Un pui de indian merge la vraciul satului şi îl întreabă nedumerit: Mărite vraci, de ce în tribul nostru avem nume atât de ciudate, precum ,, Cioara care mănâncă grăunţe” sau ,,Vultur murat de ploaie”?
Dragul meu, răspunde vraciul, am învăţat de la strămoşii noştri, că atunci când se naşte un copil, Marele Spirit este mulţumit dacă numele acestuia este dat de slujitorul său după primul lucru pe care îl vede acesta dimineaţa, când iese din cort. Dar de ce mă întrebi toate acestea ,,Doi câini care se f…t”?
Asimilând această mostră de înţelepciune indiană, am putea negreşit să-l denumim pe personajul politic principal al acestor vremuri, ministrul Oprea, cu cele patru stele ale lui, drept generalul Cur în Cizme.
Nu trebuie să fii vreun mare vraci, pentru a putea vedea în adevărata sa lumină, uluitoarea ascensiune a locotenentului responsabil de număratul chiloţilor jegoşi şi al păturilor kaki păduchioase, dintr-o prăpădită unitate militară din 1989, la gradul de general cu patru stele.
Acest personaj de o îmbâcseală marţială a reuşit să parcurgă în pas alergător toate gradele militare din armata română, cu o vioiciune de viezure, ce transformă într-o glumă proastă noţiunea de onoare militară. Generaţii întregi de români, care au stat ani de zile prin tranşeele războaielor ce au lovit această ţară, ce au servit cu onoare şi demnitate, ce şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit vieţile pe câmpul de bătaie în slujba patriei, sunt umiliţi de acest şmenar, ce a folosit politica drept scară de incendiu.
Fiecare grad dobândit de acest chiloţar a fost cucerit după scurte, dar aprige pupături de cur sau ghiul, combinate cu dubioase manevre financiar administrative, ce au făcut dintr-un apevist bugetar fără alte surse de venit oficiale, un latifundiar cu conturi doldora.
Chiar şi pentru cei ce sunt obişnuiţi cu relaxata curvăsăreala politică dâmboviţeană, modul în care generalul Cur în cizme şi-a dobândit a patra şi ultima stea, este o contradicţie în termeni cu conceptul universal de avansare în grad. Motivul, recunoscut inclusiv de beneficiar, al acestei avansări, a fost pentru trădare!
Cur în cizme, ales în culorile PSD-ului la alegerile din 2008, a fost ani de zile profitorul funcţiilor în care a fost numit de către partidoi. Acesta a fost numit în funcţia de Ministru de interne de acelaşi partidoi, pe care l-a abandonat urgent, dezertând şi făcând graţios politica duşmanului de moarte al propriului partid.
Numai lipsa unui război a salvat armata română să nu se procopsească cu un mareşal numit de Băsescu, pe motiv de preacurvie politică. Preşedintele mai are antecedente în acest sens, făcând dintr-un plutonier adjutant activ direct un general în retragere, cu soldă aferentă, pe motiv de plecare de la pesedeu la pedeleu, ca şef de organizaţie locală.
Astăzi Cur în cizme vrea mai mult! Se vede şef de partid, partener de guvernare cu paiaţele prezidenţiale pedeliste. Mâine, poimâine, s-o fi văzând premier sau, cine ştie… poate chiar preşedinte!
Cur în cizme ne va anunţa în curând de apariţia noului partid ce ar putea fi denumit extrem de inspirat Alianţa Trădătorilor, organizaţie politică experimentată, plină de personaje a căror competenţă a fost pe deplin relevată până acum.
Intelectualul perdant Diaconescu, Tata Puiu cel pupător de icoane, Miki Şpagă cel moral, Marian Sârbu cel carismatic sau Culiţă Tărâţă zis şi stâlpul bugetului public, reprezintă un cheag de personalităţi pe care se poate construi un proiect politic de anvergură în viziunea prezidenţială.
Iar în cazul în care noul partid ar avea oarece probleme la capitolul organizare în teritoriu, pe motiv de lipsă de membri, situaţia ar putea fi lesne remediată prin convocarea sub mantaua noului partid, a cohortelor de generali făcuţi la kil de Comandantul Suprem.
Cu siguranţă acest partid va avea o frumoasă desfăşurare din punct de vedere al forţei electorale, din simplul motiv că nu are Ministerul Apărării din România atâta buget şi atâtea cadre active, câţi generali poate să facă Băsescu la o zi de sărbătoare, într-un an electoral!

Institutul Cantacuzino în calitate de părinte, Ministerul Sănătăţii soţie, Realitatea şi Antena 3 copii, Streinu-Cercel naş, anunţă cu inimile zdrobite de durere dispariţia dintre noi a regretatului binefăcător, tovarăş de viaţă şi bunăstare, pe numele lui Gripa Pandemică AH1N1.
Dispariţia după o scurtă şi necruţătoare suferinţă a bugetului de stat a lăsat un imens gol în inimile şi buzunarele rudelor şi apropiaţilor. Cu ochii în lacrimi, săptămîna trecută, soţia şi copii ne-au anunţat despărţirea de Cea care a fost prezentă în televizoarele, casele şi grijile noastre, minut cu minut, oră cu oră, din luna Decembrie până încoace.
În scurta dar tumultoasa ei existenţă, Gripa, Porcina pentru apropiaţi, a îmbrăţişat o naţiune întreagă şi s-a dăruit, fără osebire de sex, vârstă sau condiţie socială, tuturor celor care au crezut în ea. În imensa-i bunătate şi generozitate, Ea a îmbrăţişat şi a adoptat toate morţile ce puteau fi puse pe seama ei, curăţind de păcate surate mai vechi, cum ar fi diabetul, malaria, tuberculoza pulmonară sau marea familie canceroasă.
În calitate de contemporani ai marelui Dispărut, nu putem să nu ne exprimăm furia şi şocul în faţa actului criminal săvârşit de Agenţia Naţională a Medicamentelor, care prin nedeapta măsură de ridicare a autorizaţiei de producere a vaccinurilor, aplicată Institutului Cantacuzino, a stat la originea acestei frustrante dispariţii.
Tributari perimatelor concepţii darwiniene cum că ,, funcţia creează organul” sau a celei aristotelice în care ,,efectul urmează cauzei”, nu putem decât să fim convinşi de faptul că scoaterea în afara legii a vaccinului a dus la dispariţia bolii pentru care acesta a fost creat.
Această dilemă a vinovăţiei dispariţiei cauzei, în urma înlăturării birocratice a efectului, ne demonstrează încă o dată natura imperfectă a umanităţii, în general şi a românilor, în particular.
Cutia Pandorei a fost astfel deschisă românilor o dată pentru totdeauna, şi de astăzi nimeni nu mai poate fi sigur de ceea ce ne aşteaptă şi de ce cumplite catastrofe ne pot lovi în trecut, din cauza comportamentului nostru viitor.
Mâine, poimâine, un eventual faliment al Băncii Naţionale ar putea duce la dispariţia leului. Imaginaţi-vă ce grozăvenie ni s-ar putea întâmpla, dacă dezintegrarea serviciilor publice sau vai… chiar a Statului, pe motiv de incompetenţă şi corupţie a politicienilor, ar putea duce la dispariţia noastră ca naţiune europeană.
Întorcându-ne pe spirala timpului, la momentul dispariţiei noastre ca naţiune încă dinainte de a apărea, am putea să ne punem întrebarea dacă, dispărând poporul ce a generat, printr-o frenetică emulaţie, vărfuri ale politicii precum Boc, Geoană sau Băsescu aceasta ar fi un câştig sau o pierdere pentru omenire?
Iată cum o simplă ridicare de autorizaţie poate duce la cosmice şi dramatice nedumeriri planetare, care ne pot copleşi pe noi, cetăţenii nevinovaţi, dar din păcate contribuabili ai acestei ţări.
În calitate de buni creştini, ce au nevoie de lucruri simple şi obiective stabile în conştiinţele proprii, cerem pe această cale Agenţiei Naţionale a Medicamentelor reautorizarea vaccinurilor şi învierea din morţi a Gripei!
Dacă toate acestea se vor întâmpla, viaţa noastră va reveni la normal, televiziunile vor avea subiecte, Ministerul va avea obiect, Institutul Cantacuzino va produce din nou iar Streinu Cercel va putea apărea îngrijorat şi responsabil pe micile noastre ecrane.
Înmormântarea, masa şi pomenirea au loc, în cadru restrâns, la Cimitirul Iluziilor Pierdute din Palatul Parlamentului săptămâna aceasta. În cazul în care defunctul dispărut sau vreun urmaş din aceeaşi familie va deschide ochii la porunca ,, Ridică-te şi mergi”, nu vă faceţi griji! Nu veţi fi ţinuţi în întuneric, pentru că familia televiziunilor, a autorităţilor şi a medicilor, în frunte cu Cercel vă va invita la masa pusă în cinstea botezului sau reînvierii!
Efectul asupra noastră nu importă cauzei ce lipseşte şi va fi acelaşi dintotdeauna, vom avea de ce să ne temem, ce să plătim şi la ce să ne hlizim!

În timp ce liberalii ieşeni sapă tranşee pe unde personajele create şi scoase la lumină de actualul preşedinte umblă să-şi ciomăgească creatorul, în buna tradiţie românească, la Bucureşti Antonescu îl debarcă pe Ludovic Orban, cel care l-a boxat pe Tăriceanu şi l-a propulsat în fruntea partidului.
Dacă mai avem nevoie de exemple privind complexul oedipian al politicianului român, aflăm că Prostănacul pierzător unelteşte cu Bulibaşa portofelelor, pentru debarcarea din autobuzul roşu al trio-ului Iliescu, Mitrea şi Năstase. Aşadar politica mioritică evoluează în parametrii aşteptaţi!
Singura noastră nedumerire ar fi la ce trădare am putea să ne aşteptăm din partea edilului şef al Iaşului? Să-l şutuiască pe Prostănac, cel care l-a năimit ca lider zonal de Lunca Prutulu,i sau să se sucească de la promisiunile sughiţate în lacrimi pedeliştilor convocaţi la negocierile de după DNA.
Singurii care nu transpiră în interiorul partidului sunt pedeliştii, ce au la treabă de nu mai pot! Sunt din nou titulari la toate ţâţele bugetului şi n-are ţara asta bani de încasat, cât ar putea să sugă discipolii lui Zeus.
Dar nu este totul pierdut! Avem exemplul Greciei care după douăzeci de ani de UE reuşeşte să stea mai prost cu economia decât la intrarea în marea familie europeană. Şanse sunt ca să-i ajungem din urmă! Haideţi să recapitulăm împreună:
-Datoria publică a Greciei a ajuns la 125% din PIB-ul ei pe când a noastră nu este decât de 35%. Există potenţial de creştere!
-Deficitul grecesc este de 13% pe când al nostru ne zâmbeşte feciorelnic cu doar 7,2%.
-Lipsa de rigoare şi deficienţele administrative cauzate de personalul bugetar incompetent şi corupt sunt identice. Românii vin tare din urmă, pregătindu-şi funcţionarii publici în stagii de câte două săptămâni pe la vreo primărie de-aiurea, fără gaz şi şosele, pentru a-i propulsa apoi ca prefecţi sau subrefecţi în municipii reşedinţă de judeţ.
-Sistemul politic grecesc este bolnav, blochează orice reformă şi evacuează orice individ ce nu corespunde portretului robot al politicianului. Din poziţia anterioară schimbaţi cuvântul ,, grecesc” şi puneţi-l liniştit pe cel de ,, românesc”, nu o să fie nici o nepotrivire.
-Statul grec a angajat ca funcţionari publici în 2009 cu 6000 de oameni mai mult decât a pensionat. În România în 2009 în timp ce economia privată s-a contractat cu 13 miliarde de euro, cheltuielile cu salariile, premiile şi veniturile speciale ale bugetarilor au crescut cu 11%.
-În presa elenă, criza pare o conspiraţie.,,Ministrul nostru de Finanţe face treabă bună” protestează grecoteii. La noi primul ministru vede la OTV criza sucombând şi deplânge greaua moştenire lăsată de guvernul anterior, hai …parol monşer! şi laudă Ministrul nostru de Finanţe, care deşi nu ştie să folosească calculatorul, ştie totuşi să…schieze!
Deci dacă până acum suntem pe o traiectorie care ne permite să-i ajungem în câţiva ani din urmă pe greci, mai ales că suntem de două ori mai numeroşi, ceea ce ne permite să producem pierderi duble în unitate de timp, avem totuşi două arme fatale cu care putem să spulberăm recordul de catastrofă economică al Greciei.
Deşi stăm cam la fel la capitolul autostrăzi, fraierii de greci reuşesc să nu construiască kilometrul de şosea cu 10 milioane de euro, pe când noi reuşim să nu îl construim cu 80 de milioane de euro pe kilometru. Ceea ce demonstrează că frecatul mentei şi puturoşenia în România sunt mult mai scumpe decât în Grecia!
Şi acum lovitura finală! Turismul la ei are sezon de opt luni pe an şi oricât ar evaziona hotelierul grec, tot mai rămân oleacă de bani la buget în urma năvalei milioanelor de turişti, care ţin cu tot dinadinsul să-şi spargă banii printre insulele greceşti.
La noi turismul este Elena Udrea, sezonul ei este permanent, iar consumul de bani pe care îl generează este direct proporţional cu şuşele organizate de urmaşa lui Traian, cocoţându-şi posteriorul, pe zi ce trece mai lat, pe scene închiriate cu 70 000 de euro pe weekend.

Săptămâna viitoare va apărea la Bucureşti al patrulea volum al d-lui Alexandru Emanoil, ce tratează o temă desuetă în percepţia acestor vremuri. Lucrarea d-lui Emanoil, eminent inginer energetician şi consilier personal al preşedintelui Siemens în România!!!, se numeşte ,, Opera Romantică Franceză” şi urmează primelor trei volume, ce alcătuiesc monumentalul ciclu ,, Opera Italiană în Capodopere”.
,, Lebăda de la Busetto” apărută în 2006, ,,Verismul” editată în 2007,precum şi ,,Belcanto” din 2008 sunt nişte lucrări de o importanţă excepţională şi cu siguranţă reprezintă o contribuţie unică în istoria muzicografiei universale. Decenii de audiţii, răsfoitul a mii de librete, comparatul a sute de audiţii celebre ale diverselor opere, o titanică muncă de documentare, precum şi o patimă arzătoare pentru operă, ce i-a fost dăruită de destin, i-au permis autorului să creeze o fantastică enciclopedie a acestui gen muzical, odinioară atât de popular, iar astăzi, din păcate, căzut în desuetitudine.
De ce această carte este scrisă de un inginer şi nu de un critic sau de un istoric muzical? Încercaţi să vă amintiţi de vreun nume al vreunui muzicolog sau formator de opinie muzicală şi culturală de la Iosif Sava încoace? Dacă nu puteţi, nu este nici o problemă! Nimeni nu îi cunoaşte! Ei se cunosc doar între ei!
Poate aşa se explică şi platitudinea mocirloasă, precum şi călâia superioritate tremuricioasă cu care a fost întâmpinată această lucrare de popularizare a unui minunat gen muzical, de către comunitatea muzicologilor români. Indiferenţa jalnică şi mioritică are totuşi şi un alibi european, mai exact francez!
Dl. Emanoil a muncit din pasiune şi şi-a finanţat din banii personali apariţia acestor lucrări într-un tiraj modest, corepunzător posibilităţilor sale personale. Pentru această ultimă lucrare, mai ales că se referă la o pagină importantă a culturii surorii noastre mai mari într-ale latinităţii, am numit aici Franţa, autorul a trăit cu speranţa că la această popularizare a culturii franţuzeşti va putea miza pe un modest ajutor bănesc din partea Ambasadei Franţei.
Faptul că ne înrudim cu brava seminţie galică a fost constatat urgent de dl.Emanoil prin valsul ce l-a plimbat de la Ana la Caiafa, adică de la Ambasadă la Centrul Cultural Francez şi înapoi. Ridicări din umeri, sictir solemn şi plictis deranjat a cules autorul ,,Operei Romantice Franceze” de la cei care îşi justifică existenţa prin promovarea culturii franceze în acest bastion francofon.
Într-un târziu, sastisiţi de uimirea inginerului român, care înţelegea cu greu că o carte despre opera lui Bizet, Gounod sau Saint Saens e problema lui personală, autorităţile ce se ocupă de cultura franceză în Romania i-au comunicat pe mail cum că ,, nu există fonduri pentru asemenea acţiuni ce privesc autori români, şi nu înţeleg să sponsorizeze cărţi româneşti”. De asemeni a fost informat că dacă ,, ar fi fost vorba despre traduceri din franceză în limba română a unor opere culturale ale autorilor francezi, alta ar fi fost situaţia…”.
Deci, stimaţi concetăţeni, dacă mâine veţi răsfoi o operă culturală tradusă în română cu concursul Centrului Cultural Francez, în care veţi citi următoarele: ,, Abundenţa de tineri atrăgători şi foarte disponibili îmi trezeşte o dorinţă pe care nici nu mai are rost să încerc s-o înfrânez sau s-o disimulez. Banii şi sexul, iată sistemul meu de referinţă.”, să nu fiţi surprinşi!
Sunt fragmente din autobiografia d-lui Frederic Mitterand, Ministrul Culturii al Republicii Franceze, ,, La Mauvaise Vie”, apărută în 2005 şi întâmpinată cu entuziasm de cercurile culturale franceze. Oamenii de cultură francezi, aşa zisa ,,stângă progresistă”, care în anii 30-40 era suportera Internaţionalei leniniste iar în anii 50-60 idolatriza stalinismul, acordă astăzi, în lipsa unor curente ideologice disponibile, un sprijin entuziast,, artei sincere de confesiune şi sinceritate absolută”.
Pentru efebii culturii universale franceze, arestarea lui Roman Polanski pentru drogarea, violarea şi sodomizarea unei minore reprezintă ,, o pedeapsă groaznică pentru o poveste veche, ce nu mai are sens”.
Iată deci că poate fi şi mai rău ca la noi! O veste bună pentru cultura românească! Orice eforturi am face, nu o să reuşim în această viaţă să ne ajungem din urmă ,, modelul cultural”!
Să fie oare o realizare sau o provocare?