Vinerea trecută, când am accesat site-ul Reporter Virtual, am avut un șoc din care, slavă Domnului, deocamdată am scăpat sănătos. În toată splendoarea ei, chiar în deschidere, m-am trezit cu o rubrică de-a lui Ion Cristoiu, prezentată de dl.Lovin sub numele de ,,Foișorul lui Ion Cristoiu”. Emoționantă a fost și completarea că dl.Cristoiu va face acest gest gratis, ,,de dragul blogului dvs”.
Îl simpatizez pe acest cetățean ziarist și pot spune că suntem oarecum apropiați. Începând cu anii ’90, zilnic am luat masa cu gazetele conduse de dl.Cristoiu, deoarece am prostul obicei , pentru digestie, de a citi atunci când mănânc.
Ziarele dânsului mi-au fost martore și hartă a dinamicei și permanentei schimbări a meniului meu postrevoluționar. Au început cu pâine și untură, salam, slănină sau cârnați. Au trecut prin momentul ciorbelor de fasole, burtă sau cartofi cu ochiuri. S-au mirat apoi, odată cu mine desigur, de apariția salatelor, a fructelor de mare și a cerealelor cu lapte, care sunt semn clar de așezare socială.
În toată această perioadă, prezența fizică a dl.Cristoiu pe micile mele ecrane a fost ca un fel de desert mediatic pentru pseudointelectualul din mine (deh, inginerul tot inginer), deoarece domnia sa a cam fost în permanență în opoziție cu puterea. Mâhnit de vremurile pe care le trăim, de micimea personajelor contemporane, de ocaziile pierdute în edificarea democrației, ziaristul a amenințat mai mereu cu o retragere cu torțe în sala de lectură a Academiei.
Pesemne aceste răgazuri petrecute printre cercetătorii cu dioptrii cât borcanele și studenții plini de coșuri au chemat și muza literară care l-a împuternicit pe reputatul analist politic să scoată și niște cărți cât niște cărămizi de pivniță. Recunosc faptul că am și eu o parte din ele acasă, dar nici în ruptul capului nu pot să-mi dau seama de ce am continuat să le cumpăr, deși niciodată nu am reușit să trec de pagina cu numărul 50. Dar, pesemne, cu toții trebuie să plătim pentru păcatele noastre, începând chiar încă din viață.
De-a lungul vremii, ,,reputatul analist politic” s-a transformat în ,,Maestrul”. Niciodată nu am reușit să-mi dau seama dacă a fost o chestie de vârstă, vreun prag sau așa ceva, sau a fost materializarea lingușelilor ce băltesc în studiourile lui Gâdea.
Cert este că după ce a fost invocat și tămâiat cu acest apelativ de Gâdea, Badea, Omul cu laptop și alții, ,,Maestrul” a efectuat una din celebrele sale întoarceri de arme, ca la 23 August, și a simțit nevoia să audă cum sună apelativul și din partea lui Nașul, Elenele lui Zeus și chiar Zeus însuși.
Înregimentat acum în trustul d-lui Patriciu, dl Cristoiu poate fi găsit zilnic în jumătate din gazetele și periodicele pe care un cetățean ca mine are tentația să le cumpere de la vreun chioșc.
Umblă zvonuri că ziarele vor dispărea sub forma de prezentare actuală, datorită, vezi Doamne, conținutului și dezvoltării internetului, dar eu unul cred că merită analizată și varianta că cititorii vor să se apere de anumiți formatori de opinie.
Deunăzi îl zării și pe Cupen, cu un spectaculos ,,come back” la GSP! Apără-ne Doamne!
Sunt deprimat cu adevărat. Mai aveam câteva locuri pe net pe unde puteam să bântui în libertate și iaca Drăcie, se găsi dl Lovin să nu aibă cui să spună Maestre!
Dacă se duce Dracului și internetul, noi unde o să mai citim ziarele, oameni buni?
Uneori când sunt deprimat, zac pe fotoliu și mă uit cu ochii țintă în șemineu, dar de azi mi-e frică și de asta. Mi-e să nu îl văd la un moment dat coborând pe horn și dându-mi buzna în casă pe Maestrul, ținând sub braț două cărți împrumutate de la Academie, ochelari plini de funingine și dornic să-mi împărtășească opinia domniei sale despre politica actuală.
E clar, mâine îmi astup hornul!

Până mai ieri, eram o persoană neînsemnată din punct de vedere al cunoștiințelor mele ce fac ,,breaking news”-uri și rating-uri pe cele mai vizionate canale de televiziune ale neamului. De ieri în schimb, mă simt și eu conectat la fluxul de adrenalină ce se scurge din ecranul televizoarelor și dacă reporterițele frenetice ar ști de existența mea, m-ar putea contacta pe post de expert independent în relaționarea cu dl.Chelu.
Acum zece ani, închiriasem de la actualul megamiliardar o hală răpănoasă, situată într-un vast compex uzinal din Tecuci. Închiriasem doar după ce bătusem palma cu proprietarul și mă înțelesesem asupra faptului ca în maximum șase luni după ce termin investiția în mica făbricuță de muștar adăpostită de hala lui, voi putea să o și cumpăr.
La momentul convenit, îl întreb pe cetățeanul proprietar asupra sumei dorite iar el își precizează modest pretențiile:
-Măi băiete, nu fac eu mare sfârâială cu de-alde ca tine! Dă și tu șase sute de milioane și e a ta!
După trei luni, cu banii în cont, regulamentar, îl sun din nou pe dl.Cătălin iar el mă lămurește relaxat:
-Băi omule, ăla a fost prețul de atunci! Piața se mișcă odată cu țara, băi băiete! Dă și tu acolo nouă sute de milioane și scapă-mă de ea.
În primăvara următoare, precaut fiind, îl sun din vreme:
-E bine cu nouă sute, dl.Chelu?
-Măi omule, cum vrei să-ți dau măi, bunătate de hală cu doar nouă sute! Uite și tu ce bine arată! Pune și tu acolo, um miliard patru sute și e a ta!
Resemnat că nu pot face față dinamicei dezvoltări a pieței imobiliare din marginea Tecucului, mă pun pe strâns bani pentru a putea face față viitoarei negocieri cu dl.Chelu. Nu trece mult însă și presat fiind de posibilitatea unor fonduri europene, mă văd nevoit să apuc taurul de coarne și să tranșez definitiv problema acestei proprietăți:
-Domnule dragă, spuneți-mi pretenția dvs. financiară pentru hală, corepunzătoare datei de 15 Noiembrie ora 12.00 a.m.?
-Măi băiete, sunt cam ocupat atunci dar… în fine. Hai să o rezolvăm! Să ai pregătite două miliarde două sute, jumate cu, jumate fără, jumate în cont, jumate aduci!
Cu o zi înainte de data fatidică, sun de control să stabilesc ora de întâlnire și banca în care se face plata. Chelu, mărinimos, confirmă ora de întâlnire apoi, înainte de a închide, mă avertizează:
-Și să nu uiți banii de conducte!
-Care conducte, domnule?
-Cum care conducte! Păi sub hală ai bunătate de conducte de canalizare cu diametrul de 800 de mm. Eu ți le dau cu 10 dolari metru’, că la Roman, la PetroTub, e 20 de dolari.
-Și câți metri de conductă sunt? suspin sfârșit, după ce îmi revin din șoc.
-O sută cincizeci de metri de conductă! E ca și nouă, să nu îți pară rău după bani, că eu nu vând decât lucruri de calitate! Să ai 2250 de dolari mâine la tine, dar vezi că pe ăștia îi vreau în valută, că plec în vacanță săptămâna viitoare!
Pe 15, la ora 12.00 în Galați, la adresa stabilită, mă prezint cu banii în valiză și cu copia ordinului de plată la portofel, parchez în fața unei case ca un vapor, înconjurată de un gard de 3 metri din cărămidă și mă pun pe așteptat.
Pe la 16.30, apare, într-un final, cu o Dacie hodorogită de pe care curgeau tablele, mă salută volubil și predă Dacia bodyguardului care iese iute din cașcarabetă și dispare cu hârbul. Intru după el în curtea palatului, trec de un Mercedes 600 SEL apoi mă poftește în casă.
-Vezi că cafea n-am, îmi zice, privind preocupat în frigiderul de pe hol. Până aranjezi tu banii, eu îmi fac un sandwich iar dacă ți-e foame, până îi număr, poți să-ți faci și tu unul!
Astfel, la lumina becului de frigider, căci ușa era stricată și nu se închidea decât dacă o trânteai, străjuindu-l unul de-o parte, altul de alta, banii de pe hală și evident, conductele de sub ea, și-au schimbat proprietarul.
Mușcând cu poftă din pâinea cu margarină și cașcaval, că unt n-avea, Chelu mă felicită pentru achiziție:
-Ai făcut treabă bună că ai luat hala! Mi-a părut rău după ce ne-am înțeles la preț că ți-am dat-o așa de ieftin, am stat mult și m-am gândit dacă să mă sucesc sau nu. Dar după aia m-am gândit că, în definitiv oameni suntem și am bătut palma, așa că … Treacă de la mine diferența! Îmi place ca oamenii să-mi rămână mulțumiți și datori după ce i-am ajutat!
Acum, oricât de handicapat sau papagal ai fi, nu poți să te gândești că Chelu s-a dus ieri pentru prima oară în biroul generalului Fătuloiu și că s-a programat pentru întâlnire, luându-i numărul din cartea de telefon sau de pe site-ul MAI.
Ca toți meltenii ajunși meleonari, Chelu a rămas corijent nu la purtare, că mitocănia e pe trend, ci la logică. Asta e o materie ce se predă în clasa a 9-a și e bine să te ții de ea. Dacă Chelu ar fi asimilat-o la vremea ei, ar fi aflat următoarele:
Că dacă de la partenerul de la care ai de luat, poți să-l freci la nesfârșit în sus , la milițianul la care ai de dat, nu poți să o freci la nesfârșit în jos!
Pentru că dacă partenerul înghite în sec și ridică din umeri, milițianul deschide pe sec și te arestează!

Acesta este sfatul pe care ar trebui să îl urmeze orice om normal în următoarele zile. Nu pregetați să îl urmați, mai ales că este și gratis!
Azi dimineață, bardul ceaușist Adrian Păunescu a trecut pe cealaltă lume, urmat de un nemeritat alai de bocitoare, semidocți răniți în adâncul ființei lor nedescoperite și profitori ai vechiului regim, ajunși prin mirabile căi, repere ale culturii și moralității românești.
Poet talentat, versificator cu un debit uriaș, caracter mizerabil și dictator de mâna a doua într-o dictatură analfabetă și mârlănească, Păunescu a reușit prin limbile sale măiastre și prin sărutările sale duioase pe găoaza Ceaușeștilor, să stoarcă maximum de profit material și imagologic într-o perioadă de deșert din istoria acestei nații.
Dacă am judeca poetul, am face critica literară, ceea ce nu e cazul acum. Cu siguranță, în istoria literaturii române, Păunescu își va avea locul său, așa cum l-a avut și Celine, împreună cu atîția alți talentați autori, cărora Cel de Sus le-a scăpat prea mult talent și prea puțin bun simț.
În fața avalanșei de tămâieri conduse de Antena 3 și Realitatea, în tandem cu OTV, putem spune doar atât: Pentru cei ce cască gura astăzi și se tânguie, să nu uite că în Decembrie 89 bardul avea nevoie de o umbrelă ca să se ferească de flegmele trecătorilor, dedicate contribuției lui la propaganda unui sistem dement. Pe vremea aceea, memoria acestui popor era încă intactă.
Oamenii mai țineau minte că pe lângă accesele sale ditirambice, de slăvire a Cârmaciului și Sinistrei sale, bardul mai avea și o responsabilitate personală pentru victimele Cenaclului de la Ploiești. În Iunie 1985, tineri au murit pentru că poetul de curte, într-un acces de grandomanie, a ținut să înfrunte o furtună, spălând creiere pe stadion, în loc să îl evacueze.
În prima oră de după decesul său, l-au ,,plâns” Sergiu Nicolaescu, Ovidiu Ioanițoaia, ,,Frații” Păunescu, Cornel Dinu și alte ,,instanțe morale” reeșapate. Ar mai fi lipsit Dinu Săraru, Vadim și Fănuș Neagu și alaiul de ,, îngeri” ar fi fost în formație completă.
Cu siguranță că în această dimineață, moralitatea și bunul simț pe cap de român au făcut un salt sesizabil în economia acestei națiuni. Pentru restul putem să căutăm rime!