemulţumeşti pe absolut toată lumea, deşi nu ai niciodată păreri personale, să nu prezinţi nici o importanţă într-un guvern în care eşti prim ministru, asta da performanţă.

Tristeţea este că tâmpeniile vărului Leonard îl privesc pe el, pe când cele ale lui Emil Boc ne privesc pe toţi.

Romania este în şoc!

Cetăţenii naţiei se plimbă pe străzi dezorientaţi, muţi de spaimă şi cu soţiile livide, remorcate la braţ. Copiii plâng la micul dejun şi nu mai vor la grădiniţă.  Pensionarii de toate felurile, cei de vârstă şi cei de boală, privesc cu ochii în gol la televizor, în aşteptarea sfârşitului implacabil anunţat mai deunăzi.

Păsările s-au adunat în stoluri mari, grupate după specii şi de ieri au început să părăsească ţara bătând vajnic din aripi şi zburând către vest. Pământul a crăpat la ţară şi sătenii spun că din străfundurile gliei urcă miros de pucioasă şi aburi otrăvitori. Bătrânii spun că de când sunt ei, nu au mai văzut aşa ceva.

Vietăţile pământului s-au retras în adâncul pădurilor sau în creierii munţilor, topindu-se în ceţurile întunecate, prevestitoare de rele ce s-au depus ca o plapumă groasă, începând de pe dealuri. Doar nişte câini vagabonzi cu cozile încovrigate, cu ochii stinşi şi înfometaţi, au mai putut fi zăriţi de joi încoace cutreierând Bucureştiul părăsit.

Întreaga naţie este ca un boxer ce a primit o lovitură năucitoare în plex şi o aşteaptă pe cea de-a doua care o să-i stingă lumina. Din păcate, se dovedeşte că proverbele străvechi, din moşi strămoşi, nu mint niciodată şi astăzi, mai mult ca oricând, aflăm că o nenorocire nu vine singură.

Cumplita criză ce a lovit România şi împotriva căreia guvernul luptă eroic cu spatele la zid şi cu forţa disperării, a produs o consecinţă de o gravitate cutremurătoare:

Joi la Radio România Actualităţi preşedintele Băsescu a anunţat că ,,analizează în mod deosebit posibilitatea de a nu mai candida”!

De la aflarea acestei veşti, mass-media a intrat în colaps şi zace prăbuşită, stoarsă de puteri şi străbătută de frisoane de groază, văzându-şi sfârşitul cum se apropie implacabil. Stoluri de reporteriţe au migrat din televiziuni către fabrici de textile şi către bucătăriile restaurantelor şi cantinelor ce se chinuie de ani de zile cu lipsa de personal. Preţul punctului de rating a scăzut la jumătate la auzul acestei grozăvii şi multe emisiuni de analiză şi sinteză politică şi cetăţenească şi-au anunţat suspendarea sine die.  Analiştii politici s-au retras în străfundurile bibliotecilor şi s-au reapucat de citit şi studiat teoriile politice, cu liniştea luptătorului care după ce se întoarce din război, se apucă de lucrat  pământul cu conştiinţa celui care şi-a făcut datoria către ţară.

Mini prim ministrul deznădăjduit a intrat într-o stare de prostaţie şi repetă mecanic, ca o placă de patefon stricată, discursul pe care îl rostea sacadat la televizor, când a aflat cumplita veste. O ministră blondă a fost văzută plângând şi trântindu-şi geanta în colbul dintr-o parcare. Echipa de televiziune ce o însoţea permanent pe aceasta, la aflarea veştii şi-a strâns catrafusele şi a plecat să facă un reportaj în Deltă, despre plecarea pelicanilor.

Preţul de execuţie al kilometrului de autostradă s-a prăbuşit de joi încoace, zeci şi sute de camioane şi utilaje de asfaltare zac părăsite la marginea şoselelor iar Bugatti-ul Veyron al lui Costeluş Căşuneanu a fost văzut cu un bileţel în geam, pe care scria următoarea grozăvie: MĂ VINDE !!!

Pâlcuri de investitori periculoşi, cu chimirele pline de bani, au început să dea târcoale afacerilor cu statul, afaceri ce până acum au fost în siguranţă pentru români, fiind administrate de patrioţi precum Cocoş, Besciu, Bittner sau Videanu.

Există chiar groaznica posibilitate ca gazul să se ieftinească! În acest caz, încasările la bugetul statului ar fi iremediabil afectate prin dispariţia intermediarilor, care acum, prin impozitarea adaosurilor de 50-80% la o schimbare de factură, reprezintă o temelie a bugetului de stat.  Ne-a ajuns blestemul lui Putin! Nu el ne-a întrebat astă primăvară în acea conferinţă de presă celebră dacă nu am vrea să cumpărăm gazul pe direct? Şi nu el l-a trimis pe reporterul de la televiziunea română să meargă să-l întrebe pe preşedintele nostru ce părere ar avea?

Cumplita veste a trecut şi de hotare! De acum, domnul Voronin nu va mai putea să formeze o majoritate viabilă în parlamentul Moldovei, bazinul Mării Negre va rămâne fără stăpân, Obama îşi va pierde influenţa în estul Europei, iar ruşii vor avea două zile de sărbătoare naţională oficială pentru că au scăpat de principalul obstacol în calea extinderii  influenţei lor politice în Europa!

O singură speranţă mai pâlpâie în trupul lipsit parcă de viaţă al acestei naţii, aceea ca românii să-şi regăsească unitatea şi coeziunea din decembrie ‘89 şi să umple cu mic cu mare Piaţa Universităţii, plângând şi implorându-şi părintele naţiei:

Nu pleca Traiane! Nu ne părăsi şi nu ne lăsa pradă mogulilor adverşi! Ne-ai mai păcălit odată că o să pleci în cinci minute!  Mai păcăleşte-ne!

Se pare că aceste zile încinse şi prăfuite prin care trecem au un efect benefic asupra gândirii economice şi clarviziunii miniştrilor din guvernul condus de dl. Boc. Asta nu înseamnă totuşi că acest guvern dă semnale de competenţă în integralitatea lui. Dl. prim ministru Boc nu se dezminte şi reuşeşte să nu se solidarizeze cu declaraţiile şi iniţiativele inteligente ale miniştrilor, pe care îi coordonează din cel puţin două motive. Primul ar fi că nu a fost sunat încă de la Cotroceni şi nu i s-a trasat care este viziunea prezidenţială despre aceste subiecte, iar al doilea ar fi că pur şi simplu habar nu are cum funcţionează economia ţării, pe care cel puţin teoretic ar trebui să o guverneze.

Dl. Videanu, în calitate de ministru al economiei, recunoaşte că măsura impozitului forfetar a fost dezastruoasă pentru finanţele statului, lucru pe care l-au susţinut toţi oameni de afaceri încă dinaintea aplicării acesteia. Mini prim ministrul nostru nu se solidarizează cu ministrul său şi declară că o să facă el o analiză mai la iarnă în legătură cu aceasta şi atunci ne va lumina cu părerea sa. Pentru domnia sa, nu e suficient să vadă căţeaua moartă în coteţ, ci trebuie să-l trăsnească în moalele capului mirosul de hoit pentru a admite realitatea.

Doamna Andronescu surprinde plăcut, încercând să facă ordine în escrocheria diplomelor de la ,,Spiru Haret” dar, săraca de ea, suntem convinşi că nu a ştiut ce viespar a stârnit. Şeful doamnei ministru pe linie guvernamentală, dl. Boc, tace mustrător, iar şeful pe linie de partid, dl. Geoană, care nu a mai scos pe gură o prostie majoră de vreo două săptămâni, sare ca ars şi delimitează partidul pe care îl conduce de singura iniţiativă inteligentă pe care a avut-o PSD-ul în acest an. Este încă o dovadă că aceşti politicieni sunt incapabili să gândească altfel decât prin prisma interesului electoral şi că orice măsură de bun simţ, care ar putea să se constituie în germenul unei gândiri pe termen mediu sau lung în interesul ţării, sucombă instantaneu în faţa heirupismului autohton.

Pentru ca ridicolul să fie maxim, dna. Andronescu este chemată luni pentru a da socoteală în faţa partidului ,,pentru eventuale prejudicii aduse imaginii PSD în cazul anulării licenţelor date ilegal”, având în postura de judecători solemni pe Vanghelie şi Geoană.

În rest, toate lucrurile merg  ,,ceas”, în spiritul guvernării pedelisto-pesediste ce a fericit ţara. Profesorii dau în judecată Guvernul pentru aplicarea unei legi, magistraţii se judecă pe ei înşişi şi îşi dau dreptate, Pogea ia amendă de la judecători pentru neaplicarea unei sentinţe judecătoreşti, Guvernul îşi creşte cheltuielile bugetare de la începutul anului cu 16% iar organigrama se stufoşeşte, statul împrumută bani pe trei-cinci zile de la bănci cu dobânzi de 9% pe an, băncile nu dau credite la nimeni pentru că e mai rentabil să împrumuţi statul decât să munceşti şi tot aşa…

Prin plecarea d-nei Ridzi (oh mon Dieu ce greu a fost!), dl.Boc a ratat şansa de a restrânge numărul de miniştri, măcar aşa ca imagine, şi ne-a blagoslovit cu un nou ministru la Tineret şi Sport. Acesta se încadrează în standardele de competenţă ale pedeliştilor, în sensul că nu are nici o legătură cu domeniul pe care îl va coordona, nu a făcut sport nici o zi în distinsa ei viaţa, iar de tinereţe ce să mai vorbim, în schimb este într-o relaţie mai mult decât cordială cu dl. Flutur.

Pedeliştii sunt nişte creatori de filozofie de viaţă, reuşind prin persuasiune şi insistenţă să schimbe proverbe cu putere de lege în universalitatea umană, cum ar fi acela prin care ,,în spatele oricărui bărbat puternic stă o femeie”, străvechiul cherchez la femme.

Privind în jur, observăm cum în spatele cohortei de dive de cartier şi paţachine semidocte, ce au luat cu asalt structurile de putere din România, stă un grup de politicieni unşi cu toate alifiile periferiilor, care au mai adăugat la înţelepciunea politică universală încă o axiomă născută din propria experienţă. Aceea a conceptului politic pedelist de ,,2 în 1”, adică o slugă politică ce în afara ,,programului” poate fi muză sau rudă.