,, Mai neim iz roberta anastase end aim caming from ză cauntri uer deiniubs maicsis delta romeinia laughing”. Aceasta a fost declaraţia de competenţă de la care a pornit ascensiunea celui de-al treilea om din stat în regimul Băsescu.
Dacă ar avea cineva curiozitatea să cerceteze mai de aproape meritele celei care deschide zilnic lucrările Camerei Deputaţilor, în funcţie de cheful cu care şi-a părăsit dimineaţă coafeza sau dispoziţia pe care i-a dat-o constatarea că nu o mai încape toaleta cumpărată de curând, ar constata că istorica izbândă în concursul de Miss România 94 este singura realizare personală a acesteia.
Studii făcute pe toace şi posturi obţinute pe bază de numire politică, o prezenţă discretă în funcţia bine remunerată de europarlamentar şi apoi saltul cel mare… Roberta maics romeinia laughing.
Fetele ambiţioase de acest gen fac alegerile în tinereţe atunci când argumentele lor sunt convingătoare şi proaspete, astfel că Roberta a făcut bine alegându-l pe Băsescu în detrimentul lui Răducioiu. Scurta prestaţie profesionistă pe care a avut-o Miss la Ministerul Transporturilor condus de vânjosul cărmaci, viitor prezidenţiabil, a avut un efect orgasmatic asupra viitorul ei.
Şi din păcate şi al nostru… .
La început timidă şi cu ochii umezi ca de căprioară, mai de curând Roberta a început să-şi dea cu părerea în diverse situaţiuni. După cum transmite Mediafax, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat că “statul se împrumută în fiecare zi pentru pensii” şi că dacă în Romania punctul de pensie ar fi rămas la 45%, anul viitor statul ar fi trebuit să împrumute 5 miliarde de euro, iar în 2012 alte 6 miliarde.
Mai rămâne s-o mai auzim pe Roberta vorbindu-ne de inflaţie, devalorizare sau interese geostrategice, după surpriza pe care ne-a făcut-o povestindu-ne de punctul de pensie şi împrumuturile externe ale statului, ca să trăim cu impresia că prestaţiile, constituţionale desigur, de la Cotroceni au contribuit la naşterea din spuma competenţei a unei adevărate gânditoare politice.
,,Această situaţie nu poate să continue şi cred că un act de responsabilitate din partea clasei politice este acela de a lua decizii pentru prezent, dar şi pentru generaţiile care vor veni”, a mai spus Anastase, în cadrul unei conferinţe de presă la Sinaia.
Se pare că pentru şleahta de fufe şi pitici ce compun curtea regală a acestui preşedinte ofticos şi zurliu, pensiile unor oameni ce au muncit o viaţă întragă sunt singura salvare a bugetului.
Aruncatul banilor pe geam cu tot felul de iniţiative tembele ale lui Udrea, hoţiile de la Ministerul Transporturilor, banii împărţiţi pentru sprijin politic de Miss în Parlament lichelelor care îi vor deturna sau vor construi o biserică prin satul Mărlăneştii din Vale, de pe unde se trag parlamentarii portocalii, nu reprezintă fonduri la care se pot face economii.
Furturile din licitaţiile prin care statul face achiziţii şi se dotează cu obiecte şi servicii la preţuri umflate cu pompa nu sunt ţinte de economii pentru Miss Anastase. Traiul bun de la Camera Deputaţilor şi protocolul generos, asezonat de limbile date de diverşi atârnători, o fac pe Madam să se creadă un fel de roată de rezervă de-a lui Udrea, oamă politică în devenire.
Deja răul a fost făcut iar paţachinele politice pedeliste trăiesc cu impresia că merită respect pentru efortul pe care îl fac în fiecare dimineaţă de a se trezi şi a ne ferici cu mofturile lor.
Faptul că viitorul acestor tolomace rătăcite în politica dâmboviţeană tinde spre zero, nu compensează ruşinea de a fi obligaţi să suportăm aceste jalnice personaje. Dar, dacă aceste personaje au fost norocoase în alegerea lor, cetăţenii României au fost mai puţin inspiraţi.
Aceştia sunt acum în ipostaza celor care trec prin criza vârstei mijlocii. Cândva au ales o fată proaspătă, plină de nuri şi elevă conştiincioasă iar acum sunt nevoiţi să dea ochii zilnic cu o matroană grasă, buhăită şi cu părul pe bigudiuri, ce stă cu televizorul numai pe Taraf TV.

Ieri seara, la umbra falnicei frunze ticluite de madam Udrea pentru propăşirea turismului românesc, pe stadionul din Piatra Neamţ generaţia picioarelor de pahar a dat o nouă probă doveditoare a impotenţei păguboase ce îi defineşte existenţa.
Înainte de meci, un prieten prezicea cu o amărăciune amuzată că pentru naţionala Romaniei un comportament tipic ar fi ca la acest meci, după ce va deschide scorul cu greu, ea să se retragă în apărare ca apoi să fie egalată şi învinsă cu un gol primit în minutele de prelungire. Dacă vă aduceţi aminte, aseară am scăpat de al doilea gol în ultimul minut de prelungire, ca prin minune.
V-aţi întrebat vreodată de ce singura echipă din lume antrenată de un cetăţean care are doar prenume, nu şi nume, este cea a României?
Păi, misterul e uşor de dezlegat! În ţara lui EBA, Prigoană jr, Căşuneanu Costeluş sau Daciana, un antrenor ca Răzvan este tot ce poate fi mai normal şi mai firesc. Vă rog să faceţi un efort şi să încercaţi să va amintiţi dacă vreodată, în presă, în interviuri, la radio sau televizor, aţi auzit de vreo altă referire la antrenorul naţionalei decât aceea de ,, Răzvan”!
Nu tu ,, dl Lucescu”, nu ,, antrenorul Răzvan Lucescu”, nu ,,Răzvan Lucescu”, doar ,,Răzvan”! Începând de la preşedintele federaţiei, antrenori, ziarişti, spectatori, proprietari de cluburi sau manelişti, apelativul fraternizant şi condescendent de ,,Răzvan” este pe buzele tuturor. Privind cum toantele de reporteriţe şi umflaţii de comentatori i-se adresează cu ,,Răzvane” antrenorului naţionalei de fotbal, iar acesta în loc să-i pună la punct le răspunde senin şi intră în subiect, îţi dai seama că singurul purtător al acestui nume de familie nu domiciliază în România.
Plecând în Ucraina la făcut bani cu ciocanul, tatăl lui Răzvan, arivist cum îl ştim, nu a plecat cu mâna goală. Pe lângă ştiinţa antrenoratului bătrânul Lucescu a plecat şi cu numele de familie, lăsându-l pe Răzvan singur doar cu prenumele său.
O ultimă şi irefutabilă dovadă a acestei lipse de identitate am avut-o când intervievaţi de o tută, fotbaliştii Florescu şi Marica s-au referit la antrenorul lor în direct la televizor numindu-l prieteneşte ,,Răzvan”! Totuşi, trebuie remarcată generozitatea acestor fotbaliatori. Putea să se refere la el numindu-l ,, Răzvi” sau chiar ,, Ră”!
Nefiind pricinaşi la modul absolut trebuie totuşi să spunem şi câteva cuvinte bune despre această naţională şi anume că echipa lui ,,Răzvi” seamănă până la identificare cu echipa lui Boc.
Referindu-ne la Boc, aţi observat că i-am scris numele fără ghilimele, şi aceasta pentru că atunci când vorbim de această fiinţă nu avem cunoştinţă ca vreodată, cineva, să se fi referit la el numindu-l ,,Emil”.
Ca şi echipa lui Boc, echipa lui Răzvan este formată din nulităţi cu ştaif, dotate cu orgolii demne de o cauză mai bună şi pecetea eşecului întipărită pe frunţile înguste. Mereu neputincioase, scumpe de întreţinut şi cheltuitoare la nesimţire, cele două echipe sunt unitare în lipsa de idei, golăneala plină de solidaritate şi năuceala cu care acţionează. Ambele echipe sunt dotate cu câte un lider lipsit de identitate şi personalitate, ajunşi în fruntea bucatelor cam prin aceleaşi modalităţi; unul pe merite sangvino-filiale iar celălalt prin beneficiu de slugă şi ţucălar( cf DEX, ţucălar = purtător de oală de noapte).
Ambele echipe, cândva de frunte, una prin estul Europei iar cealaltă, cea de fotbal, chiar cu oarecari realizări universale până acum vreun deceniu, au un prezent o evoluţie de toată jena. Dacă la fotbal mai sperăm să mai găsim una, două reprezentative de pripas pe care, cu multă dăruire şi efort, să le păcălim de vreun 1-0 chinuit, aici ne referim la un potenţial Lichtenstein sau Luxembourg, la capitolul economie avem o evoluţie care ruşinează până şi pe Bulgaria, fostă ultimă găină a Uniunii Europene până de curând.
Acum, de când am preluat coroniţa de la bulgari la capitolul economie şi mortu’n casă de la albanezi la fotbal, am devenit studiu de caz pentru involuţie pe motiv de prostie, lăcomie şi corupţie la nivel continental.
Conform legilor termodinamicii învăţate prin liceu, legi care guvernează până la urmă şi efemera noastră existenţă, am aflat că un element aflat într-un sistem ce se află în tranziţie va migra spre nivelul său energetic care îi va produce starea sa de echilibru.
Astfel după douăzeci de ani, fotbalul şi economia românească plecate de pe paliere diferite în ansamblul european al valorilor au sfârşit până la urmă înfrăţite la acelaşi nivel de valoare.
Deasupra lor, mai cresc doar cartofii!