Pe vremuri, în această țară, o singură persoană transmitea un mesaj către națiune cu ocazia trecerii într-un nou an. Regele sau mai nou președintele, din păcate, întrupând statul, își exercitau atât autoritatea cât și responsabilitatea de a transmite urările de bine supușilor pe care îi păstoresc.

Întrucât actualul președinte nu este un om politic ci mai degrabă un animal politic care are nevoie de o gașcă care să-i completeze însemnele exterioare de mascul alfa, acesta are nevoie de o haită prin care el să-și exercite autoritatea.

De aceea, astăzi, intrând în al nouălea an de modernizare a statului marca Traian Băsescu, după ce actualul nostru președinte a creat nenumărați stâlpi ai infamiei pe care a țintuit categorii sociale, profesiuni și diverse figuri publice care nu i-au făcut pe plac, singura posibilitate de a i se acorda respect din partea celor guvernați este speranța de imitație pe care aceștia o vor face văzând pe toate canalele de comunicație slujul practicat de membrii haitei prezidențiale.

Asemeni mantiei imperiale împodobite cu tot felul de diamante sau pietre prețioase, însemn al puterii absolute, pe care foști satrapi o purtau în public, astăzi Băsescu își însoțește fiecare apariție mediatică, fiecare temă de discuție sau prezentare de dușman cu o hlamidă comunicațională în care strălucesc discursurile slugilor sale din gașca prezidențială. Venind imediat în completarea stăpânului, precum tunetul după fulger, de-alde Udrea, Boc, Preda, Voinescu, Anastase, Paul Vass sau Lăzăroiu ,,luminează” calea pe care o indică El Reformatorul.

Un apendice caracteristic al acestui urlet de haită a devenit mesajul pe care toată cohorta de slugi găsesc de cuviință să-l adreseze țării în diverse ocazii cum ar fi Revelionul, Crăciunul, Paștele sau vreo altă sărbătoare susceptibilă de asemenea manevră comunicațională. Știrbindu-i autoritatea de reprezentant al Statului, dar cu voie de la stăpânire, toate nulitățile simandicoase din portofelul prezidențial dau ,,cep” la urări după știința și posibilitățile individuale ale fiecăruia.

„O campanie electorală în minus nu înseamnă deficit pentru democrație. Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale reprezintă și o șansă pentru un interes sportiv al alegătorilor, care o să vină și mai mulți la vot.” susține lingăul absolut al ultimilor 20 de ani din politica românească, pe numele său Emil Boc, în mesajul său către țară.

Mareșalul izmenelor sau omul care a trecut de la ,,șeful mafiei personale a lui Năstase” la funcția de colector de gunoaie politice în folos prezidențial, pe numele său Oprea, dă și el un comunicat către militarii români de pretutindeni. Cu colțurile gurii lăsate în jos, de parcă ar ține cuie de tapițerie în ele, recenzorul de latrine de campanie, poreclit de presa puterii drept ,,polul de coagulare al social democrației românești” latră și scuipă marțial ca o cătană scoasă la raport direcții și obiective pe care românii ar trebui să le urmeze în anul care vine.

Responsabilă cu mondenul și captarea bizonilor ce râmă în tabloide, madam Udrea ot’ Pleșcoi se dă de ceasul morții pe la televiziuni făcând sarmale, salată de boeuf și făcând confesiuni de cacao în care se vede drept ,,mamă de ființe umane” fără a preciza sursa necesară obiectivului.

Și pentru că orice WC-eu are nevoie de capac, hop și blonda premierului, demoazela Paul Vass ne povestește cum a găsit ea în sacul de Moș Crăciun o diplomă acordată ei pentru ,, susținerea și promovarea statisticii oficiale din România”!!! Ca să vezi realizare!!

Pe 24 Decembrie locuitorii acestei țării au primit și un mesaj de la Majestatea Sa, regele României, al 71-lea mesaj de Crăciun transmis românilor pornind din anul 1940: ,,Transmit gândul meu soldaților români care își riscă viața și fericirea familei pentru binele țării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care știu că au făcut ceva bun pentru ca țara lor să meargă mai departe.”

Dar se pare că acest gen de mesaj, plin de bunăcuviință, nu stârnește nici o pală de vânt în conștiința publică ce băltește în media din România. Un mesaj de acest gen, și culmea, unul care vine de la o personalitate îndreptățită să facă acest gest, este sufocat pe media de puhoiul de prostii emanate de la o liotă de pupincuriștii hrăniți de la bugetul public.

O țară care are o astfel de percepție față de tradiția ei, istoria ei și bunul simț în general este o țară care nu merită o soartă mai bună! Deoarece nu este în firea lucrurilor ca pentru o adunătură de oameni care își pun rahatul pe moț și se râd la oglindă, să i se întâmple ceva bun!

După 50 de ani de comunism și 20 de tranziție și reformă vegheate de figurile paternale ale unui Iliescu sau Băsescu, care sunt în esență niște spirite înrudite în răul pe care îl produc acestei nații, această țară și-a pierdut identitatea și suferă de o crâncenă confuzie a valorilor. Din păcate, nu suntem în situația în care Țara își caută Conducătorul, ci în cea tragică în care Conducătorul și-a pierdut Țara!

Iar o astfel de țară este bine descrisă de mesajele care o însoțesc și de mesagerii care o corespondează! Nu va trece mult, sunt sigur, și viitorul mesaj trimis de șeful statului va putea fi încadrat în registrul: Hai sictir și La Mulți Ani!

Iar lumea se va râde ca la o conferință de presă de-a lui Becali!

Macaroanele sunt niște paste făinoase în formă de tuburi lungi și subțiri care sunt găurite pe dinăuntru iar acolo, în interior … ce surpriză, sunt pline cu aer! A descoperi aerul care umple gaura de la macaroană, este cam cum au descoperit calinul domn Oprea și frenetica doamna Popa că și ieșenii Casian Maria Spiridon, Adi Cristi și compania, erau sătui de Ceaușescu și regimul său.

Bine, e adevărat că și ceialți cetățeni din România la acel moment erau sătui de mizerie și sărăcie dar ieșenii, prin demnii lor reprezentanți, au făcut primul pas, au făcut safteaua, au dat cep, ș.a.m.d.

Și atunci, pentru a tranșa definitiv problema ridicată aici, trebuie să ne amintim declarația data la Radio Iași acum vreo 10 ani de domnul Spiridon:

,,- Revoluția a început atunci la Iași! Niciodată, securiștii nu au să uite ce priviri mânioase le-am adresat noi, ieșenii din Piața Unirii, care am trecut pe lângă ei.

-Dar câți oameni s-au adunat atunci în Piața Unirii? întreabă nevinovat reporterul.

-Păii …, nu am putut să ne adunăm deloc pentru că au desființat stația de tramvai din Piața Unirii! Tramvaiul nu mai oprea deloc acolo, ci doar în stația de la Filarmonică, de pe Cuza Vodă!

-Dar spuneați că v-ați organizat și că aveați întâlnire în Piața Unirii, nu…? încearcă disperat reporterul să scoată în evidență rolul jucat de revoluționarii cu domiciliul stabil în municipiul de pe Bahlui.

-Da, dar… știți că, tocmai atunci și-au găsit să organizeze Dinamoviada de Tir la Iași. Iar securiștii ăia în trening cât dulapurile nu lăsau pe nimeni să se oprească. Așa că am mers mai departe. Dar tensiunea se simțea în oraș prin toți porii. Iar în 21 Decembrie, când Revoluția a început și la București… nu ne-a mai stat nimeni în cale!”.

Ambâțul de a fi primul, cel mai mare, cel mai tare și alte priorități manelistice de acest fel, este chip cioplit pentru politicianul român! A te demonstra, nu neapărat celor din jur, cât mai ales ție însuți și papagalilor care pun botul la tine din lipsă de neuroni, cât ești tu de meseriaș, este cheia de boltă în prostirea celor din jur.

Ce și-au găsit onorații domni deputați PDL să facă la capătul unui mandat dezastruos al dușmanului lor politic Nichita?

Păi… în primul rând să-l pupe în cur pe primarul pesedist la show-ul de pe Realitatea, ăla cu valorile Iașului, și în al doilea rând să mizeze pe o mârțoagă populistă, gen Poli Iași, ca să dea bine la bizon în an preelectoral.

Tristețe mare pentru alegătorul pedelist cu IQ-ul mai mare de 70! Cam acestea sunt ofertele electorale ale PDL-ului Iași! Plus aeroportul care este un obiectiv evident precum un arac de vie înfipt în canalul urinar și autostrada către Târgu Mureș, care ne generază coșmaruri de vreo cinci ani tuturor ieșenilor care am avut de plătit CAS-uri pentru mai mult de zece angajați la firma proprie.

Tatăl meu, profesor universitar lipsit de orice ambiții politice dar fin observator, ani de zile prorector la o Universitate de Medicină, îmi spunea sfătos oridecâte ori discutam despre profesorii universitari implicați în politică:

-E deranjantă prostia prostului, a celui lipsit de minte și instrucție, dar să te ferească Dumnezeu de prostia universitarului, a savantului orgolios!

E momentul să îi dau dreptate! Dintr-un profesor universitar și o profesoară de matematică putea să iasă un proiect de lege mai digerabil! Unul care să nu ne facă de râs pe noi ieșenii și să ne umple de ridicol la nivel național!

Nu primordialitatea răzvrătiri ieșeanului la nivel național în 1989 este o prioritate pentru noi!

Ci șoselele, curățenia, investițiile în infrastructură și viața de zi cu zi!

Iar de acestea se ocupă partidul la putere și la guvernare! De primul glonț tras și de primul revoluționar de acum 22 de ani din România se ocupă istoricii și nu politicienii!

Dar dacă se găsesc unii să coboare cu privirea în urmă cu 22 de ani, lăsați-mi plăcerea să fac o profeție:

În 2014, dacă un fan pedelist, ei bine … e greu să ne imaginăm că vor mai exista asemenea specimene, dar haideți să încercăm de dragul profeției, va vrea să dea de actualii corifeii ai PDL-ului ieșean eu, ca o adevărată mamă Omidă știu unde vor fi.

Domnul Oprea va fi găsit în Podul Roș jucând șah sau făcând politică în Parcul Copou, iar doamna Popa va fi făcut șănțulețe în ușa PNL-ului din Podu Roș, zgâriind cu unghiuțele și spălând talașul cu lacrimi, până când va fi lăsată înauntru să povestească tinerilor ce rău era pe vremea lui Băsescu!  

Domnul Orhei este un domn stimabil. Chiar am putea spune că este un boier, dar doar din punct de vedere al modului cum trăiește și se bucură de viață. Altfel, originea sa socială a fost suficient de corectă pentru a fi director la Trustul de Construcții Industriale parcă dintotdeauna.

Trustul de construcții s-a privatizat după marea aglomerație din Decembrie 1989 prin celebra metodă socialistă MEBO ( în aceasta parte a povestirii, normal ar fi ca cei care au beneficiat de pe urma acestei măsuri să verse o lacrimă de recunoștință pentru Ion Iliescu) iar nou creatul trust CONEST a fost împroprietărit cu directoratul deputatului FSN de Iași, domnul Orhei Constantin. Directoratul i-a priit acestui stimabil domn. Spații repartizate de Primărie și cumpărate apoi la prețuri de nimic, casa din Copou din dosul Bolții Reci, avere cuprinsă și așezată ca pentru orice om gospodar care și-a cultivat prietenia cu primarul Simirad, cu domnul Solcanu și bineînțeles, ultimul cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu.

De curând mi-am adus aminte de el în urma scandalului dintre acționarii de la Conest unde în spiritul tradițional al capitalismului de cumetrie, domnul director general s-a păruit oleacă cu ceilalți acționari semnificativi ai trustului, foștii prieteni ai dânsului, reprezentanții Media Rom Grup din Iași. Scandal temeinic cu înjurături, îmbrânceli, internări în spital pentru obținere de țidulă doveditoare de suferințe în procesul de mai târziu. Mă rog, tot tacâmul pentru niște oameni stimabili și cu proptele în viața burgului ieșean.

Privindu-l cum dădea o declarație de presă pe stimabilul domn Orhei și cum spunea, cităm ,, Societatea noastră nu este listată la bursă pentru a putea fi cumpărate acțiuni de pe piața liberă. CONEST este o societate de tip închis în care fiecare vânzare de acțiuni trebuie să se supună unor reglementări interioare ce includ un drept de preempțiune pentru actualii acționarii!” mi-am amintit cu drag de vara anului 1993, mai exact de luna Iulie a acelui an.

O firmă din Bacău înființată de doi tineri absolvenți ai Facultății de Aeronave București, închiriase de curând pentru un magazin de textile și confecții spațiul din gangul de la Moldova, spațiu care și astăzi găzduiește un respectabil magazin de același profil. Firmă mică și fără moșteniri de la fostul regim, firma ce stătea în chirie la spațiul aflat în proprietatea stimabilului domn Orhei, progresa rapid.

Cei doi proprietari împreună cu cei câțiva angajați nu dădeau pe acasă cu lunile, muncind de dimineța până seara, cărând drojdie din Turcia și Macedonia, negustorind cu cacao din Olanda și alte asemenea îndeletniciri negustorești ale acelor vremuri. Firma creștea rapid și deschisese chiar și două brutării, plănuind să dezvolte o adevărată rețea în zona panificației. Ce să mai zici, domnule… o adevărată poveste de succes pentru acele vremuri!

Stimabilul domn Orhei a fost realmente impresionat de munca, dinamismul și calitatea chiriașilor săi și ca atare i-a invitat acasă la el ca să îi cunoască mai bine. Doamna Orhei chiar a cumpărat și prăjituri pentru această ocazie! Domnul Orhei s-a întreținut cu cei doi tineri întreprinzători câteva ceasuri în care fiecare și-a povestit viețile, amintirile și evident planurile de viitor.

La nici o săptămână după întâlnirea de la Iași, stimabilul domn Orhei le-a făcut bucuria celor din Bacău, întorcându-le vizita. A venit chiar și cu cadouri pentru soții. Era și normal, deoarece așa încep toate prieteniile durabile și generoase, e nevoie să te cunoști mai bine cu cei pe care îi placi, să-i vezi și la ei acasă, să le cunoști familiile.

Și cum spunea mai bătrânul nostru prieten Humphrey Bogart ( un actor din evul mediu întârziat, pentru cei care nu au auzit de el): ,,It was the beginnig of a beautiful friendship!”.

Anul următor, tot prin vară, domnul Orhei i-a chemat pe cei doi tineri întreprinzători la el și palid la față și obosit, că de’, nu mai era nici el tânăr, s-a destăinuit ca unor buni și mai tineri prieteni.

Le-a mărturisit ce greu îi era să se lupte cu cei care erau acum în Consiliul de administrație, niște retograzi ce mai…, și că, deși relații există și comenzi sunt în așteptare îi era foarte greu. Dar pentru că întotdeauna există o soluție, stimabilul domn Orhei a întrevăzut-o și i-a făcut pe cei doi tineri părtași la planul său: Dacă ar reuși să mai cumpere 10% din acțiunile angajaților ar putea să-și consolideze poziția de director general și influența în consiliul de administrație. Ar putea să facă atunci ordine și în consiliul de administrație și s-ar putea înconjura de oameni tineri și de perspectivă că de’, nu mai e nici el tânăr!

Planul, ca orice plan genial, era foarte simplu! Cei doi întreprinzători îl împrumută cu bani pe stimabilul domn Orhei pentru a putea cumpăra acțiunile, doar așa era posibil pentru că după cum știm, CONEST este și era o societate închisă, apoi în momentul în care domnul Orhei va stabiliza situația va returna acțiunile sponsorilor săi ori va căuta o modalitate de a compensa această datorie de onoare. Garanția acestei tranzacții era cuvântul stimabilului domn Orhei și prietenia ce îi unea.

În următorul an și jumătate, uneori lunar, altădată săptămânal, bătea la ușa vilei de pe strada Sf. Atanasie un tânăr angajat care aducea pentru stimabilul o sacoșă cu câte 1000 – 1500 de dolari. Banii au creeat diferența, astfel că stimabilul domn Orhei a devenit președinte al consiliului de administrație în chiar luna în care unul din cei doi investitori a decedat împreună cu soția într-un tragic accident de circulație, lăsând orfană o fetiță de doar trei ani.

Din păcate, domnul Orhei nu a putut veni la înmormântare deoarece era prins cu treburi, CONEST-ul primise o sumedenie de lucrări de la domnul Simirad și nu era chip să lași ditai firma nesupravegheată.

În lipsa celui dispărut, firma s-a dezintegrat iar cel de-al doilea tânăr investitor, copleșit de probleme, a încercat în zadar să ducă planul mai departe. Stimabilul domn Orhei l-a mai primit o dată sau de două ori, plin de condescendență, dar apoi grijile și munca nu i-au mai permis să se întâlnească cu tânărul investitor. În definitiv, palma fusese bătută cu asociatul său, nu cu el!

Anii au trecut cu viteza unui ghem de sfoară care se rostogolește de pe acoperișul bibliotecii Ferdinand în strada Păcurari. Astăzi, stimabilul domn Orhei are o avere de 9 milioane de euro iar pe contracandidații săi de la Media Rom se pare că i-a liniștit ca un adevărat Nemuritor ce sălășluiește prin clădirea sediului din strada Metalurgiei. În ăst timp, fetița investitorului dispărut are acum 18 ani și speră să prindă o bursă pentru a urma o facultate. E greu acum, o știm cu toții, că doar suntem în criză!

Oare de ce am dezgropat eu această poveste după atâta amar de vreme? Chiar dacă ar fi existat dovezi pentru ceva rău, s-ar fi prescris chiar și o crimă, nu doar o banală escrocherie a unui stimabil domn.

Experiența mea deprinsă după o îndelungată, din păcate, interacțiune cu oamenii de afaceri m-a învățat că e igienic și sănătos ca unui om care se apropie de sfârșitul unui drum, oricare ar fi el, e bine să i se reamintească propriile lui fapte iar celor din juru-i să li se deschidă o fereastră către trecut.

Nu de alta, dar mâine-poimâine când o să plece, o să afle tot ieșeanul ce sfânt ne-a părăsit și cum iubea el oamenii și copii, cum dădea el de pomană pe la cerșetori și, lucru plăcut Domnului, a durat chiar și o biserică în satul natal!

Și dacă cumva mâine, un stimabil domn mă va chema la el și îmi va cere socoteală pentru ce am scris eu astăzi, m-aș bucura! Numai că de data asta nu am să-i mai calc pragul cu o sacoșă cu dolari. Am să vin doar ca să-l privesc în ochi!

Dacă ești primar și maxima ta preocupare intelectuală este o echipă de fotbal cu viața ei de zi cu zi, cu analfabeții și bețivii care o compun, ce faci dacă te cheamă Nichita?

Păi, e simplu! Iei trei, patru milioane de euro anual de la bugetul local vreme de un deceniu și cheltui pe echipă! Dacă ar fi posibil să mai și ,,smântânești” contractele unor imbecili care semnează pentru 70 000 de euro pentru zece minute jucate în două meciuri, de ce nu!

Dar dacă visul tău secret de Dinu Păturică ot Dorohoi este de a-i chinui pe unii, de a-i scuipa și înjura de mamă, de a intra cu talpa la tibie și de a le da un șut în cur dacă te driblează la o miuță, ce ai face? Mai ales că ar fi vorba de niște slugi de-ale tale din primărie și de la club care ar îndura accesele tale de dictator frustrat tăcând mâlc și înghițind toate acestea, pe terenul de antrenament sau cel oficial, iluminat ca ziua cu toate reflectoarele al căror consum este plătit de cetățeni?

Bineînțeles că ai face-o! După meci le dai la sclavi o bere la cantina clubului și nu se supără. De săptămâna viitoare poți s-o iei de la capăt!

Dar dacă cetățenii care fac jogging pe un stadion public se uită la tine insistent când tu bați mingea la tenis cu piciorul cu lacheii tăi, ce-ai face?

Dacă te-ai chema Gigi și ai fi primar de Iași, ai putea de exemplu să-i dai afară și să-i pui să vină să facă jogging între 12-13 a.m. Eventual în timpul pauzei de masă de la slujbă, nu?

Dacă visul tău din fragedă pruncie a fost să fii fotbaliator, dar din păcate pentru alții ai ieșit primar, ai putea să povestești că ai jucat fotbal la Sportul Studențesc dar te-ai lăsat de fotbal pentru că pe postul tău juca Hagi? Și de, Hagi e Hagi, nu!

Dacă ești Gigi și reporterița are decolteu promițător, de ce nu? Ce mai contează că Hagi e mai tânăr decât tine cu zece ani și nu aveai cum să joci cu el? În definitiv, alăturarea este onorantă!

Dar dacă ți-ai dorit dintotdeauna să te vadă o țară întreagă la televizor ridicând un trofeu în mână la finala Cupei României, nu ar merita să cheltui o căruță de bani ai cetățenilor ieșeni ca să îți satisfaci această dorință intimă?

Dacă te numești Gheorghe și te umezești ținând o cupă în mâini în punctul cu var de la centru, de ce nu!

Mereu ai avut o părere extraordinară despre propria persoană, uneori în intimitatea discuțiilor cu apropiații la un șpriț chiar ai cochetat cu visul președinției, de ce nu ai lăsa tu în urmă un proiect faraonic? Să te pomenească generațiile viitoare ca pe un Roznovanu și să spună despre tine la fel cum ți-a dat o limbă, epava machiată și penibilă pre numele său Piersic, fost actor actualmente sperietoare în direct: Palas înseamnă Nichita și Nichita înseamnă Palas. Nu ar fi mișto?!

Ar fi o nouă premieră mondială în România noastră cea mereu surprinzătoare, a câta oare? Un ctitor care ar fi putut să își dea șpagă pentru propria-i ctitorie, edificată din bani privați pe un teren public concesionat, această ultimă operațiune fiind oleacă și ilegală, cel puțin după unele sentințe judecătorești. Dacă ești președinte al PSD-ului din Iași nimic nu este imposibil!

Dacă îți place să fii pupat în cur și ți se întărește doar sub reflectoare, pe cine ai putea chema la Iași să îți facă o emisiune omagiu și care să mai și fie transmisă în direct?

Păi dacă ești Nichita, primarul Iașului, și le plătești drumul, masa și cazarea trupei conduse de Tatulici, cunoscut din vremuri imemoriale sub porecla document Spălătorul de Cadavre, ai putea să alegi Realitatea!

Și dacă găsești și suficienți proști să umple sala în care se face filmarea, n-ai putea să ții și un discurs mobilizator și acuzator la adresa celor care oricât ar vrea, nu reușesc să vadă complexul Palas altfel decât un proiect grandoman, lipsit de gust și kitschos, o adevărată oroare arhitectonică?

Ba bine că nu! Ce mai contează că e caz de azil să te împăunezi tu cu un proiect al altcuiva, de parcă ai fi la o bețivăneală și te-ai da mare cu nevasta vecinului.

Și pentru că toate aceste tehnici de autosatisfacere a unor plăceri personale cu bani publici, de la bugetul local, trebuiau să fie denumite după cineva, eu propun să le denumim tehnicile Nichita!

Alo! Alooo! Domnu’ Băsescu! Se aude la mata la Cotroceni? Acu că ne-ai arătat că se poate face arestare de primar și băgare la bulău chiar și în orașe mari, nu ar fi cazul să te concentrezi oleacă și pe opoziție?

Că de nu, la câtă băutură cu aromă identic naturală de alcool etilic se vinde la Iași, o să rămână dracului nereformat orașul asta și după alegerile de la anu’!

Cred că una dintre cele mai inutile publicații din România este celebra ,, Cei mai bogați 300 de români” sau cum s-o mai fi numind acum suplimentul revistei Capital. Pentru cei care se pricep cât de cât, recensământul și clasamentul bogătașilor din România este făcut în cel mai pur stil Click sau Libertatea, astfel încât consumatorii țintă sunt aceiași cu cei ai publicațiilor mai sus amintite.

În cel mai clasic stil capro-varzist se adună valori de imobiliare deținute sau închiriate, valori ale mijloacelor fixe sau mobile, prețuri de limuzine scoase la stradă și mașini ale angajaților, se estimează valorile unor afaceri după declarațiile proprietarilor și se trece cu discreție peste datoriile evaluaților.

Uneori ai impresia că este un clasament al celor mai prolifici și de succes accesatori de credite bancare, dar în acest an de criză, când băncile au făcut un pas mare înapoi, dilema acestei publicații a devenit majoră. Și atunci pentru a umple paginile contractate, redactorii au făcut ce fac de obicei în timpul anului când scriu în tabloide, adică s-au apucat să inventeze în funcție de expunerea mediatică a personajului cu pricina.

În România sunt foarte mulți oameni bogați iar când spunem bogați ne referim la cetățeni care au în conturile personale sau ale firmelor deținute zeci de milioane de euro cash. Însă acești oameni de afaceri cu baze ale averii extrem de trainice și lipsite de riscuri financiare își cumpără reședințe în Occident, în care chiar locuiesc și își desfășoară activitatea și nu ca să dea interviuri presei de acasă dintr-un fotoliu de piele albă al unui apartament închiriat cu ziua in Monte Carlo.

De aceea, pentru bravii redactori ai clasamentului bogătanilor, acești oameni rămân necunoscuți și atunci se apelează la rețeta clasică: Patriciu, Țiriac, Vântu, Ioan Nicolaie, Adamescu, Becali, Borcea, Iancu, Voiculescu și așa mai departe.

Toți acești miliardari au în comun destul de multe lucruri. Cu toții s-au aflat la un moment dat la locul, timpul și lângă persoana potrivită. Marii capitaliști scoși în față în România sunt în definitiv niște oameni cu competențe discutabile, cu instrucție precară și fără cei șapte ani de acasă, lipsuri care nu i-au împiedicat pe acești oameni dotați cu tupeu să spolieze statul prin tot felul de manevre dubioase, girate de politicieni corupți.

Pasul următor al acestor miliardari, în conformitate cu IQ-ul precar posedat și direct proporțional cu neamul prost din care se trag, a fost să iasă în față și să se burice pe televizoarele patriei. Emițând cu figuri grave tot felul de imbecilități, aceștia pun veseli rahatul pe ventilator, se sfădesc ca niște mahalagii pentru tot felul de prostii. Categoria de jos s-a bulucit la fotbal, cea cu liceul la seral s-a apucat de achiziții grandomane și și-au comandat interviuri prin tot felul de reviste business, iar cei mai șmecheri s-au băgat prin politică, unde au făcut rahatul praf.

Dinu Patriciu a fost printre aceștia ca girafa printre măgari. Singurul cu o instrucție remarcabilă și cu realizări profesionale certe, acesta a urmat totuși drumul standard al miliardarului mioritic constând în relații intime cu firme de stat, achiziții ale unor societăți cu valoare de piață subestimată în mod grotesc, datorii șterse și contracte solide cu bugetul dar păguboase pentru acesta din urmă.

Și cum aroganța prostului este caraghioasă, cu siguranță că cea a deșteptului este enervantă pentru cei din jur. Puținul și firavul capital de simpatie deținut de Patriciu, atât cât era, s-a spulberat la alegerile din 2009 când el și confratele său în ale moguliei, grețosul Vântu, s-au erijat în judecători de opinii și făcători de destine politice.

De atunci, Patriciu îndrăgostit definitiv de imaginea, inteligența și înțelepciunea sa, nu a ezitat să-și facă un obicei în a poza superior și prețios, arogant și suficient, de pe tronul averii sale, de unde scuipă sentințe și prorociri, ca pe semințe, în capul pulimii care nu îl merită.

Părăsind însă domeniul în care a făcut avere taman la țanc, chiar înainte de criză și-a măritat compania petrolieră unui stat unde evident paraîndărătul este la putere, competențele și norocul se pare că l-au cam părăsit. Dinu Patriciu a suportat același șoc pe care îl suportă toți miliardarii de succes care s-au adăpat de pe la bugetele statului, când se întâlnesc cu o piața liberă și concurențială.

Imperiul media achiziționat în grabă se pare că toacă bani într-o veselie iar rețeaua de mic.ro și mac.ro și-a întrerupt creșterea cu o dinamică de coitus intrerruptus caracteristică unei afaceri care dorește să ardă etapele și să concureze bussinesuri care au peste un secol de experiențe și proceduri puse la punct.

Într-un stil tipic românesc, domnul Patriciu a vrut cu rețeaua lui de tonete și magazine de cartier să bată la fund în doi, trei ani pe d’alde Rewe și Metro, uitând că tocmai aceștia au fixat regulile jocului pe la începutul secolului trecut. La fel cum a angajat talente de presă cum sunt Cartianu și Imre, tot așa s-a gândit să aducă tot felul de buyeri luați cu arcanul și cu sacul de bani de pe tot felul de multinaționale gândindu-se eventual să creeze tot felul de sinergii elucubrante între chioșcul de presă și magazinul de pâine și iaurt.

Problema pe care n-a știut-o ambițiosul mogul, și pe care oricum nu ar fi ascultat-o deoarece acesta nu are îndoieli ci numai certitudini, este că aroganța, mârlănia și lăcomia buyerilor este suportabilă economic numai într-un sistem care are dezvoltate proceduri aproape perfecte și forța de vânzare dovedită a rețelelor face hapul mai ușor de înghițit pentru amărăștenii de furnizori.

Însă pentru o turmă de magazine pe roți sau de la colțul străzii cu marfă pe sponci și cu plățile la furnizori oprite pe motiv de bonusuri pentru manageri, nici un furnizor nu are un dram de înțelegere chiar dacă i se vântură pe la urechi din zece în zece secunde numele de Patriciu.

Acum la momentul prăbușirii castelului de cărți care s-a vrut a fi o mare rețea de magazine ce urma apoi să fie vândută la cine știe ce preț, am o singură nedumerire? În rubrica pe care dumnealui o deține în paginile propriului său ziar va face un studiu de caz economic cu privire la acest eșec? Și dacă da, cine este vinovat în opinia dumisale?

Sunt dispus să aștept chiar și vreo doi ani pentru că ultimele dăți când am văzut articole de-ale domniei sale prin Adevărul erau cele scrise prin 2009 iar acum sunt republicate identic și la fel deși se vor analize economice la zi. S-au… te pomenești că au schimbat totuși fonturile?