Romania este în şoc!

Cetăţenii naţiei se plimbă pe străzi dezorientaţi, muţi de spaimă şi cu soţiile livide, remorcate la braţ. Copiii plâng la micul dejun şi nu mai vor la grădiniţă.  Pensionarii de toate felurile, cei de vârstă şi cei de boală, privesc cu ochii în gol la televizor, în aşteptarea sfârşitului implacabil anunţat mai deunăzi.

Păsările s-au adunat în stoluri mari, grupate după specii şi de ieri au început să părăsească ţara bătând vajnic din aripi şi zburând către vest. Pământul a crăpat la ţară şi sătenii spun că din străfundurile gliei urcă miros de pucioasă şi aburi otrăvitori. Bătrânii spun că de când sunt ei, nu au mai văzut aşa ceva.

Vietăţile pământului s-au retras în adâncul pădurilor sau în creierii munţilor, topindu-se în ceţurile întunecate, prevestitoare de rele ce s-au depus ca o plapumă groasă, începând de pe dealuri. Doar nişte câini vagabonzi cu cozile încovrigate, cu ochii stinşi şi înfometaţi, au mai putut fi zăriţi de joi încoace cutreierând Bucureştiul părăsit.

Întreaga naţie este ca un boxer ce a primit o lovitură năucitoare în plex şi o aşteaptă pe cea de-a doua care o să-i stingă lumina. Din păcate, se dovedeşte că proverbele străvechi, din moşi strămoşi, nu mint niciodată şi astăzi, mai mult ca oricând, aflăm că o nenorocire nu vine singură.

Cumplita criză ce a lovit România şi împotriva căreia guvernul luptă eroic cu spatele la zid şi cu forţa disperării, a produs o consecinţă de o gravitate cutremurătoare:

Joi la Radio România Actualităţi preşedintele Băsescu a anunţat că ,,analizează în mod deosebit posibilitatea de a nu mai candida”!

De la aflarea acestei veşti, mass-media a intrat în colaps şi zace prăbuşită, stoarsă de puteri şi străbătută de frisoane de groază, văzându-şi sfârşitul cum se apropie implacabil. Stoluri de reporteriţe au migrat din televiziuni către fabrici de textile şi către bucătăriile restaurantelor şi cantinelor ce se chinuie de ani de zile cu lipsa de personal. Preţul punctului de rating a scăzut la jumătate la auzul acestei grozăvii şi multe emisiuni de analiză şi sinteză politică şi cetăţenească şi-au anunţat suspendarea sine die.  Analiştii politici s-au retras în străfundurile bibliotecilor şi s-au reapucat de citit şi studiat teoriile politice, cu liniştea luptătorului care după ce se întoarce din război, se apucă de lucrat  pământul cu conştiinţa celui care şi-a făcut datoria către ţară.

Mini prim ministrul deznădăjduit a intrat într-o stare de prostaţie şi repetă mecanic, ca o placă de patefon stricată, discursul pe care îl rostea sacadat la televizor, când a aflat cumplita veste. O ministră blondă a fost văzută plângând şi trântindu-şi geanta în colbul dintr-o parcare. Echipa de televiziune ce o însoţea permanent pe aceasta, la aflarea veştii şi-a strâns catrafusele şi a plecat să facă un reportaj în Deltă, despre plecarea pelicanilor.

Preţul de execuţie al kilometrului de autostradă s-a prăbuşit de joi încoace, zeci şi sute de camioane şi utilaje de asfaltare zac părăsite la marginea şoselelor iar Bugatti-ul Veyron al lui Costeluş Căşuneanu a fost văzut cu un bileţel în geam, pe care scria următoarea grozăvie: MĂ VINDE !!!

Pâlcuri de investitori periculoşi, cu chimirele pline de bani, au început să dea târcoale afacerilor cu statul, afaceri ce până acum au fost în siguranţă pentru români, fiind administrate de patrioţi precum Cocoş, Besciu, Bittner sau Videanu.

Există chiar groaznica posibilitate ca gazul să se ieftinească! În acest caz, încasările la bugetul statului ar fi iremediabil afectate prin dispariţia intermediarilor, care acum, prin impozitarea adaosurilor de 50-80% la o schimbare de factură, reprezintă o temelie a bugetului de stat.  Ne-a ajuns blestemul lui Putin! Nu el ne-a întrebat astă primăvară în acea conferinţă de presă celebră dacă nu am vrea să cumpărăm gazul pe direct? Şi nu el l-a trimis pe reporterul de la televiziunea română să meargă să-l întrebe pe preşedintele nostru ce părere ar avea?

Cumplita veste a trecut şi de hotare! De acum, domnul Voronin nu va mai putea să formeze o majoritate viabilă în parlamentul Moldovei, bazinul Mării Negre va rămâne fără stăpân, Obama îşi va pierde influenţa în estul Europei, iar ruşii vor avea două zile de sărbătoare naţională oficială pentru că au scăpat de principalul obstacol în calea extinderii  influenţei lor politice în Europa!

O singură speranţă mai pâlpâie în trupul lipsit parcă de viaţă al acestei naţii, aceea ca românii să-şi regăsească unitatea şi coeziunea din decembrie ‘89 şi să umple cu mic cu mare Piaţa Universităţii, plângând şi implorându-şi părintele naţiei:

Nu pleca Traiane! Nu ne părăsi şi nu ne lăsa pradă mogulilor adverşi! Ne-ai mai păcălit odată că o să pleci în cinci minute!  Mai păcăleşte-ne!

Aflăm că în ultimul său raport de politică monetara, publicat in urmă cu câteva zile, Banca Nationala a Canadei susţine că recesiunea a luat sfârşit, datorită faptului că in acest trimestru, economia canadiană va creşte într-un ritm anualizat de 1.3%, urmând ca ritmul de creştere să ajungă la 4% în prima jumatate a anului viitor. Nu cu mult timp în urmă, Ben Bernake şeful Trezoreriei Americane şi alţi ,, grei” ai finanţelor mondiale, susţineau în mare cam acelaşi lucru. Economiile statelor europene, după ce au înghiţit cu greu efectele şocului de anul trecut, încep să simtă uşor, dar sigur, efectele măsurilor dure luate iarna trecută şi în primăvara acestui an.

Mai mult, state ajunse în pragul falimentului naţional şi al colapsului general, cum sunt Islanda, Lituania, Letonia sau Ungaria, ţări în care oamenii şi-au văzut agoniselile de-o viaţă dispărute ca prin fum şi au ajuns să doarmă pe străzi, au început să iasă la liman. Criza în aceste ţări a avut ca efect o reformă dureroasă, de-a dreptul chirurgicală şi fără anestezie a instituţiilor statului, a politicienilor şi a factorilor de decizie din mediul economic.

În aceste ţări, politicieni care se aflau la putere şi-au luat binemeritatul şut în cur, iar conducerea statului a fost preluată de către echipe de specialişti, aduşi în disperare de cauză de către parlamentele acestor state aflate în pragul colapsului financiar. Ce au în comun aceste echipe de tehnocraţi? În primul rând sunt oameni tineri, supercalificaţi fiecare în domeniul său de activitate, cu experienţă dobândită în companii multinaţionale performante sau în organisme transnaţionale financiare. Oameni competenţi, energici, cu relaţii excelente în domeniile de expertiză în care activează şi mai ales, fără calitatea de membri ai unui partid.

Lipsa acestei ultime calităţi reprezintă un enorm avantaj în aceste momente de criză. Tehnocraţii nu sunt datori nimănui, nu au venit să facă rost de bani pentru campanii sau alte prostii, nu sunt şantajabili şi nu au o imagine politică de apărat. Pot lua măsuri radicale şi dureroase pe termen scurt, fără să se teamă că vor pierde ceva la următoarele alegeri.

Începând de alaltăieri şi Bulgaria are un nou guvern minoritar, condus de Boiko Borisov, personaj politic excentric, fost bodyguard al regelui Simeon şi primar al Sofiei. Acesta a venit la putere în fruntea unui partid inexistent până deunăzi, pe un val de nemulţumire al cetăţenilor bulgari care a spulberat fostele partide politice tradiţionale. Deşi minoritar în parlament, Borisov şi-a asumat întreaga responsabilitate politică pentru rezultatele acestei guvernări, într-un gest de bărbăţie politică de neimaginat la nord de Dunăre. Privind la acest nou guvern de la Sofia, observăm că deşi acesta are o orientare politică, prezintă totuşi toate atributele unui guvern de tehnocraţi. Figuri noi pe scena politică, miniştrii actuali sunt economişti, avocaţi şi procurori, specialişti în finanţe adunaţi de pe toate meridianele economice europene.

Şi ca să ne enervăm şi mai mult, am aflat-o şi pe asta: ministrul desemnat pentru agricultură, Desislava Taneva, a renunţat la nominalizare pentru a evita un conflict de interese, deoarece până de curând a fost preşedintele unei societăţi pe acţiuni, ce a avut activitate în domeniul agricol.

Şi acum, să ne gândim la modul în care se dau duşi de la putere miniştrii penali ai actualului nostru guvern, o senzaţie asemănătoare fiind doar aceea în care am încerca să răzuim cu cuţitul răşina de pe un copac bătrân, cu scoarţa groasă şi adâncă.

Din păcate, deşi de obicei sunt optimist, cred că de la iarnă o să ne ia dracu’ pe toţi!

Anul trecut pe vremea aceasta, guvernul stătea pe un munte de bani, iar acum puţin mai lipseşte ca Pogea să nu ia bani de la cămătari pentru pensii şi salarii. Acest guvern are tot felul de preocupări personale, de gaşcă, de trib şi de partid, cu excepţia gestionării situaţiei de criză profundă existentă în această ţară.

Preşedintele care conduce acest guvern, prin carcasa caraghioasă şi ridicolă numită Boc, are în cap doar băi de mulţime, răzbunări personale, orgolii paterne şi campania prezidenţială de la toamnă. Din partea acestuia, experienţa ne spune că ne putem aştepta doar la un permanent circ politic, ce are ca obiectiv satisfacerea unei sete patologice de putere.

Pesediştii au venit la guvernare cu foamea în gât, după patru ani de opoziţie şi sunt dispuşi la orice umilinţă, pentru a se adăpa în continuare la cişmeaua banului public.

Pedeliştii şi-au păstrat pentru ei ministerele bănoase, cum ar fi Economia şi Industria, Infrastructura şi Transporturile, precum şi zona de energie pe care o controlează cu sârg prin ,, băieţii deştepţi” până mai ieri duşmani, astăzi prieteni. Iar pentru a sprijini anumite interese electorale, s-au creat două ,,ministere de sifonare” a banului public, cum ar fi Turismul şi Tineretul, prin care protagonistele acestora, sexoase şi tupeiste, fac ceea ce au învăţat de la mentorul lor, şi anume imagine pentru clan.

Călcând pe căile bătătorite de Năstase, acelea ale şpăguirii mass-media, televiziunile nu prididesc să ne arate cum membrii clanului tund oaia, hăhăie dizgraţios, se stropşesc, pupă copii, cântă la fluier, lăcrimează, călăresc, dansează, se dau cu elicoptere şi maşini ş execută tot felul de alte activităţi de maximă importanţă pentru ţară.

România s-a poziţionat ferm pe toboganul căderii economice. Deşi acum fiecare minut contează în rapiditatea cu care ar trebui luate măsuri economice,absolut necesare pentru a stăvili dezastrul spre care ne îndreptăm, vedem cum în ţară domneşte la nivel guvernamental o îngrijorare tâmpă de faţadă, lipsită de soluţii şi în spatele căreia se ascunde doar preocuparea pregătirii alegerilor prezidenţiale.

Chestionat la ultima sa conferinţă de presă asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a ieşi din criză, preşedintele ne-a dat măsura responsabilităţii şi competenţei sale în materie de economie: ,,Criza trebuie depăşită fără tăieri mari de salarii la bugetari!!! România nu trebuie să fie împovărată de datorii mari la momentul ieşirii din criză!!! Un guvern de tehnocraţi trebuie pe cât posibil evitat!!!”

Poate că expresia ,, şi cu sula în c… şi cu sufletul în Rai” s-ar potrivi în mod cu totul forţat la anumite persoane luate individual, dar cu siguranţă nu funcţionează ca politică de guvernare.

Singurul lucru mai trist decât situaţia economică în care ne aflăm este doar lipsa de speranţă care copleşeşte la gândul guvernării ce ne aşteaptă.

Se pare că aceste zile încinse şi prăfuite prin care trecem au un efect benefic asupra gândirii economice şi clarviziunii miniştrilor din guvernul condus de dl. Boc. Asta nu înseamnă totuşi că acest guvern dă semnale de competenţă în integralitatea lui. Dl. prim ministru Boc nu se dezminte şi reuşeşte să nu se solidarizeze cu declaraţiile şi iniţiativele inteligente ale miniştrilor, pe care îi coordonează din cel puţin două motive. Primul ar fi că nu a fost sunat încă de la Cotroceni şi nu i s-a trasat care este viziunea prezidenţială despre aceste subiecte, iar al doilea ar fi că pur şi simplu habar nu are cum funcţionează economia ţării, pe care cel puţin teoretic ar trebui să o guverneze.

Dl. Videanu, în calitate de ministru al economiei, recunoaşte că măsura impozitului forfetar a fost dezastruoasă pentru finanţele statului, lucru pe care l-au susţinut toţi oameni de afaceri încă dinaintea aplicării acesteia. Mini prim ministrul nostru nu se solidarizează cu ministrul său şi declară că o să facă el o analiză mai la iarnă în legătură cu aceasta şi atunci ne va lumina cu părerea sa. Pentru domnia sa, nu e suficient să vadă căţeaua moartă în coteţ, ci trebuie să-l trăsnească în moalele capului mirosul de hoit pentru a admite realitatea.

Doamna Andronescu surprinde plăcut, încercând să facă ordine în escrocheria diplomelor de la ,,Spiru Haret” dar, săraca de ea, suntem convinşi că nu a ştiut ce viespar a stârnit. Şeful doamnei ministru pe linie guvernamentală, dl. Boc, tace mustrător, iar şeful pe linie de partid, dl. Geoană, care nu a mai scos pe gură o prostie majoră de vreo două săptămâni, sare ca ars şi delimitează partidul pe care îl conduce de singura iniţiativă inteligentă pe care a avut-o PSD-ul în acest an. Este încă o dovadă că aceşti politicieni sunt incapabili să gândească altfel decât prin prisma interesului electoral şi că orice măsură de bun simţ, care ar putea să se constituie în germenul unei gândiri pe termen mediu sau lung în interesul ţării, sucombă instantaneu în faţa heirupismului autohton.

Pentru ca ridicolul să fie maxim, dna. Andronescu este chemată luni pentru a da socoteală în faţa partidului ,,pentru eventuale prejudicii aduse imaginii PSD în cazul anulării licenţelor date ilegal”, având în postura de judecători solemni pe Vanghelie şi Geoană.

În rest, toate lucrurile merg  ,,ceas”, în spiritul guvernării pedelisto-pesediste ce a fericit ţara. Profesorii dau în judecată Guvernul pentru aplicarea unei legi, magistraţii se judecă pe ei înşişi şi îşi dau dreptate, Pogea ia amendă de la judecători pentru neaplicarea unei sentinţe judecătoreşti, Guvernul îşi creşte cheltuielile bugetare de la începutul anului cu 16% iar organigrama se stufoşeşte, statul împrumută bani pe trei-cinci zile de la bănci cu dobânzi de 9% pe an, băncile nu dau credite la nimeni pentru că e mai rentabil să împrumuţi statul decât să munceşti şi tot aşa…

Prin plecarea d-nei Ridzi (oh mon Dieu ce greu a fost!), dl.Boc a ratat şansa de a restrânge numărul de miniştri, măcar aşa ca imagine, şi ne-a blagoslovit cu un nou ministru la Tineret şi Sport. Acesta se încadrează în standardele de competenţă ale pedeliştilor, în sensul că nu are nici o legătură cu domeniul pe care îl va coordona, nu a făcut sport nici o zi în distinsa ei viaţa, iar de tinereţe ce să mai vorbim, în schimb este într-o relaţie mai mult decât cordială cu dl. Flutur.

Pedeliştii sunt nişte creatori de filozofie de viaţă, reuşind prin persuasiune şi insistenţă să schimbe proverbe cu putere de lege în universalitatea umană, cum ar fi acela prin care ,,în spatele oricărui bărbat puternic stă o femeie”, străvechiul cherchez la femme.

Privind în jur, observăm cum în spatele cohortei de dive de cartier şi paţachine semidocte, ce au luat cu asalt structurile de putere din România, stă un grup de politicieni unşi cu toate alifiile periferiilor, care au mai adăugat la înţelepciunea politică universală încă o axiomă născută din propria experienţă. Aceea a conceptului politic pedelist de ,,2 în 1”, adică o slugă politică ce în afara ,,programului” poate fi muză sau rudă.

• Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat pentru Radio France International România că, „deocamdată“ nu i s-a propus oficial să devină comisar european, el apreciind însă, drept „foarte important şi util“ ca viitorul comisar român să ocupe portofoliul agriculturii. „Deocamdată, această propunere (de a fi viitorul comisar european al României ) nu mi s-a făcut oficial. Cred că nu mi s-a făcut şi pentru că nu este cazul încă, nu este clar ce portofoliu va avea Romånia“, a declarat Cioloş.
• Deasemeni, din Cotidianul mai aflăm că doamna Ridzi a precizat în faţa Comisiei Parlamentare de Anchetă că, deşi a avut mai mulţi bani la dispoziţie decât suma de aproximativ 730 000 euro, pe care a cheltuit-o pentru 2 Mai, ea a făcut o economie la bugetul statului rămânând necheltuiţi în jur de 50 000 de euro.
• Domnul Nemirschi, pus să dea explicaţii despre contractele atribuite fără licitaţii, ne-a liniştit precizându-ne că atribuirea directă a dus la economie de timp şi de bani, deci ţara ar trebui să-i fie recunoscătoare.
• Premierul Emil Boc a declarat că dacă băncile nu vor scădea dobânzile pentru a fi astfel solidare cu eforturile Guvernului şi cu cele ale populaţiei în perioada de criză, atunci va fi instituită taxa „Robin Hood“. „Sperăm ca băncile să facă ce trebuie într-o perioadă de criză şi ţinând cont de condiţiile economiei româneşti”.
• După aproximativ şase luni de la anunţarea primului plan de măsuri anticriză de către guvernul PDL-PSD, liderul social-democraţilor Mircea Geoană, aflat în acest moment la guvernare, a propus un alt set de măsuri, menit să scoată România din criză.
• ,,Dupa cum vă este cunoscut, încă de la Consiliul trecut s-a introdus principiul flexicuritatii, care vizeaza, pe de o parte, o mai mare flexibilitate pentru angajatori în ceea ce priveste forţa de muncă şi in contrapartidă, o mai mare securitate pentru cei disponibilizaţi”, a declarat Băsescu înainte de plecarea la Bruxelles.

Cred că nimeni în lume nu stăpâneşte atât de bine arta de a fi ridicol şi de a duce în derizoriu orice temă luată în discuţie, cum o fac politicienii români ce sunt vremelnic la putere. Capacitatea de a te burica hidos în oglindă, crezând că pozezi maiestuos pentru posteritate, este întrecută doar de tupeul acestora de a trata pe cei din jur ca pe nişte handicapaţi mintal. Să trecem deci în revistă aceste declaraţii de mai sus:

Dl. Cioloş adună presa, umflă pieptul şi ne anunţă că deşi nu a fost propus de nimeni Comisar European, exceptând doar propria-i persoană, încă nu a fost numit şi mai mult ca sigur nici nu va fi!

Doamna Ridzi cu această declaraţie a ei, în care ne spune cum a economisit ea bănuţul public, se pare că tot luându-ne de proşti s-a contaminat ea însăşi cu această maladie.

La domnul ministru al Mediului e mai simplu de evaluat declaraţia, dacă îi citim CV-ul şi vedem cine i-a fost mentor. Se spune că în docurile din port, dacă vrei să-l faci pe unu’ de comandă, îl scuipi în faţă apoi îl arăţi la băieţi cu degetul şi strigi în gura mare, chicotind din fundul gâtlejului: – Uitaţi bă, la el! Îi curge scuipat din gură, dă prost ce e!

În ceea ce îl priveşte pe dl. Boc şi  gravitatea ameninţărilor sale la adresa finanţelor mondiale, parcă îl vedem pe acest Eroll Flynn, miniatural şi rotunjor, cu arcul şi săgeata încordate, fixându-i în cătare pe cămatarii ce se strecoară şerpeşte cu sacii de bani în spinare, pe sub coroana umbroasă a codrului Vlăsiei. Privind la alura şi încrâncenarea de care dă dovadă, parcă totuşi aduce mai mult cu părintele Tuck moşmondind în tufişul de brusturi.

Dl. Geoană face campanie electorală din Guvern, dând dreptate pe deplin ,,bătrânului edec” când acesta i-a pus abţibildul de prostănac pe frunte. Ceva mai ridicol de atât ar fi doar să-l vedem pe ,,prostănac” masturbându-se şi strigând apoi:  Săriţi, că mă violează!

Pornind de la declaraţia preşedintelui şi de la faptul că este vară, ardem de nerăbdare să-l vedem pe acesta la şcoala de vară a femeilor democrate, dezbătând la Balvanyoş împreună cu cele două Elene, Roberta şi Monica, Anca şi compania, principiul flexicurităţii, împreună cu termenii absconşi şi imateriali ai flexibilităţii şi ai contrapartidei.

Crudă şi dureroasă ne este soarta noastră, a celor ce suntem atenţi la declaraţiile politice şi credem în democraţia participativă ce necesită implicare şi delegare în treburile Cetăţii.

Şi acum, la sfârşit, trebuie neapărat să vă precizez că nici eu, autorul acestor rânduri, încă nu am fost invitat oficial la New York de către Columbia University pentru a mi se înmâna premiul Pulitzer, dar apreciez că mi-ar fi util şi ar fi foarte important ca un român să primească acest premiu!

Se spune în popor că atunci când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile. Cam aceasta este situaţia în care a ajuns actualul preşedinte.

Venit la putere călare pe calul alb al anticorupţiei şi aureolat de lupta disproporţionată dintre el, omul simpatic şi dintr-o bucată, cu regimul fanariot-clientelar al arogantului Năstase, Traian Băsescu începe să fie perceput tot mai mult ca şi tatăl corupţiei din această ţară.

Paradoxal, deşi pe vremea lui Năstase poveştile despre averile arogantului ajunseseră la dimensiuni mitice, după căderea lui, când bravii lui lachei l-au trădat iar acesta s-a prăbuşit sub oprobiul public, nu s-a descoperit mare lucru, cu excepţia penibilelor termopane. Acest lucru ne face să ne gândim că, ori Năstase a fost un găinar şi s-a mulţumit cu mărunţis, ori dacă a furat, a făcut-o cu grijă şi cu ,,respect” faţă de opinia publică.

Spre deosebire de acesta, actualul preşedinte este întruchiparea absolută a principiului ,,una spune, alta fumează”. Din momentul în care a ajuns la Cotroceni, nu a avut nici o reţinere să-şi aducă consilieri soţii de traficanţi de ţigări sau de dubioşi oameni de afaceri, în timp ce, pe toate posturile TV, nu prididea să-şi facă imagine pe tema anticorupţiei.

Intervenţiile directe şi pe faţă în favoarea oamenilor de afaceri apropiaţi şi înfierările ,,grupurilor de interese” rivale au lămurit orice om normal la cap, că în România lupta anticorupţie se rezumă la schimbarea corupţilor ce nu pupă inelul, cu aceia care o fac.

Cu toţii ştim că dl. Băsescu nu poate lucra în echipă şi că nu suportă în juru-i oameni cu personalitate sau care datorită faptului că posedă un grad de inteligenţă mai ridicat, ar putea deveni periculoşi la un moment dat. În ultimii ani, actualul preşedinte a dat noi dimensiuni noţiunii de ,,clan”.

Privind la personaje politice cum ar fi Boc, Udrea, Stolojan, Turcan, Boureanu, Videanu, Ridzi, Berceanu, Cristian Preda, Flutur şi lista ar putea continua infricoşător de mult, observăm acelaşi arhetip comportamental.

Obedienţi, slugarnici, linguşitori, capabili să se contrazică în orice secundă dacă varianta prezidenţială se schimbă brusc, loialitatea faţă de preşedinte şi odraslele sale şi foamea de bani şi putere sunt firele ascunse ce leagă această haită. Agresivitatea, demagogia şi exprimarea mitocănească, preluată de la stăpân, sunt uniforma prin care pot fi recunoscuţi membrii clanului.

În momentul de faţă, acest grup conduce România complet lipsit de interes faţă de soarta ţării, a economiei acesteia şi a problemelor reale, fiind interesaţi doar de deturnarea banilor publici, de plasarea în funcţii cheie a servitorilor politici indiferent de competenţa acestora şi de obţinerea de imagine plătită pe bani publici.

În momentul de faţă, viitorul României ne apare extrem de sumbru datorită iresponsabilităţii acestui regim, care folosind criza economică  precum un alibi, a arvunit pe decenii veniturile statului. Creditul extrem de mare accesat de la FMI, pentru care nu avem nici azi publicaţi termenii acordului, luat în principiu pentru protejarea economiei şi investiţii în infrastructură, este utilizat cu cinism pentru plăţi salariale şi pensii, precum şi pentru cheltuieli ce maschează deturnări de fonduri.

Cu ocazia lansării candidaţilor democraţi înainte de  alegerile europarlamentare, preşedintele afirma că el, spre deosebire de contracandidaţi, nu are timp de prostii şi în lunile până la alegerile prezidenţiale, va fi pe şantierele patriei pentru a superviza punerea în operă a nouă miliarde de euro, parte a creditului accesat pentru infrastructură. Săptămâna trecută, la întâlnirea cu constructorii de drumuri, mărturisea senin că România va contracta un nou credit de un miliard de euro, pentru accelerarea construcţiei de autostrăzi. Se pare că cele nouă miliarde contractate anterior nu mai sunt luate în calcule, având deja o destinaţie mai mult decât probabilă în asigurarea alegerilor din noiembrie.

Risipa de bani publici, cheltuielile electorale, miluirea activiştilor cu bani de la buget, precum şi transferul suportării crizei pe spatele economiei private, în condiţiile în care deja se anunţă noi măriri de taxe şi impozite, vor duce extrem de aproape de colaps economia românească.

Toată această nesimţire şi iresponsabilitate poate fi explicată prin părerea execrabilă pe care o are preşedintele şi membrii clanului său, despre inteligenţa politică a poporului român.

Deşi luat la mişto şi la preţ de matineu, electoratul român, o dată la patru ani, a produs mari surprize şi a reuşit, în general, să ia decizia cea mai puţin proastă, căci din păcate, oferte pozitive nu a prea avut.

Prin comportamentul său, domnul preşedinte pune cărămidă cu cărămidă la fundaţia sfârşitului său politic care va veni extrem de repede, iar noutatea este că acesta va sosi indiferent de rezultatul alegerilor din noiembrie.