Făcea mare vogă la sfârşitul anului 2004 expresia lansată de prezidenţiabilul Adrian Năstase, care după aflarea surprinzătorului rezultat de la urne îşi recunoştea înfrângerea şi făcea constatarea amară că există două Românii. Una a celor săraci, dependenţi de pomenile puterii, a politrucilor moşteniţi de la regimul Iliescu, a oamenilor de afaceri aninaţi de ţîţa licitaţiilor, a amărâţilor neinformaţi, speriaţi de libera concurenţă şi a bătrânilor prizonieri ai visurilor din tinereţe.

În cealaltă Românie, cea care l-a votat pe Băsescu, apăreau tinerii plini de entuziasm, cei pentru care internetul şi mediul electronic nu mai avea taine, tineri oameni de afaceri care luptau din greu pentru afirmare, oamenii sătui de corupţia generalizată, cei care, preocupaţi de soarta lor şi implicit a ţării lor, doreau schimbarea. Votându-l pe Băsescu, socoteam atunci cu mândrie că fac parte din acea Românie care reuşeşte ca de fiecare dată în istorie, surprinzător pentru toată lumea, să urce în ultima clipă în trenul ce ne duce către o ţară europeană, civilizată şi normală.
Impresia mea după aproape cinci ani este că trenul a deraiat de pe şine!

Cele două Românii s-au transformat în mai multe Românii, clivajul dintre ele mărindu-se în permanenţă şi făcându-le să se desprindă de pe corpul naţiunii ca foile de ceapă.

Se pare că miezul naţiunii, cu o zdrobitoare majoritate numerică, este a celor care şi-au pierdut credinţa că ar putea să influenţeze soarta ţarii lor; a celor care şi-au pierdut definitiv interesul pentru politică şi privesc la scandalul din ea cu îngăduinţa telespectatorului ce trece în revistă cu telecomanda emisiunile de rating de genul ,,Schimb de mame” sau ,,Vacanţa Mare”.
Romania lui Năstase a devenit proprietatea lui Vanghelie şi a suferit o transformare sinistră. Am senzaţia unui film prost de groază în care creaturi întunecate au ieşit din tunelurile noroioase ale mârlăniei şi încearcă să pună stăpânire pe ţară, contaminând tot ce ating cu tupeul lor îmbăloşat. Emisiunile de la televizor, ziarele, revistele sunt cucerite la baionetă de ţigani manelişti, de curve ,,tunate”, vraci şi paţachine, oligofreni veseli şi babe violate, apostoli ai tâmpeniei şi investitori din fotbal decerebraţi.

În această Românie, rolul lui Geoană este cel al bunicii moarte, ţinute în geam pentru a încasa pensia electorală. Mă gândesc cu groază la momentul când apostolii micilor moca, închinători la zeul Audi Q7 de culoare alb gălbuie, se vor socoti suficient de puternici să azvârle prostănacul şi să iasă la bătaie cu chipurile lor interlope la vedere.

România lui Băsescu a suferit, de asemenea, o schimbare uluitoare, printr-un număr de prestidigitaţie mediatică fără precedent, în urma căruia, cu atenţia fixată la spectacolul eternului război al preşedintelui cu nimeni şi cu toată lumea, ne-am trezit şterpeliţi şi aruncaţi peste gard.

Apostolul luptei cu corupţia şi cu securiştii a ajuns astăzi fără obiectul muncii şi asta nu pentru că i-a învins, ci pentru că aceştia l-au luat prizonier pupându-i inelul.

România lui Băsescu este acum creionată de slugoiul mecanic pe post de prim ministru, de ministrul Videanu cel condamnat la despăgubirea statului, de liota de ministrese şi deputate alese după talie şi sâni, de securiştii migraţi după interes, de baronii asfaltului. În această Românie e posibil ca un apartament valorând 800 000 de euro, să fie cumpărat de o avocată stagiară după şase ani de muncă, care întâmplător este fiica preşedintelui şi este posibil ca un preşedinte băut să urce la volan sub protecţia poliţiei.

Ici colo, prin această adunătură mai întrezărim intelectuali naivi, sau ticăloşiţi între timp de ultima şansă a căpătuirii, oameni simpli vrăjiţi pe veci de hăhăitul grosolan şi cei care au schimbat icoana lui Iliescu cu cea a mai tânărului Băsescu, preşedintele care are grijă de noi.

În pragul alegerilor europene care vor străluci prin zdrobitoarea absenţă de la urne, pe lângă opţiunile periculoase sau caraghioase, a apărut ca o tentaculă varianta Băsescu ,,reloaded” în formă feminină cu plusuri la accentul fiţos de Dorobanţi şi minusuri la inteligenţă. Această variantă nu face nimic altceva decât să ,,tăvălească” numele prezidenţial prin media la nesfărşit, în aşteptarea confruntării care contează de la toamnă.

Ca om ce crede încă în rostul votului, pot depune mărturie că există o Românie normală. Aceea în care există oameni amabili, civilizaţi şi muncitori, care muncesc din greu şi au realizări, care au vise despre bunăstarea ce îi aşteaptă şi ştiu să se bucure de viaţă împreună cu prietenii şi familiile lor. În compania acestor oameni, îmi caut disperat pe cineva care să mă reprezinte.

Dacă România mea se va regăsi la toamnă, poate ne vom regăsi şi noi cândva!

Nu trebuie să uităm că tânguielile şi plânsetele isterice referitoare la criză, începute toamna trecută, au fost în prima fază trecute cu vederea de politicienii ce erau preocupaţi să promită luna de pe cer.

Tăriceanu îşi făcea somnul de frumuseţe la prânz şi în direct, cu dopuri în urechi, pentru a nu fi deranjat de ,,duduiturile” economiei ce muşca zăbala. Boc împroşca camerele de luat vederi cu salivă, plin de indignare că legea de mărire a salariilor cu 50% la profesori nu se aplică, iar Geoană, cuprins de beţia mitingurilor, promitea 25.000 de euro la emigranţii care se întorceau în ţară la munca câmpului.
Apoi alegerile trecând, s-a făcut linişte în ţară. Preşedintele-jucător Băsescu nu a pregetat şi a mai dezamăgit o dată, de data aceasta chiar şi pe el însuşi, după cum mărturisea deunăzi la Paris şi a chemat la guvernare cele două mari partide vocale ale României, PSD-ul şi fratele său geamăn PDL-ul.

Fiind puşi în faţa muncii, evident că baieţii s-au apucat de plâns!
Fluvii de lacrimi, şiroaie ale disperării curgeau la vale din Palatul Victoria. Tristeţea Guvernului şi lamentările sale panicate au reuşit, lucru nemaiîntâlnit în această ţară, să ia prin surprindere şi să depăşescă logistica reporteriţelor avide de rating, aflate în căutarea dezastrelor. După ce sinistra moştenire liberală a fost invocată, evocată, înfierată, blestemată şi arsă pe rug în blestemele majorităţii parlamentare, Guvernul şi Preşedinţia au stat la sfat în loc de taină, pregătind următoarele alegeri.
Evident că munca nefiind o opţiune pentru actuala guvernare ce a reuşit să nu-şi definitiveze organigrama executivă nici astăzi, la şase luni de la formare, s-a ajuns la o concluzie ce a mulţumit pe toată lumea.

România trebuie să ia un credit de la FMI!

După ce au calculat cam câţi bani ar trebui ,,tăvăliţi” prin licitaţii pentru mulţumirea tuturor intereselor din arcul guvernării şi au socotit cam ce nivel de pomană ar trebui deşertată în ţara lui ,, bă, vezi că dau ăia ceva moca!”, guvernul şi-a făcut planul de bătălie.
Fondul de pensii şi salarii pentru bugetari a fost poreclit în contractul cu FMI ,,Fondul de investiţii în infrastuctură” şi a fost pus de-o parte, ca să nu apară vreo surpriză în prag de alegeri.
Banii daţi la BNR pentru băncile străine au fost intitulaţi ,,Sume necesare pentru securizarea monedei şi relansarea creditării” şi au fost dăruite cu rugămintea ca măcar aşa, până la alegeri, să fie ,,smântâniţi” prin creditare.Să dea la cine vor ei, dar să se vadă că e mişcare pe creditare.

Contractul cu FMI-ul s-a socotit să nu fie dat publicităţii, nu de alta dar românul e nevricos şi să nu-l apuce Doamne fereşte vreo ,, leşinătură” la vederea atâtor zerouri.
Ca parte a târgului trebuie şi Guvernul să facă ceva, aşa că FMI-ul a indicat d-lui. Boc ce anume trebuie făcut, astfel ca de acum vreo 20-30 de ani Fondul să fie prima putere în stat.

În primul rând ar trebui stopată orice iniţiativă privată ce ne-ar putea dezvolta apetitul de a fi producători şi nu consumatori. Aşa deci, toate IMM-urile au fost gâtuite la finanţare, iar întreprinderile mici vor fi rase de pe faţa pământului cu impozitul forfetar.
Pe baza legii UE de ajutorare a instituţiilor financiare aflate în dificultate, s-au acoperit găurile negre din firmele la care statul este acţionar majoritar, pentru a le putea ţine în viaţă. Păi nu ar fi păcat ca atâtea sinecuri bănoase şi cohorte de bizoni bine hrăniţi, votanţi ai puterii, să dispară?

De vreo trei săptămâni vedem şi partea finală a trocului, pe viu şi la oră de maximă audienţă.
Domnul mini Prim Ministru ne zugrăveşte înţelegerea cu FMI ca pe o a treia mare realizare a naţiunii române, după declararea Independenţei şi după Unire. Preşedintele constată îmbujorat că revenirea economiei l-ar putea convinge să candideze, iar dl. Pogea descoperă fericit că încasările la buget încep să crească. Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză are numai grafice cu săgeţi în sus, iar lovitura finală vine de la dl. Isărescu, ce ne asigură că Romania nu va avea o creştere economică negativă, ba dimpotrivă.

Totul a reintrat în normal!
La televizor vom vedea din nou, cel puţin până la alegerile din toamnă, lucrurile cu adevărat importante din viaţa de zi cu zi.
Dl. Boc instruieşte băncile cum anume să dea credite la tineri, d-na.Udrea deschide Festivalul Cârnatului, dl.Băsescu îi înjură şi pe ucrainieni ca să nu se simtă ruşii singuri în Clubul Prietenilor României, iar Geoană prognozează, ca dl. Solcanu pe vremuri, că următorii 20 de ani vor fi socialişti sau nu vor fi deloc.

În rest, ţara e asaltată de ,,succesuri”.

Cumătra are 44 de ani, rochie bleumarin cu bulinuţe albe şi cojocel de blană de iepure purtat în interiorul cladirii la conferinţa de presă. Are funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice şi este membră a P.D.L., se trage din Cluj şi trăieşte în Buzău. Supraponderală, merge poticnit pe tocuri şi broboane de transpiraţie îi umezesc fruntea lucitoare, flash-urile aparatelor de fotografiat o înroşesc la faţă când se aşează gâfâind pe scaunul pluşat.

Îşi ridică guşa imperial şi trage o privire rotundă în jur, măturând cu dispreţ pleava invitaţilor. Doamna secretar de stat pare plictisită şi deranjată de faptul că trebuie să fie acolo; de ce oare a primit tocmai ea sarcina asta, de a se întâlni cu întreprinzătorii la prostia asta de întălnire de la Camera de Comerţ din Bucureşti?

E clar, lumea asta se duce dracului! Rău am ajuns, dacă o doamnă secretar de stat ca ea trebuie să suporte plânsetele păduchioşilor ăstora de privaţi, care au ei o problemă cu taxa forfetară.

Un amărăştean de întreprinzător riscă o întrebare: ,, Dumneavoastră aţi văzut că 14 000 de firme şi-au suspendat activitatea şi 4000 au intrat în dizolvare voluntară?”

Madam se înfoaie ca o curcă şi adunându-şi din toate pliurile tremurânde ce converg către buzele ei ţuguiate oful că a fost nevoită să vină aici, îi şfichiueşte scurt şi apăsat: ,,Foarte bine ca s-au suspendat! În sfârşit, au facut ceea ce trebuia! E bine să te declari inactiv, daca eşti inactiv. Trebuie să aveţi şi răspundere! V-aţi asumat, pe lângă beneficii şi nişte responsabilităţi!”.

Intreprinzătorii foşnesc nedumeriţi prin sală, parcă nu le vine să creada că aud un demnitar al Finanţelor, care e plin de entuziasm la vestea că îi dispar contribuabilii. O doamnă din sală ia cuvântul şi face apel la înţelegerea statului, arătând că în această criză, pe lângă problemele de piaţă ce duc firmele la pierderi, nu se aşteptau ca statul să mai vină cu încă una.

,,Nu noi v-am adus în situaţia asta, criza v-a adus.” se spală pe mâini madam şi contraatacă la baionetă zborşindu-se: “Ştiu un lucru sigur: nu poţi sa funcţionezi fără profit! Scopul unei firme este să facă profit! Jumătate din firmele României nu plătesc în prezent impozit!”. Logica matroanei finanţiste, reprezentanta unui guvern dintr-o ţară a cărei deficit se menţine din vremuri imemoriale, e impecabilă şi ne aminteşte de exclamaţia ţăranului ajuns din întâmplare la Grădina Zoologică, şi care văzând o cămilă cu două cocoaşe, constată: ,,Aşa ceva nu există!”.

,,Ştiţi ce faceţi? Ne omorâţi pe noi cei care am plătit corect până acum. Problema este, de fapt, imposibilitatea Guvernului de a gestiona evaziunea fiscală. Nu este echitabil. Este ca si cum ai băga la inchisoare 23 de milioane de oameni pentru că 10% din populaţie au comis crime” lansează o doamnă din sală o dilemă, aşteptând timidă un răspuns.

Imperturbabilă, madam priveşte ca prin sticlă şi aşteaptă o altă întrebare la care merită să se obosească răspunzând. În sală începe să urce o rumoare de indignare.

,,Adică eu, pentru activităţile depuse de firmă, trebuie să plătesc din banii mei benzina. In plus, trebuie tot din banii mei să plătesc benzina parlamentarilor şi directorilor din ministere. Bun, eu o să merg să-mi rezolv problemele cu metroul, dar aş vrea să facă şi ei la fel”, îndrăzneşte un participant.

Madam mai are puţin şi explodează, e de-a dreptul ofuscată de atâta impertinenţă. Auzi la ei, mitocanii, au ajuns acum să aibă treabă şi cu ea! Şuieră plină de venin, pregătindu-se de plecare: ”Bine, am să propun ca directorii şi parlamentarii să îşi plătească singuri benzina. Cât priveşte mersul cu metroul, cred că nu v-ar strica nici unora”, încheie spaima cântarelor.

În ţara asta nimic nu se schimbă, discuţia dintre pedelista cocoţată la putere şi cei ce plătesc taxele ne aduce aminte de o scenă din ,,Răscoala” lui Liviu Rebreanu, când fata răsfăţată a arogantului boier Iuga se stropşeşte la ţăranii strânşi în curtea conacului.

Doamna secretar de stat ar face bine să răsfoiască volumul de mai sus, spre o corectă informare, pentru a cunoaşte ce i-au făcut ţăranii odraslei boiereşti când au prins-o după aia pe câmp.

Sâmbata care a trecut a adus pe lângă o zi superbă de primăvară şi o voioşie nebunatică care a cuprins toate partidele, o stare de extaz generală şi o bucurie tâmpă, cum nu am mai văzut de la alegerile trecute. Cu mic cu mare, băieţii ce duc în spinare povara grea a guvernării s-au strâns fiecare cu tribul lor şi cântând, scandând, chirăind şi morfolind sandvişurile aduse de acasă în diplomatul plin de legitimaţii de acces pe la diverse instituţii guvernamentale, au încercat să ne convingă pe noi toţi cât de multe ,,succesuri” îi şi din păcate, ne aşteaptă.

Dimineaţa, dl. Boc ne-a oferit din nou într-un interviu la Realitatea un reper valoros al guvernării sale, acela că nici o lege nu este eternă în România, mai ales în criză, spune dânsul, sau depinde la ce campanie electorală participi, am adăuga noi.
După amiază, la Sala Palatului circul dâmboviţean a continuat să ne dea măsura valorii sale, precum şi a actorilor ce ies la rampă în politica românească. Într-un entuziasm general, ,,anticorupta” doamnă Macovei la braţ cu secretarii de stat penali, ministrul sporturilor doamna Ridzi, cea care n-a fost în viaţa ei într-un cantonament şi domnul Pogea ministrul de Finanţe metalurgist, au ascultat cu ochii umezi de emoţie discursul domnului Preşedinte.
Acesta şi-a ţinut cuvântarea ocrotit din fundal de imaginea doamnei Udrea, ce a apărut pe ecranul din spate, imagine ce a provocate o voioşie temperată în mijlocul partidului, amintindu-i acestuia de legăturile strânse dintre primul om în stat şi prima doamnă din partid.
Domnul Preşedinte a profitat de lansarea candidaţilor europeni şi şi-a lansat şi el candidatura la Preşedinţie, dezvăluindu-ne şi tema electorală cu care va pleca la lungul drum al fermecării poporului. Datorită faptului că tema anticorupţiei şi a sistemului ticăloşit a rămas sechestrată în apartamentul mansardat al primei domnişoare prezidenţiale, tema cu care se va pleca la asaltul final va fi aceea a celor nouă miliarde de euro din împrumutul primit de la FMI, ce au ca destinaţie investiţiile.
Domnul preşedinte ne-a asigurat că va veghea şantierele patriei şi va urmări cu ochi vigilent metamorfoza celor nouă miliarde de euro în ctitorii pedeliste, la fel cum a moşit în trecuta guvernare şi podul de la Mărăcineni.
Primind aprobare de la antevorbitor, a urmat la discurs domnul Boc, acesta făcând cam singurul lucru pe care îl face în ultima vreme şi anume a aruncat cu pietre în guvernul Tăriceanu. Din păcate, din cauza debitului verbal n-a putut nimeni să îl întrerupă şi să îl informeze că guvernul Tăriceanu a plecat.
Într-un costum argintiu lucios, doamna Udrea, această Sibylla a PDL-ului, a citit în măruntaie şi ne-a prorocit că alegerile prezidenţiale au fost deja câştigate de domnul actual preşedinte, deci ele vor fi evident inutile.
În acelaşi timp, datorită faptului că România este o ţară mare şi încăpătoare în cea de-a doua capitală a ei, adică la Iaşi, a avut loc o altă lansare de candidaţi europeni, de această dată a PRM-ului.
În capitala culturală a României, domnul Corneliu Vadim Tudor ne-a asigurat, de asemeni, că alegerile prezidenţiale vor fi câştigate, dar de această dată de către dânsul, iar în eventualitatea unei asemenea minunăţii, ne va oferi ca prim ministru pe domnul Gigi Becali.
Un guvern cu Rădoi la Interne, Lovin la Educaţie, Bănel specialist în cultura seminţelor secretar de stat la Agricultură, Argăseală la Finanţe şi Dayro Moreno la Cultură, cu siguranţă că jucătorul columbian va putea fi naturalizat de urgenţă pentru această nobilă funcţie, ne va oferi o alternativă viabilă şi credem, competentă pentru actualul guvern pedelisto-pesedist.
Iată că mai mult ca niciodată, din înfruntarea contrariilor se nasc marile realizări viitoare!
În răstimp, economia românească bătută şi înfometată, uitată într-un colţ, îşi va da obştescul sfârşit şi va trebui să fie dusă la groapă.
Din păcate, guvernul Boc fiind prins în nenumăratele sale certuri şi probleme electorale presante, dispune de foarte puţin timp pentru a se ocupa de această plictisitoare corvoadă.
De aceea, pentru a eficientiza rezolvarea problemei şi pentru a permite Guvernului să se focuseze pe priorităţile sale, se va apela la un dric cu girofar.

Se spune că Dumnezeu când vrea să te pedepsească îţi îndeplineşte dorinţa. Iată că dorinţa fierbinte şi plină de patos a lui Băsescu şi Boc de a ne conduce ţara şi de a ne da măsura valorii lor ca politicieni s-a împlinit. E adevărat, compania în care guvernează e destul de dubioasă, dar asta e, alegerea lor a fost să iasă la lumină cu Geoană, Nica şi ceilalţi caraghioşi din partidul lui Vanghelie.

Ce putem spune astăzi despre primele 120 de zile de guvernare ale democrat liberalilor, cei care în sfârşit au ocazia să ne arate cum pun în practică promisiunile electorale şi modul lor de a aplica doctrina propriului lor partid?

Am putea începe cu salariile profesorilor pentru care există lege intrată în vigoare, dar care nu se aplică. Ne aducem cu toţii aminte de zbierătele de indignare şi superioritatea greţoasă cu care actualii guvernanţi retezau din faşă orice obiecţie a fostului Guvern, cum că nu ar fi bani.

Putem continua cu declaraţiile războinice ale d-lui Boc la adresa aparatului guvernamental stufos, preluat de la antecedenţi. Iată că, în urma curăţeniei făcute de acesta, numărul de consilieri personali ai primului ministru a crescut cu o treime, ajungând la frumoasa cifră de 200! Putem multiplica acest fenomen la toate nivelele executivului şi pot să vă asigur că angajările nu s-au încheiat, ele continuă.

Trăind în ţara lui Caragiale, cunoaştem cu toţii scena cu cele 45 de steaguri ale lui Pristanda din ,, O  scrisoare pierdută”, steaguri pe care ori de câte ori le numărăm, nu dau mai mult de 15, pentru că restul s-au furat. Tot aşa numără guvernul d-lui Băsescu măsurile economice luate de el împotriva crizei. Unele ,, este”, altele ,,vor fi” şi ce-a mai rămas ,, e pe drum”. Din toate aşa zisele măsuri luate de acest Guvern, nu putem reţine decât schimbarea funcţionarilor publici pe criterii de partid şi mărirea impozitelor.

Când un prost nu are replică, dă cu parul. Tot aşa, când un Guvern nu ştie ce să facă, se apucă de mărit impozitele, trăind cu impresia că adunând procente suplimentare raportate la fostele venituri ( cele care au fost obţinute într-un regim de impozitare mai redus), încasările vor creşte şi problema se va rezolva.

Într-o ţară în care numărul celor care lucrează în economia privată este cu mult sub numărul de bugetari, iar salariul mediu la privat a ajuns cu 30% mai mic decât salariul mediu la stat, a te apuca să mai iei încă o piele de pe firmele private este o măsură care denotă că în mintea guvernantului există un concurs permanent între prostie şi inconştienţă. Măsuri cum ar fi reducerea cheltuielilor guvernamentale, a aparatului birocratic, măsuri de austeritate impuse parlamentarilor, eficientizarea activităţii şi o mai bună colectare a fondurilor europene, dublate de măsuri de stimulare fiscală pentru activitatea de producţie, export şi investiţii sunt lucruri complet necunoscute guvernanţilor. Deşi sunt nişte măsuri de bun simţ ce nu converg din cine ştie ce doctrine economico- ştiinţifice, acestea necesită ceva mai mult decât datul din gură şi ruperea în figuri. Necesită muncă, asumarea responsabilităţii, colaborarea cu oameni competenţi şi mai puţină hoţie de la buget şi măsuri electorale. Uitaţi-vă puţin acum la ei, au ei faţă de aşa ceva?

În schimb criza a fost prilejul perfect ca statul să dea ajutoare de sute de milioane de euro la firmele unde este acţionar, să le dea scutiri şi eşalonări la datorii bugetare, să garanteze creditele acestor ,, găuri negre ale economiei”. Si toate acestea folosind cadrul legislativ al Uniunii Europene  creat pentru sprijinirea sectorului bancar. Nu ştia săraca Europă pe cine a adus la sânul ei, dar nu mai are mult şi o să afle!

Şi ca să ne ştergem de pe retină aglomeraţia de la Registrul Comerţului prin care baza de impozitare a d-lui Pogea se subţiază văzând cu ochii,  ducând cu ea şi viitoarele încasări obţinute prin taxa forfetară, e momentul să ne întoarcem cu privirea spre ministerul responsabil cu turismul şi buna dispoziţie a Guvernului Boc.

Acesta ne anunţă că imnul ,, Land of choice” va fi valabil, după cum îi spune însuşi numele, doar o scurtă perioadă de timp, pentru că în curând se va schimba trendul şi e nevoie de alţi bani şi o nouă sforţare a micului Mozart pentru a ţine pasul.

,, Ne-am dori ca această melodie să fie cântată de turişti, să fie reprezentaţi, starea lor de spirit să  se regăsească în versurile acestei melodii” a precizat ministrul Turismului, Elena Udrea.

Cred că şi noi ne-am dori ca starea noastră de spirit să se regăsească într-o melodie, dar cea mai înţeleaptă credem că ar fi ,, Deşteaptă-te Române”.