Multă lume m-a întrebat de ce sunt atât de acid la adresa primarului și cum de îmi permit să nu fiu în linia partidului din care fac parte, partid care prin vocea liderului său local îl prezintă pe actualul primar Nichita ca pe un făuritor de istorie urbană și ca o unică șansă de împlinire a programului de guvernare liberală din Iași.

În primul rând, pentru că sunt unul din acei liberali care nu au avut în istoria întreprinderii pe care o patronează în ultimii 20 de ani nici un contract cu statul sau cu vreo entitate care folosește banii publici. De aceea, pot să spun exact ceea ce gândesc fără să fiu îngrijorat că mâine s-ar putea să pierd vreo licitație sau că vreun funcționar al vreunei administrații ar putea să-mi taie cu pixul numele de pe catalogul firmelor preferate.

Pentru că nu am lucrat în viața mea la stat și nu am fost crescut într-o cultură în care pupatul în cur al vreunui șef este calea spre avansare și în care, dacă acesta mai face și câte-o prostie, căderea în extaz este sarcină de partid!

Pentru că în calitate de co-autor al Programului de Guvernare Liberală am avut ocazia să simt din plin imposibilitatea generică de coabitare a oricărei măsuri cuprinse în acesta, cu vreunul din proiectele asumate de această primărie în ultimii zece ani. În plus nu am auzit niciodată ca actualul primar să își asume vreunul din proiectele liberale prezentate de acest Program.

Pentru că, după cum arată Iașul în urma mandatelor lui Nichita la Primărie, haosul, corupția și degradarea în care a eșuat acest frumos oraș mă umple de furie!

Pentru că oricine încearcă de câteva săptămâni încoace să circule prin acest oraș, în ipostaza de conducător auto sau cu vreun mijloc de transport local, în urma acestei experiențe are o singură dilemă: Ori primarul Nichita își urăște cu patimă vecinii și concetățenii, ori sinonimul imbecilității patentate în Iași este activitatea Primăriei.

Este bine să schimbi șinele tramvaielor odată la trei-patru ani, e folositor să înlocuiești conductele de canalizare din oraș, să pui borduri și să schimbi covorul asfaltic, să schimbi pavaje sau să muți cablurile aeriene în conducte îngropate. Dar este o tâmpenie să le faci pe toate în același timp, una câte una din operațiunile de mai sus, pe străzi învecinate ca apoi să te miri că traficul orașului a intrat în agonie.

Iar cireașa de pe tort pentru locuitorii frustrați de mizeria și gropile răspândite peste tot în acest oraș a constituit-o Raliul Iașului, dăruit nouă de această Primărie cu un adevărat comportament autist. Mașinile de raliu mai lipseau gropilor de pe Copou sau de prin Centru!

Cât despre perioada în care o să avem de suportat aceste răni hâde în obrajii acestui oraș este suficient să ne gândim la duratele de execuție a carosabilului din Tătărași sau a pasajului de la Hala Centrală!

Pe 1 Octombrie vin studenții și peste o săptămână încep să curgă pelerinii pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva! Iară Iașul o să-i primească pe toți într-un morman de moloz în vârful căreia, aidoma unei curci urcate pe lemne, primarul Nichita își ciugulește penele deranjate de mângâierile drăgăstoase ale partenerilor săi de afaceri! 

Nu am să ostenesc nicicând să reamintesc celor din jur că un partid, înseamnă o grupare de oameni unită prin comunitatea concepțiilor lor politice și ideologice sau de intereselor lor sociale comune. Indiferent de ideologie sau orientare, ele, partidele sunt menite să lupte pentru a ajunge la putere unde, odată izbânda lor fiind încununată, să-și aplice programele lor politice, ideile lor de dezvoltare întru propășirea societății.

Deci, de reținut; partidele sunt organizații care au ca obiectiv o construcție politică prin care, ajungând la putere, să creeze avantaje economico-sociale pentru membrii partidului în primul rând și pentru marea masă guvernată, în al doilea rând.

Niciodată un partid nu poate câștiga o luptă electorală și nici măcar nu poate crește în importanță atâta timp cât are ca singură preocupare distrugerea unui alt partid sau anihilarea unui personaj politic. Să nu uităm soarta lui Adrian Năstase, care aflat în culmea aroganței sale la începutul deceniului trecut, făcuse din PSD o armă în lupta împotriva PD-ului și a lui Traian Băsescu.

Deși a fost o luptă între David și Goliat rezultatul, deși inițial a fost strâns, pe termen lung a fost un dezastru pentru Năstase care a ajuns o băbăciune politică decrepită a cărei tovărășie este de evitat, iar PSD-ul, istovit de șapte ani de opoziție și ținut departe de cașcaval, a devenit o umbră a vechiului partid.

PNL-ul de-a lungul istoriei sale postrevoluționare a avut întotdeauna de câștigat atunci când s-a prezentat în viața politică și în confruntările electorale singur și încrezător în valorile sale liberale. Chiar dacă uneori a obținut scoruri modeste, cum a fost în 2000, încrederea în propriile puteri l-a salvat de la dispariție. Pe când PNȚ-ul, ascuns în spatele unei Convenții populate de tot felul de personaje și organizații dubios patetice, a sucombat rușinos la acele alegeri.

Și asta pentru că întotdeauna un partid beneficiază de un nucleu dur al alegătorilor care îl vor sprijini indiferent de trendul electoral. Iar în cazul PNL-ului, acesta s-a dovedit că a fost suficient pentru a-i păstra importanța politică indiferent de confruntările electorale la care a luat parte. Nici nu e de mirare, din moment ce PNL-ul a fost asumat de cetățenii întreprinzători, de oamenii cu profesii liberale și tinerii cu vederi anti-etatiste. Numărul lor, în această țară în care o calitate cum este ,, descurcăreala” este privită cu admirație, va fi întotdeauna suficient pentru ca PNL-ul să se simtă în siguranță.

Toate acestea sunt adevărate și demonstrate de istoria ultimilor ani dar așa cum pentru orice regulă există și o excepție, în fața Partidului Liberal se află și un pericol imens. Acela, de a pierde contactul cu nucleul său dur din cauza diluării sale doctrinare, a poziționării sale nefericite în tot felul de combinații personale ale liderului său cu forțe politice intrate în conștiința susținătorilor loiali ca fiind dușmani politici tradiționali.

Pentru un simpatizant liberal nu există nici un motiv care să justifice o alianță în care liberalii să fie tovarăși de drum cu un partid de stânga care este responsabil de toată mizeria și întârzierea României din drumul său european din deceniul trecut, precum și cu o haită de oportuniști patronați de un securist veros. Cu atât mai puțin unul distructiv, cum este acela al distrugerii PD-ului și al lui Băsescu care a rămas singurul obiectiv și preocupare a domnului Antonescu.

PNL-ul în viziunea susținătorilor săi, trebuia să se prezinte în această perioadă singur, stăpân pe el, și propunând soluții astfel încât să profite de erodarea suferită de PD după ce a traversat acestă criză economică. Apoi, întărit de opoziție, după alegeri, pentru a intra la guvernare n-avea decât să se alieze cu cine o putea!

Din păcate, în acest moment PNL-ul traversează la nivel de conducere o criză după o rețetă tipic românească. Ajuns la putere, politicianul român are ca prim obiectiv să se detașeze de toți cei care l-au ajutat, asta pentru a nu se simți dator nimănui, apoi înconjurat doar de yesmeni, să navigheze împotriva curentului de opinie a membrilor partidului, crezându-se unsul lui Dumnezeu.

Dacă la nivel național pentru PNL soarta pare să fie pecetluită pentru aceste alegeri, în cazul Iașului încă mai există șanse de a salva câte ceva, aceasta pentru ca după alegeri, când actuala conducere va fi debarcată, organizația din Iași să devină un ferment de reînnoire al Partidului Liberal.

Organizația din Iași care este creeatoarea a unui Program de Guvernare Locală, Program care la nivel național nu există!, se află în acest moment într-o situație ingrată în care trebuie să sprijine la primărie un primar care a avut o prestație dezastruoasă.

În cei zece ani în care primăria a fost condusă de către dl.Nichita, Iașul a pierdut legătura cu plutonul orașelor fruntașe din România devenind o capră râioasă pentru investitori din cauza lipsei infrastructurii și a corupției endemice ce bântuie actuala administrație locală.

PNL-ul se află în acest moment în fața unei dileme de tip LOSE-LOSE, adică orice variantă este perdantă. Și iată de ce:

Dacă Nichita câștigă cu sprijinul liberalilor, acesta va uita repede și va proclama că victoria i -se datorează apoi va întoarce elegant spatele liberalilor. A mai făcut-o și altora, iar în acest caz liberalii vor reintra în opoziție în cadrul Consiliul Local. Abureala că ,, liberali îl vor face pe Nichita să se țină de programul comun” nu poate fi luată în serios de nimeni din cei care îl cunosc pe actualul primar și comportamentul său politic.

Iar, dacă Ciuhodaru câștigă și Nichita pierde, conducerea PNL-ului de la Iași se face de râs pentru că va fi evident că Ciuhodaru va câștiga cu ajutorul voturilor liberale, deoarece Partidul Conservator nu există nicăieri, darămite la Iași.

De aceea, dacă tot s-a răsturnat căruța așa zisului USL taman pe malurile Bahluiului, de a ajuns să aibă doi contracandidați la Primărie, nu vedem de ce liberalii nu ar avea candidatul lor propriu care să tragă după el un rezultat bun pentru Consiliu sau în cazul în care ar avea o campanie bună, să și câștige!

De aceea, acest moment ar fi extrem de propice pentru ca cei din conducerea PNL Iași să facă pasul pe care întreaga suflare liberală de la Iași îl așteaptă de la ei. Și anume, să numească un candidat cu șanse de reușită la Primărie!

Pentru că altfel, mergând într-o companie care te duce către prăpastie pe motiv de interese obscure sau prostești, este o atitudine care denotă iresponsabilitate. Iară consecvența în prostie este o atitudine rezervată mai degrabă boului, după cum s-a încetățenit expresia în jungla politică românească, și nu unor politicieni pentru care există viață și după Antonescu!

Astăzi, 4 Septembrie 2011, un Artist a murit!

Sculptor, pictor, grafician sau designer, Alex Savin a răposat întru Domnul!

Când oameni de 70-80 de ani pleacă de pe acestă lume, prietenii, rudele sau cunoscuții au un șoc și se trezesc lipsiți de personalitatea dispărutului! Ce putem spune însă, când cel dispărut are 35 de ani, două gemene de 3 ani și o fetiță de 4ani?

Sau faptul că acesta a fost un prieten drag și un partener de cursă lungă, la ce ar folosi?

Poate doar la concluzia că cei talentați și iubiți de Dumnezeu merită să fie la dreapta lui mai repede decât noi!

Odihnește-te în pace Alex! Noi, prietenii tăi te vom ține minte ca pe un om care, din păcate, a avut prea puțin timp la dispoziție pentru cât talent și imaginație ai avut! 

Nu există instituție din România care să fi rămas atât de osificată și încremenită în proiectul securistic de dinainte de 1989, cum este B.O.R. împreună cu majoritatea clerului său. Opacă oricărei priviri din afară precum o lespede umedă de mormânt, închistată în propriile sale reguli care aduc mai mult a organizație interlopă cu scop lucrativ decât a biserică națională preocupată de soarta amărăștenilor, B.O.R.-ul a făcut de curând cu sprijinul politicienilor un ultim pas pe scara spiralată a nesimțirii pe care o tot urcă în ultimele două decenii.

De curând, Patriarhia Română a preluat, pesemne inspirându-se de la mai marii politici pe lângă care se gudură în permanență, un ton agresiv și amenințător, cu care a început să-și asume rolul de purtător de cuvânt al neamului.

,,Românii ortodocși doresc construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar cei care înca mai contesta construirea acesteia prin acțiuni de protest atenteaza de fapt la libertatea religioasă a cultelor, garantată de Constitutia Romaniei și la dreptul cultelor de a primi sprijin financiar de la stat, prevăzut de Legea “, susține Patriarhia Româna.

Mai lipsește, dragi tovarăși unși cu mirul mănăstirii din Pădurea Băneasa, să fixați și sentința la care ar trebui statul, laic până una alta după actuala Constituție, să îl condamne pe cel care nu ar fi de acord să vi se numere în palmă vreo patru sute de milioane de țechini pentru a vă face un loc unde cu siguranță nu veți avea nici durere și nici întristare.

,,Uitați oameni buni, de aia ne trebuie o catedrală mai mare! Să poată încăpea pe lângă cler și oaspeții ( citește oamenii politici prezenți), precum și dumneavoastră, presa!” după cum spunea Patriarhul în fața camerelor de luat vederi la ultima descindere sărbătorească din dealul Mitropoliei.

Că doară nu de pulimea asudată sau înfrigurată, după caz, e clerul îngrijorat! Obișnuit să ia și de pe vii și de pe morți, clerul are impresia că afurisenia și neîngropatul morților în caz de datorie la popă, poate ține loc de lege și Public Relation.

Finalul declarației prin care Biserica proprietară peste un concern nesfârșit de firme necontrolate niciodată de Fisc, gatere, trust media, rețea de pensiuni, magazine sau hoteluri își întemeiază cerșitul de bani publici este uluitor în tupeul său:

,, Aceste acte normative au în vedere faptul ca proprietatile cultelor nu au fost retrocedate în totalitate, iar Biserica Ortodoxa Româna (BOR) a primit doar o mică parte din proprietatile avute atât inainte de secularizarea din sec. XIX, cât și înainte de instaurarea regimului comunist.”

De aici înțelegem că Biserica jinduiește să ia în proprietate Romsilva și bănuim că și-ar dori și robii țigani înapoi, nu de alta, dar să nu rămână fără slugi la culesul viei și dărăcitul lânei. Gândindu-ne la actuala ocupație a urmașilor robilor de atunci, poate nu ar strica să cedăm 80% din suprafața împădurită a țării pentru satisfacția de a-i vedea sub același acoperiș pe reprezentanții celor două categorii sociale, dovedite a fi cele mai performante în acumulări materiale fără a avea în portofoliu o activitatea plictisitoare cum este munca. Ar fi interesant de urmărit cine biruiește la urmă și rămâne cu fata și banii, ca în filmele de la Hollywood.

Eu aș paria pe cei îmbrăcați în negru pentru că cei negri nu au preferință la naționalitatea banilor publici! Aceștia din urmă ar putea să-și presteze serviciile și prin alte zări, unde n-ar fi concurați atât de profesionist.

Poate dacă managerul general din dealul Mitropoliei și-ar valorifica diversele active oneroase răspândite în toată țara împreună cu participațiile mai discrete la diverse dezvoltări imobiliare, care nu constituie ocupația principală a unei Biserici, aceasta cu siguranță că și-ar putea face singură o catedrală pe măsura buzunarului său.

Iar Statului Român i-ar rămâne bani și pentru azile, case de copii, cantine ale săracilor sau spitale, obiective care ar trebui să facă parte din fișa de post a unei Biserici ce ar trebui să păstorească suflete și nu să se bucure de ,,ochiul dracului”!