Dominique Strauss Kahn, zis DSK, a fost oleacă umflat de poliția americană din avionul Air France, ce tocmai se pregătea să decoleze către tărâmul unde violul și agresiunea sexuală sunt încadrate invers proporțional cu importanța individului. Mă refer la patria stângii, notre soeur France, unde bigamia lui Francois Mitterand și condamnarea la pedofilie a nepotului său în Thailanda, cel care a fost o vreme ministru al Culturii, sunt mici tușe de personalitate pe obrazul brăzdat de grija electoratului socialist.

Salvatorul economiilor europene, călărețul neînfricat al crizei, când s-a năpustit fluturându-și bărbăția în urma cameristei de origine africană, a făcut o gravă greșală de analiză, nepermisă pentru un bancher politic de anvergura sa. Tropăind ca un cimpanzeu în călduri, cămătarul stângist DSK a uitat că nu evoluează în patria cocoșului galic unde tentativele sale anterioare au fost încununate de succes în aplauzele justiției franceze.

De abia când a fost dat jos din avion în șuturi, în sens invers de cum se gestionează integrarea romilor în patria lui Sarkozy, DSK a avut ocazia să învețe pe pielea lui că justiția americană, lipsită de imaginația și rafinamentul celei franceze, are prostul obicei să aplice legea pentru oricine. Și dacă va mai scăpa din pârnaia din New York ar putea eventual să se consulte cu Romain Polanski referitor la determinarea în spațiu și în timp a judecătorilor americani.

Presa europeană, mai exact cea francezo-belgiană căci cea britanică mai avea puțin și orgasma de încântare, a pornit flașneta conspirației:

-E cusută cu ață albă domne! Un președinte independent ce nu percuta la americani era firesc să fie taxat! Tocmai acum când FMI-ul și-a plasat banii și urcă profitul la cer se găsiră și americani să-l faulteze!

-E mâna lui Sarkozy, zic ziarele de stânga mai bine informate. S-a văzut în sondaje detronat de DSK și s-a înțeles cu Obama să-l curețe!

Presa din Elada s-a pus pe plâns:

-Se va prăbuși Grecia! Tocmai acum înaintea semnării unui acord de ț-șpe miliarde de euroi. De mult spuneam noi și trăgeam un semnal de alarmă cu privire la mica noastră țărișoară căruia i s-a pus gând rău de către Germania și America! La luptă urmași ai lui Ahille! Să dăm foc la fețele de masă din hârtie și la scaunele de plastic de pe terase și să încingem una mică cu poliția! Dar repede, că de la 21.00 se deschid cluburile și ar fi păcat să pierdem distracția.

Din corul de bocete a națiunilor europene ce îl plâng pe șeful FMI, o pată de tăcere se aude din România. Oare ce se întâmplă cu cea mai entuziastă împrumutătoare a FMI-ului? Cum de nu s-a pronunțat?!

Singura explicație ar fi, că încă nu s-a sfârșit la București sindrofia de după realegerea umerașului politic ce răspunde la numele de Boc, dar după asta, să vezi ce mai chibzuială va purcede dinspre Cotroceni. Dilema lui Solomon, cea cu un copil și două mame va fi fix mielu ( pardon, dom Becali), pe lângă cea a lui Băsescu.

Căci, dacă ai în fișa postului sarcină să dai dreptate la licurici ce-o să te faci acum cu DSK-ul? Era băiat bun și nu punea gheață multă! Vin alegerile și tare bine ar fi prins comisionul de accesare al noii centuri de siguranță de 12 miliarde euro! Plus că … ce mare lucru i-a făcut cucoanei? Doar nu-i slană să se gate! Ar putea să-i dea cetățenie franceză în regim de urgență dacă renunță la plângere și apoi să o facă ministru sau ceva în genul ăsta. Uite, ar putea să o facă ministru al Francofoniei că și așa e neagră!

Gândul îl înveseli pe Președinte și mai turnă una mare. La anu’ facem noi Congresul Francofoniei și aș putea să o-ncerc o tură, să văd ce gusturi are Dominiq! Dacă ar face fițe și ar suna la poliție ar fi mișto, măcar m-aș face cu niște cătușe ca să stea fixă!

Dar să-l lăsăm pe președinte cu dilemele sale și să ne întoarcem la miezul problemei având siguranța că acesta va lua o decizie în interesul țării, ca întotdeauna, cum ar zice dalmațianul pitic de Cluj.

Din toată această dramă se poate trage o singură concluzie:

Și anume că salariile funcționarilor trebăluitori de la FMI sunt cu siguranță prea mici! Altfel nu se poate explica de ce Jeffrey Franks umblă prin București cu pantofi cu talpă pentru morți iar fostul posibil viitor președinte al Franței nu are 500 de euro pentru o studentă din Congo, care să-l răcorească!

De câte ori plec din țară și mă apucă brusc o melancolie și un dor fără de alinare după dulcea țărișoară, stau și mă gândesc care ar fi motivul? Cine îmi lipsește și mai ales, după cine se zbate icnind dorul din suflețelul meu?

Să fie oare … după oamenii harnici și civilizați care trăiesc acasă? Să fie oare… după ordinea și curățenia de pe străzi? Sau după liniștea și siguranța pe care mi-o inspiră viața slujbașii statului român?

Nu cred! Cunoscându-mă de peste 40 de ani, cu siguranță conștiința mea a trebuit să se obișnuiască și să-mi accepte gusturile perverse referitoare la lectura ziarelor, preferințele bizare pentru răsfoitul știrilor referitoare la declarațiile mai marilor zilei și neostoitul orgasm intelectual produs de întâmplări mărunte și reflectarea lor în media românească.

După ce petreci zece zile în țării plicticoase cum ar fi Austria și Germania, cum să nu-ți vibreze sufletul când pui mâna în primul Petrom de după graniță pe gazetele noastre românești și începi să-ți adapi setea de noutăți cu ultimele știri și declarații!

De pildă, poți avea ocazia să citești despre declarația de ieri a guvernatorului băncii centrale, domnul Mugur Isărescu, la seminarul pe teme economice ,,România încotro”:

,,Asociația Română a Băncilor, nu doar Banca Națională, trebuie să explice cum funcționează sistemul bancar, respectiv că băncile nu sunt societății de binefacere, ci afaceri. Diferența dintre cele două noțiuni nu prea e cunoscută în România.”

Noroc mare avem cu acest domn care mai are puțin și pe care trecerea timpului îl va încastra între zidurile Băncii Naționale, ieșirea către Strada Icoanei. Fără lămuririle lui și fără această binevenită precizare cetățenii patriei puteau să cadă în păcatul venerării distinșilor bancherii, precum odinioară mulțimile ce priveau înfiorate către maica Tereza spălând picioarele săracilor.

Cu siguranță că semnarea unui contract cu dobânda de 4% care devine 9-10%, pe măsură ce salariul contractantului scade vertiginos , sau achitarea lunară a unui comision de risc ( bănuim că datorat țării…?) egal cu valoarea inițială a ratei, sunt doar plăsmuiri diavolești ce tulbură visele zbucimate ale electorilor din România modernizată de astăzi.

Cum aș putea să nu savurez declarația blondei lui Boc, de’ … fiecare cu blonda lui în PDL, doamna Vass, care ne dă o veste îmbucurătoare:

,, Guvernul ar putea reduce contribuţiile sociale în a doua jumătate a acestui an. Există, însă, o condiţie pentru ca Executivul să uşureze povara fiscală pe muncă. Potrivit Andreei Vass, dacă economia nu va creşte cu 1,5% anul acesta, aşa cum estimează autorităţile, atunci decizia de reducere a contribuţiilor va fi amânată pentru anul viitor. Premierul Emil Boc a declarat, recent, că reducerea contribuţiilor ar putea fi de 2-3 procente. Guvernul se gândeşte şi la posibilitatea reducerii cotei unice de impozitare, dar nu anul acesta.”

E clar, nu? Acest 2-3% poate veni dacă munciți și puneți mâna, băi trântorilor, să reporniți economia! Guvernul vrea! Dacă voi nu vreți, ce să vă facem? Poate vă micșorăm și cota unică! Anul viitor sau… mai precis, cândva!

Al dracului neam, românii aștia! Dacă nu stai cu gura și cu televizorul pe ei, or să creadă că viața reală e aia pe care o văd și o trăiesc ei ca niște proști, zi de zi! Parcă ar fi posedați de duhul necurat al mogulilor!

Noroc cu televiziunea lui madam’ Culcer unde Băsescu, precum popa din Tanacu, săptămânal ,,deschide cartea” pe creștetul nostru și în acompaniamentul țârcovnicului pitic care în pauzele de pupat în cur face pe ecoul din dos, ne prezice viitor de miere și belșug.

De fiecare dată când mă întorc acasă trec vama cu inima cât un purice să nu fi decedat pacientul din care se scot dracii. Că rămâne dracului, Doamne iartă!, popa și țârcovnicul fără mușterii! Și din păcate, știm cu toții ce se întâmplă când rămân slujitorii Domnului fără clienți…

Se apucă de băut și chefuială, de nu se mai scoală economia noastră nici la Sfântu’ așteaptă!

Cândva , nu demult, în România era bine. Economia duduia, salariile creşteau, pensiile se umflau şi ca printr-o minune, nu era oare România Grădina Maicii Domnului?, un metru de glie azi de luai, mîine cu de zece ori mai mult dădeai.
Poporul îl iubea pe Preşedinte. Venise la putere după un fost comunist, de care se săturase lumea. Cam scandalagiu şi tare în clanţă, dar de… spunea lucrurilor pe nume! Pe lângă toate mumiile politice din opoziţie, ne cadorisise Dumnezeu cu un bărbat drept, puternic, curajos şi care ştia bine ce dorinţe avem noi, Poporul! A luptat la început singur cu toată lumea, apoi pe măsură ce poporul a început să îl adore, a început cu ajutorul lui să-l biruiască pe Padişahul şpăgos şi arogant.
Primii subjugaţi de farmecul său grobian, cu apucături de mahalagiu şi râs de mitocan, au fost ca de obicei intelectualii! Cam mârlan omul, recunoşteau şi ei, dar puritatea principiilor şi vânjoşenia cu care intra în luptă cu mincinoşii, cu hoţii, corupţii şi foştii comunişti meritau sprijinul lor. Apoi, Poporul a făcut un ,,coup de foudre” devastator şi l-a propulsat în cea mai mare funcţie din Stat, aceea de Preşedinte.
Alături de el, în acelaşi partid, apăruse şi crescuse un politician de tip nou. Nu mare de stat, dar cu verbul la el, mereu la dispoziţia presei şi care venind la primărie, după ruşinea primarilor din România, a dat speranţă unui oraş. Plin de solicitudine, mereu în luptă cu necinstea, micul politician a preluat de la Preşedinte partidul care devenise stindardul luptei anticorupţie.
Cam de prin 2006, unii dintre cei mai entuziaşti votanţi ai celor doi au început să fie roşi de viermele îndoielii. Preşedintele părea că devenise cam chior, începuse să vadă numai ceea ce îi convenea. Ceea ce înjurase ani de zile a dispărut brusc din sfera percepţiei lui. În dulcele stil mioritic, îndată ce a ajuns la putere, apostolul anticorupţiei s-a pus pe căpătuit: şi-a făcut o fată notar şi pe cealaltă europarlamentar, şi-a tras casă prin repartiţie proprie, rudele din jur au devenit investitori imobiliari, pupilele pe toace au primit miliarde de euro pe care să le smântânească, iar pupincuriştii personali au primit funcţii înalte.
În paralel, micul politician, devenit prim ministru, s-a transformat în timp record într-un căţeluş plasat la luneta Loganului prezidenţial, care aprobă entuziast şi tâmp orice răzgândire sau aberaţie prezidenţială. Rolul de prim ministru, în actuala accepţiune prezidenţială, nu are nici o legătura cu administrarea statului şi cu conducerea executivă, minipriministrul are doar rolul unui butuc searbăd şi lucios, pe care Chiorul crapă ţestele duşmanilor politici. El există doar pentru a executa şi a sluji!
Gargara tâmpă şi agresivă cu care ne asaltează, precum şi experienţa publică a incompetenţei lor în administrarea treburilor publice creează premisele unei disperări ce pare să cuprindă această generaţie. Poate singura satisfacţie, minoră şi meschină ce-i drept, ar fi că această lighioană politică, cuprinsă de nebunia neputinţei, s-a apucat să îşi sfâşie proprii suporteri, pe voturile cărora s-a proţăpit la cârma treburilor acum nici şase luni.
Aşa că, pentru prostia unor compatrioţi, va mai trebui să îi suportăm pe Chiorul şi Butucul, aceşti doi încurcă-lume, care vor rămâne în memoria colectivă românească alături de miticele personaje sacul şi peticul, ciuma şi setea sau buba rea şi inundaţia. Aceasta fiind una din tarele democraţiei, sunt convins că dl. Lăzăroiu, ca mare specialist în comunicare şi descifrarea dorinţelor ascunse ale poporului, are dreptate când spune că: ,, numai Preşedintele ne poate conduce prin deşert”.
Singura diferenţă între Băsescu şi Moise ar fi că acesta din urmă şi-a condus poporul afară din deşert, pe când Băsescul şi-a dus poporul în deşertul sărăciei şi nu-s convins că nu o să dispară hoţeşte pe după vreo dună, lăsându-l de izbelişte!

Ceea ce nu reuşeşte să înţeleagă edilul Iaşului este că nu vei putea niciodată să te joci de-a patronul de club pe banii contribuabilului şi să mai fii şi victimă politică, atunci când eşti luat la întrebări de Parchet.
Nu înţelege şi nici nu va înţelege că ceea ce a făcut el de-a lungul anilor cu echipa de fotbal este o porcărie, din nişte motive extrem de simple. Domnul primar nu este o persoană care poate înţelege sau asimila concepte cum ar fi: responsabilitate socială, bun simţ economic sau priorităţi reale ale unei comunităţi.
Responsabilitatea socială se manifestă prin grija de a nu risipi banii din taxele locale, strânşi cu greu de la cetăţenii amărâţi, ce plătesc aceşti bani cu speranţa ca viaţa în oraşul lor să devină mai confortabilă.
Bunul simţ economic spune că o activitate de acest gen ar trebui să se autofinanţeze, dacă este condusă cu competenţă, sau să fie suportată de o afacere privată, dacă acesteia îi dă mâna să suporte pe banii ei fiţele sau damblalele patronului. Nu cred că e normal ca cetăţeanul contribuabil să citească prin ziare de aventurile vreunui fotbalist beţiv, ce este fugărit prin crâşme de către poliţie şi salvat de la bulău de primar, mai ales când fotbalistul este plătit din banii publici.
Priorităţile reale ale unei comunităţi se referă la infrastructură, servicii şi la creşterea permanentă a gradului de confort urban şi nu la întreţinerea unei echipe de fotbal. Când ne referim la sport, acesta este într-adevăr o prioritate pentru sănătatea unei comunităţi având în vedere reducerea ulterioară a cheltuielilor medicale.
Dar prioritar pentru Iaşi nu este fotbalul de divizia A, ci practicarea sportului de masă. Din cele câteva milioane de euro anual risipite aiurea şi fără nici un rezultat, câte terenuri de tenis, fotbal ,handbal sau volei ar putea fi construite? Câte piscine acoperite sau descoperite, câte săli de sport sau piste de atletism ar putea fi ridicate pentru ca locuitorii acestui oraş să poată practica sportul ca plăcere, distracţie sau întreţinere.
Domnul Nichita, de-a lungul traseului său personal şi profesional, a fost însoţit de frustrarea cumplită pentru dânsul, că nu a fost un fotbalist la care românul să caşte gura, ca la vreo vedetă judeţeană. Deşi a ajuns neaşteptat de sus pe scara socială datorită ambiţiei, relaţionărilor eficiente, a orientării inspirate precum şi a trădărilor judicioase, domnul primar poartă în tolbă, precum alţii bastonul de mareşal, convingerea că dacă ar fi avut un dram de noroc ar fi fost un fotbaliator mai bun ca Piţurcă sau Dănuţ Lupu.
Domnul primar a simţit gustul borcanului cu miere al echipei de fotbal, încă de pe vremea când, în calitatea sa de şef al Regiei Publice de Apă şi Canal, a reuşit, pe banii contribuabilului ieşean evident, să devină principalul sponsor al echipei. Loja VIP-urilor, privirile umede ale celor din ,, fenomen”, şedinţele tehnico tactice, precum şi şpriţurile de după cu fotbaliştii, au devenit un drog la care dl.Nechita a înţeles să nu renunţe nici când a devenit primar.
Odată ajuns în funcţia de mai sus, pentru edilul vechii cetăţi culturale a României, prioritatea zero a oraşului a devenit echipa de fotbal Poli Iaşi. Ego-ul fotbalistic frustrat, dublat de un meschin calcul electoral au făcut ca anual, bugetul echipei de fotbal să fie alimentat cu milioane de euro din încasările bugetare ieşene.
Faptul că drumurile sunt mizerabile, tramvaiele sunt vechi, Bahluiul este împuţit sunt ghinioane citadine. Faptul că Teatrul este în ruine, Filarmonica se prăbuşeşte iar drumul de centură e un vis frumos, va fi contracarat de afirmaţia dumnealui cum că nu ţin de el, poate din fericire pentru viitor. Dar că în al doilea oraş al ţării, în anul de graţie 2010, dacă vrei să faci o baie într-o piscină rezonabilă trebuie să te duci până în Vaslui, aşa ceva nu este posibil!
Deşi s-a scos în afara legii practica sponsorizării echipelor de fotbal din banii publici, domnul primar s-a considerat încă o dată mai dăştept decât toţi. Aburelile cu fundaţia sportului ieşean, de unde 99,99 % din bani se duc la Bâlbă & Co, ţine doar în cazul în care ai tăi sunt la putere cu tupeu sau în cazul în care la Parchet ar fi vreo adunătură de handicapaţi. Cum nici una din aceste condiţii nu este îndeplinită, pentru domnul primar se strânge laţul, oricât ar zbiera ca din gură de şarpe că este atacat politic! Deşi valul e al dracului de mare şi se apropie vijelios, primarele nostru se dă în bărci fără vreun stress sau grijă pentru soarta dumisale. În curând va simţi pe pielea lui cât costă parcarea de la Traian sau codoşeala cu serviciile, deşi acum e mai deştept ca niciodată şi face politichie naţională pe la Bucureşti.
Iar cum isteţimea bubuie, în pauzele de politică primarele nostru se înghesuie pe televiziunile de sport, la concurenţă cu Borcea, Turcu, Mititelu sau Berbecali, cu excepţia amănuntului esenţial că aceşti domni penibili îşi exhibă tâmpenia pe banii lor şi nu pe cei publici. Măcar aceştia au avut bunul simţ să fure aceşti bani de la stat în mod legal, înainte de a-i risipi pe măsura inteligenţei lor.

Nava amiral a guvernului Boc din cadrul flotei de măsuri a luptei împotriva crizei (ne referim la cele zece zile de concediu fără plată pentru funcţionarii publici), s-a scufundat sâmbătă, fără să facă vreun val în balta economiei. Guvernul a anunţat că deşi măsura la care s-a gândit e bună, a hotărât totuşi să lase la îndemâna miniştrilor modul de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte.

Iată o nouă lecţie de management politic marca Boc!

Dacă nu ştii ce să faci într-o situaţie anume sau nu vrei să-ţi asumi vreo răspundere pentru că nu te pricepi sau ţi-e frică, arunci motanul în curtea subordonaţilor, pentru a poza într-un lider democrat. Din păcate, premierul, având calificarea de profesor de Drept Constituţional, aflat în permanentă corigenţă în faţa Curţii Costituţionale, nu a aflat că o firmă, un guvern sau o economie nu poate fi dirijată sau condusă utilizând democraţia în relaţia cu subordonaţii. În aceste cazuri particulare e indispensabilă prezenţa unui lider care să ştie ce are de făcut, să ştie să delege şi să verifice, să îşi asume răspunderea şi să îşi folosească autoritatea. Dar se vede că prin democraţie, dl. miniprim ministru înţelege libertatea de a te face de râs şi de a fi incompetent nu numai în domeniul pentru care te-ai pregătit, ci şi în alte activităţi unde conjunctura te-a adus în ipostaza de a ,,ferici” lumea din jur.

Cu doar trei zile înainte de a scufunda crucişătorul salvării bugetare în chiuvetă, dl Boc a avut la Palatul Victoria o altă întâlnire epocală de maximă importanţă pentru ţară, cu membrii confederaţiilor sindicale şi membrii uniunii patronatelor. Într-o atmosferă de largă respiraţie patriotică şi responsabilitate vibrantă, reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi ai patronatelor au hotărât o schemă de mărire a salariilor minime şi medii pe economie, precum şi o scădere a posturilor bugetare pentru următorii cinci ani. Adorabilă a fost declaraţia domnului Pogea care în calitatea lui de Ministru de Finanţe ne-a precizat că salută această înţelegere şi o sprijină în aplicare dacă vor exista bani la buget. Dacă nu… Nu!

Pentru cei care au dorit să afle cine au fost participanţii la această întâlnire, un adevărat Consiliu de Coroană al supravegherii mersului economiei în ţărişoara noastră, lista participanţilor poate produce surprize deosebite. Dacă personaje precum Bogdan Hossu şi Dumitru Costin sunt nelipsite de la masa puterii, venind din eternitate, din partea patronatului observăm figuri distinse, neimplicate în politică şi care au dat măsura competenţei lor economice prin dezvoltarea miraculoasă a propriilor companii.

Putem începe prin a admira la această întrunire prezenţa d-lui George Constantin Păunescu, în calitate de proprietar al tribunei media de la care ni se adresează preşedintele, ori de câte ori crede domnia sa că poporul şi-a pierdut direcţia şi hălăduie bezmetic prin ceaţa crizei, căutând disperat potecile luminate de gândirea prezidenţială. În dosul siluetei delicate a GCP-ului, părintele ,, ingineriilor financiare” ce au lăsat în curul gol statul în anii ’90, putem întrezări profilul ca de filigran al ginerelui lui Ion Dincă Teleagă,  Nicolae Badea, în calitatea lui triplă de manager al Computerland-ului, manufacturier al aripioarelor picante marca KFC şi preşedinte al clubului Dinamo. Iar pentru ca nivelul de competenţă managerială şi gradul de focusare în detalii economice să crească brusc, din grupul celor care reprezintă patronatul român a făcut parte şi dl. Vasile Turcu. Formaţia sa enciclopedică şi capacitatea lui de muncă au devenit legendare, fiind singurul om capabil să dea interviuri în direct pe toate  posturile de tv ce se ocupă de fotbal, timp de opt ore pe zi. În acest timp, reuşeşte să câştige toate licitaţiile cu statul la care participă şi ştie exact care este momentul cel mai favorabil pentru a mări, pe bază de act adiţional ulterior licitaţiei, preţul pe care trebuie să-l plătească statul pentru varul şi mortarul cu care angajaţii d-lui. Turcu mâzgălesc zidurile clădirilor guvernamentale.

Iată deci cine va dirija şi va scoate din colaps economia românească, care este bazinul de competenţă din jurul actualului Guvern şi care sunt modelele economice demne de urmat în accepţiunea guvernanţilor noştri!

Şi ca să demonstrăm că avem o imagine globală a instrumentelor de guvernare, trebuie să amintim declaraţia de săptămâna aceasta a ,, preşedintelui jucător”: “În ceea ce mă priveşte, credeţi-mă ca m-am fript tare cu analizele economiştilor, încat aştept ca ele sa crească (numărul lor). Aşa că eu, săptămânal, sun la Videanu să văd consumurile de energie.”

Greutatea acestei declaraţii este crescută şi de faptul că preşedintele a făcut-o în drum spre manifestările prilejuite de ,, Zilele Băileştiului”, ediţia a IX-a, urmând ca de acolo preşedintele în exerciţiu (vă reamintim că dumnealui încă nu este în campanie electorală), să participe la evenimentul ,, Acasă la Nea Mărin”, organizat pentru a doua oară în 2009.

Sperăm ca intimitatea ce se va naşte între domnia sa şi electorat cu ocazia băilor de mulţime inevitabile, datorate participării la aceste distinse evenimente, să îi sugereze domnului preşedinte şi alţi indicatori, prin care poate afla adevărul despre starea economică a electoratului domniei sale. Aceştia credem că ar putea fi consumul de săpun, apă şi pastă de dinţi!

Aflăm că în ultimul său raport de politică monetara, publicat in urmă cu câteva zile, Banca Nationala a Canadei susţine că recesiunea a luat sfârşit, datorită faptului că in acest trimestru, economia canadiană va creşte într-un ritm anualizat de 1.3%, urmând ca ritmul de creştere să ajungă la 4% în prima jumatate a anului viitor. Nu cu mult timp în urmă, Ben Bernake şeful Trezoreriei Americane şi alţi ,, grei” ai finanţelor mondiale, susţineau în mare cam acelaşi lucru. Economiile statelor europene, după ce au înghiţit cu greu efectele şocului de anul trecut, încep să simtă uşor, dar sigur, efectele măsurilor dure luate iarna trecută şi în primăvara acestui an.

Mai mult, state ajunse în pragul falimentului naţional şi al colapsului general, cum sunt Islanda, Lituania, Letonia sau Ungaria, ţări în care oamenii şi-au văzut agoniselile de-o viaţă dispărute ca prin fum şi au ajuns să doarmă pe străzi, au început să iasă la liman. Criza în aceste ţări a avut ca efect o reformă dureroasă, de-a dreptul chirurgicală şi fără anestezie a instituţiilor statului, a politicienilor şi a factorilor de decizie din mediul economic.

În aceste ţări, politicieni care se aflau la putere şi-au luat binemeritatul şut în cur, iar conducerea statului a fost preluată de către echipe de specialişti, aduşi în disperare de cauză de către parlamentele acestor state aflate în pragul colapsului financiar. Ce au în comun aceste echipe de tehnocraţi? În primul rând sunt oameni tineri, supercalificaţi fiecare în domeniul său de activitate, cu experienţă dobândită în companii multinaţionale performante sau în organisme transnaţionale financiare. Oameni competenţi, energici, cu relaţii excelente în domeniile de expertiză în care activează şi mai ales, fără calitatea de membri ai unui partid.

Lipsa acestei ultime calităţi reprezintă un enorm avantaj în aceste momente de criză. Tehnocraţii nu sunt datori nimănui, nu au venit să facă rost de bani pentru campanii sau alte prostii, nu sunt şantajabili şi nu au o imagine politică de apărat. Pot lua măsuri radicale şi dureroase pe termen scurt, fără să se teamă că vor pierde ceva la următoarele alegeri.

Începând de alaltăieri şi Bulgaria are un nou guvern minoritar, condus de Boiko Borisov, personaj politic excentric, fost bodyguard al regelui Simeon şi primar al Sofiei. Acesta a venit la putere în fruntea unui partid inexistent până deunăzi, pe un val de nemulţumire al cetăţenilor bulgari care a spulberat fostele partide politice tradiţionale. Deşi minoritar în parlament, Borisov şi-a asumat întreaga responsabilitate politică pentru rezultatele acestei guvernări, într-un gest de bărbăţie politică de neimaginat la nord de Dunăre. Privind la acest nou guvern de la Sofia, observăm că deşi acesta are o orientare politică, prezintă totuşi toate atributele unui guvern de tehnocraţi. Figuri noi pe scena politică, miniştrii actuali sunt economişti, avocaţi şi procurori, specialişti în finanţe adunaţi de pe toate meridianele economice europene.

Şi ca să ne enervăm şi mai mult, am aflat-o şi pe asta: ministrul desemnat pentru agricultură, Desislava Taneva, a renunţat la nominalizare pentru a evita un conflict de interese, deoarece până de curând a fost preşedintele unei societăţi pe acţiuni, ce a avut activitate în domeniul agricol.

Şi acum, să ne gândim la modul în care se dau duşi de la putere miniştrii penali ai actualului nostru guvern, o senzaţie asemănătoare fiind doar aceea în care am încerca să răzuim cu cuţitul răşina de pe un copac bătrân, cu scoarţa groasă şi adâncă.

Din păcate, deşi de obicei sunt optimist, cred că de la iarnă o să ne ia dracu’ pe toţi!

Anul trecut pe vremea aceasta, guvernul stătea pe un munte de bani, iar acum puţin mai lipseşte ca Pogea să nu ia bani de la cămătari pentru pensii şi salarii. Acest guvern are tot felul de preocupări personale, de gaşcă, de trib şi de partid, cu excepţia gestionării situaţiei de criză profundă existentă în această ţară.

Preşedintele care conduce acest guvern, prin carcasa caraghioasă şi ridicolă numită Boc, are în cap doar băi de mulţime, răzbunări personale, orgolii paterne şi campania prezidenţială de la toamnă. Din partea acestuia, experienţa ne spune că ne putem aştepta doar la un permanent circ politic, ce are ca obiectiv satisfacerea unei sete patologice de putere.

Pesediştii au venit la guvernare cu foamea în gât, după patru ani de opoziţie şi sunt dispuşi la orice umilinţă, pentru a se adăpa în continuare la cişmeaua banului public.

Pedeliştii şi-au păstrat pentru ei ministerele bănoase, cum ar fi Economia şi Industria, Infrastructura şi Transporturile, precum şi zona de energie pe care o controlează cu sârg prin ,, băieţii deştepţi” până mai ieri duşmani, astăzi prieteni. Iar pentru a sprijini anumite interese electorale, s-au creat două ,,ministere de sifonare” a banului public, cum ar fi Turismul şi Tineretul, prin care protagonistele acestora, sexoase şi tupeiste, fac ceea ce au învăţat de la mentorul lor, şi anume imagine pentru clan.

Călcând pe căile bătătorite de Năstase, acelea ale şpăguirii mass-media, televiziunile nu prididesc să ne arate cum membrii clanului tund oaia, hăhăie dizgraţios, se stropşesc, pupă copii, cântă la fluier, lăcrimează, călăresc, dansează, se dau cu elicoptere şi maşini ş execută tot felul de alte activităţi de maximă importanţă pentru ţară.

România s-a poziţionat ferm pe toboganul căderii economice. Deşi acum fiecare minut contează în rapiditatea cu care ar trebui luate măsuri economice,absolut necesare pentru a stăvili dezastrul spre care ne îndreptăm, vedem cum în ţară domneşte la nivel guvernamental o îngrijorare tâmpă de faţadă, lipsită de soluţii şi în spatele căreia se ascunde doar preocuparea pregătirii alegerilor prezidenţiale.

Chestionat la ultima sa conferinţă de presă asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a ieşi din criză, preşedintele ne-a dat măsura responsabilităţii şi competenţei sale în materie de economie: ,,Criza trebuie depăşită fără tăieri mari de salarii la bugetari!!! România nu trebuie să fie împovărată de datorii mari la momentul ieşirii din criză!!! Un guvern de tehnocraţi trebuie pe cât posibil evitat!!!”

Poate că expresia ,, şi cu sula în c… şi cu sufletul în Rai” s-ar potrivi în mod cu totul forţat la anumite persoane luate individual, dar cu siguranţă nu funcţionează ca politică de guvernare.

Singurul lucru mai trist decât situaţia economică în care ne aflăm este doar lipsa de speranţă care copleşeşte la gândul guvernării ce ne aşteaptă.

Nu trebuie să uităm că tânguielile şi plânsetele isterice referitoare la criză, începute toamna trecută, au fost în prima fază trecute cu vederea de politicienii ce erau preocupaţi să promită luna de pe cer.

Tăriceanu îşi făcea somnul de frumuseţe la prânz şi în direct, cu dopuri în urechi, pentru a nu fi deranjat de ,,duduiturile” economiei ce muşca zăbala. Boc împroşca camerele de luat vederi cu salivă, plin de indignare că legea de mărire a salariilor cu 50% la profesori nu se aplică, iar Geoană, cuprins de beţia mitingurilor, promitea 25.000 de euro la emigranţii care se întorceau în ţară la munca câmpului.
Apoi alegerile trecând, s-a făcut linişte în ţară. Preşedintele-jucător Băsescu nu a pregetat şi a mai dezamăgit o dată, de data aceasta chiar şi pe el însuşi, după cum mărturisea deunăzi la Paris şi a chemat la guvernare cele două mari partide vocale ale României, PSD-ul şi fratele său geamăn PDL-ul.

Fiind puşi în faţa muncii, evident că baieţii s-au apucat de plâns!
Fluvii de lacrimi, şiroaie ale disperării curgeau la vale din Palatul Victoria. Tristeţea Guvernului şi lamentările sale panicate au reuşit, lucru nemaiîntâlnit în această ţară, să ia prin surprindere şi să depăşescă logistica reporteriţelor avide de rating, aflate în căutarea dezastrelor. După ce sinistra moştenire liberală a fost invocată, evocată, înfierată, blestemată şi arsă pe rug în blestemele majorităţii parlamentare, Guvernul şi Preşedinţia au stat la sfat în loc de taină, pregătind următoarele alegeri.
Evident că munca nefiind o opţiune pentru actuala guvernare ce a reuşit să nu-şi definitiveze organigrama executivă nici astăzi, la şase luni de la formare, s-a ajuns la o concluzie ce a mulţumit pe toată lumea.

România trebuie să ia un credit de la FMI!

După ce au calculat cam câţi bani ar trebui ,,tăvăliţi” prin licitaţii pentru mulţumirea tuturor intereselor din arcul guvernării şi au socotit cam ce nivel de pomană ar trebui deşertată în ţara lui ,, bă, vezi că dau ăia ceva moca!”, guvernul şi-a făcut planul de bătălie.
Fondul de pensii şi salarii pentru bugetari a fost poreclit în contractul cu FMI ,,Fondul de investiţii în infrastuctură” şi a fost pus de-o parte, ca să nu apară vreo surpriză în prag de alegeri.
Banii daţi la BNR pentru băncile străine au fost intitulaţi ,,Sume necesare pentru securizarea monedei şi relansarea creditării” şi au fost dăruite cu rugămintea ca măcar aşa, până la alegeri, să fie ,,smântâniţi” prin creditare.Să dea la cine vor ei, dar să se vadă că e mişcare pe creditare.

Contractul cu FMI-ul s-a socotit să nu fie dat publicităţii, nu de alta dar românul e nevricos şi să nu-l apuce Doamne fereşte vreo ,, leşinătură” la vederea atâtor zerouri.
Ca parte a târgului trebuie şi Guvernul să facă ceva, aşa că FMI-ul a indicat d-lui. Boc ce anume trebuie făcut, astfel ca de acum vreo 20-30 de ani Fondul să fie prima putere în stat.

În primul rând ar trebui stopată orice iniţiativă privată ce ne-ar putea dezvolta apetitul de a fi producători şi nu consumatori. Aşa deci, toate IMM-urile au fost gâtuite la finanţare, iar întreprinderile mici vor fi rase de pe faţa pământului cu impozitul forfetar.
Pe baza legii UE de ajutorare a instituţiilor financiare aflate în dificultate, s-au acoperit găurile negre din firmele la care statul este acţionar majoritar, pentru a le putea ţine în viaţă. Păi nu ar fi păcat ca atâtea sinecuri bănoase şi cohorte de bizoni bine hrăniţi, votanţi ai puterii, să dispară?

De vreo trei săptămâni vedem şi partea finală a trocului, pe viu şi la oră de maximă audienţă.
Domnul mini Prim Ministru ne zugrăveşte înţelegerea cu FMI ca pe o a treia mare realizare a naţiunii române, după declararea Independenţei şi după Unire. Preşedintele constată îmbujorat că revenirea economiei l-ar putea convinge să candideze, iar dl. Pogea descoperă fericit că încasările la buget încep să crească. Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză are numai grafice cu săgeţi în sus, iar lovitura finală vine de la dl. Isărescu, ce ne asigură că Romania nu va avea o creştere economică negativă, ba dimpotrivă.

Totul a reintrat în normal!
La televizor vom vedea din nou, cel puţin până la alegerile din toamnă, lucrurile cu adevărat importante din viaţa de zi cu zi.
Dl. Boc instruieşte băncile cum anume să dea credite la tineri, d-na.Udrea deschide Festivalul Cârnatului, dl.Băsescu îi înjură şi pe ucrainieni ca să nu se simtă ruşii singuri în Clubul Prietenilor României, iar Geoană prognozează, ca dl. Solcanu pe vremuri, că următorii 20 de ani vor fi socialişti sau nu vor fi deloc.

În rest, ţara e asaltată de ,,succesuri”.

Cumătra are 44 de ani, rochie bleumarin cu bulinuţe albe şi cojocel de blană de iepure purtat în interiorul cladirii la conferinţa de presă. Are funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice şi este membră a P.D.L., se trage din Cluj şi trăieşte în Buzău. Supraponderală, merge poticnit pe tocuri şi broboane de transpiraţie îi umezesc fruntea lucitoare, flash-urile aparatelor de fotografiat o înroşesc la faţă când se aşează gâfâind pe scaunul pluşat.

Îşi ridică guşa imperial şi trage o privire rotundă în jur, măturând cu dispreţ pleava invitaţilor. Doamna secretar de stat pare plictisită şi deranjată de faptul că trebuie să fie acolo; de ce oare a primit tocmai ea sarcina asta, de a se întâlni cu întreprinzătorii la prostia asta de întălnire de la Camera de Comerţ din Bucureşti?

E clar, lumea asta se duce dracului! Rău am ajuns, dacă o doamnă secretar de stat ca ea trebuie să suporte plânsetele păduchioşilor ăstora de privaţi, care au ei o problemă cu taxa forfetară.

Un amărăştean de întreprinzător riscă o întrebare: ,, Dumneavoastră aţi văzut că 14 000 de firme şi-au suspendat activitatea şi 4000 au intrat în dizolvare voluntară?”

Madam se înfoaie ca o curcă şi adunându-şi din toate pliurile tremurânde ce converg către buzele ei ţuguiate oful că a fost nevoită să vină aici, îi şfichiueşte scurt şi apăsat: ,,Foarte bine ca s-au suspendat! În sfârşit, au facut ceea ce trebuia! E bine să te declari inactiv, daca eşti inactiv. Trebuie să aveţi şi răspundere! V-aţi asumat, pe lângă beneficii şi nişte responsabilităţi!”.

Intreprinzătorii foşnesc nedumeriţi prin sală, parcă nu le vine să creada că aud un demnitar al Finanţelor, care e plin de entuziasm la vestea că îi dispar contribuabilii. O doamnă din sală ia cuvântul şi face apel la înţelegerea statului, arătând că în această criză, pe lângă problemele de piaţă ce duc firmele la pierderi, nu se aşteptau ca statul să mai vină cu încă una.

,,Nu noi v-am adus în situaţia asta, criza v-a adus.” se spală pe mâini madam şi contraatacă la baionetă zborşindu-se: “Ştiu un lucru sigur: nu poţi sa funcţionezi fără profit! Scopul unei firme este să facă profit! Jumătate din firmele României nu plătesc în prezent impozit!”. Logica matroanei finanţiste, reprezentanta unui guvern dintr-o ţară a cărei deficit se menţine din vremuri imemoriale, e impecabilă şi ne aminteşte de exclamaţia ţăranului ajuns din întâmplare la Grădina Zoologică, şi care văzând o cămilă cu două cocoaşe, constată: ,,Aşa ceva nu există!”.

,,Ştiţi ce faceţi? Ne omorâţi pe noi cei care am plătit corect până acum. Problema este, de fapt, imposibilitatea Guvernului de a gestiona evaziunea fiscală. Nu este echitabil. Este ca si cum ai băga la inchisoare 23 de milioane de oameni pentru că 10% din populaţie au comis crime” lansează o doamnă din sală o dilemă, aşteptând timidă un răspuns.

Imperturbabilă, madam priveşte ca prin sticlă şi aşteaptă o altă întrebare la care merită să se obosească răspunzând. În sală începe să urce o rumoare de indignare.

,,Adică eu, pentru activităţile depuse de firmă, trebuie să plătesc din banii mei benzina. In plus, trebuie tot din banii mei să plătesc benzina parlamentarilor şi directorilor din ministere. Bun, eu o să merg să-mi rezolv problemele cu metroul, dar aş vrea să facă şi ei la fel”, îndrăzneşte un participant.

Madam mai are puţin şi explodează, e de-a dreptul ofuscată de atâta impertinenţă. Auzi la ei, mitocanii, au ajuns acum să aibă treabă şi cu ea! Şuieră plină de venin, pregătindu-se de plecare: ”Bine, am să propun ca directorii şi parlamentarii să îşi plătească singuri benzina. Cât priveşte mersul cu metroul, cred că nu v-ar strica nici unora”, încheie spaima cântarelor.

În ţara asta nimic nu se schimbă, discuţia dintre pedelista cocoţată la putere şi cei ce plătesc taxele ne aduce aminte de o scenă din ,,Răscoala” lui Liviu Rebreanu, când fata răsfăţată a arogantului boier Iuga se stropşeşte la ţăranii strânşi în curtea conacului.

Doamna secretar de stat ar face bine să răsfoiască volumul de mai sus, spre o corectă informare, pentru a cunoaşte ce i-au făcut ţăranii odraslei boiereşti când au prins-o după aia pe câmp.

Se spune că Dumnezeu când vrea să te pedepsească îţi îndeplineşte dorinţa. Iată că dorinţa fierbinte şi plină de patos a lui Băsescu şi Boc de a ne conduce ţara şi de a ne da măsura valorii lor ca politicieni s-a împlinit. E adevărat, compania în care guvernează e destul de dubioasă, dar asta e, alegerea lor a fost să iasă la lumină cu Geoană, Nica şi ceilalţi caraghioşi din partidul lui Vanghelie.

Ce putem spune astăzi despre primele 120 de zile de guvernare ale democrat liberalilor, cei care în sfârşit au ocazia să ne arate cum pun în practică promisiunile electorale şi modul lor de a aplica doctrina propriului lor partid?

Am putea începe cu salariile profesorilor pentru care există lege intrată în vigoare, dar care nu se aplică. Ne aducem cu toţii aminte de zbierătele de indignare şi superioritatea greţoasă cu care actualii guvernanţi retezau din faşă orice obiecţie a fostului Guvern, cum că nu ar fi bani.

Putem continua cu declaraţiile războinice ale d-lui Boc la adresa aparatului guvernamental stufos, preluat de la antecedenţi. Iată că, în urma curăţeniei făcute de acesta, numărul de consilieri personali ai primului ministru a crescut cu o treime, ajungând la frumoasa cifră de 200! Putem multiplica acest fenomen la toate nivelele executivului şi pot să vă asigur că angajările nu s-au încheiat, ele continuă.

Trăind în ţara lui Caragiale, cunoaştem cu toţii scena cu cele 45 de steaguri ale lui Pristanda din ,, O  scrisoare pierdută”, steaguri pe care ori de câte ori le numărăm, nu dau mai mult de 15, pentru că restul s-au furat. Tot aşa numără guvernul d-lui Băsescu măsurile economice luate de el împotriva crizei. Unele ,, este”, altele ,,vor fi” şi ce-a mai rămas ,, e pe drum”. Din toate aşa zisele măsuri luate de acest Guvern, nu putem reţine decât schimbarea funcţionarilor publici pe criterii de partid şi mărirea impozitelor.

Când un prost nu are replică, dă cu parul. Tot aşa, când un Guvern nu ştie ce să facă, se apucă de mărit impozitele, trăind cu impresia că adunând procente suplimentare raportate la fostele venituri ( cele care au fost obţinute într-un regim de impozitare mai redus), încasările vor creşte şi problema se va rezolva.

Într-o ţară în care numărul celor care lucrează în economia privată este cu mult sub numărul de bugetari, iar salariul mediu la privat a ajuns cu 30% mai mic decât salariul mediu la stat, a te apuca să mai iei încă o piele de pe firmele private este o măsură care denotă că în mintea guvernantului există un concurs permanent între prostie şi inconştienţă. Măsuri cum ar fi reducerea cheltuielilor guvernamentale, a aparatului birocratic, măsuri de austeritate impuse parlamentarilor, eficientizarea activităţii şi o mai bună colectare a fondurilor europene, dublate de măsuri de stimulare fiscală pentru activitatea de producţie, export şi investiţii sunt lucruri complet necunoscute guvernanţilor. Deşi sunt nişte măsuri de bun simţ ce nu converg din cine ştie ce doctrine economico- ştiinţifice, acestea necesită ceva mai mult decât datul din gură şi ruperea în figuri. Necesită muncă, asumarea responsabilităţii, colaborarea cu oameni competenţi şi mai puţină hoţie de la buget şi măsuri electorale. Uitaţi-vă puţin acum la ei, au ei faţă de aşa ceva?

În schimb criza a fost prilejul perfect ca statul să dea ajutoare de sute de milioane de euro la firmele unde este acţionar, să le dea scutiri şi eşalonări la datorii bugetare, să garanteze creditele acestor ,, găuri negre ale economiei”. Si toate acestea folosind cadrul legislativ al Uniunii Europene  creat pentru sprijinirea sectorului bancar. Nu ştia săraca Europă pe cine a adus la sânul ei, dar nu mai are mult şi o să afle!

Şi ca să ne ştergem de pe retină aglomeraţia de la Registrul Comerţului prin care baza de impozitare a d-lui Pogea se subţiază văzând cu ochii,  ducând cu ea şi viitoarele încasări obţinute prin taxa forfetară, e momentul să ne întoarcem cu privirea spre ministerul responsabil cu turismul şi buna dispoziţie a Guvernului Boc.

Acesta ne anunţă că imnul ,, Land of choice” va fi valabil, după cum îi spune însuşi numele, doar o scurtă perioadă de timp, pentru că în curând se va schimba trendul şi e nevoie de alţi bani şi o nouă sforţare a micului Mozart pentru a ţine pasul.

,, Ne-am dori ca această melodie să fie cântată de turişti, să fie reprezentaţi, starea lor de spirit să  se regăsească în versurile acestei melodii” a precizat ministrul Turismului, Elena Udrea.

Cred că şi noi ne-am dori ca starea noastră de spirit să se regăsească într-o melodie, dar cea mai înţeleaptă credem că ar fi ,, Deşteaptă-te Române”.

Urmăream deunăzi, la unul din nenumăratele talkshow-uri ce ne poluează canalele de ştiri, o discuţie între reprezentanţi ai formaţiunilor la guvernare, deputaţi ai PC, PDL şi PSD cu moderatoarea mea preferată dna. Grecu, cea care a rămas în legenda deontologiei prin fraza adresată unui lider liberal ,,nu sunt câtuşi de puţin interesată de părerea dvs, vă rog să răspundeţi la întrebarea mea?”.

Motivul pentru care am început să urmăresc emisiunea cu atenţie a fost postura absolut surprinzătoare pe care au adoptat-o invitaţii, aceea de acerbi critici ai guvernării…!

Doamna deputat de la PC spumega, dădea ochii peste cap şi şarja graţios la baionetă toate măsurile luate de guvern. La întrebarea de bun simţ dacă nu face şi dânsa parte din această coaliţie, a răspuns cu un aer nevinovat, ,,Da, dar noi nu guvernăm, noi avem doar deputaţi în Parlament ce fac parte din coaliţie. După cum se ştie, într-o democraţie Parlamentul este o instituţie separată de cea a Guvernului.”!!!

Domnul de la PSD a miştocărit Guvernul toată emisiunea. A susţinut senin că ei, membri marcanţi ai partidului, nu au fost consultaţi pentru formarea guvernului şi că acesta nu îi reprezintă. La sfârşit, a mai fluturat o ameninţare la adresa Prostănacului, cum că fiecare trebuie să răspundă de deciziile luate şi în opinia ,, lor” partidul ar fi bine să se delimiteze de această guvernare.

Cel mai savuros a fost pedelistul care a admis că se mai fac greşeli, că nu prea ştie ce anume au de făcut, dar e normal dacă liberalii le-au schimbat oamenii acum doi ani, e momentul acum să le plătească poliţa.

Ce tablou suprarealist este politica în această ţară!

Un Guvern cu majoritate de 77 % nu este asumat public de mai nimeni! Baronii locali ai social democraţilor, cei care au preluat puterea în partid, mulg statul de bani cu frenezia celor care ştiu că nu mai au mult de stat şi pe de altă parte carotează guvernarea din orice poziţie.

Fantoma politică numită PC face ce a făcut dintotdeauna, şi anume scandal. Dar ei, necontând din punct de vedere electoral în jungla politică românească, şi-au asumat de mult rolul hienei tânguitoare ce salivează zgomotos pe lângă resturile din care servesc tacticos prădătoarele mai mari.

Iar pedeliştii, săracii, au cu totul alte priorităţi decât susţinerea guvernării. Nemulţumiţi de împărţeala caşcavalului, cârâie pe la colţuri, dar la cel mai mic zgomot o şterg în vârful picioarelor, lustruind cu sacourile pereţii coridoarelor pentru a nu fi surprinşi clevetind de femeile lui Zeus.

În acest răstimp, guvernul Boc mimează administrarea ţării, ţinând cont de interesele Preşedintelui, ale baronilor locali, ale miniştrilor, ale partidelor, ale formatorilor media, ale grupurilor de interese… Unde să mai ai timp şi de interesele cetăţenilor şi ale funcţionării unui stat normal?

Depăşit de situaţie, neajutat prea mult nici de fibra genetică a miniştrilor, Guvernul face ca maimuţa când se plictiseşte, se scarpină în fund până îi dă sîngele.

Ia credite de la FMI, gen ,, centură de siguranţă”, pentru stabilizarea monedei şi pentru investiţii pe care le foloseşte la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor.

Pentru asta dăm şi un mic comision, doar cinci miliarde de euro băncilor străine care au pus o vorbă bună pentru noi.

Schimbă într-o zi toată reţeaua de funcţionari publici de la nivel local, ca să fie sigur că debandada în administraţie va fi completă, fără să mai punem la socoteală şi miile de procese şi despăgubiri ce vor urma.

Atacă prin legi şi prin media diverse categorii sociale, cum sunt pensionarii şi profesorii, mizând pe obiceiul jegos al românului de a omorî capra vecinului.

Şi ca să pună moţ, ridică birurile tot mai sus, în frumoasa tradiţie socialistă în care cele două partide s-au regăsit, aceea a încurajării asistării sociale şi jecmănirii oricărei tentative de a face profit.

Privită de către simpul cetăţean, lumea politică românească pare din ce în ce mai mult ca o hazna în care un capelmaistru scrâşnind din dinţi dirijează valsul guvernanţilor, în care perechile se rotesc din ce în ce mai repede de la dreapta la stânga, ocolind cu graţie interesele moţate ce se sumeţesc de pe podeaua nespălată.