Toată lumea a văzut în viaţă, măcar o dată, cum se taie capul la o găină predestinată în a se transforma într-o supă. Ca orice îndeletnicire şi decapitarea unei găini presupune un şpil.
Dacă după decapitare, gospodarul ţine strâns în mână picioarele găinii şi o ţine cu gâtul în jos, totul se sfârşeşte repede. Dacă gospodarul îi mai prăzuliu şi cu inima palpitândă, după ce dă cu cuţitul va aruncă găina din mână. Atunci, privitorul are ocazia să fie oripilat iar visele-i să-i fie tulburate multe săptămâni după aceea.
Corpul găinii zboară prin aer, dă din aripi, se izbeşte de ce apucă, împroşcând cu sângele ţâşnind ca dintr-o arteziană toată curtea. Foşnetul de pene, bufnitul sinistru al corpului de pământ, tremuriciul spasmodic al ghearelor scormonind în pământ pe lângă capul retezat cu ochii ficşi e o imagine care ne poate schimba obiceiurile alimentare.
Cam asta este şi reprezentaţia pe care ne-o oferă activitatea acestui guvern condus de Băsescu prin nătânga şi zgomotoasa-i marionetă Boc.
Acest guvern nu are cap, adică viziune economică, şi asta nu pentru că i-la tăiat careva, ci pentru că nu l-a avut niciodată. Un guvern ar trebui să aibă un plan care ar trebui să se întindă din decenţă măcar pe perioada mandatului său, dacă nu mai mult!
Prin măsuri de fiscalitate alese cu grijă şi prin decizii economico-legislative care să formeze ca un puzzle angrenajul necesar pentru a creşte economia şi veniturile la buget, statul poate să dea un curs echilibrat vieţii de zi cu zi. Eliminând găurile şi măcar într-o proporţie acceptabilă furturile, statul poate să-şi îndeplinească apoi menirea pe care o are, aceea de diriguitor şi protector al cetăţenilor pe care îi păstoreşte.
Măsurile de stimulare ale economiei lipsesc cu desăvârşire, durata viziunilor guvernamentale nu depăşesc mahmureala de a doua zi, furturile sunt ocrotite dacă sunt pentru partid iar cotonogelile politice au prioritate în spaţiul public al preocupările prezidenţiale.
În lipsă de idei, în timp ce economia se prăbuşeşte şi instituţile statului îşi pierd autoritatea sub efectul corupţiei şi al incompetenţei, guvernul senin şi tâmp are priorităţile lui.
De curând, printr-o ordonanţă guvernul a decis ca pentru înfiinţarea unei firme, sediul social să fie ales astfel încât să ocupe o cameră distinctă în planul unei clădiri. Nu cumva două firme să aibă acelaşi sediu locat în vreo poiată că s-ar putea să se încaiere! Toată această reprezentare geografică a sediilor sociale este însoţită bineînţeles de nevoia unor declaraţii la notar din partea proprietarului de spaţiu, de luarea în evidenţă la Administraţia Financiară a sediului social pe bază de schiţă verificată şi ştampilată.
Toate aceste tâmpenii, vezi Doamne, sunt luate în vederea sporiri controlului şi a supravegherii evaziunii fiscale, dar ele nu fac nimic altceva decât să prelungească cu circa o săptămână sau mai mult durata de înfiinţare a unei firme, cresc costurile şi dezvoltă oportunităţile de a şpăgui vreun funcţionar public cu salariu de curând tăiat.
În Bulgaria, de exemplu, nu interesează pe nimeni sediul social al firmei. Dacă Fiscul e interesat de activitatea firmei, îl convoacă pe administrator pe care îl depistează după datele din buletin. Firmele nu au CAEN, altă inutilitate birocratică ce creşte costurile şi de care nu ţine nimeni seama, pentru că la înfiinţare administratorul dă o declaraţie asupra activităţii pe care doreşte să o practice. Firma este judecată exclusiv după activitatea ei, scurtcircuitându-se tot acest ritual birocratic şi stufos creeat pentru a da de muncă unor funcţionari plictisiţi.
Dacă statul ar fi preocupat de evaziunea fiscală, şi-ar plăti mai bine funcţionarii şi s-ar eficientiza pentru a nu consuma resurse inutile şi a nu creea condiţiile necesare dezvoltării corupţiei.
Dar aşa, el se agită spasmodic, ne dă cu capul de toţi pereţi, ne umple de sânge iar apoi ne ceartă mânios că nu ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor sale!
Deja incompetenţa şi lăcomia tembelă a acestui guvern depăşeşte graniţa ticăloşiei şi navighează furtunos către zarea tâmpeniei patologice.

Arşiţa dogorâtoare ce s-a prăvălit pe ţărişoară prăjeşte şi ultimele urme de inteligenţă care mai pâlpâiau prin ţestele aerisite ale ştiriştilor din televiziuni şi ale omologilor lor în cretinism, ne referim aici la politicieni!
Băsescu continuă lupta cu pensiile, nu din vreun motiv de viziune economică, doar aşa de-al dracului!
-Vă spusei să le tăiaţi şi vă puseră-ţi încontra! Fir-aţi ai dracului, eu v-am făcut, eu vă omor!
Boc ne anunţă triumfător că impozitul minim va fi desfiinţat din toamnă:
-Această taxă şi-a făcut datoria şi din acest moment se poate renunţa la ea! După ce au băgat în rahat trei sferturi din IMM-uri cu porcăria aceasta de taxă forfetară şi şi-au înjumătăţit CAS-urile pe motiv de trecere la negru a activităţii, micul habarnist umflă pieptul şi ne anunţă o nouă victorie a guvernului în luptă cu criza.
Videanu vrea să controleze preţurile prin lege, Berceanu vrea să repare şinele de tren folosind 1% din salariile ceferiştilor, Udrea cumpără indicatoare de fiţe la preţuri de zece ori mai mari decât normal şi apoi ne invită sictirită cu mâinile proţăpite în şolduri să o deranjăm la DNA. Isărescu face mişto de Boc, Sulfina se răsteşte la Boc, Voinescu ţipă la Boc dar T.R. Ungureanu îl îmbăloşează pe Băsescu.
Vlădescu râde de Boc şi vrea impozit progresiv, Videanu vrea cotă unică 10%, Băsescu vrea TVA mai mic şi se uită urât la Boc.
Boc ne explică că, chiar dacă Băsescu e supărat pe el, el nu este supărat pe Băsescu, Funeriu nu vrea şcoală multă, el vrea mai mult afterschool iar Udrea, în pauzele de împărţit pantofi negri de damă cu toc la sinistraţi, vrea să dea în judecată Daily Telegraph că a zis de ea că face poze în bikini.
Vorba unui analist de la Financial Times: ,, România are în cel mai bun caz un guvern nefuncţional iar în cel mai rău caz o conducere haotică şi incompetentă!”.
Să trecem la televiziunii:
-Ay, ay, inundaţii, morţi, sinistraţi, teledon, să dăruim din preaplinul nostru celor sărmani, unde-s banii de diguri, Huo, jos guvernul şi băsescul! Apa a luat acestor oameni agoniseala de-o viaţă. Nu vă mai înghesuiţi bă, la ajutoare că vă dăm la nară. Cine vrea să ia apă să aştepte până vine televiziunea. Unde plecaţi bă, pompierilor, nouă cine ne mai scoate apa din casă?!
Văleu, soro! A murit Mădălina! S-a dus fata cu părul de foc! Ce-a gândit ea înainte de moarte. Mii de oameni i-au adus un omagiu celebrei cântăreţe. Un interviu cu un vecin care ar fi putut să-i fie amant. Ce spune soacra despre ea, sectoristul şi tatăl prietenei din copilărie.
Mădălina nu mai putea fi salvată, zice doctorul. Ba da, zice o prietenă, dacă se acţiona înainte de sinucidere. Citiţi în pagina 2 ultimul interviu al unei mame fericite, femei împlinite şi cântăreţe realizate!
Difuzăm în direct cele şapte melodii ale ei! Fată dragă nu fi tristă! Cum era să se sinucidă Laura Lavric cu şniţel, Mitoşeru sărind pe geamul de la Matiz şi Cătălin Botezatu scoţându-şi maşina din viteză. Cartianu o plânge cu necrolog poetic, Cărtărescu justifică sinuciderea cu depresie postpartum, sicriul a fost depus la casa sindicatelor din Ploieşti. Hai să trăieşti!
Au murit artişti ca Ştefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan şi alţii, iar noi asistăm la o fibrilaţie naţională indusă de televiziuni la sinuciderea unei guriste de doi lei, bolnavă la bibilică şi care a păpat şoricioaică pe motiv de depresie!
Dă, Doamne o revărsare mare de apă peste năucii aştia cu ţestele înroşite, poate îi mai răcoreşti! Şi dacă la învălmăşeală mai pierzi din ei şi îi mai scapi la vale în ocean, nu-i bai! Rechinii sunt şi ei o specie pe cale de dispariţie şi trebuie şi ei protejaţi şi furajaţi.

Vă recomand să urmăriţi clipul postat la Fotografiile Sandrei! Din păcate aceasta este o faţă reală a societăţii în care trăim. Apropo de lansarea brandului turistic de ţară!

,,- Banii pentru reparaţii au să vină de la buget. O să tăiem de la Educaţie şi de la Sănătate.” Cam aceasta este strategia preşedintelui, referitoare la gestionarea inundaţiilor catastrofale din Moldova.
Prin această declaraţie, condimentată şi de miştourile faţă de o biată profesoară rămasă fără casă, care şi-a dat frâu disperării şi nu a binevoit să se uite la el ca la un zeu şi apoi să-l pupe în cur, aşa cum s-a obişnuit mai nou să fie tratat, ,,reformatorul statului” îşi continuă războiul personal cu şcoala şi educaţia de care, cu siguranţă, a fost frustrat în copilărie.
Deranjat pesemne, că a trebuit să părăsească Cotroceniul şi plictisit de corvoada de a da ochii cu ,, pulimea”, Băsescu a dat o nouă reprezentaţie de mitocănie politică. Să te răţoieşti la oamenii rămaşi fără case, reproşându-le că din cauza lor s-a îndatorat ţara cu nouă miliarde de euro, şi la orice reproş de-al oamenilor să răspunzi cu ,, ba pe-a mătii…” este comportamentul ce caracterizează perfect această guvernare.
Tupeu, golănie, incompetenţă şi hoţie, cam acestea vor fi ,, calităţile” cu care va rămâne în istorie guvernul Băsescu-Boc, asta în cazul în care urmaşii noştri vor mai dori să-şi reamintească ceva din această pagină sordidă din istoria acestei ţări. Putem adăuga la calităţile enumerate mai sus, asta dacă vrem să fim foarte scrupuloşi, şi prostia în stare crasă.
Pentru exemplificarea acestei afirmaţii există suficiente dovezi ce pot fi culese din peripeţiile guvernanţilor din ultimele două zile:
Elena Udrea, cu cască galbenă pe cap, vorbind despre lansarea brandului turistic al României de la Sanghai, având ca fundal la această însufleţitoare declaraţie podul distrus de ape de la Dorneşti şi feţele lungite de foame ale sinistraţilor.
Imaginea lui Boc, izmenindu-se cu un sac de nisip în faţa camerelor de luat vederi deşi caraghioasă, dă măsura contribuţiei guvernului său la gestionarea crizei. Deasemeni, declaraţia acestuia că a fost şi a stat ,, la poveşti” cu sinistraţii ne readuce în minte înţelepciunea proverbului ,, gura păcătosului, adevăr grăieşte”.
Sau cursul ţinut de Băsescu despre teoria asigurărilor de locuinţe, unor oameni lăsaţi fără case, de incapacitatea autorităţilor de a construi un dig, după ce acestea n-au fost în stare să organizeze o licitaţie pentru construcţia acestuia timp de doi ani.
Tot acest comportament este tipic pentru politicienii noştri. Ar fi fost normal ca după o asemenea catastrofă locul dezastrului să fie năpădit de muncitori, utilaje şi ingineri, care să repare urmele dezastrului, iar specialiştii în situaţii de urgenţă să gestioneze soarta sinistraţilor rămaşi pe drumuri.
În scumpa noastră ţărişoară, după câte-un dezastru apar de-alde Udrea, Băsescu sau Oprea să-şi facă imagine la televizor, să pozeze cu cizme de cauciuc prin noroaie şi să facă pe preocupaţii de soarta ţării şi a cetăţenilor ei. După două ceasuri de bălăcit prin glod cu turma ce îi însoţeşte, formată din bodyguarzi, autorităţi locale obediente, atârnători de pe la ministere, lideri locali pedelişti plini de importanţă ca musca de rahat, aleşii neamului părăsesc locul sinistrului cu elicopterele sau gipanele din dotare. Iar în urma lor, rămân bieţii oameni să se descurce cum or putea. Vorba aia, doar s-au mai descurcat şi altă dată!
Domnul Vlădescu sunt convins că nu ar surprinde pe nimeni dacă ar institui şi un impozit pe ajutoarele acordate de grupurile de cetăţeni, care fără să fie sub lumina reflectoarelor s-au organizat, fără să-i mai aştepte pe impotenţii reprezentanţi ai statului, şi s-au apucat să îi ajute pe cei la necaz cu haine, alimente, pături şi materiale de construcţii. Ar fi o expresie a solidarităţii guvernului cu suferinţele celor guvernaţi!
Când îi vedem pe aceşti nesimţiţi invitându-ne la solidaritate, parcă văd un preşedinte de scară de bloc, care după ce a cheltuit banii strânşi de locatari pentru plata luminii şi a căldurii pe băutură, curve şi jocuri de noroc, cheamă la solidaritate în frig şi întuneric, de la balconul vilei încălzite şi luminoase din dotarea soacrei.
Ani de zile am susţinut că pentru un om, locul în care trebuie să trăiască este în jurul mormintelor strămoşilor săi şi că o ţară nu poate creşte dacă fugim la mai bine, fără a ne strădui să ne aducem aportul nostru la dezvoltarea societăţii în care trăim. După actuala situaţie şi mai ales întrevăzând viitorul ce ne aşteaptă, încep să îi privesc altfel pe cei care susţin că dacă ai avut ghinonul să te naşti în România, nu e obligatoriu să şi mori în ea.