Cât ar fi americanii de insipizi și lipsiți de umor, totuși uneori, aceștia reușesc să-și aducă o temeinică contribuție la bagajul de umor și ironie al omenirii. Cum de se întâmplă o asemenea minune?

Prin pronia cerească, ar spune ei, mai ipocriți. Prin mintea și gura vreunui recent imigrant din Europa, care nu a reușit încă să se obișnuiască cu clătitul zilnic al cavității bucale cu loțiunea leșioasă a ,,political correctness”-ului, am zice noi, mai realiști.

Oricare i-ar fi izvorul, termenul de ,, rednecks” pus în circulație de aceștia semnifică în traducere literală ,, gâturi roșii” iar sensul acestuia este de ,,mârlan rural, mitocan semeț sau dobitoc plin de sine”. Un grumaz roșu și pârlit de soare, obținut prin expunerea acestuia la variațiunile climatice normale atunci când îți trăiești viața în tovărășie cu vaca și calul, nu este totuși suficient pentru o încarnare deplină în profilul de rednecks. Mai este nevoie și de-o zestre genetică aparte, preluată de la un tată de dimineață băutor și o mamă cu călcâie crăpate și unghii îndoliate, ce și-a învățat plozii că usturoiul merge la orice, chiar și la prăjitura Tiramisu degustată înainte de a merge la dentist!

Mai deunăzi, termenul de rednecks mi-a fulgerat în minte când am apucat să fac primii 100 de kilometri pe șoseaua Oradea- Huedin, poarta de intrare în scumpa noastră patrie.

Plecat de zece zile din țară, am avut la reintrare aceeași senzație pe care ți-o dă o revedere după zece ani cu fosta prietenă din facultate. La sărutul de despărțire furat pe-o scară de vagon, în gară, ai lăsat pe peron o gazelă grațioasă cu ochii de căprioară, iar la revedere, peste ani, dai de-o cetățeancă cu sânii ca pepenii, talia pe-o linie cu umerii și rochia cu ,,hărți” la subțioară.

Acum, să nu credeți că port cu mine în gând imaginea țărișoarei sub forma unei vestale diafane, virgine și cântând din harpă. Nu! Dar, după ce timp de-o două săptămâni ai niște ocupațiuni normale pentru un european, tinzi să devii generos și să-i judeci pe cei de acasă cu bunăvoință, chiar cu o oarecare melancolie familiară.

Dar se pare că plimbările pragheze savurate sub clar de lună pe podul Carol, cu ale sale splendide statui, vizitarea nenumăratelor librării din cartierul latin al Parisului și audiția Simfoniei Fantastice de Berlioz într-un magazin de fructe, ținut de un brazilian vorbitor de cinci limbi, au efecte de-a dreptul distructive pentru moralul celui ce intră în țară prin vama Borș.

Revenind la termenul de rednecks, cum altfel te poți gândi la garoiul cu maieul ridicat peste burtă, care își oprește pe marginea șoselei Merțanul ca să se pișe cu boltă pe gardul unei amărăștence, ce îl privește de după gard. Mestecând o scobitoare, melteanul și-o scutură tacticos ca apoi să flegmeze după un câine în timp ce privește languros după o blondă la volan care tocmai trece prin fața lui.

Sau cum să-l denumim pe țigănosul cu ochii tulburi și pantaloni de stofă la maieu alb cu sandale, care a traversat azi la prânz autostrada A3, în dreptul Turdei, cu bicicleta la pas și cu o sacoșă de plastic portocalie.

Iar dacă acestea sunt palierele de jos ale conceptului de rednecks, ce putem spune despre autoritățile care obligă poliția să pună șapte echipaje pe o șosea de 140 de kilometri, pentru a-i vâna pe cei care nu respectă restricții de viteză de 30 km/h…!!! pe E60?!

După ce călătorești prin Europa și parcurgi 1000 km/h în zece ore, necălcând nici o reglementare a circulației, e cam greu să te simți vinovat când ești obligat să mergi pe anumite porțiuni cu 80 la oră, pentru a face o medie de 45 km/h.

Dar într-o țară în care pornind de la Președinție și Parlament, trecând prin funcționarii publici și sfârșind cu vecinul care își aruncă punga de gunoi pe geamul de la bucătărie, toți au comportament și înfățișare de redneckși, de ce ar trebui să ai pretenții? Televiziunea, presa, învățământul și distracția în această țară sunt făcute de… și pentru… redneckși!

Astfel că, pentru persoanele de bun simț din această țară, cele care nu au emigrat bineînțeles, cele care cândva votau, se uitau la televizor și cumpărau ziare, soarta lor este să se izoleze în rezervații și să dispară din viața cetății.

Și câteodată, în timpul liber, când se plictisesc sau au treabă prin țară cu trăitul, dacă vor să facă haz de necaz, n-au decât să deschidă televizorul, să ia un ziar sau …să se plimbe, pur și simplu!

Totul a început în 2009 august. Aproape de intrarea în Bacău dinspre Iași, în ultima sau penultima comună, un primar, îmboldit pesemne de șeful de post, a pus plăcuța de intrare în localitate la aproape doi kilometri de prima casă.

O vacă ținută de funie ce pășește în urma cetățeanului are nevoie de cel puțin jumătate de oră să parcurgă această distanță iar o căruță încărcată decent de cel puțin un sfert de ceas. Șoferii o folosesc ca un reper pentru a lua piciorul de pe accelerație și a începe să frâneze de la viteza de 100-120 de kilometri pe oră, cu care se circulă pe drumul drept și lat. Unii trec pe lângă prima casă cu 60-70 la oră iar alții, mai neatenți sau mai distrați, nu frânează decât mai târziu, la vederea caselor ce apar pe marginea șoselei.

Pentru un echipaj de poliție însă, această zonă este Crăciunul!… sau mă rog, ce poate să înțeleagă din această sărbătoare un agent șef, transpirat și mare cât o zi de post, pentru care salutul și amabilitatea sunt un semn de slăbiciune. Partea aia cu să fii mai bun și să te bucuri de familie și de semenii tăi, nu e relevantă pentru el. La el e importantă finalitatea ei, cea cu cadourile! Aici mereu ai posibilitatea să primești un cadou gras sau, în cel mai rău caz, să îți faci planul la amenzi.

Pentru șoferul care într-o frumoasă după amiază de august a fost surprins depășind limita de viteză de radarul deschis brusc, ca la o vânătoare de căprioare făcută noaptea la lumina farurilor, a început o lungă perioadă de penitență. Având 104 kilometri la oră în dreptul tăbliței care indică localitatea, statul a decis prin reprezentantul său agentul șef Vasile, care a completat procesul verbal de contravenție în jumătate de oră, scrâșnind din măsele și cu limba făcută pâlnie, în timp ce degetele-i cu unghiile îndoliate scrijeleau cu pixul hârtia chinuită, ca șoferul să primească o suspendare de trei luni a carnetului de șofer și o amendă de 900 de lei.

Șoferul, fraier și prost inspirat de credința că se află într-un stat intrat în Uniunea Europeană, a făcut contestație la această decizie.

În martie 2010 un judecător grăbit n-a considerat necesar să verifice specificațiile tehnice ale aparatului radar care poate fi utilizat doar după cincisprezece secunde din momentul în care a fost activat și a decis să confirme pedeapsa aplicată de agentul șef Vasile. Șoferul, aflat în pană de inspirație, continuă să creadă că recursul îi poate aduce o îmblânzire a pedepsei. Drept pentru care, pe 5 Octombrie 2010, recursul se judecă la Bacău în prezența juristului Poliției care însoțea cele câteva dosare asemănătoare.

Sentința, așa cum a fost consemnată în caietul de ședință al Tribunalului, a fost dată în absența reclamantului și împotriva lui. Juristul a plecat cu ea și Poliția din Bacău a pus-o în aplicare începând cu 21 Octombrie. Faptul că Tribunalul este obligat printr-o lege aflată în vigoare din 2009 să comunice orice sentință definitivă și irevocabilă părților  pentru a nu-i lipsi pe cetățeni de dreptul la apărare sau că normele bunului simț, precum și cutuma în domeniu obliga Poliția să înștiințeze pe conducătorul auto de data la care ar fi trebuit să predea carnetul, nu a tulburat somnul nimănui.

De aceea, la o săptămână de la data intrării în vigoare a unei hotărâri necomunicate, când șoferul este depistat în fața școlii generale unde își ducea copilul, cazul devine penal. Șoferul este săltat și dus la secție, mașina este abandonată în stradă iar un amărăștean venit dintr-un cătun obosit, însoțit de soție și cei trei copii ce aștepta ora plecării trenului, este săltat și el ca martor principal pentru ancheta care debutează în forță.

După vreo două ore, timp în care șoferul dă două declarații unde se repetă de vreo trei ori în fiecare, pentru a acoperi toate elementele faptei, conform precizărilor polițistului anchetator, șoferul, deposedat de carnet evident, este lăsat liber să plece. Bucuros de libertatea redobândită, șoferul îl ia pe amărâtul care a scris chinuit după dictare tot ce-a considerat polițistul și îl conduce la gară pentru a reuni nefericita familie care tocmai pierduse trenul către Botoșani.

Pe 14 Noiembrie, pesemne dintr-un sentiment de satisfacție veninoasă, fostul șofer primește acasă un plic prin care este informat de Poliția din Bacău, devenită brusc comunicativă, că pe lângă cele trei luni de suspendare se mai adaugă una pentru nedepunerea carnetului la timp.

Ofițerul de cercetări penale din Iași, care se ocupă de acest caz, decide după o matură chibzuință de circa patru luni să înainteze dosarul cu opt file, a noua fiind comunicarea veninoasă primită din Bacău, spre Parchet.

Parchetul, ca organ de rang superior al cercetării penale, nu poate ține dosarul mai puțin decât Poliția, astfel că mai trec patru luni în care fostul șofer, actualul pieton, se zbate să depună printr-un memoriu la dosar motivarea sentinței. Aceasta, fiind obținută după șase luni de rugăminți adresate Tribunalului Bacău, demonstrează indubitabil că șoferul, la acea dată, nu a fost prezent în instanță și deci prin corolar, nu avea cum să fie în cunoștință de cauză asupra suspendării carnetului.

Cu ocazia aniversării celor 250 de zile de când șoferul și-a pierdut calitatea, acesta se prezintă într-o audiență la procurorul de serviciu unde, spre ușurarea lui, este liniștit că dosarul a fost soluționat prin Neînceperea Urmării Penale, pe motiv de inexistența faptei, și că în curând, adică în două-trei săptămâni…, Procurorul șef va semna ordonanța care certifică lipsa vinovăției penale a acestuia.

Deși au trecut cinci săptămâni, viitorul șofer așteaptă trist și acuma ordonanța care nu mai vine.

Încearcă să înțeleagă, deși nu reușește, de ce doamna Păunescu, după ce a omorât trei oameni intrând cu jeepul pe contrasens, a primit, în calitate de soție de bard, trei luni de suspendare a carnetului și în rest nimic. De ce oameni care băuți fiind au spulberat, pe treceri de pietoni sau pe trotuare, o grămadă de vieți omenești nu au făcut pușcărie, iar după două-trei luni puteau fi văzuți accelerându-și bolizii în trafic.

De ce el, care nu a făcut nimic de acest fel, ba chiar se poate considera o victimă a indolenței și incompetenței organelor care ar trebui să îl protejeze și pe care el le plătește, nu își poate exercita un drept al său?

Eu pot să îi răspund, pentru că de-acu’, trecând nouă luni, este ca și cum m-aș fi născut a doua oară și am căpătat o înțelegere specială a acestei situațiuni:

-Pentru că a avut ghinion! Și pentru că, după cum se spune în bătrâni: ,, Când e să ai ghinion, dai de-un cui ruginit și-n pi…ă”, tot așa e și aici:

-Dacă ai avut ghinionul ca prostia și incompetența unor funcționari cu creiere de oțel să te bage în malaxorul monstrului tembel, întruchipată de sistemul de justiție din Romania, e cazul să te lași păgubaș!

Altădată am să dau șpagă, iar monstrul o să mă pupe și-n cur!

Recitindu-mi ultimul articol postat pe acest blog, trebuie să recunosc cu sinceritate că sunt un jalnic analist politic. Deși urmăresc de atâția ani prestațiile politice ale diverșilor politicieni din această țară, am rămas și eu, ca și atâția alții, cu gura căscată la declarațiile președintelui Băsescu.

Mai mult ca niciodata, trebuie să admirăm înțelepciunea populară care spune că atunci când Dumnezeu vrea să piardă un om, mai întâi îi ia mințile. De oricât de multă prostie și suficiență îl poți bănui pe numitul Băsescu, parcă această ultimă declarație, în care se ia la trântă cu istoria, conține totuși germenii unei decuplări de la realitate. Senzația pe care o capeți, urmărind prestația din ultimul timp a acestui individ ajuns printr-o nefericită greșeală a istoriei în fruntea acestui stat, este că metoda de lucru a administrației prezidențiale a devenit pusul rahatului pe ventilator.

Îndârjirea de a se lua la harță cu toată lumea și de a sfida bunul simț prin tot felul de imbecilități afirmate de la înălțimea scaunului prezidențial a devenit de domeniul patologicului. Bădărănia arhicunoscută a acestui personaj a reușit să scape din corsetul funcției publice și să se reverse mustind asupra întregii țări punându-și, după cum era de așteptat, până și pe ultimii săi fani care mai posedă o urmă de bun simț, într-o postură imposibilă.

Sunt curios care ar putea fi justificările unui Cărtărescu, Patapievici, Mihăeș sau T.R.U, cunoscuți fani ai ,, reformatorului de la Cotroceni”, la adresa declarațiilor acestuia despre Regele Mihai. Afirmația prin care Mareșalul Antonescu este făcut ,, prim-ministru” iar răspunzător de Holocaust este făcut Regele Mihai, care era șef al statului, ne face să îl bănuim pe actualul președinte nu doar de lipsa unor elementare cunoștințe de istorie, ci și de o anume proiecție în trecut a convingerii sale că funcția de prim-ministru în această țară este aceea de vechil al șefului de stat.

Dacă până mai ieri de’alde Voinescu, Pora și Preda încă mai făceau chip cioplit la orice bazaconie de-a șefului, astăzi parcă și aceștia se văd nevoiți să se delimiteze jenați de mitocanul prezidențial. Mitocan, care interpelat la Bruxelles pe seama acestor declarații, a ținut ostentativ să se lămurească faptul că nu a fost înțeles greșit; ,,Tocmai la Bruxelles v-ați gândit că nu puteți dormi de clarificări?”. Adică un fel de; ,, Ce tot vă f.. grija, măi băieți!”.

Spre marea lui uimire, Băsescu mai este azi apărat în public doar de personaje ca Udrea și Sergiu Nicolaescu. Dacă la prințesa tupeului din Pleșcoi nu ne-ar mira nici dacă ar râma și prin hazna după mentorul ei, la conu’ Sergiu vedem cum lipsa reflectoarelor încurajează frustrarea senilă ce îl macină pe ,, cel mai mare regizor din istorie”, asta după propriile lui spuse.

Mai răsare de pe aiurea și un Dragoș Aligică care se căinează fals și pudibond: ,, Vezi Doamne! Ce mare șmecherie s-a întâmplat? Ce se oripilează dom’le ăștia doar pentru atâta lucru!”.

Toți acești imbecili, de la cel cu gura spartă și până la lătrăii lui, nu reușesc să înțeleagă de ce s-a scandalizat lumea în halul acesta, când ei asta fac de dimineața până seara. Ce este atât de special în cazul acesta?

O să le fac un serviciu și o să le vând un pont! Pentru faptul că mitocanul din dealul Cotroceniului trage o flegmă pe un bătrân care nu l-a deranjat niciodată și nu a emis vreo părere, bună sau rea, la adresa Instituției care îl succede, nu mă așteptam ca cei șapte ani de acasă sau vreo urmă de bun simț și respect să îl oprească.

Problema care a apărut acum și pentru care o să plătească, cu vârf și îndesat, la următoarele alegeri PDL-ul domnului Băsescu, este că acum nu i-a enervat pe răpănoșii care merg la vot pentru o găleată portocalie sau un ajutor social aruncat pe fereastră, ci pe cei mulți, care demult nu mai sunt interesați de păruielile din politica românească.

Acestora, cetățenilor care nu mai vin demult la vot din respect față de valorile lor, atenția le-a fost atrasă de flegma urduroasă pe care un bețiv a trimis-o pe fața unui simbol al României. Un simbol compus din măreția jertfei de sine, bunul simț ca armură și demnitate în fața vicisitudinilor ce au lovit această țară. De aceea, mitocănia asta nu a fost ca celelalte, cotidiene și numeroase, în care se păruie niște indivizi similari.

Sau ca să fim pe înțelesul lui Nuți și Chioru:

-Ai grijă, bă mitocane! Nu borî în biserică, că nu ești la tine acasă, în sufrageria cu balerine de porțelan și ,,Răpirea din serai” adusă de la Stambul în cală!

Astăzi, în mesajul său pricinuit de moartea lui Fănuș Neagu la vârsta de 79 de ani, domnul președinte Băsescu a făcut următoarea declarație:

,,Am primit cu tristete vestea plecarii dintre noi a scriitorului Fanus Neagu. Personalitate insemnata a culturii romane, Fanus Neagu ne-a daruit, prin intreaga sa activitate de peste 50 de ani, o opera valoroasa prin maiestria sa artistica si prin forta metaforei cu care a surprins perioada pe care a traversat-o. A fost simbolul unei generatii care a asumat literatura ca expresie a libertatii si a valorii.

Fanus Neagu va ramane in amintirea noastra pentru devotamentul cu care s-a dedicat vocatiei sale remarcabile de scriitor.”

În această declarație se subsumează principiile care guvernează atitudinea melteanului față de cultură în general și literatură în special. Aici, fiind vorba de părerea președintelui tuturor meltenilor din România, declarația are meritul de a fi mai exactă și prin aceasta, precisă și pe deplin reprezentativă.

Pornind la drumul unei scurte analize de caz, trebuie să precizăm de la început, că la baza oricărei păreri despre un scriitor se aplică trei axiome care permit existența acestei păreri:

1. Părerea despre el, respectiv exercițiul de critică literară autoimpus, se exprimă numai și numai POSTUM. Nimeni în viață nu merită oboseala de a se vorbi despre el, excepție fiind Moni, Iri, Udrea sau fotbaliștii de la noi sau de aiurea.
2. În România, piatra unghiulară a datului cu părerea este că: ,, despre morți… numai de bine”. Aceasta nu se aplică foștilor subordonați ai mortului și poate fi oficială dacă decedatul nu și-a plătit taxa la parohie. Mustrarea se realizează prin vocea popii și poate duce la deposedarea mortului de groapă. Dar istoria recentă demonstrează că în fața creditorului cu sutană debitul transcede fără nici un fel de problemă eliberării spiritului din chingile cărnii.
3. Principiul lui Peter are aplicare dedicată acestui gen de caz: Orice aflător în treabă tinde să se exprime cu precădere în domenii pe care nu le cunoaște, nu le practică, nu are sisteme de referință și nici abilități de a comunica păreri decente.

Reîntorcându-ne la mesajul ce ne-a atras atenția, constatăm că cititorul Băsescu, specializat în aprofundarea Levantului lui Cărtărăscu, își exprimă tristețea la auzul dispariției autorului Neagu Fănuș de care s-a apropiat și pe care l-a îndrăgit, pesemne în nenumăratele ore de lectură legănate de curenții mărilor și oceanelor străbătute în tinerețe.

Mort fiind, deci axioma 1 fiind îndeplinită, se deschide posibilitatea aplicării axiomei 2 prin care președintele îl poate proclama personalitate însemnată a culturii române. Pentru o mai bună interpretare credem că președintele s-a referit aici la cultura de viță de vie. Cu siguranță, în acest domeniu, Fănuș este cunoscut că a scrijelit cu o brișcă știrbă pe pereții nevăruiți ai crâșmelor din perioada cincinalelor în patru ani, celebrele 5 calități ale vinului (alb,rece,mult,sec și gratis) care îi vor supraviețui și pentru care posteritatea îl va prețui cum se cuvine.

Cele două axiome fiind evident îndeplinite, există posibilitatea ca domnul președinte, aici credem că îl ajută și calitatea de tată al unei fecunde și neodihnite creeatoare de limbă română, se poate trece la pasul trei, acela al aflării în treabă!

Opera este evident valoroasă după ce a fost practicată timp de 50 de ani, iar maiestria artistică din ,,Dincolo de nisipuri” sau drama țăranului Șușteru care așteaptă să i se dea apă de către chiaburii de la munte care o opresc pentru ei, fapt pentru care trebuie exterminați de marea masă a celor cărora trebuie să li se dea, că e săraci și n-au de unde!, atinge cu siguranță o culme a anilor ’50. Iar despre forța metaforelor cu care i-a înveșmântat pe Cămătaru, Beldeanu sau Bumbescu, ce să mai vorbim? Am putea, eventual, să-l rugăm pe Cornel Dinu să ne dea o porție din ele!

Fraza însă, care poate scoate din pantofi orice martor cu bun simț din perioada comunistă, este cea cu ,,generația care a asumat literatura ca expresie a libertății și a valorii”. Dacă generația lui Păunescu, Neagu, Barbu sau Săraru s-a ocupat în viziunea domnului Băsescu cu asta, mă întreb cu ce dracu’ s-au ocupat în tot acest răstimp un Noica, Gyr, Eliade sau prăpăstiosul ăla de Cioran, de la a cărui naștere tocmai ar trebui să aniversăm 100 de ani.

Te pomeni că s-au ghiftuit ca porcii din averea poporului, au băut până-n zori de zi cu secretari de partid și fotbaliștii, iară când se trezeau din beție, dădeau prilej cititorilor curioși să facă comparație de texte pentru propuneri de plagiat sau concurs de îndoctrinare cu lopata literară!

Cândva, microbiștii din România erau curioși de ce spuneau Baratki, Zavoda, Petchowski sau Jenei, apoi generațiile s-au schimbat și au urmat Constantin, Lucescu, Balaci sau Iordănescu. Dragostea și interesul microbiștilor s-au îndreptat imediat după anii ’90 către Hagi, Popescu, Dumitrescu sau Craioveanu, iar către sfârșitul deceniului a mai pâlpâit în jurul unui Mutu sau Chivu. Dar, din păcate, deja reflectoarele fotbalului românesc se îndreptau spre un Sechelariu, Pinalti sau Nicolae Puiu( îl mai ține cineva minte pe maharajahul din Onești?).

Astăzi însă, în 2011, campionatul românesc de fotbal este aidoma unei galaxii de gunoi ce se rotește în jurul ,,luceferilor” cu înfățișare de interlopi cu dâre de semințe în coadă. Personajele le știm cu toții: Becali, Borcea, Iancu sau Copos. Sunt nevoit să mă opresc aici, pentru că deja simt cum tastatura mi se neclăiește și începe să-mi pută!

O contribuție esențială la această anomalie au avut-o ziariștii sportivi ,,formați”, recte stipendiați din gros, de ,,oamenii de fotbal”. Începând cu nea Ovidiu, inventatorul apelativului de ,, Briliantul” adresat unui golan, și terminând cu ultimul reporter care face sluj pentru a afla părerea unui de-alde’ Giovani sau Mitică.

Bineînțeles că există și excepții cum ar fi un Mironică, Banciu și alții, dar după cum se vede, aceștia sunt mai degrabă niște paria pentru colegii lor de breaslă și nu repere de urmat. Grosul se preocupă de ,,bomba lui Dodel” și de locația pe unde s-au mai ,,faultat” Prințul cu Bianca … Din păcate, acestea sunt temele dezvoltate zilnic de cei care ar trebui să relateze despre fenomenul fotbalistic autohton.

O prietenie de peste 25 de ani mă leagă de actorul Radu Bânzaru, cel care mi-a fost coleg de liceu și de echipă la clubul de handbal  din Târgu Mureș. În luna Februarie a acestui an, Cristian Geambașu îi ia un interviu lui Radu în Gazeta Sporturilor, http://www.gsp.ro/gsp-special/media/vocea-cu-muschi-de-handbalist-229342.html, apoi este invitat să scrie un articol despre un regal fotbalistic ce avea loc în aceeași seară, Arsenal-Barcelona.

Cu permisiunea lui îl voi reda aici, deoarece citindu-l mi s-a redeschis o ,,rană” în suflet. Am retrăit senzațiile din adolescență când devoram articolele despre sport în general și fotbal în particular scrise de condeie ce astăzi sunt de mult stinse. Condeie pline de simțire, îndrăgostite de sport, ce întrețineau aprinsă flacăra bunului simț în sfeșnicul gazetei de sport, singura care încălzea pe atunci inima microbiștilor prin buzunarul de la piept al salopetelor.

,, Un tip, dramaturg, traitor in secolul al XVII-lea, pe numele sau Calderon de la Barca (nascut la Madrid), a scris o piesa de teatru intitulata “Viata e vis”. La titlul asta m-a dus gandul urmarind la TV meciul Arsenal-Barcelona. Am extrapolat si-am zis “Fotbalul e vis”.

Am visat ca aveam un milliard de euro si imi cumparam cele doua echipe, caci cam pe acolo e valoarea adunata a jucatorilor, si ii puneam sa joace numai pentru mine. N-ai cum sa nu fii egoist.

Am mai visat ca eram sef la liga de fotbal (un mic dictator) si am introdus, pe modelul lecturilor obligatorii din gimnaziu pentru orele de literatura, “videoteca obligatorie”. Adica orice echipa din campionatul tarii mele sa fie obligata sa aiba in raftul cu dvd-uri, meciuri de fotbal ca asta si sa le urmareasca cu atentie din timp in timp. Poate inteleg si ei ceva. Fotbalistii din zona.

Apoi am avut un mic cosmar (tot un fel de vis); nu intelegeam de ce la ei se numeste FOTBAL, iar la noi se cheama la fel…tot…”FOTBAL”. Similitudinile sau similaritatile sunt extrem de putine.

Hai! Gata cu reveria! Sa trecem in concret. Dar oare vrei sa “te trezesti” dupa un astfel de FOTBAL?

A fost ca la Festivalul de la Cannes sau decernarea Oscarurilor. Daca (si aici iarasi visez) am fi taxat un leu pentru fiecare blitz de pe stadion, am fi scos Romania din toate crizele (inclusiv aia morala).

Nici nu mai conteaza (poate doar pentru statistici) ca s-a terminat 2-1 pentru englezi, ca au dat gol Villa, Van Persie si Arshavin, sau ca a pasat la gol Messi. Am avut starea aceea buna pe care incerc sa o pastrez inlauntrul meu dupa fiecare film bun sau spectacol de teatru puternic la care iau parte.

Oamenii astia chiar se bucura ca fac ceea ce fac, stiu ca asta trebuie sa faca si ard in “credinta” asta 90 si ceva de minute. Emana bucurie, adevar si curaj

Joaca …FOTBAL….EI… ”

E inutil să vă precizez că acest articol nu a mai apărut în Gazeta Sporturilor! În acea zi nu a mai încăput pentru că Gigi Becali avea ceva important de spus, și nu în ultimul rând, mai trebuia relatată pe larg, prin corespondenți trimiși la fața locului, o cafteală între galerii …

Ce spuneți de această declarație?

,,Eu am facut o analiza despre amendamentul respectiv si factura respectiva era pentru pachetul acesta de servicii de consultanta. Ei au trimis si un model de factura cu o suma mai mare dar in care nu aparea pentru ce sunt banii. Contractul nu l-am semnat, l-am negociat, negocierile s-au incheiat si mi-au spus ca pana trimit forma finala m-au rugat in baza lor sa le trimit factura. Era vorba de executarea unor servicii care intrau in contract”.

Dar de aceasta?

,,Colegul meu austriac banuiesc ca stie de ce si-a depus demisia. Eu nu stiu de ce si-a depus dansul demisia. Eu, personal, stiu de ce nu imi depun demisia. Si nu voi face lucrul acesta. Nu am comis niciun fel de act cu rea credinta, nu am comis niciun fel de ilegalitate, iar aceasta acuzatie sau alegatie, potrivit careia pentru a indeplini o procedura parlamentara am acceptat sa percep bani, este o alegatie falsa”.

Ei, ce părere aveți? Nu-i așa că e savuros!

Din această minunată justificare ar trebui să înțelegem că:

-Da, e adevărat că am făcut niște servicii, le-am facturat și le-am trimis-o factura, deși nu semnasem contractul! Căci, de… e foame mare și e criză!

-Dar, nu! Nu este adevărată alegația că am propus un amendament (acela din cadrul contractului de consultanță pe care l-am facturat) pentru bani! L-a propus fraierul de Bodu după ce l-am rugat eu! ,, E important pentru noi să lucrăm prin intermediari”. dixit Severin.

Diferența fundamentală între politicianul român și cel austriac sau sloven, nu este faptul că acesta fură cu nerușinare iar ceilalți nu, ci aceea că atunci când sunt prinși, austriacul și slovenul își dau demisia imediat, pe când românul nu!

El începe să-ți explice cu tupeu că ceea ce vezi tu nu este adevărat! Cu elocința țiganului care prins cu găina sub palton se jură că nu știe de unde a apărut orătania, sau cu fermitatea contrabandistului prins cu pușca fumegând în mână lângă căprioară, ce se sumețește la tine că a făcut-o în legitimă apărare pentru că, vezi Doamne, sărise dihania la gâtul lui!

Demisie de onoare, n-are tata că ți-ar da! Ce-i aia demisie! Demisia e pentru fraieri și pentru proști! Noi o ținem pe-a noastră, langa-danga, gaia-mațu și privim reporterul în ochi:

-Nu e Domne’ nimic adevărat! Sunday Times e un fel de ,,Cancan” combinat cu ,,Ciao”. E o acțiune de decredibilizare a Parlamentului European în general, a României în particular. E un trucaj ordinar! Vocea parcă nu e a mea, iar despre filmare ce să mai vorbim, priviți cum se vede ca prin ceață.

Ne suspendăm repede din funcția de vicepreședinte la PSD, că de acolo, oricum nu vine nici un ban! Ne suspendă de la partid, oleacă, până vin coledzi să ne explice ce păcat ar fi să pierdem noi ditai europarlamentarul isteț și plin de inițiativă, și dă-i frate tot așa… . Câini latră, caravana trece! Și o ținem tot așa, până uită dracului bizonul!

În țara în care problema unui stadion prevăzut să coste 120 de milioane de euro și care a ajuns la 240 milioane de euro, nu este cine face pușcărie și cât, ea fiind cine taie panglica la inaugurare, Oprescu sau Udrea, ce importanță mai are Severin?!

Cine o să-și mai aducă aminte la următoarele alegeri, de care ori fi ele, că Severin Adrian a furat ca un ghiolban!

Mai deunăzi, un pâlc de investitori arabi, rătăciți pesemne de grupul celor care părăsesc Libia în căutarea unui nou tărâm propice afacerilor, au fost acroșați, cu siguranță fără voia lor, de un personaj caraghios care după ce i-a pipăit de inele și le-a șters caftanele de praf hăhăind, le-a tras un speach scurt, la lingurică.

Până s-au lămurit investitorii că au de-a face cu Gaddafi-ul local și nu cu un ospătar ce îi mustra pentru comportamentul de aseară din clubul de manele unde s-au înfrățit cu băștinașii, discursul creionat cu ambele brațe de speakerul transpirat a născut și miezul său. Astfel, șeicii cei harnici, că doar hărnicia te face să devii bogat, nu?…, au aflat de la fostul ministru al șoselelor că dacă vrei să cunoști Romania ai nevoie de elicopter, hă, hă,hă…

După ce vorbitorul s-a retras să refolosească gheața din pahar, în locu-i a rămas populara noastră ministreasă, cea a amenajării turismului și a dezvoltării teritoriului sau invers, n-are importanță, că doar toată lumea știe cu ce se ocupă dânsa.

Așa că doamna Udrea a putut să-și transmită mesajul tuturor participanților la această reuniune internațională, acela că ea personal își dorește cât mai mulți investitori arabi în România. Anunțul a stârnit viu entuziasm în rândul maselor de utilizatori de Rexona pe uscat, astfel încât doamna a fost ovaționată la scenă deschisă. În definitiv, ministreasa noastră are tot ce îi trebuie pentru a ne spori numărul de investitori! Blondă este, tocuri ascuțite de sinistrată are, rochie mulată pe popou har Domnului, iar despre decolteu ce să mai vorbim… Singura noastră nedumerire este dacă investiția va fi impozabilă sau nu și dacă ea se va face pentru tot ceea ce depășește o pungă de plastic în care se regăsesc un cartuș de Kent, un săpun Lux și un șampon Duru.

Cu siguranță că numai graba de a se întoarce la lupta de zi cu zi cu mogulii, care sărăcesc poporul, l-a împiedicat pe domnul Președinte să amintească distinsei adunări despre posibilitatea de a folosi cămilele din dotare pentru a cunoaște frumoasa noastră țărișoară.

După cum știm cu toții, cămilele sunt excelente pentru traversarea deșerturilor, a cursurilor învolburate de apă murdară și a terenului accidentat, așa cum sunt șoselele noastre. Dealtfel, ele sunt recomandate și pentru faptul că consumă mai puțin decât un elicopter, iar de la bordul lor poți vedea frumusețile naturii mai de aproape. Șeicii ar putea astfel, într-un mod ecologic, să ne cunoască plaiurile însorite și poporul harnic și ospitalier din înălțimea cocoașelor de cămilă. Iar dacă galopând pe șoselele noastre în căutarea unui domiciliu de investiție vor observa că în locul câinilor storciți pe șosele apar tot felul de găini turtite și cu urme de cauciucuri, este momentul să se îndrepte spre nord, pentru că, din nenorocire, au ajuns în Bulgaria.

Iată cum, dacă nu suntem atenți, în goana după investitori și dacă nu controlăm fenomenul, se pot întâmpla groaznice neînțelegeri. De pildă, noi să ne chinuim să atragem investitorii, să le facem toate poftele, și peste nouă luni, din nebăgare de seamă și iuțeală de mână, la vecinii noștri să se nască puhoi de afaceri înfloritoare și bănoase.

Și de ce n-ar fi vesel primarul Nichita? Ce motive ar avea să fie trist? Păi să ne gândim:

-E în funcție de o grămadă de ani, fără să îl deranjeze nimeni? – Este!

-A luat 65 de milioane de euro credit de la Dexia și BERD, punând amanet veniturile și subvențiile orașului pe 20 de ani? – A luat!

-Cât ar fi însemnat paraîndărăturile cu de-alde Euroconstruct și alți asfaltangii la 65 de milioane de euro (asta dacă s-ar fi întâmplat, dar noi nu credem…)? – Mult, tare…!

-Dacă intră Poli Iași în divizia A anul acesta, este meritul lui? – Este!

-Este vina lui Mobilis S.R.L. și a lui Maricel Popa că Iașul a căzut în divizia B la fotbal, deși primarul s-a zbătut din răsputeri să se opună( luptând nenicule, nu glumă…)? – Este!

-Poate primarul să joace fotbal sau tenis cu piciorul pe nocturnă, în ditamai stadionul și pe banii contribuabilului, când vrea mușchiul lui? – Poate!

-Îl mai deranjează pulimea din Iași care venea și ea, sireaca, să alerge pe pista de la stadion, încercând să facă oleacă de sport? – Nu!

-Este dl.Nichita liderul pesediștilor din Moldova și până mai ieri, după vreun șpriț, se visa la Cotroceni jupân? – Este!

-I-au ajuns fetele prin forțe proprii, una la Senat la Bucale, iar cealaltă, mâine-poimâine, notăriță-n târg? – Ajuns!

-Vorbește dumnealui la televizor în rând cu Becali, Borcea, Iancu cel Gras, Mititelu și alți investitori în fotbal? – Vorbește!

-Are 5000 de voturi asigurate la alegeri, pe motiv de ajutoare sociale date din banul public, ceea ce-i permite să pornească din poll position la orice confruntare electorală? – Are!

-A dat-o la pace cu domnu’ Relu mai demult, ca să fie relaxat, și mai nou să fie catindat de USL? – Așa se pare!

Păi ziceți și dumneavoastră, stimați cetitori, de ce n-ar fi primarele Nichita vesel?

Ș-acu să-ntoarcem, oleacă, privirea către Iași, capitala culturii, al doilea oraș al țării, capitala Moldovei,… ș.a.m.d. Are vreun motiv de tristețe?

-Era cândva capitala țării, iar prin anii 90′ cel mai frumos oraș din țară? – Era!

-Mai este? – Nu!

-Arată străzile lui mai rău ca după bombardamentele din 44′, cu tot cu Dexia și Berd-ul lui dom’ primar? – Arată!

-A ajuns acum Iașul de căruță pe lângă bidivii Piatra, Bacău, Suceava din toate punctele de vedere( investiții, nivel de trai, posibilități de practicare a sporturilor de masă, infrastructură, turism)? – A ajuns!

-Dacă vrea ieșeanul să facă o baie în piscină, se duce la Vaslui? – Se duce!

-Este centru istoric în paragină iar casele vechi de patrimoniu, pline de țigani cu porcu-n casă? -Este!

-Sunt trotuarele din Zona Industrială și ieșirea Valea Lupului, pe unde nu trece nici dracu’, făcute cu pavele? – Sunt!

-Cresc copaci și ierburi din fostele trotuare aflate în Centru, Copou sau Nicolina? – Cresc!

-Sunt Combetonul, Euroconstruct, Romil și Symmetrica fericite și cu banu-n cont? – Sunt!

-Cresc blocuri de beton și sticlă între clădiri de patrimoniu și dacă privim cu atenție, chiar lipite de ele, în disprețul legii și al bunului gust? – Cresc!

-Există o fundație numită a ,,Sportului Ieșean” care șterpelește milioane de euro din banii orașului, an de an, ca să-i spele prin contracte cu paraîndărături la tot felul de fotbaliatori ratați și bețivi? – Există, har Domnului!

-Este Splaiul Bahluiului o albie de porci, plină de mizerie, hoituri și nămol? – Este!

-Are orașul Iași vreo șansă să scape la anu’, de primarul care l-a adus în halul acesta? – Se pare că nu!

Păi și atunci, stimați ieșeni, de ce n-ar fi orașul trist?

Orice observator, cât de cât lucid, poate trage o singură concluzie în ceea ce privește destinul orașului Iași, și anume că tristețea orașului și a locuitorilor săi este direct proporțională cu veselia primarului Gheorghe Nichita!

Drama politicii românești este că Băsescu a câștigat toate confruntările și exercițiile de seducție care i-au ieșit în cale în ultimii cincisprezece ani. Dacă am avea curiozitatea să facem o comparație între destinul politic și reușita ascensiunii lui Băsescu ca om politic, am găsi similititudini absolut surprinzătoare cu Adolf Hitler.
Pornit de mic din cartierele mustinde de mitocănie, copilăria lui ,,El Lider Maximo” s-a derulat din relocarări succesive prin târguri prăfuite ale Moldovei. Crescut în admirația uniformei și a vipuștii sângerii, acestea din urmă împreună cu un sentiment năuco-aiuristic al unui patriotism comunistoido-naționalist sunt singurele trăiri capabile să miște emoția înghețată bocnă în vinele actualului președinte.
Ca și Hitler, originea precară, lipsurile și alte firești frustrări au dus la mobilizarea unei extraordinare voințe de autodepășire care, împreună cu o fantastică capacitate de comunicare și empatie, l-au făcut pe Băsescu să-și spulbere toți adversarii politici. Folosindu-și talentul oratoric ca o daltă și lipsa de scrupule ca un ciocan, el și-a ciplit un profil de imperator într-o națiune în care mișto-ul și sudalma scrâșnită a valorat întotdeauna mai mult decât onestitatea și cinstea.
România începutului de mileniu a prezentat incredibile asemănări cu climatul social politic al Republicii de la Weimar. Corupția, dezordinea, sărăcia, incompetența și aroganța autorităților au fost nenumărate motive pentru a aduce la disperare cetățenii ce formau coloana vertebrală a ființei vii a națiunii. Oamenii cu instrucție, intelectualii, studenții și tineretul plin de energie, precum și întreprinzătorii de orice vârstă au sprijinit cu entuziasm accederea la putere a unui personaj politic care a știut foarte exact ce anume trebuie promis.
Odată ajuns la putere însă, toate obiectivele au fost abandonate și Băsescu a apărut în adevărata sa lumină: ranchiunos, avid de putere, agresiv, lacom și lipsit de orizont. Ușor, ușor, ceea ce Hitler a făcut cu pistolul fumegând și folosindu-se de lagăre de concentrare, miticul poreclit Zeus a realizat speculând lipsa de instrucție politică a unei națiuni și prin utilizarea la perfecțiune a două elemente fundamentale ale comportamentului românesc: ,,șpaga” și ,, capra vecinului”.
Astăzi, la șase ani de când Băsescu intra pe un cal alb în palatul de la Cotroceni alături de speranțele unei întregi națiuni, situație este cam aceeași de atunci minus lipsa oricărei speranțe. Societatea civilă din România a fost lichidată, dar nu ca în Germania de odinioară prin mijloace violente, ci speculându-se prețul ieftin al conștiințelor. Categoriile sociale au fost asmuțite una împotriva celeilalte: bugetari contra privați, elevi contra profesori, pensionari versus tineri, funcționari contra public, până când societatea românească a intrat într-o stare de profundă dezbinare. Cei care nu așteaptau nimic de la stat, harnici dar și pretențioși, au fost invitați să părăsească țara iar Constituția a fost transformată într-o ciungă urât mirositoare cu care s-au astupat toate fisurile apărute în urma unor rateuri devenite ciclice în administrarea statului.
Acest regim se sprijină astăzi pe câțiva piloni strategici: o justiție coruptă, mai ales la centru și în forurile superioare, un aparat al serviciilor secrete extrem de costisitor și inutil, slujind puterea ca răsplată pentru salariile nemeritate, un corp de propagandiști fără scrupule precum și segmentul de populație pe care Băsescu l-a înfruntat în 2004, dar care acum formează nucleul dur al susținătorilor săi. Aici vorbim de clasa cetățenilor dezrădăcinați, prima generație pe covoare, lipsiți de instrucție precum și de pegra societății care uimitor, și pentru prima oară în istorie, face corp comun cu o masă de oameni de bună calitate ce par iremediabil fascinați de lupta mitocanului cu toată lumea, incluzându-se chiar și pe ei.
Asemănarea între cele două personaje devine și mai evidentă atunci când după un lung șir de succese, eșecurile încep să apară pe bandă rulantă iar nemulțumirile încep să dospească înclusiv în bătătura proprie.
Ca și în cazul Fuhrer-ului, pentru Băsescu toate eșecurile se datorează acum poporului, cel care nu a fost în stare să se ridice la înălțimea așteptărilor sale. Dacă această ultimă formă de neasumare a responsabilității liderul german a făcut-o sub ploaia de obuze sovietice și cu propriul pistol la tâmplă, dl. Băsescu a făcut-o mai cotit și mai mioritic. Rând pe rând, sub dalta înjurăturii și a miștoului prezidențial, societatea românească a fost feliată, așchiată și aruncată pe fundul de lemn al oprobiului. Pensionarii, medicii, polițiștii, bugetarii, mamele cu copii mici sau gravidele, veteranii de război sau ceferiștii au fost condamnați, scoși la tablă și certați, apoi penalizați de președinte și guvernul său de marionete.
În finalul acestei comparații apar totuși și niște deosebiri între cele două personaje, Hitler a avut o slăbiciune pentru minore dar niciodată nu și-a amestecat țiitoarea în treburile statului pe când guvernul și parlamentul acestei țări este jalonat și chiar condus de cucoane al căror singur merit intelectual a fost decizia de a ,,preda” la timpul potrivit masculului alfa.
Un popor, un stat, un conducător, acesta a fost întotdeauna un obiectiv pentru personajele politice cu apucături dictatoriale. Slavă Domnului, însă, datorită timpurilor în care trăim și a poziționării geografice, nu suntem în ipostaza de a suporta tratamentul oferit de Hitler propriului său popor. De aceea, și cred cu tărie că acesta este și singurul motiv, Băsescu a suferit un eșec pe toate planurile; poporul și l-a pierdut pe drum, statul s-a transformat într-o structură haotică, inutilă și incompetentă iar el ca și conducător și-a dat proba măruntei sale nemernicii.

Până mai ieri, eram o persoană neînsemnată din punct de vedere al cunoștiințelor mele ce fac ,,breaking news”-uri și rating-uri pe cele mai vizionate canale de televiziune ale neamului. De ieri în schimb, mă simt și eu conectat la fluxul de adrenalină ce se scurge din ecranul televizoarelor și dacă reporterițele frenetice ar ști de existența mea, m-ar putea contacta pe post de expert independent în relaționarea cu dl.Chelu.
Acum zece ani, închiriasem de la actualul megamiliardar o hală răpănoasă, situată într-un vast compex uzinal din Tecuci. Închiriasem doar după ce bătusem palma cu proprietarul și mă înțelesesem asupra faptului ca în maximum șase luni după ce termin investiția în mica făbricuță de muștar adăpostită de hala lui, voi putea să o și cumpăr.
La momentul convenit, îl întreb pe cetățeanul proprietar asupra sumei dorite iar el își precizează modest pretențiile:
-Măi băiete, nu fac eu mare sfârâială cu de-alde ca tine! Dă și tu șase sute de milioane și e a ta!
După trei luni, cu banii în cont, regulamentar, îl sun din nou pe dl.Cătălin iar el mă lămurește relaxat:
-Băi omule, ăla a fost prețul de atunci! Piața se mișcă odată cu țara, băi băiete! Dă și tu acolo nouă sute de milioane și scapă-mă de ea.
În primăvara următoare, precaut fiind, îl sun din vreme:
-E bine cu nouă sute, dl.Chelu?
-Măi omule, cum vrei să-ți dau măi, bunătate de hală cu doar nouă sute! Uite și tu ce bine arată! Pune și tu acolo, um miliard patru sute și e a ta!
Resemnat că nu pot face față dinamicei dezvoltări a pieței imobiliare din marginea Tecucului, mă pun pe strâns bani pentru a putea face față viitoarei negocieri cu dl.Chelu. Nu trece mult însă și presat fiind de posibilitatea unor fonduri europene, mă văd nevoit să apuc taurul de coarne și să tranșez definitiv problema acestei proprietăți:
-Domnule dragă, spuneți-mi pretenția dvs. financiară pentru hală, corepunzătoare datei de 15 Noiembrie ora 12.00 a.m.?
-Măi băiete, sunt cam ocupat atunci dar… în fine. Hai să o rezolvăm! Să ai pregătite două miliarde două sute, jumate cu, jumate fără, jumate în cont, jumate aduci!
Cu o zi înainte de data fatidică, sun de control să stabilesc ora de întâlnire și banca în care se face plata. Chelu, mărinimos, confirmă ora de întâlnire apoi, înainte de a închide, mă avertizează:
-Și să nu uiți banii de conducte!
-Care conducte, domnule?
-Cum care conducte! Păi sub hală ai bunătate de conducte de canalizare cu diametrul de 800 de mm. Eu ți le dau cu 10 dolari metru’, că la Roman, la PetroTub, e 20 de dolari.
-Și câți metri de conductă sunt? suspin sfârșit, după ce îmi revin din șoc.
-O sută cincizeci de metri de conductă! E ca și nouă, să nu îți pară rău după bani, că eu nu vând decât lucruri de calitate! Să ai 2250 de dolari mâine la tine, dar vezi că pe ăștia îi vreau în valută, că plec în vacanță săptămâna viitoare!
Pe 15, la ora 12.00 în Galați, la adresa stabilită, mă prezint cu banii în valiză și cu copia ordinului de plată la portofel, parchez în fața unei case ca un vapor, înconjurată de un gard de 3 metri din cărămidă și mă pun pe așteptat.
Pe la 16.30, apare, într-un final, cu o Dacie hodorogită de pe care curgeau tablele, mă salută volubil și predă Dacia bodyguardului care iese iute din cașcarabetă și dispare cu hârbul. Intru după el în curtea palatului, trec de un Mercedes 600 SEL apoi mă poftește în casă.
-Vezi că cafea n-am, îmi zice, privind preocupat în frigiderul de pe hol. Până aranjezi tu banii, eu îmi fac un sandwich iar dacă ți-e foame, până îi număr, poți să-ți faci și tu unul!
Astfel, la lumina becului de frigider, căci ușa era stricată și nu se închidea decât dacă o trânteai, străjuindu-l unul de-o parte, altul de alta, banii de pe hală și evident, conductele de sub ea, și-au schimbat proprietarul.
Mușcând cu poftă din pâinea cu margarină și cașcaval, că unt n-avea, Chelu mă felicită pentru achiziție:
-Ai făcut treabă bună că ai luat hala! Mi-a părut rău după ce ne-am înțeles la preț că ți-am dat-o așa de ieftin, am stat mult și m-am gândit dacă să mă sucesc sau nu. Dar după aia m-am gândit că, în definitiv oameni suntem și am bătut palma, așa că … Treacă de la mine diferența! Îmi place ca oamenii să-mi rămână mulțumiți și datori după ce i-am ajutat!
Acum, oricât de handicapat sau papagal ai fi, nu poți să te gândești că Chelu s-a dus ieri pentru prima oară în biroul generalului Fătuloiu și că s-a programat pentru întâlnire, luându-i numărul din cartea de telefon sau de pe site-ul MAI.
Ca toți meltenii ajunși meleonari, Chelu a rămas corijent nu la purtare, că mitocănia e pe trend, ci la logică. Asta e o materie ce se predă în clasa a 9-a și e bine să te ții de ea. Dacă Chelu ar fi asimilat-o la vremea ei, ar fi aflat următoarele:
Că dacă de la partenerul de la care ai de luat, poți să-l freci la nesfârșit în sus , la milițianul la care ai de dat, nu poți să o freci la nesfârșit în jos!
Pentru că dacă partenerul înghite în sec și ridică din umeri, milițianul deschide pe sec și te arestează!