Sfârşitul de campanie se apropie cătinel, umplându-ne de o mâzgă puturoasă, care ne face să închidem televizoarele la simpla menţionare a numelor candidaţilor.
E clar că cel care a câştigat cel mai mult în aceste alegeri, Crin Antonescu, este cel care prin prestaţia lui ulterioară va hotărâ câştigătorul celei de-a doua ture de prezidenţiale. Următorul beneficiar este, paradoxal, Klaus Johannis, cel care deşi nu a participat la confruntarea electorală din care ieşim, a tăcut cu eroism în cel puţin aceeaşi măsură în care ceilalţi au vorbit.
Geoană rămâne acelaşi insipid, incolor, inodor, cumplit de plictisitor şi greu credibil, dar norocul lui, a fost bine sfătuit în această campanie, în care a pozat rolul împăciuitorului prin excelenţă. După victorie, sperăm să îşi regăsească ştaiful comportamentului de la Externe şi să lase biata ţară în pace, fără să ţină să ne dovedească cât de viril şi jucător este el în raport cu Parlamentul şi alte instituţii.
Se spune că apusurile de soare sunt frumoase şi de neuitat, mai ales când ne încântă privirea cu irizaţiile lor roşii, sângerii sau portocalii. Apusul roşiatic l-am trăit cu entuziasm acum cinci ani şi amintirile pe care le avem de atunci sunt pline de entuziasmul cu care am îmbrăţişat schimbarea de regim. Apunea atunci un regim fanariot, corupt, condus de un padişah tuciuriu lacom şi narcissist, care reuşise performanţa de a lua şi de a da şpagă aproape oricui. Veneau la putere, cel puţin aşa ne-au dat impresia, oameni curajoşi, incoruptibili şi care doreau să ne integreze într-o lume în care normalitatea şi civilizaţia europeană sunt valori cotidiene.
Apusul portocaliu de acum nu cred că aduce iluzii nimănui. Lumea nu îşi mai doreşte vise frumoase şi paradisuri tangibile în viaţa care ne mai aşteaptă. Toţi ne dorim acum puţină linişte, un comportament civilizat al instituţiilor statului, o concentrare a Executivului, măcar acum în al doisprezecelea ceas, pe problemele economiei şi dacă se poate, puţin bun simţ. Regimul Băsescu ne dovedeşte, dacă mai era nevoie, că circul, manipularea, maneaua electorală şi scandalul perpetuu în care excelează titularul sunt singura ofertă sinceră pe care o face României.
Ani de zile i-a mers lui Băsescu cu scandalul, până când alţii, sau oameni de-ai lui pe care i-a ţepuit, i-au preluat stilul, l-au perfecţionat şi acum îi dau la gioale cu propria-i progenitură. Sau cum ar spune românii, cui pe cui se scoate sau mahmureala cu beţie se tratează, conform procedurilor de la Golden Blitz.
După cum ştim, puterea corupe, şi ni se dovedeşte din nou că puterea absolută ia minţile. Lumea ar fi înghiţit scandalul lui Băsescu, că doar de, nu de circ ducem lipsă aici, la porţile Orientului. Dar pentru ca apostolul anticorupţiei şi al moralităţii mioritice să-şi tragă casă mitocăneşte încă din primul an de preşedinţie, frate-su să fie pocnit de geniul financiar, fata cea mare să câştige din căratul dosarelor la instanţă şi notăria în Păuneşti un milion de euro într-un an, e prea de tot!
Caraghioslâcul cu Eba europarlamentar, în condiţiile unor vădite dizabilităţi de comunicare şi lacune grave de cunoştinţe elementare, nu a făcut altceva decât să pună bomboana pe colivă.
Dar poate nici acestea nu ar fi fost suficiente să îl îngroape pe Băsescu, aşa cum şi-a pus el singur lespedea pe mormânt, cu Elena Udrea.
Vedeta blondă, cu juponul roz, mulat pe popou, a năvălit în politica românească şi a traversat-o folosind cu mare viteză şi îndemânare făgaşul bătătorit al ţiitoarelor modeste la mansardă şi mustind de tupeu.
Însămânţată în PSD de Guşă, preluată de liberali la Capitală, blonda din Pleşcoi îşi găseşte rapid un reazem financiar în precinstitul Cocoş, cel care alături de Petrache şi Bittner reprezentau cândva mafia securisto-pesedistă pentru Băsescu. Prăvălită de admiraţie pentru Băsescu, devine rapid consilier la Primărie, apoi secretar general al PDL-ului, spre disperarea greilor din partid şi spre amuzamentul clasei politice. În curând, numărul gafelor sale este pus în umbră doar de ieşirile sale pasionale în favoarea macho-ului prezidenţial.
Spre oroarea oamenilor serioşi şi spre bucuria reporteriţelor toante şi fomiste, madam devine ministru, apoi mon Dieu! primeşte şi al doilea portofoliu! Croşetează în direct pe TV, apoi dă cu mopul sau ne oripilează cu reţete de prăjituri, pentru ca, luată de val, să ajungă să-şi cânte osanale sie însăşi, la radio, spre uluirea lui Turcescu.
Toate ca toate, dar prestaţia ei, de la confruntarea de la Cluj, a atins apogeul şi a turnat plumb în cizme staffului prezidenţial. Încăpăţânarea de a sta în bătaia camerelor de vederi, cu preţul mutării primei doamne numai pentru a face loc în cadru paţachinei, prestaţia ei fornăitoare şi aplauzele de un entuziasm tâmp au avut efectul unei grenade de personal în rândul fanilor şi al spectatorilor.
Într-o ţară cu amintirea vie a unor Elena Lupescu sau Ceauşescu, să încaleci stăpânul şi să mai ai pretenţia să fii şi admirată nu e o dovadă de inteligenţă. Nici din partea ei şi nici dintr-a stăpânului. De vreo câteva zile, madam Elena a cam dispărut de pe televizoare.
Să vedem acum dacă va mai apărea. Şi dacă da, la braţ cu cine?!

Odată cu încheierea confruntărilor electorale ale candidaţilor la preşedinţie, rămânem cu o imagine stranie asupra a ceea ce ne aşteaptă în viaţa politică de anul viitor. Indiferent de calitatea mesajelor transmise de către cei doi chalangeri ai actualului preşedinte, de o consistenţă şi substanţă mai mult sau mai puţin discutabilă, ceea ce sare în ochi este mesajul actualului preşedinte.
Acest mesaj este remarcabil prin fractura sa logică şi absurdul său. Nici nu ai spune că Băsescu are în stafful său electoral oameni pregătiţi în domeniul sociologiei şi al psihologiei, unii dintre ei chiar remarcabili, deşi altfel suferinzi la capitolul moralitate.
Pilonul principal al mesajului electoral îl reprezintă o parşivă chemare la luptă împotriva parlamentarilor şi a politicienilor, cei care, vezi Doamne, ,,au întinat” măreţele idealuri ale poporului. El, Băsescu, în calitatea sa de ,,El Lider Maximo”, fiind ales de popor, deţine o cunoaştere directă a celor mai ascunse năzuinţe ale celor mulţi, fiind reprezentantul majorităţii populare şi deţinătorul adevărului naţional. Ca o adevărată matcă de furnici, Traian al nostru încearcă să ne convingă să îl vedem sub forma unui creier al poporului, el fiind cortexul unde este păstrată raţiunea şi judecata naţiei, formate din milioane de exemplare de români. Cu alte cuvinte, un fel de server al dorinţelor neamului.
Mesajele de tipul ,,Voi sunteţi majoritatea care contează”, împreună cu tânguielile rapidiste de genul ,, Singur împotriva tuturor” sau ,, Ce au toţi aştia cu mine?” nu fac nimic altceva decât să încerce o prelungire a ,,victimizări” sale asupra alegătorilor. Prin acest gen de identificări forţate, preşedintele trasează un fel de linie a frontului între el şi popor pe de-o parte, iar de cealaltă parte politicienii şi mogulii cei răi.
Cum spuneam, logica aceasta parşivă suferă totuşi de nişte hibe destul de mari. În primul rând, poporul este luat cam pe sus şi cam cu forţa în această încăierare, el având cu totul şi cu totul alte preocupări decât cafteala lui Băsescu cu politichia. A-l urma pe acestă cale a răfuielilor personale prezidenţiale şi a deveni camarad de tranşee cu Videanu, Buzoianu, Căşuneanu, G.C.Păunescu sau Cocoş, trebuie să fii oleacă cam imbecil sau mai degrabă interesat în împărţirea prăzii de după luptă. Şi cum nu ne imaginăm că distinşii ,,moguli buni” de mai sus ar avea oarece dorinţe de împărţeală cu câteva milioane de votanţi, rămâne valabilă mai degrabă prima variantă.
Mulţi cetăţeni sunt pătrunşi de adrenalină când aud de lupta cu mogulii, cu cei care vor să ne fure ţărişoara noastră dragă cu tricolorul fluturând deasupra unor oameni harnici, muncitori şi paşnici. Vechile obiceiuri ale luptei de clasă au cam fost şterpelite de Băsescu de la Iliescu, acesta lăsându-şi astfel partidul deposedat de fabulosul motor electoral al anilor ‘90.
Dacă stăm să ne gândim puţin, Băsescu a reuşit ca într-un interval de cinci ani să devină reprezentantul electoral al celor împotriva cărora a luptat atunci. În spatele lui stau astăzi marii profitori ai bugetului de stat, dispuşi oricând la sume imense pentru conservarea intereselor şi electoratul rural, cu educaţie puţină şi dependent de pomeni electorale, acela care acum cinci ani era înregimentat sub mantaua lui Năstase. Electoratul urban, educat şi cu personalitate, împreună cu micii întreprinzători şi studenţii, care altădată au format falanga de elită cu care Băsescu a cucerit prezidenţialele, se află astăzi în tabere diferite sau au cedat a lehamite, trecând în amorţeală. Din vechea gardă pretoriană a alianţei DA, ce l-a însoţit pe Băsescu în 2004, au rămas pedeliştii, cei care au devenit din ce în ce mai bogaţi şi trădătorii din PNL, împreună cu cozile de topor ale intelectualilor cu moralitatea în regim de leasing.
Oferta actualului preşedinte a fost destul de clară pentru anii ce vor urma! Va pune premier de la PDL, indiferent de majoritatea parlamentară, violând satisfăcut Constituţia cu deja celebra interpretare ,, partidul cu cele mai multe mandate în Parlament”. Dacă nu iese cum vrea muşchii lui, face şi alegeri anticipate şi dacă nu vrea nimeni să facă Guvern cu odorul de PDL-eu, să se ducă la dracu cu toţii! Deci, doamnelor şi domnilor, războiul continuă!
Căt despre hotărârea lui de a lupta cu mogulii, poporul va afla cu siguranţă care este momentul când preşedintele a izbândit. Atunci când mogulul rău se va transforma într-unul bun, iar pe televiziunea lui va fi linişte şi pace şi toată lumea va aştepta emisiunea de la ,,Naşul”, care se va difuza pe toate posturile TV, mai ceva ca meciurile naţionalei!
Aşa că, atunci când mergem la vot, să avem grijă să nu să votăm cu Crin că nu are substanţă, sau cu Geoană pentru că e de-al lui Hrebenciuc.
Votăm cu Băsescu ca să trăiască bine el şi cu famelia lui, dă sânje sau dă interese, iar noi toţi, lobotomizaţi, mărşăluim grupat şi aşteptăm să ne ridice Băse tricolorul, ca să ne pişăm ochii de emoţie!

În prag de alegeri nu strică să aducem aminte intelectualilor finuţi, cu memorie reglabilă, un extras din moştenirea genetică a moralei mioritice: ,,Camarade nu fi trist, Garda merge înainte prin… Partidul Comunist!”. Iată cum strigătul de consolare al luptătorilor, biruitori cu propria conştiinţă, revine în forţă după 60 de ani, în politica românească.
După cinci ani de luptă cu sistemul ticăloşit din România şi o ,,parţială reformare a forţelor politice”, conform spuselor prezidenţiale, iată că sfârşitul campaniei electorale din 2009 găseşte, sub steagul marinarului, o frumoasă pleiadă a foştilor inamici.
,,Grupul mafiot de interese” alcătuit din acoliţii lui Bombonel, de-alde Besciu, Bittner şi Petrache, pesemne că, odată cu venirea arhanghelului anticorupţiei la putere, s-a căit şi a trecut pe calea cea bună. Membrii grupului pot fi văzuţi astăzi, defilând veseli şi roşii în obraji, printre fanii lui Băsescu. Ce dovadă mai bună de căinţă putea da acest grup de investitori decât jertfirea pe altarul Cotroceniului a însăşi soţiei tovarăşului lor de bussines, blonda consoartă a discretului Cocoş.
În faţa zelului convertitor şi a apostolatului propovăduitor al noii morale băsesciene, s-au ruşinat şi au trecut de partea “poporului” stâlpi de referinţă ai sistemului ticăloşit, precum: Mitrea, Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, Simirad sau preacucernicul Antonie Solomon de la Craiova.
Ce poate fi mai înălţător şi mai moral pentru tineretul acestei ţării, decât să vadă că trădarea principiilor şi a tovarăşilor de partid, a celor trei generali ai armatei române, este răsplătită printr-o bănoasă avansare în grad. Astfel, glorioasele fapte de arme ale generalilor, constând în gestionarea corectă a izmenelor, săvârşită de ambiţiosul Oprea, pupatul crucilor şi datul cu beşica prin praf sau culesul rahaţilor de maidanezi de pe trotuare au dus la o avansare mai rapidă în grad a acestora decât dacă ar fi servit pe vreun front de război din ‘90 încoace.
Alăturarea chipurilor lui Simirad şi Băsescu pe panourile electorale din Iaşi ne creionează morala “reformatorului nostru”: “Trădările dese sunt cheia marilor succese”.
Deasemeni, alăturarea pe o scenă de campanie şi evident de partid, a unor nume ca Gigi Neţoiu şi Monica Macovei sau Bercea Mondialu cu Paleologu, ne indică o tristă blegire a principiilor morale, altădată zgomotos de erecte, precum şi o finală ridiculizare a unor figuri, altădată promiţătoare.
,,Tămâierea” preşedintelui de către Voinescu şi Patapievici, la tribuna televiziunii ,,mogulului bun” G.C. Păunescu, pe banii de campanie scurşi de la Popoviciu, Căşuneanu şi Umbrărescu şi cu spatele asigurat de condeiele lui Culcer, Pora şi alţi eroi ai luptei anticorupţie, bulversează orice logică.
Se pare că singura concluzie, ce poate reieşi din obiectivele “luptei de clasă” ale lui Băsescu, este aceea că mogulii media sunt răi şi duşmănoşi faţă de popor şi ţară dacă nu pupă inelul. În schimb, dacă fac frumos şi dau prietenos din coadă, devin nişte investitori demni de toată lauda, cu care merită să faci afaceri prin intermediul familiei prezidenţiale. Acest lucru este valabil şi pentru politicieni, în forma în care, dacă până de curând făceau parte din cei 322 erau corupţi, venali şi antidemocratici, odată trecuţi la independenţi sau în PDL-eu, sunt brusc parteneri respectabili, buni de propus chiar şi pe o listă de guvern.
Se spune că istoria întotdeauna se repetă, dar niciodată, nimeni, nu a învăţat nimic din ea. Ne-am despărţit plini de furie şi speranţă de regimul fanariot şpăgaro-pupincurist al lui Năstase şi iată cum, după numai cinci ani, avem de-a face cu acelaşi regim, dar cu alţi actori per ansamblu. Amintiţi-vă de interviurile greţos de linguşitoare ale lui Năstase de la ProTv şi Tvr de acum cinci ani şi urmăriţi, dacă suportaţi fără să vi se facă rău, actualele interviuri bălos-admirative ale lui Băsescu de la B1Tv sau EtnoTv! Auzi, naţiune… EtnoTv!!!
Diferenţa de ofertă, faţă de acum cinci ani, este că dacă atunci ni se promitea “linişte şi mers pe burtă”, că o să ne pice şi nouă ceva, acum ni se promite că “lupta şi reforma vor continua”, evident cu circul aferent.
Bunăstarea cetăţenilor, mersul economiei sau infrastructura sunt teme departe de preocupările electorale, fiind numai bune de menţionat pe televizor pentru prostime, dar groaznic de plictisitoare pentru preocupările ofertanţilor, deoarece implică muncă, competenţă şi seriozitate.

Pentru cei ce obişnuiesc să iasă la plimbare pe poteca internetului nu sunt o surpriză postacii cu ciorapul portocaliu pus pe cap, ce invadează articolele ostile sau maliţioase la adresa matelotului şi a curţii sale de fripturişti şi demoazele. Nu durează zece minute de la apariţia opiniei sau articolului cu pricina şi tâlharii de net poposesc grabnic, alertaţi de motoarele de căutare şi încep să-şi deşarte zoaiele şi rahatul din desagă.
Mitocanul de reţea poate avea mai multe înfăţişări şi are mai multe tactici de luptă, fiecare în funcţie de neuronii disponibili, mesajul ordonat ce trebuie să derive din înjurătură, sau strategia de manipulare.
Primii care apar întotdeauna sunt mitocanii de linia întâi, cei care intră bolovănos la secerare, grobieni, agresivi, cu argumente puţine dar ferme şi cu tuşele îngroşate. Cele mai scurte postări sunt şi cele mai violente, conţinând de obicei o înjurătură, o ,, chemare la muncă” sau o demascare a autorului, ca fiind în solda mogulilor şi a capitalismului veros. A doua modalitate de intervenţie a acestor ,,ţapinari” ai opiniei sunt postările medii sau lungi, care se învârt în general pe două- trei teme, asimilate corespunzătoar fiecărui personaj politic sau civil ce-şi pune semnătura pe articolul în cauză.
Dacă e vorba de Antonescu temele sunt: acolit plătit de Patriciu, chiulangiu la Parlament, frizura neconformă cu standardele de chelie, deci neserios.
Dacă e Sorin Oprescu, aflăm de şpăgi la internare, curvăsăreală cu asistente ( de cea cu avocate nu se discută că e domeniu alocat), sau că e fiu de securist şi prieten de pesedişti.
Dacă e Geoană e evident că e prostănac, dar, lucru ciudat de la o vreme, forumiştii portocalii nu mai atacă la fel ca înainte, ceea ce indică o dorinţă aproape disperată de a rămâne în turul doi cu acesta, cunoscute fiind talentele lui de looser.
Dacă este un blogger sau un cetăţean pentru care nu există informaţii rapide prin metode specifice, se atacă punându-se scurt pecetea de vândut mogulilor, metodă derivată din celebra ,, vândut agenturilor străine”.
Pentru ziarişti şi formatori de opinie cunoscuţi, tolba de mizerii este plină, slavă Domnului, că n-au trecut degeaba 20 de ani.
Dar cine sunt mitocanii de primă linie? De unde au apărut ei şi cu ce se ocupă?
Toţi cei care lucrează în domeniul privat ştiu ce greu se dobândeşte o slujbă cu un salariu de 3000-4000 de lei, iar cine reuşeşte să treacă de acest salariu se poate considera un norocos. De aceea, existenţa bugetarilor cu funcţii politice în aşa zisele ,,deconcentrate”, cu salarii de 6000- 14000 lei apar ca o sfidare la adresa bunului simţ. Sfidare nu numai prin dimensiunea nesimţită a salariului, în comparaţie cu cei care mai şi muncesc, ci mai ales prin lipsa de responsabilitate totală la locul de muncă şi un program mai mult decât fantezist. Ce spuneţi de o Direcţie Judeţeană de Implementare a Programelor Europene în Agricultură, care a dat în acest an vreo 20 de credite în valoare totală de 5-6 milioane de euro administraţiilor locale, credite la care au lucrat vreo 4-5 persoane care se şi pricep şi lista de 24 de persoane care sunt salarizate în această direcţie. Minimul efort de a semna o condică pe aceste sume poate fi din plin răsplătit cu statul pe net câteva ore pe zi, sau cu o febrilă activitate de partid în perioada electorală, cu decontul de cheltuieli dirijat spre slujbă.
O altă categorie, oarecum sub acoperire a mitocanului de net,este cea a ziariştilor şi a bloggerilor, ce odată au avut păreri imparţiale sau chiar contrarii şi acum brusc, ca sub efectul unei baghete magice, devin fascinaţi şi seduşi de dimensiunea politică şi umană a lui Băsescu şi de calitatea excepţională a trepăduşilor din jurul acestuia. Persoane inteligente, cu verb şi har, s-au dovedit extrem de instabile moral, la ciocnirea cu diverse funcţii sau avantaje camuflate.
Celebrul deja Patapievici şi limba lui catifelată, Cărtărescu, Pătrăşconiu, Voinescu sau T.R. Ungureanu au făcut tristul pas al autoamputării spirituale şi s-au acoperit de ridicol, încercând să găsească bărbăţie, nobleţe şi responsabilitate acolo unde, oricât ai fora, nu vei găsi decât tupeu, superficialitate şi dorinţă de căpătuială.
Şi nu trebuie să ,, cherchez la femme”, că aici, la noi în politichie, ea apare nechemată. Celebra Nuţi de la Cotroceni a mai reuşit să pună o cărămidă la templul închinat prostiei, templu al cărei vestală este încă de la momentul schimbării formei de guvernământ cu de-a sila, practicată în raport cu nevinovata Norvegie. Ministra cu două portofolii se presupune că ar fi avut şi altă treabă decât să sune la emisiunea lui Turcescu ( mai ales la el!) şi să se dea anonimă indignată, cu amor de preşedinte şi plină de admiraţie faţă de propria persoană.
Aşa că Nuţi cea odihnită a jucat rolul ,,mamei natură” şi a obţinut desprinderea din specia de ,,mitocan de net portocaliu” a unei noi specii, care îi este şi vecină, pe arborele evoluţionist al copacului politic românesc: Mitocanul de radio portocaliu- varianta sub acoperire.