Cel mai frumos cadou de Crăciun din viaţa mea mi l-am dăruit anul acesta. Am stat acasă cu familia, am ascultat muzică, am citit, iar serile le-am petrecut cu prietenii. Nu am deschis televizorul, nu am citit ziare, nu am urmărit fluxul ştirilor pe net şi am întors spatele oricărei activităţi care ar fi putut să mă conecteze la viaţa socială media, ce se revarsă asupra românului în zilele de sărbătoare.
Dar după trei zile de pauză, la îndemnurile unui prieten care susţine că trăim o viaţă de clişee, am dat buzna din nou în viaţa media a naţiunii. Pentru cineva care este detaşat chiar şi numai pentru trei zile de la acest spectacol, revenirea este dureroasă şi extrem de stressantă.
A deschide televizorul în această perioada este o acţiune extrem de periculoasă, ce poate avea un efect de autolobotomizare. Ştirile sunt copleşite de urări ale vedetelor ce debordează de un cretinism pios şi de o lungă peregrinare a unor lideri politici, care ne fac confidenţe asupra amintirilor lor despre Crăciun. Aici avem o mixtură spumoasă între Iliescu, macho-ul tomnatec de Roman şi atletul talk show-urilor mocirloase Boureanu, toţi încercând să ne convingă că ,, şi ei e oameni care ne vrea binele la toţi, dar mai presus de orice, acum e momentul să varsă şi ei nişte lăcrime pentru emoţionanta naştere a Mântuitorului” .
La ştirile despre vreme suntem informaţi că temperatura este în creştere pentru această perioadă dar ,, iarna îşi reintră în drepturi şi avem cod galben de ninsori şi viscol în centrul, sudul, estul şi parţial vestul ţării”.
Ştirile despre sport sunt prezentate în ordinea numerelor de pe tricou: Unu. Becali, Borcea, Vasilică Turcu şi compania ne spun ce părere au ei despre Crăciun şi cum se vor distra ei şi fotbaliştii lor la ,, cumpăna dintre ani”. În partea a doua a ştirii, depune mărturie oracolul din Belceşti, nea Mitică Dragomir că… aşa e! Doi. Un fotbalist vedetă, cu fruntea de două degete, se transformă în eternul reporter de sărbători, care cere părerea colegilor săi despre ceva ce nu se înţelege din interviu, dar care este prilej de chicoteală atât din partea celui care pune întrebările, cât şi din partea celui care răspunde. Reporteriţa debordează de entuziasm victorios, iar publicul se râde mânzeşte, spectatorul interesat în fenomen a punctat şi ritualul acesta obligatoriu pentru sărbători. Trei. Interviu completat cu sondaj de opinie despre eleganţă vestimentară: Cine se îmbracă mai bine, Copos sau Becali? Ne lămuresc opiniile invitaţii speciali, experţi de modă, Mihaela Vânjosu stylist şi Lăcătin Udatu, designer de chiloţi.
Filmele ce pot fi vizionate în această perioadă fac parte din pachetul de zece, care ne sunt oferite special pentru această perioadă, în ultimii zece ani de cam toate televiziunile.
Răsfoind presa din această perioadă, mai coborâm nişte trepte ale ridicolului. Tentativa de a citi în aceste zile un articol dă senzaţia unei bucăţi de cretă, care scrâşneşte asurzitor pe tablă, scoţându-ne din minţi, chin care nu poate dispărea decât prin închisul rapid al ziarului şi abandonarea lui rapidă.
În Adevărul aflăm despre colindatul piţărăilor în Oltenia şi cum au fost ei îmbujoraţi, frumoşi şi rezonanţi cu scârţâitul zăpezii din zori! Nu ziceam eu de scârţâituri!
În Jurnalul Naţional se face reclamă la ,, un revelion de nota 10 la Taverna Sârbului”, rămâne de văzut cum l-a înduplecat redactorul şef Tucă pe patronul de crâşmă Tucă să posteze aşa ceva acum, de sărbători. Altfel numai teme corecte, de exemplu, faptul că s-a dovedit ştiinţific că bărbaţii parchează mai bine decât femeile, sau că o artistă ne povesteşte cum că ,,mirosul de portocale aduce a miros de îngeri”!!!
În Evenimentul Zilei, vedeta este domnul Mihăeş, care a început procesul de sfinţire a jurnaliştilor cu cuget liber,, implicaţi trup şi suflet în proiectul Băsescu, care şi-au riscat totul, inclusiv aristocraticul ceai de la ora cinci”, nu mă întrebaţi ce înseamnă, mă jur că nu ştiu! Pesemne că această jertfă a arhanghelilor pomeniţi de Mihăeş, în care bănuim că se include suav şi pe el, Voinescu, Pătrăşconiu, Preda, Patapievici, Morar, Cărtărescu, etc, se va finaliza printr-o lumească înălţare în grad şi printr-o decoraţie externă pe sacou şi internă de portofel, care se practică pentru deontologii ce au învins mogulii alături de eroul poporului, El, deţinătorul de adevăr!
Ca întotdeauna, această perioada de sărbători ne dovedeşte că formatorii de opinie din România reuşesc an de an să-şi depăşească recordurile de prostie, suficienţă, lipsă de imaginaţie şi penibil. În fiecare an, aceştia dau jos din pod aceleaşi teme, pe care le pritocesc fără a le şterge măcar de praf. La un singur lucru trebuie să aibă grijă, şi anume să nu-şi supere îngerii păzitori, că de le zboară protecţia, rămân dracului singuri să dea piept cu criza!

În fiecare an, către sfârşitul verii, aflăm din presă cum s-au atribuit, pe bază de licitaţie bineînţeles, contractele pentru întreţinerea drumurilor naţionale, judeţene sau de aiurea. Evident că deşi România este mereu surprinzătoare, la capitolul atribuiri de bani publici ea a fost şi este de un conservatorism plictisitor. În fiecare toamnă vedem cum serviciile de curăţare, întreţinere şi deszăpezire sunt căştigate, pe bază de experienţă anterioară şi parc auto specializat bineînţeles, de aceleaşi firme ale domnilor Umbrărescu, Căşuneanu, Prigoană sau alţi corifei ai mulsului de bani publici.
Agenţia Naţională a Drumurilor cugetă, plină de responsabilitate asupra viitorului şi pentru că acesta este neclar, măreşte an de an bugetul pentru deszăpezire. Acesta, precum Făt Frumos din poveste, creşte în fiecare an cât alţii în zece, neavând nici o însemnătate faptul că în ultimii cinci ani ninsorile timide, normale sau chiar abundente nu au depăşit în medie o săptămână pe an.
Dacă acum cinci-şase ani discutam de zeci de milioane de euro pentru un contract de deszăpezire, anul acesta sunt firme care au primit de la bugetul de stat sute de milioane de euro, conform unui straniu algoritm, perfecţionat printr-o desăvârşită metodă mioritică.
Dacă în alte ţări companiile care primesc în administrare întreţinerea şi deszăpezirea drumurilor primesc la intrarea în iarnă un aconto calculat la 50% din zilele medii de muncă alocate deszăpezirii din anii trecuţi, la noi, bugetul, afectat sau nu de criză, varsă în conturile fericiţilor câştigători întreaga sumă calculată parcă pentru o iarnă polară, cu trei luni de ninsori continue.
Vezi Doamne!, doar grija faţă de soarta contribuabilului şi a siguranţei traficului naţional îi face pe aceştia să-i pocnească pe drumari în ţeastă cu milioane de euro. Uneori iarna trece cu oleacă de ploi şi niţică lapoviţă, astfel încât ,,factorii responsabili” pot apărea la televizor însoţiţi de distinsele lor fălci şi guşi duble, pentru a ne linişti cu vocile lor hârâite de prea mult tutun şi alcool: ,, Compania noastră a acţionat preventiv cu mai multe echipaje de deszăpezire şi la această oră putem afirma că se circulă normal pe întreaga noastră reţea de drumuri”.
Dar uneori, destul de rar e drept, natura poate fi extrem de perversă! Atunci se întâmplă să ningă 15-20 de cm de zăpadă într-o noapte şi ca o culme a ghinionului, lucrul aceasta se poate întâmpla sâmbăta, duminica sau de sărbătorile legale.
În faţa acestei grozăvii nemaiîntâlnite, autorităţile holbează ochii cât cepele iar gura li se rotunjeşte a mirare, chit că minipriministrul interimar susţinea cu doar trei zile înainte că în această iarnă, sub atenta lui îndrumare, nimeni nu va mai fi luat prin surprindere de iarnă. În tandem cu uimirea imbecilă a autorităţilor, televiziunile de ştiri intră într-o stare de frenezie orgasmatică. ,, Infernul alb”, ,,România sub asediul nămeţilor”, ,,Ţara paralizată de omăt” precum şi clasicul clişeu ,,Autorităţile au fost luate prin surprindere şi de această dată” împânzesc burtierele ecranelor cu litere de-o şchioapă. Întotdeauna va apărea şi baba sau moşul auxiliar, care va susţine în faţa reporteriţei: ,, Am optzeci şi … ani şi de când mă ştiu, nu am mai văzut o asemenea ninsoare”, declaraţie auxiliară, obligatorie pentru acest eveniment.
Şi anul acesta, a fost ca întotdeauna … .Pentru a compensa lipsa de activitate pe şosele, autorităţile au fost prezente la televizor, s-au încruntat, au făcut şedinţe, au stabilit comandamente, au dat afară profitând de moment nişte directori rămaşi în post, ce proveneau din fosta coaliţie şi ca întotdeauna, au chemat în ajutor aliatul perfect, viscolul.
,,-Pe viscol nu se lucrează nici în occident, o ştie toată lumea!” susţine cu tupeu cucoana de la Drumuri, cea care astă vară împărţea milioanele de euro cu ambele mâini la cei ce astăzi nu pot fi găsiţi. Dacă reuşeşte cineva să dea de vreun şef de la firmele de drumari, aceştia zbiară ca din gură de şarpe: -Să ne trimitem acum oamenii pe viscol ar însemna să îi trimitem la moarte!”. Totuşi, deşi nu sunt trimişi, drumarii sunt acolo la una mică! O scoatere din troiene, 200 de lei, o remorcare 300 de lei sau depinde despre ce maşină e vorba.
Şi ca să nu rămână cu conştiinţa neîmpăcată, autorităţile ce nu au nici o şansă în faţa zăpezii, luptă şi ele cu cine pot. Adică cu populaţia! Oprescu cheamă armata, Chiliman vrea să împuşte şoferii ,, care se plimbă pe străzi”, poliţia face filtre ca pentru răufăcători şi interzice accesul în şi din oraşe, eventual se mai împart şi nişte amenzi pentru recalcitranţi.
Astfel, în România anului 2009 există posibilitatea ca pe impozitele şi taxele plătite de el, cetăţeanul contribuabil, să fie furat, prostit şi şutuit în cur, pentru că afară e viscol şi ninsoare!
Şi ca să ne treacă de toate acum, înainte de Sărbători, mai auzim de-o bucurie: Băsescu l-a nominalizat premier pe Boc!!!

Peste tot în lume, un important indicator al vieţii şi al civilizaţiei economice îl reprezintă comportamentul şi prestaţia oamenilor ce au reuşit în viaţă, al celor bogaţi şi faimoşi, cei care au pentru ce să fie recunoscători sistemului capitalist.
Ce au în comun proprietarii marilor companii, ce dau ora exactă a economiei mondiale, sau speculatorii de geniu din piaţa financiară sau a tehnologiilor de ultimă oră? Câţi dintre noi ştim cine sunt proprietarii Google, Phillip Morris, Apple, Shell, Nokia, Nordstrom sau Mars? Sau ce ştim noi despre viaţa şi pasiunile unor Warren Buffet, Serghey Brin, Larry Page, Carlos Slim sau Bill Gates?
În general, nu prea multe! Dar dacă avem curiozităţi ce nu ne dau pace şi cotrobăim pe net pentru a afla câte ceva despre aceştia, lucrurile pe care le vom afla se referă la activitatea fundaţiilor lor, a rezultatelor obţinute în urma implementării unor proiecte culturale, sociale sau universitare. Vom afla ce tipuri de burse pot obţine tinerii pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în diferite domenii, în cadrul diverselor proiecte derulate de celebre universităţi, aflate în strânsă colaborare şi generos sprijinite de oamenii de afaceri de succes.
Miliardarul sau multimilionarul format într-o societate capitalistă şi scos în faţă de aceasta, are, în general, un mesaj responsabil faţă de societate, o activitate intensă în domeniul caritabil şi o slabă apetenţă pentru apariţii mediatice, dictate în general de modestie sau de un bun simţ primar.
Latura excentrică a milionarilor universali a venit firesc din est, Rusia având un aport major la apariţia unor milionari care s-au făcut cunoscuţi mai mult prin cheltuieli extravagante, achiziţii spectaculoase, băi de şampanie sau, mai rar, prin posesia unor cluburi de fotbal celebre.
În occident, specia de miliardar activ politic, cu ambiţii de guvernare prin interpuşi, lipseşte cu desăvârşire, datorită sistemului ce nu permite acest lucru. Este permis doar un sprijin financiar, prin care donatorul sprijină un grup politic cu care are idei comune, evident acest sprijin fiind făcut la lumina zilei. În Rusia, specia de mai sus a existat dar a dispărut rapid, inclusiv din punct de vedere fizic, în faţa unei acţiuni hotărâte a statului, care a fost extrem de pragmatic în negocierea cu aceştia; Îţi vezi de afacerile tale şi îţi plăteşti impozitele, te lăsăm în pace! Te bagi în politică, te terminăm!
În România însă, portretul de miliardar a fost creionat cu tuşe groase, mitocăneşti, folosind cerneala furată de la stat, de către personaje de o strânsă cuprindere mintală şi un feroce tupeu, dobândit în mlaştina securisto-economică a anilor 90.
Cum poate un cetăţean onest să-şi păstreze încrederea în stat şi în societatea românească când prin faţa lui defilează modele ale reuşitei economice cum sunt Gigi Becali, Fathi Taher sau Marian Iancu? Personaje care, dacă ar fi decupate din actualul context economico politic al României şi ar fi mutate cu tot bagajul lor mintal şi educaţional într-o societate civilizată, ar avea mari dificultăţi de a dobândi un post de portar de noapte la un internat.
Imaginile în care un Borcea dansează din buric, un Copos trage o ţeapă, un Vasile Turcu stă la o masă cu primul ministru discutând despre punctul de pensie, sau un Căşuneanu cărând banii la minister, înveliţi în ziar, dau o imagine halucinantă unei ţări care de bine, de rău este membră a Uniunii Europene.
Realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al acestei ţări, în calitatea sa dobândită de şef de clan al grupului economic al băieţilor deştepţi, ce gravitează în jurul PDL-ului este cel mai bun exemplu de tâmpenie a duşmanilor săi, aflaţi în alte centre de interese economice.
Vântu şi cu Patriciu au dovedit cu vârf şi îndesat că dacă reuşita lor economică este la acest moment certă, ca urmare a inexistenţei unei justiţii care să funcţioneze şi pentru dulăi, nu numai pentru căţei, din punct de vedere politic sunt nişte tâmpiţi, cum rar mi-a fost să văd. Orgoliul lor maladiv, de a se burica greţos pe micile ecrane, în calitatea lor de pretinşi cei mai importanţi factori de decizie din România, a privat cetăţenii acestei ţări de o schimbare politică necesară. În ţara în care miliardarii sunt nişte tâmpiţi şi au ajuns acolo făcându-i pe alţii la portofel, preşedintele se va recruta negreşit dintre cei mai şmecheri.
Băsescu a dovedit încă odată că este cel mai tare! I-a făcut pe nişte şmenari să se creadă ceea ce nu sânt, pentru ca el, cel care este, să rămână în continuare!

Scriu acestea vineri seara, cu două zile înainte de alegeri. După confruntarea de aseară, sunt pus în faţa celui mai greu moment de opţiune cetăţenească din viaţa mea!
A fost foarte simplu pentru mine să aleg în 1990 pentru Ion Raţiu şi să îmi repet opţiunea în 1992! Gentlemenul cu părul ca neaua şi cu ochii albaştri, strălucitori, care vorbea o limbă română literară dar extrem de surprinzătoare pentru acele vremuri, a fost o opţiune extrem de simplă pentru un student de 21 de ani, entuziast participant la Revoluţie. Ca mulţi alţi tineri, am fost sedus de discursul venerabilului patriot şi om de afaceri. Ascultam cu răsuflarea tăiată o melodioasă graseiere, în care cuvintele erau alese parcă dintr-un fond lexical ţinut la obroc în acele vremuri, deoarece dădea înţelesuri foarte precise ideilor, fiind lipsită de orice rumeguş al limbii de lemn, extrem de prezente atunci şi vai, chiar şi astăzi!
În 1996 am fost fericit, cu candoarea pe care ţi-o dă vârsta de 28 de ani, atunci când crezi cu adevărat că gestul tău de a alege este extrem de important pentru viitorul naţiei tale. Am votat cu Constantinescu şi am fost fericit! Nu mi-am explicat pe moment de ce câştigătorul, în seara proniei sale cereşti, în faţa a sute de mii de oameni îmbătaţi de victorie şi fremătând ca o mare furtunoasă zăgăzuită cu greu de Piaţa Universităţii, aşteptând să fie purtaţi într-un extaz de discursul noului Preşedinte, a clacat. Entuziaştii susţinători au recepţionat un discurs fâsâit ca un pârţ şi au fost trimişi acasă de cea mai proastă prestaţie a unui om politic câştigător, din istoria modernă a României. Mai târziu am aflat!
Deşi bine intenţionat, educaţia prolet-universitară nu i-a îngăduit să treacă peste umorile, infatuarea şi hachiţele de răsfăţat al sorţii, aflat din greşeală la conducerea unei naţiuni, într-un moment de graţie al istoriei.
În 2000 am fost disperat şi speriat! Disperat că a trebuit să votez un criminal, care poartă pe manşetele sale sângele compatrioţilor săi, el nefiind încercat de nici o remuşcare. Iar explicaţia gestului meu disperat stătea în spaima de un dictator grobian de mucava, care pe atunci era suficient de tânăr şi înconjurat de securişti periculoşi, ca să poată fi un pericol cumplit pentru o ţară ce nu-şi găsise încă făgaşul.
În mlăştinosul an 2004, în care padişahul tuciuriu Năstase a dus şpaga şi prostituţia intelectuală la cele mai înalte culmi postdecembriste, ascensiunea lui Băsescu, aureolat de eterna şi continua luptă anti PSD, a fost ca un aer curat într-o pivniţă îmbâcsită de miasme otrăvitoare. Imaginea de maidanez doborât la pământ de şuturile stăpânirii şi articulat cu reteveiele justiţiei pesediste, rostolit prin praf şi scuipat cu dispreţ, dar totuşi cu ochii injectaţi de furie şi mârâind la agresor, a devenit portstindardul opoziţiei şi al românilor curajoşi.
Mi-au trebuit trei ani de zile să înţeleg că Băsescu nu mârâia şi se agăţa cu colţii şi ghearele de drepturile amărâţilor şi a concetăţenilor. El avea o problemă cu împărţirea prăzii! El a venit la putere decis să preia coşul cu bunătăţi de la scufiţa cea pidosnică, ce trebuia apoi azvârlită la copoi, într-un gest de afirmare a victoriei totale şi indiscutabile.
De luni de zile, din acest colţ de pagină am râs, m-am minunat şi am colecţionat perlele lui Geoană! Sunt la vârsta la care nu mă mai dau în vânt după contrastul umbrelor de pe pereţii albi. Sunt dispus să accept că există un Dumnezeu al nătângilor, ce îi ocroteşte pe aceştia, dacă nu sunt atinşi de aripa ticăloşiei de genă.
Ieri am văzut în spatele lui Băsescu o gaşcă fremătândă, spurcată la gură, ce a grohăit de plăcere la cuţitele înfipte de acesta în beregata berbecului năuc de Geoană. Imaginea Monicăi Macovei, excitată de sângele papagalului şi prăvălindu-se în gâtul lui Băsescu la sfârşitul dezbaterii, înainte chiar de soţia şi de fiicele acestuia, m-a umplut de fiori.
A fost picătura care mi-a decis votul! Voi vota cu Prostănacul din trei motive şi voi încerca să-mi spăl păcatul cu o rugăciune:
Voi vota cu Geoană pentru a aduce Partidul Liberal la putere, într-un guvern condus de Klaus Johhanis.
Voi vota cu Geoană, pentru prestaţia lui Crin Antonescu din această campanie electorală şi pentru cea avută de acesta de când este la conducerea Partidului Liberal.
Voi vota cu Geoană pentru că scârba faţă de regimul lui Băsescu este mai mare şi mai puternică decât dispreţul faţă de Geoană şi PSD.
Şi mă voi ruga pentru iertarea păcatelor mele!
Mă voi ruga să-mi pară rău cât mai târziu pentru faptul că am votat cu Geoană şi PSD.
Pentru că în toată nebunia aceasta, ştiu cu precizie doar două lucruri: că o să-mi pară rău cu siguranţă că am votat cu Geoană şi că niciodată nu o să-mi pară rău că nu am votat cu Băsescu!