Oare ce păcate cumplite, care ne vin din negura istoriei şi a comportamentului, trebuie să plătim noi românii, de am ajuns să ne trăim realitatea socială şi cea mediatico-virtuală, suportând o asemenea pleiadă de ticăloşi ?
Care sunt mecanismele şi procedurile prin care în societatea românească, reuşesc să aburce la suprafaţă, precum uleiul, în proporţie covârşitoare, oameni ce prezintă ca atuuri în exercitarea puterii doar defecte, ce i-ar face neeligibili într-o societate normală?
Să facem un studiu de caz pe un cetăţean din Iaşi, apoi putem extrapola la nivel naţional;
Locuieşte în centru, într-un bloc, asta însemnând că preşedintele asociaţiei de locatari este de 20 de ani acelaşi fost informator de la Antibiotice, actualmente sursă a Poliţiei de proximitate. Obiectivul personal al acestuia este să umfle numărul de persoane la întreţinere, să fure la apă, căldură sau gaze, ca să-şi poată ,,scoate” cheltuielile proprii. Contractul cu firmele de telefonie sau net ce folosesc acoperişul blocului este confidenţial, iar ,,beneficiile suplimentare” rămân necunoscute!
Cetăţeanul locuieşte în oraş, el plăteşte pentru întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii urbane, iar aceasta este administrată de un primar.
Primele două afirmaţii sunt valabile, a treia nu. Primarul se ocupă de o grămadă de lucruri, numai de cele din fişa sa de post, nu! Primarul se ocupă de fotbal, Poli Tehnica Întoarcerii Banului din Contracte şi Achiziţii, vrea şef la Bucureşti, se visează la Cotroceni, îi place pe sticlă la televizor şi îi place să-şi dribleze subordonaţii la miuţa de vineri seara.
Oraşul? O să se descurce el cumva! Doar e aici de cinci sute de ani şi n-a dispărut!
Dar cetăţeanul are şi un reprezentant în parlament. Poate se bazează pe el pentru îmbunătăţirea vieţii lui. Dacă da, el este singurul!
Deputatul lui deja şi-a dat măsura cinstei şi destoiniciei lui. A fost ales pentru că era o figură nouă şi era doctor, ceea ce, e de bine pentru pensionari. Alegătorii au fost ţepuiţi, partidul a fost trădat, pe la Parlament nu s-a prea dus, iar acum organizează în zonă viitorul partid de lepre politice.
Cetăţeanul speră totuşi ca măcar Guvernul să fie o instituţie serioasă, vorba aia … nu oricine poate ajunge ministru într-o ţară.
Sau… poate da! Cetăţeanul face un efort de memorie şi chipurile îi apar în faţă, cum urcă gogoşile la suprafaţă prin uleiul încins. Remeş cu ai lui cârnaţi, Ritzi cu faţa ei de reptilă furăcioasă şi posomorâtă, Chioaru cu enormităţile lui cântate pe o voce de scapete, Paleologu cel mic şi creţ, în rol de spiriduş al gafelor, Udrea cu rochia roz de plastic, mulată pe rotunjimi, gândindu-se la originea poporului, şi nu în ultimul rând, Boc iţindu-se din pantofii cu tocuri şi speriind orice unealtă pe care o vede, coasă sau rindea. Toţi aceştia sunt sau au fost miniştri!
Dar totuşi, poate există cineva, acolo sus, care îi poartă de grijă. De exemplu preşedintele, care la ultimele alegeri ne-a zis că unii i-au dat votul iar alţii i-au dat o lecţie.
Voturile s-au contabilizat demult iar lecţia a fost uitată! Acum factorul de echilibru cu funcţie de mediere face şi el singurul lucru pe care îl ştie mai bine. Scandal!
Pensionarii au pensii imense, cei de boală sunt hoţi, doctorii e proşti în proporţie de 40% iar profesorii ce vor să dezbată legea Educaţiei sunt nişte sabotori care nu lasă Guvernul să lucreze.
Modul în care Preşedintele face politica de opoziţie, fiind de şase ani la putere, iar liderii de opinie şi fosta societate civilă îl adulează, spune tot despre gradul de înţelegere al poporului şi despre foamea deontologilor.
Cetăţeanul renunţă dezgustat la speranţe deşarte şi incearcă să supravieţuiască, distrându-se. Dacă e pasionat de fotbal, dă de Becali, Turcu, elefantul Iancu sau Borcea. Dacă vrea muzică în locuri publice, Salam, Minune sau Guţă i-o dau şi din faţă şi din spate. Dacă deschide televizorul, îl crucifică cerebral Bănică, Moartea din Carpaţi, eleva porno şi analistul militar Tudor.
Astfel, Cetăţeanul află crudul adevăr! În această ţară fiecare este singur şi în voia sorţii!
Fericirea şi bunăstarea fiecăruia depinde doar de el şi de puterea pe care o are pentru a răzbi prin jungla ce-l înconjoară. Iar toate îi merg atât de prost, iar el va rămâne ancorat în viaţa-i de rahat, pentru că el încă mai crede că cineva îi vrea binele.
Ăsta da paradox mioritic! Sistemul îi umileşte pe cei cuminţi şi îi răsplăteşte şi protejează pe cei ce nu îi respectă regulile!

În săptămâna ce trecu ca o boare, se furişă zefirul şi cu joaca-i neastâmpărată, ne aduse primăvara, surprinzând dealurile pline de omăt. Adierea caldă de care tot românul ducea dor, ne mângâie prieteneşte obrajii învineţiţi de o iarnă nesfârşită, apoi dezgheaţă râurile, lacurile, bălţile şi ochiurile de apă de prin pârloage.
Sub strălucirea soarelui cu dinţi, locuitorii târgului de pe Bahlui deschiseră larg ochii şi priviră de jur împrejur, descoperind lucruri inedite şi pline de savoare:
Străzile Iaşului ne zâmbesc mai ştirbe ca niciodată, denivelările au crescut la dimensiuni remarcabile prin satelit iar praful de pe străzi dansează vesel în fuioare ce mângâie nămolul de pe asfalt.
Iaşul, capitala culturală şi politică, care prin activitatea bravilor săi locuitori, ce ne privesc acum din istorie, a donat ziua de 24 Ianuarie istoriei ţării, sub numele de Ziua Unirii, se pregăteşte de geneza unei noi zile de sărbătoare. De data aceasta, primarul nostru, singur şi fără vreun ajutor, ne va pune în plăcuta ipostază de a sărbătorii o nouă Zi a Unirii, dar de această dată, ziua ne va aparţine doar nouă ieşenilor. Aceasta va fi Ziua Unirii Gropilor de la Pallas cu cele de la Hală! Astfel, Iaşul va deveni, spre marea mândrie a suporterilor stipendiaţi din banii publici, cel mai mare oraş de pe malul unei gropi de nămol şi betoane.
Sub auspiciile înaltei vizite guvernamentale, drumarii din Roznovanu au plombat gropile dintre Consiliul Judeţean şi Hotelul Traian, ba chiar au exagerat astupând cu smoală şi bortele ce duc la Universitate. În definitiv, plombatul ţine până la prima ploaie, pe când Guvernul o să mai vină pe la … Paştele Cailor!
Oricum, impresia a fost reuşită, Guvernul a năvălit plin de elan şi umflându-şi pieptul de serbare, a deşertat căruţa cu milioane de iepuroi în capul ieşenilor, năuciţi de atâta generozitate.
O să se cheltuie vreo 70 de milioane de iepuroi pentru a creea posibilitatea ca CET-ul din Iaşi să fie în continuare nerentabil, dar retehnologizat! Oraşele din centrul şi vestul ţării au transformat centralele termice în spălătorii, cluburi sau muzee, noi insă, vom reînvia fochiştii de cartier dotaţi cu table şi vin la pet.
Componenta proprie din această investiţie, corespunzătoare bugetului municipal, e un mister ce nu va fi revelat decât de hazardul viitorului, iar viitorii clienţi, pesemne că vor fi recrutaţi din zona metropolitană a Iaşului. Nu va fi puţin lucru ca într-o iarnă ipotetică, gospodarul din Miroslava sau Popricani, după ce dă de mâncare la vaci, să intre în casă pentru a se încălzi la caloriferul ce duduie prin grija CET-ului din Iaşi.
Doamna Udrea, preferata presei, a dovedit încă o dată eficienţă şi stil, venind la Iaşi sub semnul marilor conducători; ,, veni, vidi,…dodici”. Adică a venit, a văzut şi ne-a dat doisprezece milioane de iepuroi, să avem de-un ştrand mai acătării la Ciric!
Soarta sărmanului Iaşi, sub înţelepta conducere pedelistă, e să devină un oraş lacustru, dacă e să ne luăm după planurile prezentate. Locuitorii de pe malul Bahluiului vor vedea trecând în viitor, pe şenalul navigabil al timidului pârâu de acum, vapoare de croazieră, iahturi, bărci cu vâsle sau chiar un feribot ce va uni Ciricul de zgârie norii din Mircea.
Toate aceste schimbări ar rezolva şi problema turismului! Cu siguranţă un întreprinzător dibaci ar putea culege cauciucurile ce zac astăzi pe malul gârlei şi legându-le cu o sârmă ar putea face nişte plute, pe care tinerii căsătoriţi se vor săruta cast, având ca fundal sonor o manea gâjâită a vreunui gondolier brunet din Păcureţ, ce va da din prăjină, dirijând pluta prin traficul navigabil. Câte lucruri se pot schimba cu doar puţină imaginaţie!
Puţină imaginaţie şi multe milioane de iepuroi, căci euroi nu le putem spune acestor bani, care astăzi îşi arată blăniţa albă de pe vârful cozii, iar mâine vor ţopăi spre alte meleaguri de interes electoral.
Minipriministrul nostru, grabnic doveditor de sindicate, prin lovituri mici şi dese cu pumnuleţul în masa negocierilor, a profitat de ocazia acestei vizite, pentru a rezolva şi ultima problemă ce împiedică funcţionarea în parametri de excelenţă a administraţiei pedeliste, aceea a numirii celui de-al doilea subprefect.
Nu putem fi altfel decât impresionaţi în faţa talentului politicienilor pedelişti în gestionarea resurselor umane, care sunt capabili să motiveze în aşa hal proprii activişti, încât sărmanii oameni să fie în stare să lase de izbelişte avocatura, afacerile, comisioanele şi să dea năvală, jertfindu-se pe un salariu mediu în slujba cetăţeanului.
Căci numai acest talent şi poate doar vreun efect pervers al zefirului pot explica apariţia unei asemenea mişcari browniene, pe Bahluiul de curând dezgheţat, prin care pedeliştii ce au acaparat toate funcţiile, tremură de nerăbdare să reverse asupra populaţiei, anesteziată de criză, întreaga lor competenţă şi destoinicie.

Zilele trecute, am avut plăcerea ca odată cu postarea pe blog a articolului ,, Umbra lui Gigi părăseşte Iaşul”, la secţiunea de comentarii să-mi fie oaspete ,, Attila Hunul”, în calitate de doică a intereselor edilului şef al Iaşului şi vajnic mustrător de ,, kurve” ca mine.
Stilul şi apucăturile fine ale postacului, după cum pot fi consultate în secţiunea de comentarii a blogului, au tăiat din faşă posibilitatea unui schimb de păreri, dar mi-au deşteptat o curiozitate. După cum mă cunosc prietenii, fiind un spirit scotocitor şi deloc lepădător de noi provocări, am purces la o poteră internautică de mare angajament, având ca premiu pielea sconcsului ce ,, m-a umplut de respectul său avizat”.
După ample desfăşurări de gonaci cibernetici, copoii mei ungureşti, primiţi ca dotare standard pentru ,,trădătorii de ţară”, ce îşi permit să critice primarul cu cele mai multe gropi la hectar din ţară, au prins urma jivinei şi i-au găsit în cele din urmă chiar şi vizuina!
Sconcsul, pe nume Attila Hunul, împroaşcă cu respectul său, între orele 9 – 17, de pe calculatorul cu IP-ul: 86.124.162.52, ce răspunde, dând credincios din coadă când este chemat la raport, la numele de primaria.iasi.rdsnet.ro.
Vânătoarea fiind încheiată şi vizuina fiind dibuită, pentru a împăia sconcsul în bune condiţiuni, se dă următoarea problemă destinată spiritelor pragmatice: Fiind cunoscută identitatea slugii, media jenantă cu care a absolvit cei patru ani de sociologie, ruşinea de a fi fost recrutată de dl. Tudose şi gradul precar de curăţenie al tastaturii pe care o foloseşte sconcsul, se cere determinarea gradului de insatisfacţie al stăpânului, la aflarea veştii că sluga nu este în stare să-şi injure subiecţii, fără a-şi acoperi urmele în mod profesionist.
După ce şi această ultimă necunoscută va fi revelată de o simplă deducţie logică, singura mea nedumerire, în această afacere cu iz de risipă a banului public, rămâne dilema grilei de salarizare: În ce măsură salariul sconcsului este determinat de cantitatea de postări sau dacă calitatea înjurăturilor este definitorie pentru dimensiunea chenzinei?
P.S. (doar pentru Attila Hunul)
Se pare că mâine vei avea o zi grea! Dacă îţi frecă ridichea prea tare sau, Doamne fereşte, îţi taie din salariu, ştiu o răzbunare înfailibilă ce se poartă în branşa ta. Peste vreo două săptămâni, când o să uite de faza asta şi te cheamă în pas alergător cu cafelele în sala de sedinţe, scuipă-le în ceşti şi apoi amestecă grijuliu cu linguriţa vreme de patru secunde. Nici nu ştii ce bine ai să te simţi!

În fiecare an, ciclic şi precis, vine ziua în care nămolul mizeriilor curente este tulburat şi din fundul smârcurilor apar lighioane antidiluviene, puturoase şi duhnind a socialism ştiinţific, ce vor să ne servească lecţii de patriotism. În accepţiunea patriotului cu şlapi şi burta plină de mici spălaţi cu bere la pet, a fi patriot înseamnă să te indignezi pe toţi cei care vorbesc o altă limbă decât cea chinuită de tine.
Pentru cei curioşi să vadă până unde poate merge arta ticăloşiei de a jigni în mod gratuit o semnificativă parte a societăţii româneşti, aici vorbim de minoritatea maghiară, recomand, evident având la dispoziţie multă lămâie, cititul articolului din Jurnalul National din 15 Martie ,, Hungarismul revanşard”, scris de A. Păunescu. Acest articol este caracteristic propagandei naţionalist comuniste şi ne aduce aminte de ,, luările de atitudine” ce inundau presa românească în anul 1990. Dar dacă atunci, au avut un rol determinant în a aprinde butoiul de pulbere dosit cu bună ştiinţă de regimul ceauşist în anticamera convieţuirii celor două comunităţi, ar fi interesant de văzut cam care ar fi rolul acestora în actuala conjunctură, în care ciomăgitul vecinului pe pricini etnice nu mai este permis de autorităţile europene.
Primul motiv pentru care pe fiecare 15 Martie apare circul cu Ziua Mondială a Maghiarilor care uneltesc să fure României Ardealul, asta ca să sumarizăm succint mesajul isteric al ,, patrioţilor” promovaţi cu voluptate de media, ar fi cretinismul jurnaliştilor. Dacă în fiecare an, de 4 Martie, discutăm de cutremurul distrugător ce va să vină; de Paşti de ,,cele trebuincioase de a fi pe masa românului” şi despre cozile de la supermarketuri; vara despre morţii cauzaţi de caniculă; toamna de inundaţiile distrugătoare, ş.a.m.d.; pentru problema etnică sunt rezervate zilele de 1Decembrie şi 15 Martie. Această ciclicitate a temelor se înscrie în ritualul tembel cu care mass media îşi justifică existenţa la un nivel minim de inteligenţă, care din păcate generează un cerc vicios al reflexelor pavloviene, în marea masă de consumatori media.
Un alt motiv al isteriei este posibilitatea perfectă pentru liderii de ,,extremă suficienţă mintală” de a ieşi în lumina reflectoarelor. Un Izsak Balazs sau un Szasz Jeno, ce poartă mantia de looseri pe care a îmbracat-o Consiliul Secuiesc şi Partidul Civic Maghiar sub conducerea lor, au un minunat motiv de a se da în stambă. Nu mai vorbim aici de disponibilitatea politicianului român de a se prezenta urgent la un talk show, abordând orice fel de temă, de la migraţia cocorilor până la convieţuirea etnică, cu aceeaşi seninătate şi lipsă de pregătire care îl caracterizează. Relaţiile româno-maghiare au fost întotdeauna o scară extrem de eficientă de a te căţăra în ierarhia politică, indiferent de naţionalitatea ,,trompetei”.
Pentru a tăia punţi de convieţuire ai nevoie de ,,cozi de topor” şi astfel, în această zi, asistăm la resurecţia unui Vadim, a unui Păunescu şi a altora care, în mod normal, nu mai sunt băgaţi în seamă defel. Straniu este că în problema etnică, aceşti apologeţi ai urii şi vajnici specialişti în a linge unde au scuipat devin brusc etaloane de patriotism şi dau lecţii de civism de la înălţimea haznalei pe care o oploşesc.
Aşa cum semnalele de criză economică sunt date de apariţia covrigăriilor şi a gogoşeriilor, pe fundalul promovării jocului de bingo ca ultimă şansă de îmbunătăţire a nivelului de trai, semnalele de criză ale statului sunt date de pusee ale extremismului şi şovinismului, atent gestionate de servicii, care le folosesc ca pe o ultimă supapă de eliberare a presiunii sociale.
Deşi aparent autorităţile fac frumos şi ,,politicaly correct” în faţa Uniunii Europene, prin dos uneltele lor specializate în pritocit apele tulburi mângâie pe ţeastă dinozaurii extremismului. În definitiv, e mult mai comod să te dai împăciuitor, decât să dai explicaţii pentru impotenţa gestionării economice şi a corupţiei generalizate ce a cuprins întreaga structură a aparatului de stat.
Iar pentru cei care mai au curiozităţii fireşti şi nu cunosc motivele istorice ce au făcut din 15 Martie sarbătoare naţională pentru maghiari, este bine de precizat că în această zi se sărbătoreşte aniversarea declanşării Revoluţiei de la 1848 din Budapesta, când un guvern revoluţionar şi-a proclamat adeziunea la marile idei umaniste şi liberale ce au însufleţit ,, primăvara popoarelor”, cum a fost denumită perioada de geneză a libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului şi naţiunilor în întreaga Europă.
Şi ca o ultimă concluzie plină de semnificaţii, revoluţiile maghiare şi române s-au irosit în lupte intestine şi au garantat preluarea controlului de către autorităţile imperiale, pe când unite ar fi fost o forţă extrem de redutabilă, lucru constatat din păcate prea târziu atât de Nicolae Bălcescu cât şi de Kossuth Lajos, semnatari ai ,, Proiectului de Pacificare” de la 14 Iulie 1849.

România este o ţară de poveste.
O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi.
La noi, în România:
- Salariile cresc, scăzând
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
- Medicamentele gratuite trebuie cumpărate
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
- Plătim asistenţa medicală gratuită
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul ştie totdeauna ce vrea “românul” fără să-l întrebe niciodată
- Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari
- Poporul primeşte tot mai mult iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă
- Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000
- Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru
- Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!
- Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea
- Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa
- Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului a fost desemnat de “flacăra violet”
- O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane
- Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei prim-miniştri: unul demis, unul interimar şi unul desemnat
- Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată ţara din criză, adâncesc şi mai grav criza
- Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară
- Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii
- Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari
- Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente
- Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere
- Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent
- S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
- Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte ţări
- Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? Îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel
- Construim în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine
– Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt
- Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar fi dispărut demult. Noi existăm!

Mai sunt şi alte minuni în ţara asta. În România, minunile nu se sfârşesc niciodată! Şi asta fiindcă şi noi, românii, suntem un popor de poveste. Alegem mereu şi mereu conducătorii cei mai capabili de minunăţii!
Acest text nu îmi aparţine, dar subscriu cu toată convingerea la el!

În vremuri de restrişte şi urgie, în dangătul funebru al clopotelor ce vestesc sfârşitul economiei româneşti, un om între oameni, El, Cel ales şi dăruit, s-a sacrificat! A preluat pe spatele-i puternic şi drept, acolo unde strămoşii săi aninau coşul de rafie umplut cu ştiuleţi, întreaga greutate a ţării.
Aşa vom citi peste zece ani, cronica celor şase ani de preşedinţie a marelui lider Nichita, cel care a luat bunăcuviinţa moldavă şi a proţăpit-o capră la Bucureşti. Cine va scrie aceste rânduri…?
N-are importanţă! Poate un Limbăieş care va deveni oleacă de ministru, poate vreo divă pensionată care se va descoperi pătrunsă, la crepuscula-i retragere, de o nouă vigoare binecuvântată în capu-i, de un salariu bugetar. Cine ştie…
În raniţa fiecărui deontolog şi luptător pentru binele cetăţeanului, zace condeiul unui pupincurist. Oboseala, foamea sau oftica lucrează temeinic în detaşamentul formatorilor de opinie.
Vom afla astfel, prin meşteşugite interviuri şi entuziaste informări, cum a ajuns în fruntea naţiei un om care poartă în genomul său, toate calităţile unui mare lider politic român.
Ni le va explica răbdător, vreun Turcescu al viitorului:
• A pornit de jos, iar asta o ştim cu toţii că e bine. Toţi cei care au pornit de sus se ştie unde au ajuns!
• Întreaga-i viaţă a navigat şi s-a adăpat de la ţâţa bugetului public. Ceea ce, iarăşi e bine! Ce ne-am face cu unul care a moşit din greu la naşterea banilor? Ar putea să-i tremure mâna la vederea vreunui preţ de piaţă şi ar putea să-l aleagă pe acesta în detrimentul celuilalt, care este dublu, dar asigură o calitate ipotetică, însoţită de o certă mulţumire generală.
• A migrat de la PD la PSD! Încă o calitate! Doar n-o să rămână omul cantonat la visurile de dreapta din tinereţe. Se ştie că odată cu înaintarea în vârstă, politicianul se înţelepţeşte văzând cu ochii sau cu ruleta!
• În timpul serviciului său nu s-a întâmplat nimic! Puţini oameni ştiu că această caracteristică a unui politician, în exerciţiul său public, îl face de-a dreptul irezistibil în faţa electoratului. Concetăţenii inteligenţi sau cei care îl ştiu, îl vor vota bucuroşi ca să scape de el, iară prostimea va fi mândră să-şi trimită un reprezentant la Bucureşti. Iar cei de aiurea, de prin ţară, ce nu au auzit de acesta, vor fi fericiţi să-şi încerce şansele cu unul nou, că de cel vechi şi elenele lui s-au săturat ca şi câinele ud de proprii săi purici.
• Şi-a dorit-o dintotdeauna! Doar nu-s degeaba atâtea ore în faţa oglinzii! Fără să mai pomenim de premierile slujbaşilor unsuroşi şi ale lor urări: Ce bine v-ar sta ca preşedinte, domnu’ Primar!
• Plus că o izbândă electorală vaccinează întodeauna o cercetare penală!
Şi toate au început cu candidatura la Preşedinţia Consiliului Naţional al PSD-ului! Atunci Gigi a simţit, aidoma marilor figuri ale istoriei universale, că forţa sa politică şi puterea sa de a face, nu mai încape în târgul Iaşului. Ea trebuia pusă în valoare la Bucureşti şi de aceea, Gigi a plecat!
Acum, în sfârşit, ţara este pe mâini bune! Asfaltările şi schimbatul bordurilor se licitează la Cotroceni, tocmai pentru că acolo este un om care se pricepe şi nu lasă bugetul public la cheremul reptilelor pedeliste.
Poli Iaşi a câştigat campionatul naţional a treia oară consecutiv, dar din păcate, pe plan extern am fost iarăşi dezavantajaţi. Ca întotdeauna, nu am fost lăsaţi la masa bogaţilor în cupele europene, şi cu ajutorul arbitrilor, fotbaliştii ieşeni au fost eliminaţi după o dublă înfrângere, de către F.C. Knytsnupferlag din Islanda.
Dar nu trebuie să disperăm! După cum bine ştim, o mare realizare a României, sub înţeleapta conducere a fostului primar, este că oraşul Iaşi a fost declarat capitala europeană a fotbalului! Iată cum contribuţia bugetului local şi a celui naţional pot atinge obiective ambiţioase, ce pot zugrăvi o bună imagine a României!
În primăvara lui 2010, umbra lui Gigi a părăsit Iaşul, era şi timpul, pentru că proprietarul acesteia plecase deja de vreun an la Bucureşti, iar în drumul ei se află o răscruce.
În cazul în care va izbândi la Consiliul Naţional, umbra lui Gigi se va lăfăi pe Kiseleff în jilţul cercetatului penal de tristă amintire. Iar de nu, umbra va fi umflată şi pusă bine la umbră, în locul unde se conservă umbrele trecutului.