Nava amiral a guvernului Boc din cadrul flotei de măsuri a luptei împotriva crizei (ne referim la cele zece zile de concediu fără plată pentru funcţionarii publici), s-a scufundat sâmbătă, fără să facă vreun val în balta economiei. Guvernul a anunţat că deşi măsura la care s-a gândit e bună, a hotărât totuşi să lase la îndemâna miniştrilor modul de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte.

Iată o nouă lecţie de management politic marca Boc!

Dacă nu ştii ce să faci într-o situaţie anume sau nu vrei să-ţi asumi vreo răspundere pentru că nu te pricepi sau ţi-e frică, arunci motanul în curtea subordonaţilor, pentru a poza într-un lider democrat. Din păcate, premierul, având calificarea de profesor de Drept Constituţional, aflat în permanentă corigenţă în faţa Curţii Costituţionale, nu a aflat că o firmă, un guvern sau o economie nu poate fi dirijată sau condusă utilizând democraţia în relaţia cu subordonaţii. În aceste cazuri particulare e indispensabilă prezenţa unui lider care să ştie ce are de făcut, să ştie să delege şi să verifice, să îşi asume răspunderea şi să îşi folosească autoritatea. Dar se vede că prin democraţie, dl. miniprim ministru înţelege libertatea de a te face de râs şi de a fi incompetent nu numai în domeniul pentru care te-ai pregătit, ci şi în alte activităţi unde conjunctura te-a adus în ipostaza de a ,,ferici” lumea din jur.

Cu doar trei zile înainte de a scufunda crucişătorul salvării bugetare în chiuvetă, dl Boc a avut la Palatul Victoria o altă întâlnire epocală de maximă importanţă pentru ţară, cu membrii confederaţiilor sindicale şi membrii uniunii patronatelor. Într-o atmosferă de largă respiraţie patriotică şi responsabilitate vibrantă, reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi ai patronatelor au hotărât o schemă de mărire a salariilor minime şi medii pe economie, precum şi o scădere a posturilor bugetare pentru următorii cinci ani. Adorabilă a fost declaraţia domnului Pogea care în calitatea lui de Ministru de Finanţe ne-a precizat că salută această înţelegere şi o sprijină în aplicare dacă vor exista bani la buget. Dacă nu… Nu!

Pentru cei care au dorit să afle cine au fost participanţii la această întâlnire, un adevărat Consiliu de Coroană al supravegherii mersului economiei în ţărişoara noastră, lista participanţilor poate produce surprize deosebite. Dacă personaje precum Bogdan Hossu şi Dumitru Costin sunt nelipsite de la masa puterii, venind din eternitate, din partea patronatului observăm figuri distinse, neimplicate în politică şi care au dat măsura competenţei lor economice prin dezvoltarea miraculoasă a propriilor companii.

Putem începe prin a admira la această întrunire prezenţa d-lui George Constantin Păunescu, în calitate de proprietar al tribunei media de la care ni se adresează preşedintele, ori de câte ori crede domnia sa că poporul şi-a pierdut direcţia şi hălăduie bezmetic prin ceaţa crizei, căutând disperat potecile luminate de gândirea prezidenţială. În dosul siluetei delicate a GCP-ului, părintele ,, ingineriilor financiare” ce au lăsat în curul gol statul în anii ’90, putem întrezări profilul ca de filigran al ginerelui lui Ion Dincă Teleagă,  Nicolae Badea, în calitatea lui triplă de manager al Computerland-ului, manufacturier al aripioarelor picante marca KFC şi preşedinte al clubului Dinamo. Iar pentru ca nivelul de competenţă managerială şi gradul de focusare în detalii economice să crească brusc, din grupul celor care reprezintă patronatul român a făcut parte şi dl. Vasile Turcu. Formaţia sa enciclopedică şi capacitatea lui de muncă au devenit legendare, fiind singurul om capabil să dea interviuri în direct pe toate  posturile de tv ce se ocupă de fotbal, timp de opt ore pe zi. În acest timp, reuşeşte să câştige toate licitaţiile cu statul la care participă şi ştie exact care este momentul cel mai favorabil pentru a mări, pe bază de act adiţional ulterior licitaţiei, preţul pe care trebuie să-l plătească statul pentru varul şi mortarul cu care angajaţii d-lui. Turcu mâzgălesc zidurile clădirilor guvernamentale.

Iată deci cine va dirija şi va scoate din colaps economia românească, care este bazinul de competenţă din jurul actualului Guvern şi care sunt modelele economice demne de urmat în accepţiunea guvernanţilor noştri!

Şi ca să demonstrăm că avem o imagine globală a instrumentelor de guvernare, trebuie să amintim declaraţia de săptămâna aceasta a ,, preşedintelui jucător”: “În ceea ce mă priveşte, credeţi-mă ca m-am fript tare cu analizele economiştilor, încat aştept ca ele sa crească (numărul lor). Aşa că eu, săptămânal, sun la Videanu să văd consumurile de energie.”

Greutatea acestei declaraţii este crescută şi de faptul că preşedintele a făcut-o în drum spre manifestările prilejuite de ,, Zilele Băileştiului”, ediţia a IX-a, urmând ca de acolo preşedintele în exerciţiu (vă reamintim că dumnealui încă nu este în campanie electorală), să participe la evenimentul ,, Acasă la Nea Mărin”, organizat pentru a doua oară în 2009.

Sperăm ca intimitatea ce se va naşte între domnia sa şi electorat cu ocazia băilor de mulţime inevitabile, datorate participării la aceste distinse evenimente, să îi sugereze domnului preşedinte şi alţi indicatori, prin care poate afla adevărul despre starea economică a electoratului domniei sale. Aceştia credem că ar putea fi consumul de săpun, apă şi pastă de dinţi!

Pe zi ce trece, viaţa politică din Romania se afundă în noi straturi de mizerie, circ şi sfadă grotescă iar ritmicitatea scandalurilor ne face să credem că pentru cei care ar trebui să conducă ţara, porcăiala şi flegma, ca argument politic, a devenit un cult oficial. Şi cum orice cult are şi o preoteasă supremă, în politica noastră mioritică pentru acest post s-a calificat, după îndelungi examene publice şi numeroase jertfe pe altarul zeului mitocăniei, dna. Udrea, zisă şi Nuţi.

Pentru blonda de la Cotroceni, nu a fost suficient să se creeze un minister, dealtfel perfect inutil, pentru doamna ministru, pretenţiile sporesc pe zi ce trece. Orice cetăţean al acestei ţări, care nu intră într-un orgasm admirativ la vederea năucitoarelor măsuri prin care d-na. Nuţi cică, promovează imaginea României şi a turismului ei în lume, este automat un duşman de clasă, un sclav al mogulilor răi, un vector al unui atac politic mârşav.

Sâmbătă, Asociaţia Agenţiilor Naţionale ale Turismului ( ANAT) a atras atenţia asupra faptului că Ministerul Turismului, înainte să arunce cu milioane de euro în campanii de promovare, ar fi fost bine să ia nişte măsuri, evident împreună cu factorii locali, pentru rezolvarea problemei toaletelor publice din zonele turistice. Pentru cine nu ştie sau încă nu a aflat, la începutul oricărei activităţi umane într-o nouă locaţie, şantier, tabără, lagăr sau popas, prima măsură a unor fiinţe civilizate este să creeze locul necesar toaletei. La această observaţie plină de bun simţ, iată cum a răspuns Ministerul Turismului:

,,Daca familia sau prietenii d-nei Corina Martin, preşedinta ANAT, doresc să vândă toalete ecologice către administraţiile publice locale, îi recomandăm acesteia să se adreseze primăriilor conduse de colegii lor PSD. Ne surprinde poziţia d-nei Corina Martin faţă de acţiunile ministerului de promovare externă a României ca destinaţie turistică, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni ajută agenţiile de turism să îşi sporească veniturile. Constatăm cu regret, că sub preşedintia d-nei Martin, ANAT riscă să se transforme, prin poziţii ca cele exprimate public vineri, dintr-o asociaţie reprezentativă pentru agenţiile de turism, într-un instrument PSD folosit în bătălia politică.”

Iată răspunsul pe care îl dă o instituţie a statului către o organizaţie profesională de la care ar trebui să ia notiţe şi pe care conform statutului său, ar trebui să o deservească şi să o sprijine. Puţini sunt cei ce nu pot recunoaşte în declaraţia de genul ,,dai în mine, dai în fabrici şi uzine” stilul agresivo-mârlănesc al d-nei. Nuţi, care pe zi ce trece pare tot mai eliberată de încorsetările unei atitudini decente, corespunzătoare unei apariţii publice.

Acest ,, ba pe-a mătii”, în cel mai neaoş stil de pleşcoi, intrevine la nici o săptămână după recitalul de mahala, oferit de d-na Nuţi cu ocazia audierilor referitoare la cheltuirea nejustificată a banului public, în cadrul Ministerului Turismului.

Neputând, evident, să dea explicaţii referitoare la modul în care s-au aruncat pe geam o căruţă de bani pe prostii şi ,, aiureli festiviste”, ca să cităm un clasic în viaţă, ne referim aici la dl. Stolojan, ajuns şi el se pare la capătul răbdărilor, d-na Nuţi, cu sprijinul ,,organelor informative” ce încă mai pupă inelul Cotroceniului, a înjghebat o ofensivă mediatică, la care au mai pus umărul lichelele gen Bogdan Chireac şi alţi ,,formatori de opinie”, cu contracte la banul public.

După ce ,,a decis”!! să nu se mai prezinte nici ea şi nici alţi angajaţi ai Ministerului !! în faţa Comisiei Parlamentare, de parcă Ministerul ar fi fost moştenire de la taica Cocoş, ministreasa cu Vuitton şi rochie mulată pe popou a dat buzna să depună plângeri penale la Parchet împotriva membrilor comisiei. Aceste plângeri, bazate pe înregistrări neautorizate, reprezintă o mostră de competenţă juridică comparabilă poate doar cu obiceiurile d-nei avocat Nuţi, de a pierde dosarele clienţilor prin parcuri.

Apoi, în regia binecunoscutelor mişcări surprinzătoare marca Zeus, a năvălit peste Comisie cu cohorta de ziarişti în trenă ,, ca să-i privească în ochi pe cei care vor să-i fabrice un dosar penal” şi ca să le ceară demisia membrilor comisiei, în a căror imparţialitate şi competenţă ea, Nuţi, nu are încredere.

Aici am ajuns fraţi români! S-a urcat scoafa-n copac iar hoţul trebuie să blagoslovească componenţa curţii de judecată. Aşteptăm cu interes noi forme şi metode de luptă politică gen ,,coana Nuţi”, prin care pedeleul va obţine noi succese electorale şi izbânzi politice.

Eu deja mi-am pregătit punga de seminţe şi petul de bere rece şi aştept cu interes să văd cum coana Nuţi îşi va ridica rochia şi le va arăta ,,ariciul” la duşmani, cum îi va stropi pe liberali cu laptele de la sân şi cum îl va bate pe Geoană în cap cu copilul de la ţâţă.

În lungul drum spre moarte, traversăm poteca vieţii alături de rubedeniile cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu şi împreună cu prietenii pe care îi merităm. Iar dacă la capitolul prieteni nu avem cui să facem reproşuri, la rude însoţirea noastră e un loz pe care îl tragem la naştere şi îl descifrăm mai târziu. Cu toţii avem veri, unchi, mătuşi, rude mai îndepărtate sau chiar, Doamne fereşte, părinţi sau copii de care ne ruşinăm şi pe care i-am „dona” repejor altor familii, să se descurce cu ei.

Am şi eu, ca toată lumea, un văr pe care nu cred că am să-l trec în arborele familiei, pentru că vărul Leonard a apărut pe lume cu siguranţă pentru a compensa existenţa în acest univers a oamenilor inteligenţi, veseli şi muncitori.

Înainte de Decembrie ’89 vărul Leonard era obligat de societatea de atunci, sub ameninţarea dosarului penal, să aibă o slujbă şi cum acestă impunere era dureroasă pentru el, vărul Leonard a ales meseria de şlefuitor de morminte.

Calculul a fost bine făcut din cel puţin două motive. Primul motiv ar fi că şi atunci ca şi acum, beneficiarii acestei îndeletniciri nu puteau protesta asupra calităţii lucrărilor executate, iar al doilea, că rudele îndurerate erau întotdeauna dispuse să sară cu un mic „ comision” pentru a urgenta tristele operaţiuni de locare, manipulare şi cazare a decedatului.

Deşi vărul Leonard ajunsese să câştige cât trei, patru salarii medii ale acelor vremuri, asta nu îl împiedica să umble creanga pe străzi slab şi murdar, cu pleata linsă şi plină de mătreaţă, stârnind mila trecătorilor şi mai ales a rudelor cu stare, ce domiciliau în ţări capitaliste. Revoluţia a creat posibilitatea ca acest tânăr, pe care dealtfel viaţa l-a şi responsabilizat rapid cu patru moştenitori şi o destoinică nevastă ce nu a reuşit niciodată să găsească un loc de muncă potrivit cerinţelor ei, să poată fi ajutat financiar. Post revoluţie, legea cu angajarea dispărând, vărul Leonard a renunţat la slujbă pentru a se concentra pe o corectă utilizare a fondurilor investite în propria persoană de unchii şi mătuşile din străinătate.

Prima investiţie a fost făcută cu banii de la un unchi, într-un apartament cu patru camere în centru, apartament ce a fost vândut ulterior pentru a se achiziţiona o camionetă absolut necesară dezvoltării unei afaceri de en-gros. Din păcate, camioneta s-a stricat şi a fost schimbată pe o distinsă limuzină Wartburg, cu capacitate mărită a portbagajului, cu care se putea deplasa respectabila familie pe la rude şi părinţi în vederea obţinerii unor stringente ajutoare. Din varii motive, limuzina s-a transformat într-o motocicletă Mobra cu ataş, pentru ca apoi, stricându-se şi aceasta, să se transforme într-o bicicletă second hand. Bicicleta nu i-a purtat noroc vărului Leonard, pentru că într-o dimineaţă strălucitoare de iunie, i-a fost furată.

A doua încercare a unchiului binevoitor de a-l ,,lega de glie” pe vărul Leonard şi pe familia acestuia a fost la fel de nereuşită. Apartamentul cu două camere cumpărat de acesta s-a transformat rapid într-o proprietate rurală de un hectar si jumătate, cu o casă bătrânească, pentru că vărul Leonard a decis să se apuce de agricultură. Şi dealtfel, în acest secol al poluării, ce poate fi mai sănătos decât să te muţi cu familia la ţară şi să te bucuri de aer curat, mai ales că eşti la douăzeci de kilometri de drumul asfaltat.

Integrarea cu consătenii a fost rapidă,  pentru că mutarea a fost făcută într-o sâmbătă, iar vărul Leonard nu muncea deloc în acea zi, datorită unor ferme convingeri religioase. Peste mobila descărcată şi abandonată pînă a doua zi în curte, a pogorît o binecuvântată şi mănoasă ploaie, ce prevestea noroc în noua întreprindere. Prilejul de socializare şi  cunoaştere cu viitorii vecini a apărut când beţivii din cârciuma de vis-a-vis nu au mai rezistat să privească cum bunătate de mobilă este spălată de ploaie şi au pus mână de la mână, cărând-o suduind în casă. Glia, tare ca piatra din cauza secetei sau lutoasă datorită inundaţiei, a relocat familia înapoi la oraş, după un schimb al proprietăţii cu un Renault din vremea celei de-a patra Republici Franceze. Neavând noroc, se pare, şi acest automobil s-a stricat şi a trebuit să fie abandonat, iar după un an, când vărul Leonard a aflat de programul ,,Rabla” şi a încercat să-şi recupereze autoturismul, a fost muşcat de un câine ce-şi găsise sălaş în acesta.

Nu am crezut niciodată că această legendă vie, întruchipare a pagubei, cum este vărul Leonard, să aibă candidat ce ar putea să îl uzurpe din tronul eşecului absolut.

Asta până la Emil Boc!

Să iei o ţară de la creştere de 7 % şi să o duci la minus 10% în nici un an, să muţi creditarea de la persoane fizice şi firme la stat, pentru că supralicitezi cu dobânda, să reuşeşti să nemulţumeşti pe absolut toată lumea, deşi nu ai niciodată păreri personale, să nu prezinţi nici o importanţă într-un guvern în care eşti prim ministru, asta da performanţă.

Tristeţea este că tâmpeniile vărului Leonard îl privesc pe el, pe când cele ale lui Emil Boc ne privesc pe toţi.

Când eram mai mici şi la pungă nu atât de groşi, învăţam de la tovarăşa învăţătoare multe lucruri frumoase şi folositoare. Să cântăm imnul în fiecare dimineaţă, să învăţăm poeziile patriotice pe de rost, să mulţumim pentru copilăria noastră fericită ,,mult iubitului şi stimatului, tovarăşului Nicolae…”, Lui, Măreţului Conducător care veghează de acolo, de sus, din înaltul culmilor Socialismului, să devenim nişte oameni adevăraţi, demni cetăţeni ai României.

Se pare că marele Cârmaci a făcut o treabă ok dacă stai să te uiţi o clipă în jur. Şi nu numai cu noi a avut succes, învăţăturile şi obiceiurile s-au transmis şi la copiii noştri, ba chiar şi la nepoţi! Ce frumos încheia ,,tovarăşa” orele de dirigenţie: ,,-Şi să nu uitaţi copii, ţara noastră-i ca o floare!”.

Floarea aceasta, România, ca toate florile din lume de altfel, are o tulpină pe care putem să o identificăm cu economia privată iar floarea propriu zisă este formată din receptacul, sepale şi petale, stamine şi pistil. Pe aceasta din urmă, din punct de vedere al funcţiilor, o putem asemui cu structurile de stat, datorită faptului că reprezintă partea ce consumă seva dătătoare de viaţă, cu greu obţinută şi transportată la înălţime prin tulpină, cea care dă frumuseţe şi miros.

Din şcoală mai ţinem minte că receptaculul culege seva din tulpină, întocmai ca Fiscul cel degrabă strângător, iar apoi o gestionează şi o împarte către nivelele superioare precum Ministerul de Finanţe cel competent şi imparţial. Gineceul, zis şi pistil, o ştim cu toţii, este partea femeiască, precum Parlamentul în stat, iar Stamina cea vânjoasă, este partea bărbătească, ce nu poate fi alta decât Preşedinţia. Sepalele, învelişul verde de la baza florii, zis şi caliciu, deservesc întreaga circulaţie a sevei putând fi comparate cu cohortele de funcţionari ce trudesc pentru binele cetăţeanului, iar Petalele ce formează Corola au rolul de a ocroti, precum Poliţia şi Serviciile şi nu în ultimul rînd, dau imaginea exterioară, precum Externele, Turismul şi alte ministere de imagine.

Cumplita secetă ce a cuprins flora mondială a făcut ca fiecare floare de pe câmp să se chircească, bulbul să se smochinească, petalele să devină uscate iar pistilul şi staminele micşorate de uscăciune să facă corp comun cu tulpina ce duce greul.

Dar pentru că, după câte ştim, natura este mereu surprinzătoare, Uniunea Europeană şi FMI-ul s-au strâns zilele acestea în jurul României şi se minunează ca la urs, sau ca nişte botanişti ( şi asta nu pentru că au ajuns să pună botul la toate prostiile) la o ciudăţenie exotică nemaivăzută şi nemaiîntâlnită, pe câmpul plin de floricele pe care ei îşi duc veacul.

Floarea noastră, deşi seceta i-a uscat groaznic tulpina şi a redus-o cu o optime, cam cum s-a micşorat economia privată din septembrie anul trecut până acum, la nivel de inflorescenţă este o adevărată minunăţie. Petalele pocnesc de sănătate şi sunt mai zemoase ca oricând, calicii … pardon, caliciul funcţionarilor a crescut cu 12% faţă de începutul secetei, iar sporurile ( de zâmbet, de ruşine, de muncă periculoasă în cimitire, de consum neuropsihic, de fidelitate, de utilizare xerox, de condiţii umilitoare, ş.a.m.d.) precum lăcustele, sug cu lăcomie din seva tot mai puţină. Pistilul de Parlament are dintotdeauna o sete de nu-l mai satură nici dracu’, iar Stamina, fiind campanie de cules, anul acesta şi-a tras seva din greu ca să producă miros ademenitor.

Stau şi se uită botaniştii străini la floarea asta ciudată cu deştu-n gură şi ochii holbaţi. N-au mai văzut blestemăţie ca aista! Tulpina pârâie din toate celulele şi se usucă văzând cu ochii, iar inflorescenţa pocneşte de sevă uscând pământul de jur împrejur. Excesul de sevă face ca un miros greu, de putreziciune şi gunoi să plutească deasupra câmpului, atrăgând atenţia măgarului ce paşte obosit şi sătul de povara guvernării.

Ce nu ştiu botaniştii străini este că această floare, cu riscul de a-şi frânge tulpina, produce mirosul greu de putregai din dragoste de măgarul pedelisto-pesedist şi în speranţa de a fi păscută la toamnă doar de el şi nu de altul. Singura problemă ar fi că acest măgar, precum cel al lui Buridan, e sfăşiat între lăcomie şi puturoşenie, între chinuiala efortului de a paşte şi bucuria îmbuibării.

Pentru noi, cetăţenii de rând, prietenii tulpinei, nu ne rămâne altă scăpare decât în întoarcerea către cele sfinte şi redescoperirea poveţelor biblice ce ne-au orânduit drumul de-a lungul secolelor. ,,Dacă vezi măgarul duşmanului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-l ajuţi să ia povara de pe măgar”( Exodul, 23.5).

Deci oameni buni, hai să-i ridicăm povara măgarului la toamnă!