Chiar a înnebunit toată lumea?
Nu mai pot deschide un ziar, un radio sau tv-ul fără să dau peste băiatul ăsta!
Unde ne sunt deontologii, moraliştii şi făcătorii de opinie?!
La moartea unui ,, freak” dependent de droguri şi medicamente, pedofil dovedit şi nebun de legat, toţi editorialiştii lui peşte prăjit scriu articole de genul ,, michael a plecat să cânte cu îngerii”!
Numai talentul său, într-adevăr remarcabil, de muzician şi showmen l-a scăpat de puşcăria pedofililor, unde dacă ajungea nu apuca vârsta asta.
Mai rămâne să-l zeificăm pe năucul ăsta care s-a ,, cazat” cu maimuţe şi reptile în pat şi a dat o nouă şi majestoasă definiţie kitsch-ului şi prostului gust.
Pe ziariştii îi înţeleg că se plictisesc pe căldurile astea, dar pe oamenii de rând ce i-o fi apucat…?
În definitiv, la câţi zărghiţi sunt pe lumea asta, n-ar fi rău să bea măcar o parte ,, mitilic” în amintirea mumiei ce altă dată a fost o vedetă.
Pomeniţi-l fraţilor, dar cu măsură şi dacă se poate în gândul vostru!

De la răposatul Ceauşescu, a rămas moştenire politicianului român, o reţetă magică pentru o mâncare ce poate fi servită oricând şi la orice oră electoratului mioritic, în cazul în care acesta dă semn că se plictiseşte sau începe să fie preocupat de lucruri serioase şi nu de activităţi ,,educative”, cum ar fi imanentele alegeri.

Această miraculoasă hrană s-a dovedit că întăreşte vigoarea luptei politice şi umflă vinele de pe grumazul patriotului cu sânge plin de adrenalină. Ea are ca efect înceţoşarea ochiului critic la adresa puterii, oricare ar fi aceasta şi este cunoscută sub numele de gulaş preelectoral.

Un lung şir de bucătari a trebăluit în jurul ceaunului de gulaş de-a lungul anilor. Iliescu a patentat reţeta în laboratoarele măcelăriei lui Ceauşescu, iar apoi Roman, Văcăroiu, Năstase, Geoană şi Băsescu s-au folosit la vremuri de ananghie de efectul împărţelii către trecători cu polonicul a gulaşului salvator.

 Pe Vadim nu îl punem la socoteală, pentru că de-a lungul anilor cineva trebuia să-şi asume ingratul şi plictisitorul rol de a pune lemne pe foc în permanenţă. Poate aceasta este şi explicaţia pentru care după 19 ani de ,,focărit”, damful ce îl însoţeşte pe bard taie cheful oricărui politician care ar putea să-şi imagineze o guvernare cu gerontofilii veseli, ce îl însoţesc pe haiducul cu sprâncenele pârlite.

Reţeta este simplă! Se ia o perioadă de acalmie sau de scădere accelerată în sondaje şi se purcede la treabă. De obicei, dacă nu ai norocul să beneficiezi de o declaraţie nefericită sau tembelă a vreunuia de la UDMR, descoperi o declaraţie sau un articol din presa maghiară, menţionezi un conflict din trecut sau inventezi unul nou. O carte apărută într-un tiraj minuscul sau o defilare cu hărţi ce reprezintă Ungaria Mare, a unui grup de năuci îmbrăcaţi în husari, este un prilej mai mult decât binevenit.

Se ia evenimentul cu pricina şi se pune pe foc printr-o declaraţie de presă ce zguduie amorţeala în care tândălesc reporterii plictisiţi. Se abordează subiectul cu o faţă gravă, plină de suferinţă, ca după o noapte nedormită din cauza unei dureri de măsele. În fundal, politicianul e musai să aibă steagul tricolor iar vocea trebuie să fie gravă, potrivită evenimentelor. Discursul va dura maximum trei, patru minute şi va fi presărat de elementele obligatorii ale acestui tip de comunicare. Acestea sunt: ,, în aceste momente grele”, ,, sfidând toleranţa poporului român”, ,, sunt inadmisibile aceste provocări”, ,, readucerea în memorie a dureroaselor amintiri”, ,, autonomie teritorială” şi ,, stat naţional unitar”. Apoi ţine-te, nenică!

Canalele de ştiri vor repeta punctele principale din declaraţie din minut în minut, cu litere de-o şchioapă, analiştii de serviciu se vor arunca precum nişte ştiuci flămânde pe subiect, vor apărea ediţii speciale şi subiectul se va tavăli prin toată media pe puţin patru, cinci zile.

Această tehnică scoate la suprafaţă invariabil ,,patriotul de şanţ”, care prin manifestările şi reactivarea lui, umple negreşit tolba celui ce a pornit bolovanul de pe munte. Acest tip de agent electoral visceral inundă net-ul în maximum 30 de minute de la declanşarea evenimentului şi atacă furibund şi imund orice declaraţie împotriva ,,patriotului” ce a stârnit dezbaterea. Identificarea lui este simplă, utilizează constant fraze de genul ,, afară cu ungurii din ţară”, ,, bozgori împuţiţi”, ,, pâine cerută şi nevândută în Harghita” şamd. Pe acest tip de ,, patriot” nu îl doare mizeria de pe stradă la care contribuie cu voioşie, nu corupţia e problema, nu lipsa de respect a organelor statului în raport cu cetăţeanul sau incompetenţa din administraţie. Pe el îl deranjează ,,ungurul şi uneltirile lui”, acestea fiind evenimentele răspunzătoare de haosul din ţară.

Domnul Băsescu i-a depăşit pe predecesori, el pune piper în gulaş. El nu culege evenimente, el le provoacă. Să interzici accesul aeronavei preşedintelui vecin pe aeroport pe motiv că avionul aparţine forţelor armate, în condiţiile în care nici un preşedinte nu zboară cu avionul Crucii Roşii şi să îl calci pe bombeu la el acasă, spunându-i ,, ba pe-a mătii” referitor la autonomie, nu e o dovadă de patriotism, ci una de lipsă de bun simţ şi de responsabilitate.

Să reproşezi maghiarilor că nu sărbătoresc cu tine ziua drapelului şi nu se extaziază la vederea defilării armatei române e o dovadă de perversitate şi cinism, ce îşi doreşte să exploateze o rană mereu supurândă de mizeriile pe care politicienii de ambele naţii le presară pe ea.

De aceea, piperul pus de Băsescu în gulaş nu are influenţe pe termen lung, e un condiment ce a mai fost utilizat pe aceste meleaguri.

Dar cu siguranţă schimbă gustul ciorbei de potroace, în care băltesc şpăgile lui Ridzi, apartamentul prezidenţial din complexul lui Popoviciu şi banii din campania electorală a tinerei europarlamentare certate cu gramatica limbii române.

E momentul să-i spunem Monicăi Ridzi ,, Bine ai venit!” în familia roboţeilor politici, familie care a fost facută celebră de inimitabilul Stolojan şi de neopritul Boc.

Domnul preşedinte Băsescu a reuşit o performanţă extraordinară în ultimii patru ani de zile şi pare atins de aripa dumnezeirii, deoarece a reuşit să creeze o nouă rasă de oameni. Suflul prezidenţial a turnat un tipar pe chipul unor oameni, care altfel erau compuşi din carne şi oase şi cândva respirau pentru propriul lor interes fiziologic.

O lungă pleiadă de transformări reuşite este întrupată de oameni cum sunt Stolojan, Boc, Udrea, Preda, Videanu, Pogea, Elenuţa şi alţii. Deşi diferiţi din punct de vedere fiziologic, toţi aceşti roboţei politici sunt de nedeosebit în momentul în care evoluează în faţa unor camere de filmat.

,,On air” fruntea acestora se destinde curăţându-se de riduri, gura se strânge energic şi bărbia se iţeşte agresiv în faţă, verbul curge slobod, sacadat şi lucru extrem de important, oamenii aceştia nu au dubii în legătură cu nimic. Ei deţin adevărul absolut în legătură cu toate subiectele pe care le abordează.

Istoria devenirii lor o cunoaştem cu toţii. Demult, când erau în opoziţie, erau amabili şi drăguţi cu toată lumea, erau tobă de principii morale, străluceau de corectitudine şi erau groaznic de sensibiloşi la interesul cetăţeanului. Astăzi, când vorbesc de parcă scuipă, sunt sictiriţi şi n-au timp de dat explicaţii, se deplasează în coloane de maşini cu girofar ce nu respectă regulile de circulaţie. Ne privesc de sus, chiar dacă ar avea nevoie să se urce pe o masă pentru asta.

Monica a luat-o de jos în partid iar acum, după atâta muncă, crede cu tărie că i-a venit rândul şi ei. După atâtea dosuri pupate pe când era la tineret, după atâta dădăceală cu ,,fetiţa lu’ tăticu”, care săraca nu înţelegea niciodată  nimic din prima şi trebuia să i se explice de către cineva cu răbdare, acum i-a venit sorocul la caşcaval. Şi Monica s-a apucat de treabă!

Oare există vreo diferenţă între încredinţarea fără licitaţie a peste 600 000 de euro unor firme fantomă pentru organizarea Zilelor Tineretului şi lumânările de 500 de lei sau pilotele de 12 000 ale lui Necolaiciuc? La această întrebare, credem că singurul care ar  putea răspunde ar fi dl. Băsescu, care i-a numit în funcţie atât pe unul cat şi pe celălalt.

O precizare din partea lui ar fi suficientă la emisiunea sa preferată de la B1 TV, unde se joacă de-a judecătorul cu mogulii cei corupţi. Ar putea eventual să o graţieze în direct şi să risipească orice îndoială cu privire la cinstea şi bunele intenţii ale doamnei ministru. Doamna ministru merită cu prisosinţă aceasta, doar este o demnă reprezentantă a amazoanelor politice democrat-liberale, ce gravitează în jurul Luceafărului chel.

Iar aceste amazoane, chiar dacă sunt diferite ca vârstă şi înfăţişare, au în comun cel puţin două lucruri.

Primul, că sunt mai nou lăudate de surprinzătorul şi probabil înfometatul Cristoiu, care şi-a descoperit brusc o pasiune pentru ,, femeile” ce-l înconjoară pe ,,El lider maximo”.

Iar al doilea, ar fi că doamnele cu pricina au reale dificultăţi când e vorba să justifice provenienţa banilor ce le-au năpădit, minune mare, mai ales în ultimii 5 ani şi pe care, dealtfel, îi cheltuie cu o neasemuită graţie.

Fiica cea mare a descoperit, se pare, cum se transformă piatra în aur, magie cercetată şi căutată de milenii. Astfel, din notăria de la Păuneşti şi celebrele ,, vanzări anterioare” a produs vreun milion de euro. Fiica cea mică, din salariul de operator pe calculator şi modelling, a agonisit, harnică şi strângătoare, câteva milioane de a umplut toată ţara cu panouri, afişe şi tricouri.

Doamna Udrea nu reuşeşte să-şi aducă aminte cum şi-a reeşalonat creditul de trei milioane de euro, aşa că nu vedem nici un motiv pentru a ne îngrijora de faptul că doamna Monica, ministrul sportului din Valea Jiului, nu reuşeşte să-şi aducă aminte cum a cheltuit vreo 600 000 de euro pe un podium de scânduri negeluite şi nişte actori plătiţi de alte instituţii, participante şi ele la marea zi de 2 Mai.

Credeţi cumva că vom vedea vreo demisie după o asemenea minune, sau nişte explicaţii din partea doamnei ministru, sau poate vreo umbră de ruşine pe faţă?

Nu! Nu vom vedea aşa ceva pentru că Monica a devenit roboţelul politic perfect.

Monica merge înainte!

Zilele acestea aniversăm şase luni de guvernare pesedisto-pedelistă şi ar fi interesant să facem un scurt bilanţ referitor la modul cum au înţeles să ne reprezinte, pe noi ieşenii, actualii deputaţi şi senatori ce fac parte din această coaliţie.

Dinspre tabăra pesedistă, o ciudată acalmie şi tăcere ne ,,asurzeşte” în ultimele trei, patru luni. După puseul postelectoral de afirmare ca lider regional al domnului Primar, în care a făcut şi desfăcut guverne la Bucureşti de nu mai ştiau cum să scape de el ,,dirijorii” Hrebenciuc şi Vanghelie, domnul primar a cedat şi filiala PSD din Botoşani şi a reuşit să găsească drumul către casă.

Nu ştim dacă membrii locali de partid s-au bucurat sau nu, dar cu siguranţă firma suceveană de pus pavaje a fost cea mai încântată de această reîntoarcere. Cred că unul din cele mai mari pericole ce ne pasc pe noi ieşenii este ca într-o bună dimineaţă să găsim pavat gazonul din stadionul de pe Copou, sau chiar lacul Ciric secat şi în întregime împodobit cu faimoasele pavele gri cu roşu.

Domnii Mocanu, Răţoi şi Stanciu ar fi fost declaraţi dispăruţi din viaţa politică ieşeană de către electoratul ce i-a votat, dacă nu s-ar fi primit semnale de la Bucureşti că totuşi cineva semnează statele lor de plată. Plecând de la prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte asumarea roadelor muncii lor, credem că totuşi titularii acestor colegii, deşi sunt mai discreţi ca niciodată, veghează asupra intereselor noastre.

Doamna Iordache a fost semnalată doar o dată de presă, la o sărbătoare câmpenească, astfel încât putem afirma fără greş că statutul de cel mai vizibil parlamentar revine d-lui doctor Ciuhodaru, care ne ţine la curent cu starea victimelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Iar în cazul în care ne aducem aminte că există şi senatori ai PSD-ului, informaţii despre activitatea lor am putea cere eventual familiilor lor, dar nu e cazul să fim indiscreţi, că oamenii nu ne-au deranjat cu nimic!

Deci, dacă putem afirma că pesediştii guvernează cu discreţie, atenţi să nu rateze nici o şansă de acumulare, când vine momentul să ne uităm la partenerii lor de guvernare, pedeliştii ieşeni, aici avem parte de un adevărat circ.

Organizaţia PDL-ului ieşean este una din cele mai atipice şi stranii construcţii politice văzute vreodată în peisajul românesc şi aş îndrăzni să spun chiar european.

Deşi începând cu 2004, mulţumită ,,tractorului” Băsescu, organizaţia pedelistă din Iaşi a beneficiat de un bazin electoral imens, ea a avut ghinionul unei lipse de cadre absolut uimitoare.

Preşedintele oficial al organizaţiei, dl. Cârlan, este întruparea fizică a eşecului în politică, atât ca dimensiune cât şi ca permanenţă. El fiind politicianul ce a pierdut absolut toate competiţiile electorale la care a participat, făcând excepţie doar episodul obţinerii mandatului de senator în 2004 pe listele alianţei DA, când dacă ar fi fost trecut pe acea listă un purceluş de pluş, cu siguranţă rezultatul ar fi fost acelaşi.

Acest lider sumbru, întunecat şi marcat de pecetea neputinţei, reuşeşte încă să controleze şerpăria pedelistă ieşeană, coabitând cu dl. fost rector Oprea, personaj cu un orgoliu atât de exacerbat, încât ar fi în stare să participe şi la alegerile pentru funcţia de preşedinte de scară de bloc, dacă ego-ul său s-ar simţi flatat şi bineînţeles chenzina ar fi mai mare.

Dar cum în politica românească în general şi în PDL în special, serviciile aduse comunităţii care te-a ales nu reprezintă un obiectiv politic, actualmente ocupaţia principală a deputaţilor si senatorilor ieşeni din partidul prezidenţial va fi una de sfâşiere reciprocă în lupta pentru putere. Iar în PDL, să ai putere înseamnă să dai din cap inteligent la orice prostie spusă de EBA şi să pupi inelul jupânului, în speranţa unui post aducător de ,,venituri anterioare”.

Pentru orice ieşean, este suficient să compare promisiunile din campania electorală a celor din actuala coaliţie, cu activitatea derulată de aceşti parlamentari în folosul celor care i-au trimis în Parlament, pentru a-şi explica de ce al doilea oraş al ţării este astfel tratat de către conducerea superioară de Partid şi Stat.

Iar dacă în privinţa moralităţii PSD-ului nu ne mai făceam iluzii, marea surpriză a acestei guvernării este incompetenţa aproape comică a miniştrilor democrat liberali.

La ora când scriu aceste rânduri, nu cunosc rezultatul alegerilor europarlamentare, dar cu siguranţă, când dumneavoastră le veţi citi, vom fi cu toţii martori ai triumfului prostiei în toată splendoarea ei.

Absolut misterios, acest mecanism al politicii care apelează la voinţa exprimată prin vot a cetăţeanului, acestuia oferindu-i-se doar nişte variante dinainte stabilite chiar de către cei care ar trebui să fie judecaţi de respectivul vot.

Toate partidele s-au prezentat la această confruntare aliniind garniturile de rangul doi sau trei şi au încercat să folosească acest prilej pentru a-şi face încălzirea pentru prezidenţiale.
Deşi logica ne învaţă că o fiinţă umană ar trebui din fiecare experienţă prin care trece să înveţe ceva, realitatea a demonstrat că la noi lucrurile stau oarecum pe dos. Ceea ce am putut remarca la aceste alegeri a fost că prestaţia şi mesajele transmise cu această ocazie au scăzut la un nivel atât de jos, încât mă face să bănuiesc că tura aceasta s-a făcut economie la consilieri, pesemne din motiv de criză.

Cetăţenii preocupaţi de problemele lor, au ignorat indiferenţi ademenirile neghioabe ce i-au chemat la vot. Prezenţa la urne de pe 7 Iunie va fi un vot de blam pentru nesimţirea şi mojicia cu care politicienii au tratat cetăţenii, ca pe o masa imbecilă de votanţi. Procentul va arăta în ce măsură calitatea mesajelor este corespondentă imaginii pe care o au strategii acestor campanii despre acest popor.

PSD-ul a arătat în această campanie că în partid, volanul strategiei a fost confiscat definitiv de Vanghelie şi gealaţii săi, dar agresivitatea şi tupeul lui au creat deja tranşeele viitoarelor lupte de putere.
Mazăre s-a supărat că nu avut om pe poziţie eligibilă şi-a luat jucăriile şi a plecat pe plajă, destupând o bere cu prietenii în aşteptarea distracţiei numărătorii voturilor. Iliescu, Năstase, Mitrea şi băieţii din vechea gardă s-au lăsat ca nişte caşaloţi pe fundul apei, doar bulboanele ce se mai ridică din când în cînd la suprafaţă prin câte un interviu ne mai aduc aminte că jos, printre bolovani şi mâl, stau în aşteptarea unor vremuri mai bune răpitori cu vechi state de serviciu.
La suprafaţă au rămas clovnii de serviciu, în frunte cu Geoană, Nichita, Nica zis şi ,,Brutus” care, prin afirmaţia că va pune în ziua alegerilor câte un poliţist lângă fiecare copac, a lămurit misterul copacilor ce nu vor mai fi salutaţi de maidanezi ridicând lăbuţa posterioară. Indiciile deconspirării bravilor agenţi în civil vor fi manşeta pantalonilor, umedă şi urît mirositoare şi urmele scoarţei de copac pe dosul sacourilor.

PDL-ul a încercat să convingă prin giumbuşlucurile lui Boc, care dărâmă noi şi noi recorduri de penibil consacrate cândva de Radu Vasile. Imaginea lui, iţindu-se pe vârfuri şi tropăind în cantonamentul echipei naţionale de fotbal, va rămâne pe retina noastră de-a pururi ca o mostră de prostie electorală ineluctabilă. În rest, campania acestui partid a mai fost susţinută de Stolojan, îmbrăcat la cămaşă cu mânecile suflecate într-un lan de porumb, murdărindu-se pe mâini cu ţărână şi vorbindu-ne, nu fără un delicios umor involuntar, despre tradiţie şi ducerea lucrurilor până la capăt! Au mai punctat pentru democraţi singura politiciană din lume care dă impresia că nu foloseşte şamponul, pesemne că lupta cu corupţia cere uneori sacrificii surprinzătoare şi nu în ultimul rând, preotul cultului prezidenţial, intelectualul cu cămaşă în pătrăţele.

PNL-ul a părut singurul partid cu o listă rezonabilă, dar din păcate pentru ei, vor suporta consecinţele deschiderii listei cu Norica Nicolai, care prin aroganţă şi suficienţă, a acumulat de-a lungul timpului o zestre de antipatie demnă de a fi colegă cu figuri precum Rodica Stănoiu sau Augustin Bolcaş.

Experimentul EBA, deşi cu siguranţă va avea succes, va rămâne în istoria campaniilor prin caracterul său de paradox electoral absolut.
Deşi cu un buget comparabil cu cel al PDL-ului, obţinut probabil prin ,,vânzări anterioare”, beneficiind de serviciile remarcabilei organizaţii de activişti democraţi din teritoriu, EBA a luptat din greu prin fiecare silabă scoasă împotriva propriului său nume aducător de voturi. Prin şirul halucinant de prostii şi gafe făcute într-un timp extrem de scurt, această domnişoară a reuşit să copleşească şi să inunde suma derapajelor, inevitabile dealtfel, tuturor partidelor aflate în competiţie.

Pe moment ,,brandul” Băsescu a rezistat, dar cu siguranţă că prestaţia caraghioasă şi generatoare de folclor în ale prostiei va avea efectul unei bombe cu ceas în economia următoarelor alegeri, mai ales că nici tăticu’ nu mai e ce a fost!