Dintotdeauna, pentru această nație, fudulia a fost alături de băutură temelia existenței sale. De aceea niciodată în România nu a contat frumusețea unei construcții, utilitatea ei sau prețul redus cu care a fost realizată. Important a fost că s-a realizat cea mai mare clădire din lume, sau mă rog, a doua după Pentagon, cel mai mare pod hobanat, cel mai scump stadion din lume ( asta dacă socotim costul investiției pe cap de posibil spectator).

De aceea, nici orașul nostru nu avea cum să facă notă discordantă la acest comportament al slujbașilor mioritici. Din păcate însă pentru el, Iașul a căzut de foarte sus. Și asta pentru că demult, Iașul a fost o capitală și până de curând era al doilea oraș al țării. La mijlocul anilor ’90 era socotit cel mai frumos oraș din România iar astăzi a ajuns orașul care se schimbă în funcție de toanele, interesele și prostul gust al unui Gigi sau Iulică.

E adevărat că în ultima vreme ororile arhitectonice care apar în Iași sunt ambalate și vândute fraierilor care cotizează la bugetul local sub forme din ce în ce mai perverse. De exemplu, pe monstruozitatea aceea de Teatru cub s-au cheltuit milioane de euro, care dacă ar fi fost direcționate pentru vechiul Teatru Național, ar fi scurtat cu mult termenul de renovare. Dar pentru că ordonatorii de investiții pe bani publici îi consideră pe contribuabili niște idioți, pe această construcție care are prestanța unei latrine și alura unei șuri de lemne, s-a pus un banner pe care scrie ,, Premiul național de arhitectură 2008”!

Nu m-ar mira nici faptul că această inscripție ar putea să fie reală! Nu ar face decât să-mi întărească impresia proastă pe care o am despre majoritatea membrilor acestei bresle, pe care practicanții umorului de șantier i-au localizat ca fiind ,, absolvenți ai Instifutului de Arhitengură și Sistemuizare Io-n Pingu”. Ajunge să privim la clădirea Instituției Arhitectului Șef din Iași, care după ce a fost renovată și adusă la strălucirea de altădată, a fost înconjurată cu un gard de plasă metalică, cumpărat de la Praktiker, ca să ne dăm seama de câtă ,,meserie” zace în responsabilii bunului gust urban din Iași.

Toți aceștia, în frunte cu primarul fotbaliator Nichita, sunt responsabili însă de apariția în locul fostului ștrand, care a rămas în memoria locuitorilor ca o splendidă oază de verdeață, a unei ,,capodopere” de prost gust. Ctitorie a unui mandat la Primărie în care incompetența țâfnoasă și-a dat mâna cu corupția, complexul Pallas are capacitatea să te înfioreze din orice punct în care l-ai privi.

Încă de la intrarea în Iași, din valea Lupului, de unde cei ce se întorc în urbea lor erau reconfortați de silueta zveltă a Palatului, sau de mai aproape, din capătul bulevardului Ștefan cel Mare, priveliștea spectaculoasă a superbului Palat este distrusă de un zgârie nori care arată ca o sulă ce a străpuns o carte poștală.

Faptul că beneficiarul investiției îi consideră pe locuitorii Iașului niște handicapați mintal devine evident dacă ai răbdarea să citești reclamele cățărate pe gard, de unde se zgâiesc la trecători niște texte obraznice: ,, Schimbăm împreună orașul Iași”, ,, Prima stradă comercială de nivel occidental din România”, ,,Orașul Iași intră în circuitul turistic internațional” sau ,, Descoperă istoria orașului tău”. Vezi să nu!

Privind la arhitectura clădirilor de birouri, dar mai ales la culoarea lor, îți dai seama că viața într-o Românie în criză este cam de rahat iar complexul acesta ține neapărat să ne păstreze această senzație vie în minte.

Dar dacă până acum nu înțelegeam o serie de măsuri care mi se păreau aiuritoare și risipitoare, cum ar fi pavarea trotuarelor în zona industrială și insistența de a toca milioane cu tramvaiele, când la o zecime de preț s-ar putea obține același lucru cu troleele, acuma înțeleg însă încăpățânarea de a nu închide centrul vechi și de a-l brăzda cu linii de tramvai.

Un centru istoric pietonal, renovat și plin de terase cochete, care ar atrage turiștii și ieșenii, ar lovi adânc în interesele Pallas-ului, care s-ar vedea trecut pe planul doi al interesului urban, cu toate milioanele de metri cubi de beton turnați parcă în ciuda bunului simț.

Așa că, vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă! O să ne facă Gigi și Iulică un oraș european de-o să dea turistul străin năvală în Iași ca la Mecca prostului gust! Iar noi o să ne înbulzim la casieria din Palatul Roznovanu, ca să plătim pentru mofturile și fandaxia unor pricopsiți din șmenuri cu banul public!

Totul a început în 2009 august. Aproape de intrarea în Bacău dinspre Iași, în ultima sau penultima comună, un primar, îmboldit pesemne de șeful de post, a pus plăcuța de intrare în localitate la aproape doi kilometri de prima casă.

O vacă ținută de funie ce pășește în urma cetățeanului are nevoie de cel puțin jumătate de oră să parcurgă această distanță iar o căruță încărcată decent de cel puțin un sfert de ceas. Șoferii o folosesc ca un reper pentru a lua piciorul de pe accelerație și a începe să frâneze de la viteza de 100-120 de kilometri pe oră, cu care se circulă pe drumul drept și lat. Unii trec pe lângă prima casă cu 60-70 la oră iar alții, mai neatenți sau mai distrați, nu frânează decât mai târziu, la vederea caselor ce apar pe marginea șoselei.

Pentru un echipaj de poliție însă, această zonă este Crăciunul!… sau mă rog, ce poate să înțeleagă din această sărbătoare un agent șef, transpirat și mare cât o zi de post, pentru care salutul și amabilitatea sunt un semn de slăbiciune. Partea aia cu să fii mai bun și să te bucuri de familie și de semenii tăi, nu e relevantă pentru el. La el e importantă finalitatea ei, cea cu cadourile! Aici mereu ai posibilitatea să primești un cadou gras sau, în cel mai rău caz, să îți faci planul la amenzi.

Pentru șoferul care într-o frumoasă după amiază de august a fost surprins depășind limita de viteză de radarul deschis brusc, ca la o vânătoare de căprioare făcută noaptea la lumina farurilor, a început o lungă perioadă de penitență. Având 104 kilometri la oră în dreptul tăbliței care indică localitatea, statul a decis prin reprezentantul său agentul șef Vasile, care a completat procesul verbal de contravenție în jumătate de oră, scrâșnind din măsele și cu limba făcută pâlnie, în timp ce degetele-i cu unghiile îndoliate scrijeleau cu pixul hârtia chinuită, ca șoferul să primească o suspendare de trei luni a carnetului de șofer și o amendă de 900 de lei.

Șoferul, fraier și prost inspirat de credința că se află într-un stat intrat în Uniunea Europeană, a făcut contestație la această decizie.

În martie 2010 un judecător grăbit n-a considerat necesar să verifice specificațiile tehnice ale aparatului radar care poate fi utilizat doar după cincisprezece secunde din momentul în care a fost activat și a decis să confirme pedeapsa aplicată de agentul șef Vasile. Șoferul, aflat în pană de inspirație, continuă să creadă că recursul îi poate aduce o îmblânzire a pedepsei. Drept pentru care, pe 5 Octombrie 2010, recursul se judecă la Bacău în prezența juristului Poliției care însoțea cele câteva dosare asemănătoare.

Sentința, așa cum a fost consemnată în caietul de ședință al Tribunalului, a fost dată în absența reclamantului și împotriva lui. Juristul a plecat cu ea și Poliția din Bacău a pus-o în aplicare începând cu 21 Octombrie. Faptul că Tribunalul este obligat printr-o lege aflată în vigoare din 2009 să comunice orice sentință definitivă și irevocabilă părților  pentru a nu-i lipsi pe cetățeni de dreptul la apărare sau că normele bunului simț, precum și cutuma în domeniu obliga Poliția să înștiințeze pe conducătorul auto de data la care ar fi trebuit să predea carnetul, nu a tulburat somnul nimănui.

De aceea, la o săptămână de la data intrării în vigoare a unei hotărâri necomunicate, când șoferul este depistat în fața școlii generale unde își ducea copilul, cazul devine penal. Șoferul este săltat și dus la secție, mașina este abandonată în stradă iar un amărăștean venit dintr-un cătun obosit, însoțit de soție și cei trei copii ce aștepta ora plecării trenului, este săltat și el ca martor principal pentru ancheta care debutează în forță.

După vreo două ore, timp în care șoferul dă două declarații unde se repetă de vreo trei ori în fiecare, pentru a acoperi toate elementele faptei, conform precizărilor polițistului anchetator, șoferul, deposedat de carnet evident, este lăsat liber să plece. Bucuros de libertatea redobândită, șoferul îl ia pe amărâtul care a scris chinuit după dictare tot ce-a considerat polițistul și îl conduce la gară pentru a reuni nefericita familie care tocmai pierduse trenul către Botoșani.

Pe 14 Noiembrie, pesemne dintr-un sentiment de satisfacție veninoasă, fostul șofer primește acasă un plic prin care este informat de Poliția din Bacău, devenită brusc comunicativă, că pe lângă cele trei luni de suspendare se mai adaugă una pentru nedepunerea carnetului la timp.

Ofițerul de cercetări penale din Iași, care se ocupă de acest caz, decide după o matură chibzuință de circa patru luni să înainteze dosarul cu opt file, a noua fiind comunicarea veninoasă primită din Bacău, spre Parchet.

Parchetul, ca organ de rang superior al cercetării penale, nu poate ține dosarul mai puțin decât Poliția, astfel că mai trec patru luni în care fostul șofer, actualul pieton, se zbate să depună printr-un memoriu la dosar motivarea sentinței. Aceasta, fiind obținută după șase luni de rugăminți adresate Tribunalului Bacău, demonstrează indubitabil că șoferul, la acea dată, nu a fost prezent în instanță și deci prin corolar, nu avea cum să fie în cunoștință de cauză asupra suspendării carnetului.

Cu ocazia aniversării celor 250 de zile de când șoferul și-a pierdut calitatea, acesta se prezintă într-o audiență la procurorul de serviciu unde, spre ușurarea lui, este liniștit că dosarul a fost soluționat prin Neînceperea Urmării Penale, pe motiv de inexistența faptei, și că în curând, adică în două-trei săptămâni…, Procurorul șef va semna ordonanța care certifică lipsa vinovăției penale a acestuia.

Deși au trecut cinci săptămâni, viitorul șofer așteaptă trist și acuma ordonanța care nu mai vine.

Încearcă să înțeleagă, deși nu reușește, de ce doamna Păunescu, după ce a omorât trei oameni intrând cu jeepul pe contrasens, a primit, în calitate de soție de bard, trei luni de suspendare a carnetului și în rest nimic. De ce oameni care băuți fiind au spulberat, pe treceri de pietoni sau pe trotuare, o grămadă de vieți omenești nu au făcut pușcărie, iar după două-trei luni puteau fi văzuți accelerându-și bolizii în trafic.

De ce el, care nu a făcut nimic de acest fel, ba chiar se poate considera o victimă a indolenței și incompetenței organelor care ar trebui să îl protejeze și pe care el le plătește, nu își poate exercita un drept al său?

Eu pot să îi răspund, pentru că de-acu’, trecând nouă luni, este ca și cum m-aș fi născut a doua oară și am căpătat o înțelegere specială a acestei situațiuni:

-Pentru că a avut ghinion! Și pentru că, după cum se spune în bătrâni: ,, Când e să ai ghinion, dai de-un cui ruginit și-n pi…ă”, tot așa e și aici:

-Dacă ai avut ghinionul ca prostia și incompetența unor funcționari cu creiere de oțel să te bage în malaxorul monstrului tembel, întruchipată de sistemul de justiție din Romania, e cazul să te lași păgubaș!

Altădată am să dau șpagă, iar monstrul o să mă pupe și-n cur!

După ce ani de zile am privit prin ochelari cu lentile roz, ziua în care privirea a trebuit să se descurce fără aceste accesorii a fost pentru multă lume, obișnuită să creadă fără a cerceta în imbecilitățile care i se repetau zi de zi, un moment de coșmar.

-Cum? Nu mai suntem noi românii, cei mai inteligenți din Europa, Terra sau Galaxie?

-Om fi! Dar numai inteligența brută nu ajunge. Ea trebuie dezvoltată prin învățătură, lectură și studiu. Iar asta e cam greu, se pare! Nu de mult s-a publicat un studiu despre gradul de cultură generală al copiilor din Europa iar noi am ocupat un surprinzător ultim loc.

Cât despre testul efectuat asupra gradului de inteligență al mediei publicului din România a reieșit că avem cel mai mic IQ din Europa! Asta înseamnă că, vezi Doamne!, are cineva ceva cu noi, sau te pomenești că o fi așa…?

-Dar olimpicii noștri…? vor sări în sus patrioții de duminică, cei care dau verdicte în orice dezbatere profesionistă ținută în maieu, la un pet de bere și o pungă de semințe pe scara blocului.

-Păi de olimpicii noștri ne folosim doar în genul acesta de discuții! Ei nu sunt interesanți în mod normal. Ieri pe câteva din televiziunile de știri, în timp ce se prezentau ultimele fapte de arme ale lui Mutu, Biancăi și noului ei iubit, precum și lupta minoritarului obez de la Timișoara cu fotbalul românesc, pe burtiera televizorului a apărut o știre despre olimpicii români care au luat niște medalii la Olimpiada Internațională de matematică.

Credeți cumva că au apărut numele lor pe post? Un reportaj, ceva…?! Un interviu despre cum le-a fost dat să se pregătească învățând într-o școală în care erau ciuca miștourilor:

-Uite, băi tocilarii dreacului! Handicapați de căcat! Toată ziua stau cu botu-n carte și nu fac nimic altceva! Hai să luăm viteză de lângă ei să nu ne facem dracu’ de rușine! Or să creadă fetele dă’n gașcă că suntem cu ei.

La asemenea tratament de ce să stai în țara asta? De ce să înveți pe rupte și tu să fii singurul prost care nu copiază? Nu e mai ușor să nu citești nimic, niciodată…?

România și nu America este țara tuturor posibilităților! Aici la noi, orice analfabet sau parașută poate ajunge ministru, președinte, vedetă de televiziune sau formator de opinie.

-Ia verificați oameni buni, CV-urile unor Anastase, Udrea sau Igaș! Vedeți cam ce facultăți au absolvit și cam cât i-a costat anul de studiu!

Ar fi interesant dacă am putea face un experiment și să ștergem din CV-urile tuturor mahărilor din România, diplomele date de facultățile apărute după ’90 ca ciupercile și care au creeat diplomați ca la apelul bocancilor! S-ar transforma CV-uri lungi cât o zi de post în hârtie numai bună de șters la cur.

Într-o țară în care e cool să fi prost, băut, violent, șmecher și să te doară capul de la citit, de ce ar trebui să ne indignăm că asta e promovabilitatea? În definitiv asta e normalitatea!

N-ai nevoie de bacalaureat pentru a fi coafeză, tinichigiu, ospătar sau frânar. Nu spunea dom’ Băsescu să o lăsăm mai moale cu filozofia?

-Iată! Țara l-a ascultat!

Cei care vor să învețe, să ne lase în pace și să plece dracului din țară! Să-și folosească învățătura la ei, la dracu-n praznic! Noi rămânem cu TV-ul, cu șpaga de zi cu zi, cu jmecheria care este și ne scoatem noi! Ca să fii șmecher, să-nvârți banu’ și să te râzi de proștii care cred în lege, nu ai nevoie de bacalaureat.

-Și atunci de ce să ne supărăm?