Pentru că ne mai despart doar trei săptămâni de tradiţionala sărbătoare românească a alegerii preşedintelui, sărbătoare precedată întotdeauna de un ,,post guvernamental” în care nimeni nu mai munceşte, toţi se ceartă iar ,,isteţii” cer pomană, ar fi interesant să trecem în revistă programul economic al candidaţilor la această abruptă funcţie.
Înainte să plonjăm în abisul sumbru al cifrelor seci şi al puzderiei de indicatori micro şi macro economici, trebuie să salutăm cu entuziasm declaraţia de la Galaţi a portavocii blonde prezidenţiale. În aceste momente, de învârtoşare politică şi luptă crâncenă de clan, această muză diafană a pedelismului găseşte timp şi preocupare pentru descifrarea enigmelor istorice ale neamului. Această Daicoviciu cu jupon, mergând pe toace în urma spiritului lui Pârvan, a reuşit să afle misterul originii poporului roman, în ciuda teoriilor, evident desuete, ale provenienţei băştinaşe din creuzetul daco-roman. Secretul, destăinuit nouă de arheoloaga cu Vuittoane, este că noi toţi, adevăratul şi singurul popor român, ne tragem din Traian Băsescu! Deci, fiecare dintre noi suntem oarecum rude cu EBA, băsescul cu mustaţă sau notăriţa cu penthouse! Totuşi, pentru sănătatea şi destinul european al acestui popor, credem cu tărie că după 6 Decembrie, ar fi extrem de reconfortant ca acest pericol, de a apărea noi urmaşi ai lui Traian Băsescu, să le pască doar pe eventualele odrasle ale discretului Cocoş.
Întorcându-ne la tema evaluării noastre, Ieşirea din criză este văzută de dl. Băsescu prin instalarea unui guvern pedelist. În ce măsură ar putea fi aceasta o garanţie, nu ne spune, iar domnul Geoană vede ieşirea din criză prin investiţii. De asemeni, de unde o să luăm banii pentru acestea, nu aflăm. Domnul Antonescu ne propune restrângerea cheltuielilor bugetare, măsură nu prea populară pentru trântorii cu drept de decizie în politica românească, Oprescu prin scutirea de impozite pentru firme noi, măsură ce ar umple ţara de firme nou nouţe, iar Becali o vede prin rugăciune.
Motorul creşterii economice pentru România este văzut de către actualul preşedinte ca fiind creşterea exporturilor, deci trebuie să ţinem pumnii lui Renault, Ford şi tăietorilor de păduri din direcţiile silvice, acestea fiind principalele vedete ale exportului românesc. Liderul pesedist vrea să devenim din nou grânarul Europei, lucru perfect posibil dacă ţăranul român ar reuşi să se trezească din beţie, măcar câteva zile, când trebuie însămânţat şi arat, că de cules s-ar ocupa oricum discriminaţii Madonnei. Liderul liberal stârneşte resentimente, cerând restrângerea numărului de angajaţi la stat, simplificarea legislaţiei economice şi stabilitatea fiscală, iar Becali propune vânzarea terenurilor sale către stat şi răscumpărarea lor apoi prin lege la o treime de preţ, urmând ca din profitul realizat să împartă banii la cei săraci şi credincioşi.
Fiscalitatea este apreciată de actualul cârmaci ca fiind mică, deci o creştere a ei putând avea efecte benefice asupra lui Pogea, Videanu, rude şi prieteni, bineînţeles în calitatea lor de persoane fizice şi nu de reprezentanţi ai statului. Senatorul pepenilor propune creşterea progresivă a taxelor pentru o sărăcire echitabilă a tuturor cetăţenilor, iar primarul de capitală vede viitorul fiscalităţii prin amnistie fiscală şi apoi …creşterea taxelor! Evident că propunerea liberală de a scădea impozitul la 10% şi TVA-ul la 15%, forţând economia să iasă la alb şi creând posibilitatea atragerii de investitori, nu poate fi îmbrăţişată de factorii responsabili, pentru că s-ar pierde controlul banilor negri, deci propunerea lui Jiji, de a transforma fiscalitatea în circuitul banilor prin valize, de la proşti la şmecheri, e mult mai interesantă.
Infrastructura este tratată deasemeni diferit, în funcţie de candidat. Dacă Băsescu, care a luptat în cele două mandate ale sale de ministru al transporturilor împotriva autostrăzilor, preferând să ne îngroape banii în drumurile de căruţă moştenite de la Ceauşescu, a descoperit brusc importanţa autostrăzilor, dl.Geoană vrea drumuri mari şi multe, să se dea la toată lumea. Candidatul Oprescu vrea ca ,, la sfârşitul mandatului meu să se circule pe şosele bune, curate şi rapide iar calea ferată să fie modernă şi bine întreţinută”, lucru perfect posibil pentru un doctor care pesemne a descoperit secretul duratei de viaţă de 300 de ani, iar Jiji propune alocarea de la buget de bani pentru elicoptere, astfel încât să se facă economii cu construcţiile de drumuri.
Viitorul Agriculturii este văzut de ,,tatăl nostru” prin urbanizarea satelor, aceasta ducând la armonizarea manelelor de la sate cu cele ale periferiilor oraşelor, spre deosebire de liderul social democrat, care doreşte legarea tinerilor de sate, bănuim cu lanţul de la fântână, şi ,,reconversia muncii din spaţiul rural în meserii specifice spaţiului rural”, deci băutul se poate transforma din hobby în meserie plătită, cu vechime înscrisă în cartea de muncă. Antonescu nu are soluţii decente, pentru că doreşte ferme mari conduse de antreprenori, existând astfel pericolul ca aceştia să se îmbogăţească şi ţăranul să nu mai aibă timp de mitinguri electorale cu mici şi bere. Din păcate, chirurgul nu are program pentru agricultură, pentru că ultima oară când a fost odată la ţară era noroi; iar Jiji propune împărţirea ţăranilor în două grămezi: una care să fie de slugi, că ,, aşa a dat Dumnezeu dintotdeauna” iar alta, cea care ştie să joace fotbal, să organizeze un campionat naţional, în care Steaua să câştige întotdeauna.
Deci, dragi compatrioţi, în faţa acestei oferte electorale, concluzia nu poate fi decât una: Trăiască Jiji Preşedinte!

În sfârşit, la finalul săptămânii trecute, s-a oficializat starea de campanie electorală, alertă şi premanentă, în care ne aflăm din decembrie anul trecut, de când s-au încheiat alegerile palamentare. Mare tâmpenie a fost ideea de a decala alegerile prezidenţiale de cele parlamentare! România şi economia ei s-au ales cu un an de stagnare şi cheltuieli inutile, chiar prosteşti, a căror unic temei a fost interesul electoral, nemaivorbind de aburelile şi aberaţiile pe care bietele noastre urechi au fost nevoite să le suporte de-a lungul ultimului an.
Înscrise în această campanie prezidenţială sunt zece persoane, din care două treimi pot fi luate doar sub beneficiu de inventar.
Domnilor Cernea şi Iane, reprezentanţii celor două partide ecologiste ce candidează la prima funcţie în stat, le aplaudăm iniţiativa prin care se speră, evident, o revigorare a curentului ecologist, dar îi compătimim pentru banii pe care îi vor cheltui pentru aceasta.
Un alt candidat este dl. Ninel Potârcă, în calitate de preşedinte al Patronatului Oamenilor de afaceri de Etnie Romă!!! Pentru cei ce nu pot asimila mental conceptul acestei organizaţii, trebuie să le precizăm că e vorba de acei minoritari, care în ţepele date Combinatului de la Galaţi, EON-ului, Fiscului, băncilor şi diverşilor fraieri, au folosit drept acoperire SRL-uri efemere. Ar fi interesant din punct de vedere penal, să vedem ce vechime în câmpul muncii au firmele patronate de cetăţenii care şi-au condus candidatul la BEC, într-o lungă coloană de Mercedesuri.
Dl. Kelemen Hunor candidează în special pentru a oficializa transferul de putere de la actualul preşedinte către el, transfer ce va avea loc în primăvara anului viitor şi în general, pentru a avea o bază electorală pentru negocierile de după.
Vadim candidează din consecvenţă, dar rezultatele se dovedesc din ce în ce mai palide, cu ocazia fiecăror alegeri, din simplul şi omenescul motiv, că securiştii care au avut rol de finanţatori şi organizatori ai campaniilor lui, l-au părăsit, au sărăcit, s-au ramolit sau slavă Domnului, au murit.
Transferaţii de la Vadim, precum şi dinozaurii politicii mlăştinoase de la începutul anilor 90 îl sprijină acum pe dl. Oprescu, cel care împlineşte un an şi jumătate de când doarme la Primăria Generală a Capitalei. Personaj veleitar, de sorginte securistică, are în această campanie un rol pozitiv, deoarece fură voturi atât de la Băsescu, cât şi de la Geoană.
Ceea ce apare ca amuzant este faptul că dl. Antonescu, singurul dintre candidaţii care contează, ce are un comportament civilizat, decent şi evoluează cu o alură de om normal, este atacat din răsputeri cu tot felul de prostii. Neputând fi atacat pentru îmbogăţiri miraculoase, comisioane ,,gazoase” şi rapturi imobiliare, precum preşedintele în funcţie, sau pentru trădări josnice şi aiureli amuzante, precum prostănacul lui Ilici, dl. Antonescu este încondeiat de puturos, palavragiu şi vândut mogulilor, mai exact d-lui Patriciu. Puturos că nu a semnat condica bălăcărelilor şi a frecării de mentă permanente din cloaca parlamentară, palavragiu pentru că vorbeşte bine, fără să citească din foi, lucru despre care se ştie că este periculos şi vândut mogulului Patriciu, proprietarul singurei reţele media care a anunţat că nu se va ocupa de politică în această perioadă electorală. Umflarea cu pompa în sondaje şi sprijinul făţiş acordat de Voiculescu şi Vântu lui Geoană, precum şi udatul cu cisternele de euro la rădăcina campaniei electorale prezidenţiale de catre asfaltangiii şi băieţii şmecheri din industrie şi energie nu se pune pentru analiştii media. Ceea ce la Antonescu este vină nedovedită, la cei doi preşedinţi de instituţii ale democraţiei sunt merite demonstrate.
Tristeţea electorului român este că, dacă doreşte să voteze împotriva celui care a transformat lichelismul, curvăsăreala, mitocănia şi scandalul permanent în politică de stat, i se oferă o variantă caraghioasă, necredibilă, de politician manevrat pe sfori de eminenţe cenuşii ale banului public şterpelit cu osârdie.
Deci, dacă nu vrem incompetenţă caraghioasă, ne poate salva doar mitocănia! Halal opţiuni, cumplit destin!

Prima zăpada,venită în alai cu gerul şi umezeala, nu a reuşit să răcorească cazanul politicii româneşti, ce dă în clocot după ce a fiert la foc înăbuşit din primăvară până acum. Candidaturi, lansate cu entuziasm cândva, au sucombat, erodate de realităţile româneşti şi de lipsa rezistenţei la anduranţă a candidaţilor.
Prinţul Duda ot Hohenzollern a fost primul care a înclinat steagul, creionându-şi un chip de martir mărunt, de Nicolina, răpus în ,, luptele de clan” din politica românească. Prinţul, deşi a început promiţător, a sfârşit aidoma unei fecioare, dezamăgite de obiceiurile practicate intr-un aşezământ cu felinar roşu la poartă, în care intrase, pesemne, să facă o rugăciune mică, de convertire a titularelor de post.
Altă victimă, sedusă şi răpusă de campania ce încă nu începu, o putem contoriza în persoana lui Nati Meir, candidatul gestionat de Monica Columbeanu şi promovat de maneliştii lui Adi Minune. Acest ciudat exemplar de evreu roşcat, cu blazonul apartenenţei la xenofobul şi antisemitul partid România Mare înfipt în creieri, etern bolborositor într-o ciudată romengleză numai de el ştiută, a mărturisit senin că semnăturile l-au costat 280 000 de euro, dar acum s-a răzgândit şi nu mai vrea preşedenţie, de când a descoperit că, vai! Românii e hoţi! Însăşi posibilitatea existenţei acestei candidaturi este încă un semn că societatea română este grav bolnavă şi în mare suferinţă, în urma unei lipse de tratament adecvat cu Parchet şi Miliţie.
Şi pentru că tot am pomenit de suferinţă, trebuie să avem în vedere că de curând şi-a lansat candidatura bastardul oligofren al mass mediei sportive româneşti, regele smârcurilor noroioase din Pipera. Într-un stat serios al Uniunii Europene, ziariştii care l-au promovat pe acest scârbavnic mădular al lumii interlope, indiferent dacă motivaţia a fost ratingul sau şpaga, ar trebui deferiţi justiţiei şi puşi în aceeaşi găleată cu cei care fac propagandă antisemită, fascistă sau pornografică.
Trecând mai departe în revistă nebunii ce candidează la fotoliul prezidenţial de la Cotroceni, prin comparaţie cu cei de mai sus, apostolul bălos de Butimanu capătă o aură de respectabilitate şi seriozitate pe care nu a avut-o nicicând. Iată cum procedeul comparaţiei, utilizat pe plaiuri mioritice, adevereşte înţelepciunea zicalei strămoşeşti cum că nu există femei urâte, ci mai degrabă nu ai băut destul!
Trebuie să menţionăm obligatoriu aportul vesel şi umoristic al candidaturii lui Mircea Geoană, candidatură ce reuşeşte să descreţească frunţile schimonosite ale poporului muncit de necazurile crizei. Cei doi moguli cafenii, celebrii Vântu şi Voiculescu, îndrăgostiţi iremediabil de alura de Pinochio autoritar şi responsabil a lui Mirciulică, îl umflă din răsputeri în sondaje. Beneficiarul a ajuns să plutească pe nişte norişori roz, de unde ne împărtăşeşte primele măsuri prezidenţiale, pe care le va lua după ce va descăleca la Cotroceni. După deja celebra promisiune de 25 000 de euro pentru românii ce se întorc acasă din străinătate, vineri seara, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii pensionarilor, Geoană a mai făcut una care ne umple inimile de bucurie. Prezidenţiabilul socialist a promis că de la anul, în urma demersurilor sale, pensionarii vor primi medicamentele acasă, prin poştă! Modul de ambalare, transport şi cunoştinţele suplimentare de noţiuni farmaceutice necesare poştaşilor, nu reprezintă piedici în faţa elanului delirant al lui Mirciulică. Cunoscând faptul că dumnealui nu prea are idei proprii, dar dacă îl cadoriseşti cu vreuna o va asimila plin de entuziasm şi se va bate pentru ea, ca şi cum ar fi a lui, vezi cazul Johannis, recomandăm consilierilor domniei sale să îi sugereze că eventuala legiferare a operaţiilor chirurgicale la domiciliu, precum şi serviciile de înmormântare prin curierat ar duce la vizibile economii în bugetul pensionarilor.
Cu ocazia recoltei prezidenţiale de toamnă, pentru cei care nu vor să participe pe motiv de lipsă de candidat mai bun ca Băsescu, le recomand o metodă ştiinţifică, absolut sigură, de a găsi un competitor mai bun decât actualul preşedinte.
Deplasaţi-vă dis de dimineaţă într-o piaţă, staţie de autobuz sau orice formă de agomerare umană. Legaţi-vă la ochii cu o eşarfă neagră şi faceţi trei-patru rotaţii în jurul axei proprii, până simţiţi că vă ia cu leşinătură. Apoi porniţi la întâmplare prin mulţime şi prindeţi zdravăn în braţe pe primul ieşit în cale. Felicitări! Aţi găsit un candidat, care în proporţie de 99,99% este mai înţelept, mai responsabil şi mai competent decât actualul preşedinte.
Dar dacă printr-o groaznică coincidenţă, persoana pe care aţi înşfăcat-o în târgul de vite, obor sau sărbătoare câmpenească, unde s-a derulat acest experiment, vă năuceşte cu un damf de whisky şi se hăhăie într-un mod care vă dă fiori, sunteţi o persoană ghinionistă! Să nu jucaţi niciodată la Loto!

Mă aflu la 2000 de kilometri de ţară şi răsuflarea ei caldă, mereu surprinzătoare, reuşeşte să mă răscolească ca dintotdeauna prin fapte mici, mesaje discrete şi veşti triumfătoare. Se pare că nici o distanţă nu este capabilă să estompeze realităţile româneşti de fiii ei, ce vieţuiesc acasă sau pe aiurea, aflaţi in căutarea norocului sau a scăpării.
Zilele acestea am norocul să vizitez târgul internaţional de bunuri şi servicii din industria alimentară ce se desfăşoară in Koln, locul unde odată la doi ani, mii de producători din intreaga lume dau măsura dezvoltării acestei industrii.
Plin de entuziasm şi speranţă, am dat buzna la pavilionul românesc pentru a vedea contribuţia şi aportul nostru la marele concert universal al industriei alimentare. Micul nostru pavilion, frumos semnalizat şi colorat in cele trei culori, nu sare in ochi prin dimensiune, dar compensează prin calitatea nucleului dur al producătorilor, ce zugrăvesc avansul tehnologic al ţării noastre, supranumite cândva “grânarul Europei”.
Prima impresie a vizitatorului este dată de un stand ce prezintă tradiţionalele noastre sticksuri, grisine şi covrigei, ce ne-au insoţit copilăria. Apoi privirea curioşilor este atrasă de două standuri cu nume arăbeşti, ce demonstrează incă o dată, dacă mai era nevoie, toleranţa românilor şi condiţiile create investitorilor din Orientul Mijlociu, in primitoarea noastră patrie. Doi paşi mai incolo, un producător de conserve de carne şi pateu a bulversat, printr-o abilă manevră de marketing, concurenţa de pe alte meleaguri, afişând un anunţ in mai multe limbi, ce a adunat specialiştii din industria conservelor de carne din intreaga lume in faţa standului cu pricina. Anunţul susţine, nici mai mult nici mai puţin, că producătorul român nu foloseşte coloranţi alimentari in producerea pateului. Dacă ar fi fost sincer până la capăt şi ar fi admis că nu foloseşte nici măcar ficat, dezvăluirea ar fi fost mult prea dureroasă pentru intreaga breaslă a manufacturierilor de cărniţă.
Un producător de făină, unul de acadele, precum şi eternii câştigători ai loteriei fiscului românesc, fraţii minune de pe Crişuri, intregesc cartea de vizită a pavilionului nostru. Iar faptul că standul cu cel mai mare succes din pavilionul nostru a fost o firmă ce a prezentat fructe prospete congelate, demonstrează, incă o dată, că natura este frate cu românul şi nu de puţine ori, poate fi chiar mai harnică.
Dar nu trebuie să disperăm! Deşi prezenţa noastră la acest târg a fost atât de discretă incât putem afirma că a trecut oarecum neobservată, România a fost in aceste zile pe prima pagină în toate ziarele din Germania.
Citind ziarele de acasă, inainte de plecare, am aflat că o româncă a primit premiul Nobel pentru literatură. De aceea, vă puteţi imagina cât de surprins am rămas, văzând că în toate ziarele nemţeşti a apărut pe prima pagină cum că Herta Muller a adus Germaniei incă un premiu Nobel pentru literatură! Inchipuiţi-vă oroarea mea când am citit in Der Spiegel că Herta Muller a fost descrisă ca o autoare germană care, scăpând din infernul României comuniste, prin măiestria scrierilor sale a făcut o tulburătoare cronică a unui spirit liber, intr-o societate marcată de dictatură. Iată incă o dovadă, a câta oare, in care meritele noastre sunt confiscate de alţii, care pe vremea in care noi ne băteam cu turcii la graniţele Europei, ei işi permiteau, la adăpostul crâncenei noastre jertfe, să construiasca catedrale.
Dezgustat de toate aceste nedreptăţi, m-am retras la hotel, hotărât să îmi înec amarul butonând telecomanda televizorului din dotare. A fost un nou prilej de enervare, când am văzut cum postul german de televiziune PRO 7 foloseşte cu neruşinare de mai mult de un an, logo-ul postului Prima TV, lansat acum două luni, “We love to entertain you!”. Se pare că nu a fost suficientă măgăria croaţilor, care au plagiat logo-ul doamnei ministru Udrea: “Land of choice”, cu aproape doi ani inainte de lansarea originalei campanii de promovare a turismului românesc, s-au găsit şi nemţii ăştia să ne copieze!
Intr-un ultim efort de reconciliere cu propria-mi personalitate şi cu mândria apartenenţei mele la societatea ce mă aşteaptă acasă, am decis să accesez internetul şi să citesc presa dâmboviţeană.
Veştile ce le-am primit m-au liniştit! Am aflat că cei trei bărbaţi, in care s-au adunat speranţele românilor pentru ciclopica confruntare din Noiembrie, au făcut dezvăluiri ce creionează sensibila lor latură umană.vAstfel, preşedintele in funcţie a recitat cu lacrimi in ochi la Pro Tv o poezie, din care imi permit să spicuiesc doar trei versuri: “Un trandafir, trei lacrimi ş-un sarut/ La capul mamei ce murise tristă/ Cu gandul la copilul ce-a crescut”. Am mai aflat, cu emoţie, cum contracandidatul Geoană a povestit in Playboy cum şi-a cucerit consoarta pe pârtia de schi, iar domnul Antonescu, in direct la televiziunea liderilor sindicali Realitatea Tv, deşi a declarat in nenumărate rânduri că nu doreşte să işi expună viaţa personală spaţiului public, a mărturisit că tatăl său a fost cald, foarte ludic şi chiar foarte jucăuş.
Cu siguranţă că acest gen de mărturisiri va fi greu de plagiat şi nu cred că le voi mai vedea la persoane publice din afara ţărişoarei noastre!

Spre deosebire de ţări precum Islanda, Letonia şi Ungaria, unde guvernele au căzut din cauza turbulenţelor economice, se pare că în România, mereu surprinzătoare, conform unui slogan turistic guvernamental, nu s-a ajuns la fundul sacului economic şi astfel guvernul se schimbă pe motiv de lupte politice interne.
Dacă destrămarea coaliţiei de guvernare provoacă îngijorare analiştilor economici interni şi internaţionali, multă nelinişte mediului de afaceri intern şi o evidentă năuceală populaţiei, actorii politici responsabili de criză se pare că nu au nici o problemă de conştientizare sau asumare a acesteia.
Domnul preşedinte Băsescu, respectându-şi rolul asumat de artificier-şef al scandalurilor politice, după o simulare ridicolă a unui rol ce nu îl prinde deloc, acela al împăciuitorului înţelept cu grijă de ţară, ne-a asigurat că actuala criză nu este câtuşi de puţin o tragedie. Conform planurilor prezidenţiale, guvernul pedelist, eliberat acum de frâna pesedistă, va putea să dea măsura capabilităţilor sale şi va putea demonstra lumii întregi competenţa miniştrilor săi. Aceasta este speranţa ce răzbate din comunicatele de la Cotroceni şi angajamentul mediatic ce reiese din sânul conducerii pedeliste.
Dar dacă Dumnezeu ne-a dat puţină minte şi avem oleacă de experienţă în ale politichiei româneşti, nu se poate să nu observăm că în dosul figurilor grave, pline de responsabilitate cu care liderii pedelişti defilează la televizor, e de fapt veselie mare de tot! Vă daţi seama ce realizare! Ce şmecherie mare au făcut ei, pedeliştii?!
Le-au tras un şut în cur colegilor de coaliţie acum, cu o lună şi jumătate înainte de alegerile prezidenţiale şi l-au lăsat în ofsaid pe Geoană, singurul contracandidat periculos pentru Băsescu. Nu mai vorbim de faptul că au posibilitatea să schimbe acum, în 48 de ore, toţi prefecţii, secretarii de stat, şefii şi şefuţii numiţi politic. Toată suflarea pedelistă are liber la caşcaval! Pentru prima data în istorie, pedeliştii sunt liberi să se zbenguie creanga prin cămara cu bunătăţi a bugetului public.
Nu prea au fost licitaţii nici până acum, vezi metodele de atribuire Ridzi şi Udrea, da să vedem de acum încolo metode de şterpelire a banului public! Dacă domnul Băsescu ar trebui să-şi respecte promisiunile electorale din 2004, acelea cu anticorupţia, ar rămâne Modroganul pustiu şi s-ar umple puşcăriile. Dar noroc că trăim într-o ţară în care promisiunile neonorate nu costă niciodată nimic pe un politician, astfel că viaţa merge înainte şi memoria moare repede.
Să nu credem că vreun ministru, secretar de stat sau alt soi de funcţionar numit politic are vreo apăsare, vreo noapte nedormită, sau ar fi muncit de griji cu privire la soarta ţării, sau starea economiei. Oricât de prost ar merge ţara, ceva bani tot s-or aduna la buget, aşa că ei s-au scos, nenică! Şi dacă poporul face scandal, avem cu ce să-l prostim! De vină sunt guvernul Tăriceanu, mogulii, criza, pensionarii, profesorii, sindicatele, sau judecătorii! Un vinovat se găseşte întotdeauna, iar dacă pe moment nu le vine, dă repede Boc un telefon la Cotroceni şi află cine-i vinovatul de serviciu!
În 1965, Stanley Kramer era nominalizat la 8 Oscaruri pentru un film numit ,,Corabia Nebunilor”, un film extraordinar, apreciat deopotrivă de critici şi spectatori. Bazat pe romanul lui Katherine Anne Porter (devenit un best-seller national la cateva zile dupa publicare), Corabia nebunilor se deruleaza in 1933, la bordul unui pachebot de lux, care se îndreapta dinspre Mexic spre Germania. Printre numerosii pasageri se numără Vivian Leigh în rolul unei femei disperate în căutarea tinereţii sale pierdute. Alături de ea, Simone Signoret interpretează o spaniolă de rang nobil, deportată ca prizonieră politică, Lee Marvin în rolul unui jucător de fotbal alcoolic şi Jose Ferrer în rolul unui nazist a cărui brutalitate prevesteşte holocaustul ce se apropia. Toate aceste personaje, cu poveştile lor separate dar care se întrepătrund, alcătuiesc o eterică şi minunat surprinsă lume, cu întreg microcosmosul ei, aflată în pragul războiului, dar copleşită de cu totul alte preocupări şi priorităţi.
Privind la iresponsabilitatea, frenezia tembelă, bucuria cu care se porcăie politicienii într-o ţară cuprinsă de o adâncă criză economică, politică şi morală, putem creiona un remake cutremurător pentru Corabia Nebunilor. Spre deosebire de film, tragedia noastră este că în timp ce echipajul tembel al politicienilor ce ar trebui să conducă Corabia prin furtună se bat şi se fură între ei, noi, întreaga societate românească, suntem închişi în cală la cheremul valurilor dezlănţuite şi a capriciilor crizei prin care navigăm.