În a treia zi de Paști, marți 26 Aprilie 2011, conform principiului creștinesc ,, și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, Înalta Curte de Casație și Justiție a înălțat o rugă fierbinte pentru iertarea păcatelor magistraților care au decis că tăierile de salarii sunt bune pentru toți dar nu și pentru ei, pentru ca apoi, cuprinși de mărinimie, să o ierte și pe bețiva de Elena Turcu pe motiv de apartenență vădită la turmă.

Pentru cei care mai țin minte că în seara de 4 iulie 2009 pe ecranele televiziunilor de știri poposeau, spre deliciul națiunii, imagini savuroase cu o judecătoare beată mangă care refuza recoltarea de probe și agresa polițiștii, e momentul să-și alunge incertitudinile referitoare la soarta fostei președinte a Secției Penale a Tribunalului Dâmbovița. ÎCCJ ne comunică nouă, amărăștenilor contribuabili, că deși poliția a prezentat dovezi că madam’ conducea cu ,,unu la mie” la bord, de la înălțimea Inamovibililor din dosul Teatrului Național se vede doar o măruntă contravenție. Ia auziți aici:

,,Purtatorul de cuvant al ICCJ, judecatoarea Georgeta Barbalata, a declarat marti ca, potrivit deciziei magistratilor, fapta nu este prevazuta de legea penala, ceea ce inseamna ca s-a stabilit ca Elena Turcu avea o concentratie de alcool in sange care ar atrage o raspundere contraventionala.”

Cu această decizie făcută cadou de colegii săi, evident că matracuca se va putea întoarce cu forțe sporite la războiul său cu agenții de poliție care au avut ,,tupeul” s-o oprească. Căci, da! Poate nu vă vine să credeți, dar bețiva a avut nesimțirea să îi dea în judecată pe polițiștii care au oprit-o și au legitimat-o după ce aceasta produsese un accident, a condus matoală, a înjurat și amenințat pe cei din jur, printre care și pe oamenii în uniformă.

Într-un scenariu câtuși de puțin original pentru Romanistan, acum urmează ca polițiștii să fie dați afară, eventual condamnați cu suspendare și la plata unor daune consistente, pentru ca toată pulimea să înțeleagă și să ne intre bine în cap:

a) În România legea se aplică tuturor, mai puțin celor care o creează!

b) Într-o democrație originală ca a noastră, grefa europeană, prin care o categorie profesională este înzestrată cu puteri speciale pentru a-și putea duce la capăt misiunea sa de asanare a socității, se cangrenează rapid utilizând ,,materia primă” autohtonă.

c) La aceeași zestre genetică de golănie și tupeu, diferența dintre un președinte și judecător care beau toată noaptea ca apoi, în disprețul legii, să urce la volan și să plece la drum este că: Un președinte nu poate condamna un judecător, pe când un judecător, sau vreun coleg de-al lui, poate să facă o surpriză unui președinte!

Fiecare dintre noi, că de’… oameni suntem!, avem câte un personaj preferat în orice domeniu de activitate, sport, politică sau literatură. Sentimentul omenesc de a considera pe cineva mai bun, mai valoros, mai important într-un anumit domeniu mă macină și pe mine dintotdeauna. Deși am încercat mereu să-mi educ pragmatismul, nu am putut scăpa de această slăbiciune care mă face să păstrez în minte în fiecare moment un clasament al figurilor preferate.

Astfel, acum, la ceas de mărturisiri în prag de primăvară, trebuie să recunosc că ministrul meu preferat a fost și este Teodor ,,Pleașcă” Paleologu. Dar pentru că astăzi, din păcate, mantia funcției nu îl mai înveșmântează cu autoritatea ministeriabilă pe preferatul meu, rezerva dânsului în clasamentul meu personal, și mă refer aici la distinsul domn Nelu Ioan Botiș, a devenit titularul simpatiei mele.

Bonom și pașnic, cârmuit de o privire mereu nedumerită, dl.Botiș cu statura sa de mezelar și prestanța sa de mecanic auto, a adus mereu în guvernul condus de minusculul neliniștit, mă refer aici la proteza d-lui Băsescu ce răspunde la diminutivul de ,,Emilache”, un aer de tihnă și respect al siestei. Mereu molcom și greoi, atent să nu transpire, domnul Ioan Nelu, deși a plecat în viață cu handicapul lipsei de imaginație al nașului său, și-a croit drum în viață cu meticulozitate ardelenească. Ajuns în suita domnului Boc, Neluțu a folosit cele două parole ardelenești ale competenței în ședințele de partid, utilizând profesionist expresiile: ,, Nytălai mă’ pe Emiluț, ce fișior fain îi!” și ,, Meri bă la dracu și votyază mă cu pedyele-ul, mă!”, astfel încât în ranița lui de ostaș molcom s-a găsit un baston de ministru.

Deunăzi, o televiziune moguliană plictisindu-se pesemne de uitat în ograda lui Udrea și-a aruncat privirea în trecere în curtea ministrului de Năsăud unde, efectiv, s-a împiedicat de-o taină mare. Taina, fiind mare, se cuvenea o țâră și ascunsă, dar din lipsă de energie și imaginație, ea zăcea ca proasta-n drum.

Neluțu Ioan fiind la putere amu, o cujetat să-și ie niște parale și să le ducă, ca tăt omu’ gospodar, acasă la nevastă! Și pentru asta, el s-o gândit, dară nu mult!

Așa că, și-a făcut și el ca tot omu, un ONG cu sediu acasă la el, cu nevasta directoare și cu nașa și bona fondatoare apoi, după ce greul hârtiilor o fost dară mântuit, și-o dat niște bani de la Minister. Și pe de-a dreptul, dară! Că doar nu era bolund să muncească ca la galeră și să astupe urmele de la furăciune! Las’ c-o da El, o ploaie sau un omăt și s-or șterge ele singure!

Azi îl văzui pe Neluțu la televizor și mi-a fost milă de el! Păi se poate atâta ghinion! Ședea săracul, în bătaia camerelor de luat vederi, și se scărpina în țeastă nedumerit de istețimea reporterilor regățeni apoi oftând ca înainte de o coasă în dosul șurii, spuse apăsat și demn:

-O să reflectez, iar dacă e cazul, o să-mi dau demisia!

Ce mai vuiet, ce mai zarvă se stârni în țărișoară: Oare ce-o să facă dom’ ministru? Fremătau fătucele de le televizor, se dădeau de ceasul morții analiștii, breaking news-urile sfâșiau ecranele.

Dar, în ăst timp, dinspre ministerul Muncii o tăcere adâncă se lăsase. Numai reflecțiile lui Neluțu tulburau liniștea meditației trosnind ca niște plute de lemn ce treceau poticnindu-se peste pragurile pietroase ale Bistriței.

Și luă Neluțu gândul demisiei și îl reflectă, îl răsuci, îl mestecă cu măseaua de minte, îl întinse ca o ciungă apoi îl făcu mărunțel între degete și-l puse înapoi, în cap. Nicicum nu se potrivea! Așa că, ce-i mai rămase de făcut? Îl sună pe Emiluț, dară!

-Bă Neluțu, așa-ți trebe! Bă, dacă nu ști să faci așa ceva, de ce nu întrebi, mă?

-Te făcură ăștia de căcat, mă! Ce-o să-i zic, mă, acum lu’ Șefu’! Acum ți-o trebuit și ție, în prag de Congres? dădu ochii peste cap Boc. Din telefon se auziră niște suspine, iar un nas fu suflat ca un trombon la Târgul de Fete din Apuseni, Emil fu mișcat și reveni la sentimente mai bune. În definitiv, era vorba de-un ardelean de-al său!

-Uite cum o să faci! Ieși la televizor și le zici că din punct de vedere juridic între tine și firma neveste-ti nu-i nici o legătură. Ai înțeles, Neluțule! Și vezi, ai grijă, nu care cumva să zici că între tine și nevastă-ta nu e nici o legătură! Apoi, le spui că ea pleacă dar tu rămâi! Și că, de acum încolo, nu mai e nici un conflict de interese iar tu te pui la dispoziția lui ANI. Îl sun eu pe zulufatul ăla și te rezolv! M-ai înțeles bă!

Un zâmbet mare se iți pe tarlaua facială a lui Neluțu! -No, vezi dară! De-aia e Emiluț priministru, mă! Că e diștept!

Amu’, că problema e rezolvată, Neluțu se întoarse la gândurile ce-l copleșiseră la auzul veștii că muierea trebe’ să plece. Fără salar-ul ei, die undie Dumniezău, să ia parale ca să repare gardul socrilor din Năsăud?

În vremuri de demult, când ciobanul mioritic a auzit că tovarășii lui vor ,, să mi-l omoare”, acesta nu s-a panicat. Fiind român, a ridicat fatalist din umeri și s-a întors la fluierul lui și la compania frumoaselor mioare de care se îngrijea. Înțelept ca orice român, ciobanul și-a acceptat soarta. Că doar nu era prost să lupte, să țipe, să urle, sau să fugă! Trăitorul din ,,Grădina Maicii Domnului” știe dintotdeauna că te poți lupta cu orice…. Dar nu și cu Ghinionul!

La noi când fermierul își pierde recolta de pe câmp, sucombată sub asaltul buruienilor, de vină nu au fost ierbicidele cumpărate la sfert de preț, că de’… erau mai ieftine. Nu! În nici un caz! Doar ghinionul a făcut ca el să aibă un an mai slab!

-Dar, spune el înțelept, privind spre pârloagă cu un pahar de vin în mână, cu ajutorul lui Dumnezeu la anul, poate avem noroc!

Când Iașul asfaltat și reparat cu un credit de zeci de milioane de euro arată mai rău ca după bombardamentul din ’44, iar din creditul cu pricina nu s-au plătit decât comisioanele și dobânda, nicidecum vreo rată, cine credeți că e de vină? Evident, Ghinionul!

Ghinionul acesta amărât, care chinuie pe români, are și o rudă mai bogată și evident, mai cosmopolită. Aceasta este Neșansa!

De exemplu, nu un campionat de doi lei și o inflație de handicapați care practică fotbalul profesionist duce la salba de necalificări la vreo competiție fotbalistică. Nici pomeneală! Doar Neșansa face ca la o tragere la sorți pentru un campionat de fotbal, România să mai cadă și cu câte vreo Franță sau Olandă, și nu doar cu Lichtenstein și Insulele Feroe.

Conform ultimului interviu al domnului Boc, fostul, actualul și viitorul prim ministru al României și al PDL-ului, Neșansa a reușit să se strecoare și în probleme de politică macroeconomică sau chiar de siguranță națională: “Şi în 2010, aşa cum pare că ne-a rezervat nouă Dumnezeu , ne-am situat în partea cea mai dificilă a politicii. Am fost la guvernare“, sau ,, Știam că vine criza dar nu am crezut că o să fie atât de puternică. Am avut neșansa ca România să fi luat foarte târziu măsurile necesare, dar acum suntem pe un drum bun”.

Neșansa, din câte se pare, se ocupă cam de același lucru ca și ghinionul, însă diferența fundamentală față de ghinion este că aceasta este ghidonată de Dumnezeu, în general, și de vreun dușman, în particular. Chiar dacă această afirmație ne duce cu gândul la o fractură logică și la concluzia, evident eronată, cum că Dumnezeu este dușmanul românilor, nu trebuie să ne facem griji.

Deși Dumnezeu pare dușmănos în primă fază cu românii, invocarea lui de către personalitățile publice din România mai ceva ca un socru, cuscru sau cumnat, îl dă până la urmă pe brazdă! Cu ajutorul lui, bineînțeles condiționat și de prezența PDL-ului la guvernare, după cum ne spune același domn Boc, în perioada următoare sute de kilometri de autostrăzi vor fi construite iar șomajul va fi lichidat și trimis urgent în cartea de istorie prin înființarea unui milion de noi locuri de muncă.

Numai Neșansa, întruchipată evident în monstruoasa coaliție liberalo-pesedistă, poate priva poporul român de viitoarele realizările ce se vor naște în urma beneficului efort conjugat al lui Dumnezeu și Emil Boc în calitate de reprezentant personal al lui Traian Băsescu.

Am definit aceste două concepte prin câteva exemple fruste încercând să înțeleg tupeul domnului Boc care se adresează românilor și le cere să mizeze pe continuitate, le cerșește votul la alegerile viitoare, deși în mod paradoxal se proclamă deja învingător și ne aduce aminte că nu a pierdut nici o dispută electorală.

Sunt absolut convins că în măsura în care cetățenii vor fi prostiți din nou de Băsescu și apendicele său, peste patru ani, în prag de alegeri, românii vor afla de la aceeași politicieni cine a fost de vină pentru nerealizările ce vor urma.

Bineînțeles că nu ei! Ei, ca niște adevărați maneliști politici își vor fi făcut datoria. Se vor văita promițând, vor lua banul și vor dispărea de pe scenă adăpostindu-se la bucătărie ca să-și numere paralele. Iar în urma lor, în fața românilor cu burțile lipite de șirea spinării și pantofii plini de colb, li se va vântura în față responsabilul de dezastrul țărișoarei.

Cine ar putea să fie oare? Cum nu știți? Evident că da!

Nu poate fi nimeni altcineva decât… Ghinionul de Neșansă!