La vest de Tisa și până la Atlantic, adică în Europa, acolo unde am intrat în 2007 cu fanfară și onoruri, se poartă niște obiceiuri stranii cu care noi ăștia, intrați pe post de suflu nou și proaspăt, nu ne-am acomodat. Deși a trecut aproape un cincinal de când tropăim în Europa, ducând praful mioritic pe autostrăzile aseptice și plictisitoare din vest, totuși obiceiurile noastre stau încă adânc ancorate în Balcanii din care, cică, noi nu facem parte.

În țările europene, avansarea pe scara socială, profesională și politică se realizează printr-un proces extrem de ciudat, la care de-alde noi, râdem în pumni și ne minunăm de prostia lor, adică prin meritocrație. Acolo, la fraierii de ei, indiferent de familia din care faci parte, de cine îți e tătâne-tu sau mumă-ta, din școală pleci la drum umăr la umăr cu cei din jurul tău.

E adevărat că în cazul în care părinții au parale și te pot ține la o școală mai scumpă, mai de Doamne ajută!, ai oarece șanse să prinzi un culoar mai bun. Dar asta nu este posibil fără a te strofoca învățând și luând examenele obligatorii pentru toată lumea și culmea… la același nivel de dificultate pentru toți.

De aceea, orice om, ajuns într-un post public sau privat, este prin definiție acolo, pentru că până acolo l-au dus munca, destoinicia și puterile lui! De aceea, prin corolar, la acest tip de oameni funcționează instituția demisiei! În unele părți ale lumii, însă, demisia poartă în trenă prepoziția ,,de” care introduce atributul ,,onoare”.

Acolo, demisia de onoare se dă atunci când cetățeanul, ocupând un post pentru care a candidat și l-a câștigat grație competențelor sale, ajunge singur sau sesizat de cei din jur la concluzia că a eșuat în exercitarea îndatoririlor sale, a așteptărilor celor pe care îi deservește sau mai rar, când aduce oprobiu prin comportamentul său asupra demnității postului ocupat.

Unica șansă pe care o are individul ajuns într-o astfel de situație este cea a depunerii demisiei de onoare. Onoare, care dacă este respectată, îi va permite să se reîntoarcă sau să graviteze în acea zonă, având posibilitatea de a o lua de la capăt. Căci demisia funcționează stricto sensu ca o mântuire a păcatului ratării, ceea ce contează enorm pentru un om care are respect pentru propria-i persoană.

Ce înseamnă însă demisia la est de Tisa? Iată că aici în România, avem exemple zilnice și din toate domeniile!

Adrian Severin, de pildă, își dă demisia din grupul socialiștilor, din PSD, din comisii și comitete, din Asociația Locatarilor, de peste tot, mai puțin însă din Parlamentul European de unde ia 20 000 de euro pe lună și unde s-a făcut de râs.

Răzvan Lucescu ia 20 000 de euro pe lună pentru ca să facă selecția a 18 jucători pentru cinci-șase meciuri disputate într-un an. Băiatul lui tata, selecționează după ureche, se răstește la contribuabili ca dl. Goe și se umple de penibil în cea mai slabă grupă din preliminariile Campionatului European din 2012. Deși înainte de meci promite că pleacă dacă pierde, după meci constată că nu mai sunt șanse, însă ajuns acasă are o revelație! Ne vom califica tovarăși! Plus că el nu lasă echipa la greu! Și ce dacă jucătorii selecționați nu joacă de luni de zile la echipele lor de club sau, mai rău, nici nu au echipe unde să se întorcă de la națională! Lui Răzvan i-au plăcut!

Și ce dacă Antonescu spunea în noiembrie 2009 că dacă nu câștigă prezidențialele va pleca? Parol monșer! El nu lasă țara pe mâna lui Băsescu!

Și parcă dom’ președinte spunea că la cinci minute după suspendarea din Parlament își va da demisia. Ei aș, țațo! Cum să rămâie țărișoara pe mâinile mogulilor?!

Uite de-aia s-a născut în România proverbul cu câinele care nu pleacă de la măcelărie!

Pentru că asta este țara în care fiecare odraslă de profesor universitar are încă din ghiozdănelul de la Generală numirea de asistent sau lector! Iar copiii de politicieni sunt talentați la bani, câștigă alegeri și votează pentru Tati în Parlament! Copiii de antrenori antrenează, cei de judecători judecă sau notăresc, cei de polițiști fac afaceri bănoase iar copiii de arbitri arbitrează!

Și uite așa află europenii, belindu-și ochii a mirare, cum că în România, știința geneticii la care s-a chinuit săracul Gregor Mendel de a fondat-o, a luat-o ca bețiva pe arătură și l-a făcut de cacao!

De unde să știe el săracu’, că în spațiul carpato-danubian, românul nu transmite la urmași genele sale, ci postul, funcția și onorul cu tot cu tarif!

Ce spuneți de această declarație?

,,Eu am facut o analiza despre amendamentul respectiv si factura respectiva era pentru pachetul acesta de servicii de consultanta. Ei au trimis si un model de factura cu o suma mai mare dar in care nu aparea pentru ce sunt banii. Contractul nu l-am semnat, l-am negociat, negocierile s-au incheiat si mi-au spus ca pana trimit forma finala m-au rugat in baza lor sa le trimit factura. Era vorba de executarea unor servicii care intrau in contract”.

Dar de aceasta?

,,Colegul meu austriac banuiesc ca stie de ce si-a depus demisia. Eu nu stiu de ce si-a depus dansul demisia. Eu, personal, stiu de ce nu imi depun demisia. Si nu voi face lucrul acesta. Nu am comis niciun fel de act cu rea credinta, nu am comis niciun fel de ilegalitate, iar aceasta acuzatie sau alegatie, potrivit careia pentru a indeplini o procedura parlamentara am acceptat sa percep bani, este o alegatie falsa”.

Ei, ce părere aveți? Nu-i așa că e savuros!

Din această minunată justificare ar trebui să înțelegem că:

-Da, e adevărat că am făcut niște servicii, le-am facturat și le-am trimis-o factura, deși nu semnasem contractul! Căci, de… e foame mare și e criză!

-Dar, nu! Nu este adevărată alegația că am propus un amendament (acela din cadrul contractului de consultanță pe care l-am facturat) pentru bani! L-a propus fraierul de Bodu după ce l-am rugat eu! ,, E important pentru noi să lucrăm prin intermediari”. dixit Severin.

Diferența fundamentală între politicianul român și cel austriac sau sloven, nu este faptul că acesta fură cu nerușinare iar ceilalți nu, ci aceea că atunci când sunt prinși, austriacul și slovenul își dau demisia imediat, pe când românul nu!

El începe să-ți explice cu tupeu că ceea ce vezi tu nu este adevărat! Cu elocința țiganului care prins cu găina sub palton se jură că nu știe de unde a apărut orătania, sau cu fermitatea contrabandistului prins cu pușca fumegând în mână lângă căprioară, ce se sumețește la tine că a făcut-o în legitimă apărare pentru că, vezi Doamne, sărise dihania la gâtul lui!

Demisie de onoare, n-are tata că ți-ar da! Ce-i aia demisie! Demisia e pentru fraieri și pentru proști! Noi o ținem pe-a noastră, langa-danga, gaia-mațu și privim reporterul în ochi:

-Nu e Domne’ nimic adevărat! Sunday Times e un fel de ,,Cancan” combinat cu ,,Ciao”. E o acțiune de decredibilizare a Parlamentului European în general, a României în particular. E un trucaj ordinar! Vocea parcă nu e a mea, iar despre filmare ce să mai vorbim, priviți cum se vede ca prin ceață.

Ne suspendăm repede din funcția de vicepreședinte la PSD, că de acolo, oricum nu vine nici un ban! Ne suspendă de la partid, oleacă, până vin coledzi să ne explice ce păcat ar fi să pierdem noi ditai europarlamentarul isteț și plin de inițiativă, și dă-i frate tot așa… . Câini latră, caravana trece! Și o ținem tot așa, până uită dracului bizonul!

În țara în care problema unui stadion prevăzut să coste 120 de milioane de euro și care a ajuns la 240 milioane de euro, nu este cine face pușcărie și cât, ea fiind cine taie panglica la inaugurare, Oprescu sau Udrea, ce importanță mai are Severin?!

Cine o să-și mai aducă aminte la următoarele alegeri, de care ori fi ele, că Severin Adrian a furat ca un ghiolban!

Rostul fundamental al unui partid a fost și este acela de a cuceri puterea și folosind instrumentele ei să-și pună în practică principiile de guvernare care îi definesc doctrina, întru propășirea națiunii. Partidul liberal, aureolat de o glorioasă istorie și de o contribuție însemnată în construirea statului modern român, în ciuda tuturor contestatarilor formați la școala de partid și la apelul bocancilor, a fost privit dintotdeauna cu mare simpatie de acea clasă care a constituit mereu motorul societății românești. Amestecul de intelectuali, studenți, întreprinzători, cu și fără carte, care formează împreună cu elitele extrase din cadrul meseriilor liberale miezul dur al electoratului de dreapta, este momentan năuc și lipsit de perspectivă.

Un partid cunoscut îndeobște prin eforturile sale în ceea ce privește dezangajarea statului din economie și restaurarea autonomiei civile în relația cu autoritățile publice se dovedește astăzi lipsit de cea mai vagă orientare doctrinară. Principii cum ar fi: dereglementarea, deregularizarea, reducerea prelevărilor obligatorii sau valorizarea inițiativei proprii, lipsesc cu desăvârșire și în general, orice idee de construcție este astăzi lipsă la apel în ranița electorală a liderilor liberali.

Aflat încă cu musca pe căciulă în urma prestației ultimei sale guvernări, când a triplat numărul de birocrați, a umplut țara de ajutoare sociale și pomeni de toate felurile, astăzi sub conducerea domnului Antonescu, elita liberală defilează prin televiziuni cu lideri sindicali, nostalgici lăcrămoși ce plâng soarta șomerilor, a bătrânilor și a handicapaților, ca să nu mai vorbim de cea a bugetarilor. Lucru corect în esență, dar nu e treaba lor să facă asta!

Semnalizând dreapta și atacând guvernul din stânga, singura ,,realizare” majoră a acestui comportament este că acum PSD-ul stă cam stingher și cu doctrina șterpelită de tovarășii din coaliție, rămânându-i doar șansa unei prestații populist tembele și a unui derapaj naționalist în cel mai pur stil vadimist. Se pare că Iliescu, ,,bătrânul vulpoi comunist”, l-a amușinat bine și din vreme pe actualul lider liberal, declarându-i iubire și simpatie chiar din momentul alegerii sale în fruntea partidului.

Ce vor face însă liberalii autentici? Cine îi va reprezenta pe cei care sunt preocupați de mersul economiei, de soarta IMM-urilor, de obținerea plusvalorii prin mijloace legale și de bunăstarea lor și a cercurilor lor de interese, lucruri de altfel foarte legitime într-o viziune liberală?

Soarta acestora, care din născare nu pot fi socialiști și din bun simț nu pot fi pedeliști, nu pare să îl preocupe prea tare pe actualul lider liberal, care efectiv le dă un șut în cur. Singura marotă și singura doctrină este un ,, Jos Băsescu” isterizat. Bună și aceasta într-un portofoliu, dar dacă dă Doamne! aceasta se și întâmplă, pe cine dracu’ punem în locul lui? Și mai ales, la ce să ne așteptăm de la el?!

Privind la actuala echipă liberală executivă am aceeași senzație pe care o am când privesc, în calitate de vechi stelist, la actuala echipă a lui Gigi Becali. Nu știu cine sunt, nu știu de unde sunt, nu prea îi știu cum îi cheamă, însă știu sigur că nu știu nimic. Privind în urmă la un partid liberal în care Horia Rusu, Tăriceanu, Patriciu, Antonescu și alți tineri ,,fermentau” pe lângă seniorii Câmpeanu, Quintus, Djuvara sau Paleologu și comparându-l cu cel de astăzi, am aceeași senzație când pun în balanță echipa lui Boloni și Tudorel Stoica cu cea de astăzi a lui Bănel și prietenul ,,bombei sexi” Cristian Nimeni Tănase.

De ce ar trebui astăzi un liberal ,,în cuget și simțire” să fie aliat cu securiștii bețivi și de-alde neica nimeni din Partidul Conservelor, cu socialiștii și vechii comuniști din PSD, că altfel vor fi dați afară din PNL?!

Opțiunile afirmate cu seninătate de catre domnul Antonescu, acelea de a-l dezamăgi pe Neagu Djuvara, de a se înfrăți cu Voiculescu și de a se alia cu Hrebenciuc, în timp ce își deschide drăgăstos brațele pentru a-și îmbrățișa corupții recent eliberați de prin pușcării, dau măsura valorilor morale practicate astăzi de către liderul liberal. Prezența aproape permanentă pe Antene în compania a tot felul de lătrăi și lipsa eternă de la locul de muncă, în Parlament în fruntea deputaților și a senatorilor săi, ne dau certitudinea că domnul Antonescu a scăpat definitiv caii din hățuri.

Mai de curând, liderul liberal interpretează din toți bojocii rolul lui Vadim, cu tot cu spumele la gură din dotare, luptând din greu împotriva unor declarații iredentiste care nu există, dar nu contează, că dau bine la plătitul polițelor, scuipând acolo unde acum două-trei săptămâni pupa.

Din păcate pentru PNL, din liderul incontestabil al opoziției, o ,, bella figura” plină de promisiuni pentru cei scârbiți de mârlăniile actualului președinte, a ajuns o simplă roată la căruța de clovni, hurducată prin mizeriile politicii românești de un personaj slinos, cum este acest Voiculescu.

Mai deunăzi, un pâlc de investitori arabi, rătăciți pesemne de grupul celor care părăsesc Libia în căutarea unui nou tărâm propice afacerilor, au fost acroșați, cu siguranță fără voia lor, de un personaj caraghios care după ce i-a pipăit de inele și le-a șters caftanele de praf hăhăind, le-a tras un speach scurt, la lingurică.

Până s-au lămurit investitorii că au de-a face cu Gaddafi-ul local și nu cu un ospătar ce îi mustra pentru comportamentul de aseară din clubul de manele unde s-au înfrățit cu băștinașii, discursul creionat cu ambele brațe de speakerul transpirat a născut și miezul său. Astfel, șeicii cei harnici, că doar hărnicia te face să devii bogat, nu?…, au aflat de la fostul ministru al șoselelor că dacă vrei să cunoști Romania ai nevoie de elicopter, hă, hă,hă…

După ce vorbitorul s-a retras să refolosească gheața din pahar, în locu-i a rămas populara noastră ministreasă, cea a amenajării turismului și a dezvoltării teritoriului sau invers, n-are importanță, că doar toată lumea știe cu ce se ocupă dânsa.

Așa că doamna Udrea a putut să-și transmită mesajul tuturor participanților la această reuniune internațională, acela că ea personal își dorește cât mai mulți investitori arabi în România. Anunțul a stârnit viu entuziasm în rândul maselor de utilizatori de Rexona pe uscat, astfel încât doamna a fost ovaționată la scenă deschisă. În definitiv, ministreasa noastră are tot ce îi trebuie pentru a ne spori numărul de investitori! Blondă este, tocuri ascuțite de sinistrată are, rochie mulată pe popou har Domnului, iar despre decolteu ce să mai vorbim… Singura noastră nedumerire este dacă investiția va fi impozabilă sau nu și dacă ea se va face pentru tot ceea ce depășește o pungă de plastic în care se regăsesc un cartuș de Kent, un săpun Lux și un șampon Duru.

Cu siguranță că numai graba de a se întoarce la lupta de zi cu zi cu mogulii, care sărăcesc poporul, l-a împiedicat pe domnul Președinte să amintească distinsei adunări despre posibilitatea de a folosi cămilele din dotare pentru a cunoaște frumoasa noastră țărișoară.

După cum știm cu toții, cămilele sunt excelente pentru traversarea deșerturilor, a cursurilor învolburate de apă murdară și a terenului accidentat, așa cum sunt șoselele noastre. Dealtfel, ele sunt recomandate și pentru faptul că consumă mai puțin decât un elicopter, iar de la bordul lor poți vedea frumusețile naturii mai de aproape. Șeicii ar putea astfel, într-un mod ecologic, să ne cunoască plaiurile însorite și poporul harnic și ospitalier din înălțimea cocoașelor de cămilă. Iar dacă galopând pe șoselele noastre în căutarea unui domiciliu de investiție vor observa că în locul câinilor storciți pe șosele apar tot felul de găini turtite și cu urme de cauciucuri, este momentul să se îndrepte spre nord, pentru că, din nenorocire, au ajuns în Bulgaria.

Iată cum, dacă nu suntem atenți, în goana după investitori și dacă nu controlăm fenomenul, se pot întâmpla groaznice neînțelegeri. De pildă, noi să ne chinuim să atragem investitorii, să le facem toate poftele, și peste nouă luni, din nebăgare de seamă și iuțeală de mână, la vecinii noștri să se nască puhoi de afaceri înfloritoare și bănoase.