Zilele trecute, am avut plăcerea ca odată cu postarea pe blog a articolului ,, Umbra lui Gigi părăseşte Iaşul”, la secţiunea de comentarii să-mi fie oaspete ,, Attila Hunul”, în calitate de doică a intereselor edilului şef al Iaşului şi vajnic mustrător de ,, kurve” ca mine.
Stilul şi apucăturile fine ale postacului, după cum pot fi consultate în secţiunea de comentarii a blogului, au tăiat din faşă posibilitatea unui schimb de păreri, dar mi-au deşteptat o curiozitate. După cum mă cunosc prietenii, fiind un spirit scotocitor şi deloc lepădător de noi provocări, am purces la o poteră internautică de mare angajament, având ca premiu pielea sconcsului ce ,, m-a umplut de respectul său avizat”.
După ample desfăşurări de gonaci cibernetici, copoii mei ungureşti, primiţi ca dotare standard pentru ,,trădătorii de ţară”, ce îşi permit să critice primarul cu cele mai multe gropi la hectar din ţară, au prins urma jivinei şi i-au găsit în cele din urmă chiar şi vizuina!
Sconcsul, pe nume Attila Hunul, împroaşcă cu respectul său, între orele 9 – 17, de pe calculatorul cu IP-ul: 86.124.162.52, ce răspunde, dând credincios din coadă când este chemat la raport, la numele de primaria.iasi.rdsnet.ro.
Vânătoarea fiind încheiată şi vizuina fiind dibuită, pentru a împăia sconcsul în bune condiţiuni, se dă următoarea problemă destinată spiritelor pragmatice: Fiind cunoscută identitatea slugii, media jenantă cu care a absolvit cei patru ani de sociologie, ruşinea de a fi fost recrutată de dl. Tudose şi gradul precar de curăţenie al tastaturii pe care o foloseşte sconcsul, se cere determinarea gradului de insatisfacţie al stăpânului, la aflarea veştii că sluga nu este în stare să-şi injure subiecţii, fără a-şi acoperi urmele în mod profesionist.
După ce şi această ultimă necunoscută va fi revelată de o simplă deducţie logică, singura mea nedumerire, în această afacere cu iz de risipă a banului public, rămâne dilema grilei de salarizare: În ce măsură salariul sconcsului este determinat de cantitatea de postări sau dacă calitatea înjurăturilor este definitorie pentru dimensiunea chenzinei?
P.S. (doar pentru Attila Hunul)
Se pare că mâine vei avea o zi grea! Dacă îţi frecă ridichea prea tare sau, Doamne fereşte, îţi taie din salariu, ştiu o răzbunare înfailibilă ce se poartă în branşa ta. Peste vreo două săptămâni, când o să uite de faza asta şi te cheamă în pas alergător cu cafelele în sala de sedinţe, scuipă-le în ceşti şi apoi amestecă grijuliu cu linguriţa vreme de patru secunde. Nici nu ştii ce bine ai să te simţi!

În fiecare an, ciclic şi precis, vine ziua în care nămolul mizeriilor curente este tulburat şi din fundul smârcurilor apar lighioane antidiluviene, puturoase şi duhnind a socialism ştiinţific, ce vor să ne servească lecţii de patriotism. În accepţiunea patriotului cu şlapi şi burta plină de mici spălaţi cu bere la pet, a fi patriot înseamnă să te indignezi pe toţi cei care vorbesc o altă limbă decât cea chinuită de tine.
Pentru cei curioşi să vadă până unde poate merge arta ticăloşiei de a jigni în mod gratuit o semnificativă parte a societăţii româneşti, aici vorbim de minoritatea maghiară, recomand, evident având la dispoziţie multă lămâie, cititul articolului din Jurnalul National din 15 Martie ,, Hungarismul revanşard”, scris de A. Păunescu. Acest articol este caracteristic propagandei naţionalist comuniste şi ne aduce aminte de ,, luările de atitudine” ce inundau presa românească în anul 1990. Dar dacă atunci, au avut un rol determinant în a aprinde butoiul de pulbere dosit cu bună ştiinţă de regimul ceauşist în anticamera convieţuirii celor două comunităţi, ar fi interesant de văzut cam care ar fi rolul acestora în actuala conjunctură, în care ciomăgitul vecinului pe pricini etnice nu mai este permis de autorităţile europene.
Primul motiv pentru care pe fiecare 15 Martie apare circul cu Ziua Mondială a Maghiarilor care uneltesc să fure României Ardealul, asta ca să sumarizăm succint mesajul isteric al ,, patrioţilor” promovaţi cu voluptate de media, ar fi cretinismul jurnaliştilor. Dacă în fiecare an, de 4 Martie, discutăm de cutremurul distrugător ce va să vină; de Paşti de ,,cele trebuincioase de a fi pe masa românului” şi despre cozile de la supermarketuri; vara despre morţii cauzaţi de caniculă; toamna de inundaţiile distrugătoare, ş.a.m.d.; pentru problema etnică sunt rezervate zilele de 1Decembrie şi 15 Martie. Această ciclicitate a temelor se înscrie în ritualul tembel cu care mass media îşi justifică existenţa la un nivel minim de inteligenţă, care din păcate generează un cerc vicios al reflexelor pavloviene, în marea masă de consumatori media.
Un alt motiv al isteriei este posibilitatea perfectă pentru liderii de ,,extremă suficienţă mintală” de a ieşi în lumina reflectoarelor. Un Izsak Balazs sau un Szasz Jeno, ce poartă mantia de looseri pe care a îmbracat-o Consiliul Secuiesc şi Partidul Civic Maghiar sub conducerea lor, au un minunat motiv de a se da în stambă. Nu mai vorbim aici de disponibilitatea politicianului român de a se prezenta urgent la un talk show, abordând orice fel de temă, de la migraţia cocorilor până la convieţuirea etnică, cu aceeaşi seninătate şi lipsă de pregătire care îl caracterizează. Relaţiile româno-maghiare au fost întotdeauna o scară extrem de eficientă de a te căţăra în ierarhia politică, indiferent de naţionalitatea ,,trompetei”.
Pentru a tăia punţi de convieţuire ai nevoie de ,,cozi de topor” şi astfel, în această zi, asistăm la resurecţia unui Vadim, a unui Păunescu şi a altora care, în mod normal, nu mai sunt băgaţi în seamă defel. Straniu este că în problema etnică, aceşti apologeţi ai urii şi vajnici specialişti în a linge unde au scuipat devin brusc etaloane de patriotism şi dau lecţii de civism de la înălţimea haznalei pe care o oploşesc.
Aşa cum semnalele de criză economică sunt date de apariţia covrigăriilor şi a gogoşeriilor, pe fundalul promovării jocului de bingo ca ultimă şansă de îmbunătăţire a nivelului de trai, semnalele de criză ale statului sunt date de pusee ale extremismului şi şovinismului, atent gestionate de servicii, care le folosesc ca pe o ultimă supapă de eliberare a presiunii sociale.
Deşi aparent autorităţile fac frumos şi ,,politicaly correct” în faţa Uniunii Europene, prin dos uneltele lor specializate în pritocit apele tulburi mângâie pe ţeastă dinozaurii extremismului. În definitiv, e mult mai comod să te dai împăciuitor, decât să dai explicaţii pentru impotenţa gestionării economice şi a corupţiei generalizate ce a cuprins întreaga structură a aparatului de stat.
Iar pentru cei care mai au curiozităţii fireşti şi nu cunosc motivele istorice ce au făcut din 15 Martie sarbătoare naţională pentru maghiari, este bine de precizat că în această zi se sărbătoreşte aniversarea declanşării Revoluţiei de la 1848 din Budapesta, când un guvern revoluţionar şi-a proclamat adeziunea la marile idei umaniste şi liberale ce au însufleţit ,, primăvara popoarelor”, cum a fost denumită perioada de geneză a libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului şi naţiunilor în întreaga Europă.
Şi ca o ultimă concluzie plină de semnificaţii, revoluţiile maghiare şi române s-au irosit în lupte intestine şi au garantat preluarea controlului de către autorităţile imperiale, pe când unite ar fi fost o forţă extrem de redutabilă, lucru constatat din păcate prea târziu atât de Nicolae Bălcescu cât şi de Kossuth Lajos, semnatari ai ,, Proiectului de Pacificare” de la 14 Iulie 1849.