Urmăream deunăzi, la unul din nenumăratele talkshow-uri ce ne poluează canalele de ştiri, o discuţie între reprezentanţi ai formaţiunilor la guvernare, deputaţi ai PC, PDL şi PSD cu moderatoarea mea preferată dna. Grecu, cea care a rămas în legenda deontologiei prin fraza adresată unui lider liberal ,,nu sunt câtuşi de puţin interesată de părerea dvs, vă rog să răspundeţi la întrebarea mea?”.

Motivul pentru care am început să urmăresc emisiunea cu atenţie a fost postura absolut surprinzătoare pe care au adoptat-o invitaţii, aceea de acerbi critici ai guvernării…!

Doamna deputat de la PC spumega, dădea ochii peste cap şi şarja graţios la baionetă toate măsurile luate de guvern. La întrebarea de bun simţ dacă nu face şi dânsa parte din această coaliţie, a răspuns cu un aer nevinovat, ,,Da, dar noi nu guvernăm, noi avem doar deputaţi în Parlament ce fac parte din coaliţie. După cum se ştie, într-o democraţie Parlamentul este o instituţie separată de cea a Guvernului.”!!!

Domnul de la PSD a miştocărit Guvernul toată emisiunea. A susţinut senin că ei, membri marcanţi ai partidului, nu au fost consultaţi pentru formarea guvernului şi că acesta nu îi reprezintă. La sfârşit, a mai fluturat o ameninţare la adresa Prostănacului, cum că fiecare trebuie să răspundă de deciziile luate şi în opinia ,, lor” partidul ar fi bine să se delimiteze de această guvernare.

Cel mai savuros a fost pedelistul care a admis că se mai fac greşeli, că nu prea ştie ce anume au de făcut, dar e normal dacă liberalii le-au schimbat oamenii acum doi ani, e momentul acum să le plătească poliţa.

Ce tablou suprarealist este politica în această ţară!

Un Guvern cu majoritate de 77 % nu este asumat public de mai nimeni! Baronii locali ai social democraţilor, cei care au preluat puterea în partid, mulg statul de bani cu frenezia celor care ştiu că nu mai au mult de stat şi pe de altă parte carotează guvernarea din orice poziţie.

Fantoma politică numită PC face ce a făcut dintotdeauna, şi anume scandal. Dar ei, necontând din punct de vedere electoral în jungla politică românească, şi-au asumat de mult rolul hienei tânguitoare ce salivează zgomotos pe lângă resturile din care servesc tacticos prădătoarele mai mari.

Iar pedeliştii, săracii, au cu totul alte priorităţi decât susţinerea guvernării. Nemulţumiţi de împărţeala caşcavalului, cârâie pe la colţuri, dar la cel mai mic zgomot o şterg în vârful picioarelor, lustruind cu sacourile pereţii coridoarelor pentru a nu fi surprinşi clevetind de femeile lui Zeus.

În acest răstimp, guvernul Boc mimează administrarea ţării, ţinând cont de interesele Preşedintelui, ale baronilor locali, ale miniştrilor, ale partidelor, ale formatorilor media, ale grupurilor de interese… Unde să mai ai timp şi de interesele cetăţenilor şi ale funcţionării unui stat normal?

Depăşit de situaţie, neajutat prea mult nici de fibra genetică a miniştrilor, Guvernul face ca maimuţa când se plictiseşte, se scarpină în fund până îi dă sîngele.

Ia credite de la FMI, gen ,, centură de siguranţă”, pentru stabilizarea monedei şi pentru investiţii pe care le foloseşte la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor.

Pentru asta dăm şi un mic comision, doar cinci miliarde de euro băncilor străine care au pus o vorbă bună pentru noi.

Schimbă într-o zi toată reţeaua de funcţionari publici de la nivel local, ca să fie sigur că debandada în administraţie va fi completă, fără să mai punem la socoteală şi miile de procese şi despăgubiri ce vor urma.

Atacă prin legi şi prin media diverse categorii sociale, cum sunt pensionarii şi profesorii, mizând pe obiceiul jegos al românului de a omorî capra vecinului.

Şi ca să pună moţ, ridică birurile tot mai sus, în frumoasa tradiţie socialistă în care cele două partide s-au regăsit, aceea a încurajării asistării sociale şi jecmănirii oricărei tentative de a face profit.

Privită de către simpul cetăţean, lumea politică românească pare din ce în ce mai mult ca o hazna în care un capelmaistru scrâşnind din dinţi dirijează valsul guvernanţilor, în care perechile se rotesc din ce în ce mai repede de la dreapta la stânga, ocolind cu graţie interesele moţate ce se sumeţesc de pe podeaua nespălată.

Prezumţia de nevinovăţie a apărut ca noţiune în universul juridic pornind de la aplicarea în justiţie a drepturilor fundamentale ale omului. În lumina acestei interpretări, s-a considerat că pentru umanitate este mai bine ca zece infractori să scape nepedepsiţi, decât un singur nevinovat să zacă în puşcărie ispăşind o vină ce nu îi aparţine.

Celebra taxă forfetară ce va apărea în curând, rod al gândiri economice a guvernării democrat liberale, întruneşte cu vârf şi îndesat toate atributele necesare pentru a concura la cea mai stupidă şi păguboasă măsură economică luată vreodată de un guvern ce a condus România. Până acum în ,,pole position” au stat vreme de un deceniu năzbâtiile lui Remeş, acelea cu taxă pe picior de masă la cârciumi ( se pare că şi actualul guvern cochetează cu ea) şi obligativitatea plăţilor mai mari de un milion prin bănci, când la acea dată România avea vreo patru şi acelea cu greu funcţionale.

Încercaţi să identificaţi o singură măsură economică luată de actualul guvern, care să denote o gândire de perspectivă şi să presupună un plan de dezvoltare măcar pe patru ani, dacă nu mai mult. Cu siguranţă că nu veţi găsi!

Impresia pe care ne-o produc aceşti politicieni, actualmente la putere şi care se presupun a fi ,, creierele economice” ale partidelor lor, este una de manelişti aflaţi în exerciţiul producerii lor pe scenă, în faţa unei asistenţe corespunzătoare unei nunţi în parcare.

Vrea băieţii salarii cu 50% mai mare? Ia de-a aici, nu sta la coadă, din partea naşului Băsescu!

Zice analiştii lu’ peşte că e groasă şi ne trebuie bani? Luăm, mâncaţi-aş, cât mai mulţi, să fie de împărţeală! Ce contează că acum o lună i-am sictirit.

Vrea clientul politic parale cu carul? Îi dăm, dară să nu fie pricină de paraponiseală!

Nu ajunge banii de salarii la profesori? Dă-i în măsa de ochelarişti, dacă nu le convine îi dăm afară, că alegerile e departe şi naşu Băsescu îi ,,face” singur în Noiembrie.

Impozitul forfetar este cel mai bun exemplu al unei taxe ,, de pe vii şi de pe morţi”, care nu va produce alt rezultat decât creşterea evaziunii fiscale, închiderea a zeci de mii de firme şi dispariţia unei hălci uriaşe din bazinul de impozitare. Şi când aceste firme vor dispărea, nu se va ,,evapora” doar impozitul pe profit prognozat, ci absolut toate taxele încasate de stat de la aceste firme.

Trebuie să stăm liniştiţi pentru că guvernul, în competenţa lui, s-a consultat cu sindicatele ( nota bene, am aflat că şpăgarii de lideri sindicali sunt nişte parteneri de guvernare cu expertiză în fenomenul economic) şi evident cu patronatele, întruchipate în vârful piramidei de adevăraţi ,,guru” în materie de pricepere economică, cum ar fi G.C.Păunescu. Mai lipsea Victor Piţurcă şi Monica Bârlădeanu, sau Columbeanu, pentru ca mediul consultativ în activitatea de brainstorming a guvernului să capete dimensiunile competenţei de netăgăduit.

În singura ţară din Uniunea Europeană în care salariul mediu la stat este semnificativ mai mare decât la firmele private şi în care numărul de oameni care plătesc impozite din activitatea generată de ei este mult mai mic decât numărul bugetarilor, guvernul Boc vine şi dă o nouă lovitură mediului privat, singurul care prin contribuţiile sale asigură bugetul necesar exprimării incompetenţei sale.

Singurul lucru care ne învaţă istoria este că din istorie nu învaţă nimeni nimic. Amintiţi-vă unde era în 2004 economia României, când s-a trecut la micşorarea impozitării, spre disperarea lui Geoană care prevestea catastrofe sociale şi unde era economia Ungariei, în acel moment ,,vedetă” a realizărilor economice din noile ţări membre a Uniunii Europene. România a cunoscut o perioadă de intensă creştere economică, spre deosebire de Ungaria care a reuşit prin suprataxare şi măsuri populiste să ajungă în pragul incapacităţii de plată.

Uitaţi-vă cum se mută investitorii din România în Bulgaria, cum sediul social al firmelor româneşti şi chiar al autoturismelor persoanelor fizice ,,emigrează” în ţara lui 10 %, şi veţi avea proiecţia bunăstării ce ne aşteaptă.

Şi asta dintr-un singur motiv, pentru că dl. Profesor Boc ne predă pe înţelesul nostru conceptul de prezumţie a evaziunii fiscale. Acela că, decât să scape de impozit un singur agent economic care ,,ascunde” o mie de euro, mai degrabă piară toţi cei care se chinuie să supravieţuiască.

Dragă tovarăşe Voronin, ştiu că nu te interesează părerea mea, dar am decis să-ţi scriu pentru că privind în jur, văd că cei care ar trebui să-ţi răspundă ori nu pot şi aici mă refer la cetăţenii moldoveni, iar cei care pot, şi aici mă refer la politicienii din România, nu vor. Locuiesc la 16 kilometri de graniţa Republicii Moldova, în oraşul Iaşi, cel mai estic centru de cultură al Uniunii Europene, realitate de care sunt sigur că nu ai auzit prin smârcurile bălegoase de prin stepele calmuce în care s-au format lucrătorii de securitate ai Uniunii Sovietice.

Dar, deşi pentru matale, tovarăşe colhoznic ajuns general prin binecunoscutul procedeu al apelului bocancilor, acest lucru nu are nici o importanţă, pentru mine cu siguranţă că are! Aici, în Iaşi sunt departe de gorilele tale decerebrate cu cefe rase, ce umblă în haite pe străzi şi umflă ca nişte animale de pradă, ziua în amiază mare, adolescenţii de pe stradă.

Am trecut de 40 de ani şi cred că de-a lungul anilor, privind cu atenţie în juru-mi, am deprins oarece aptitudini de clarvăzător în ceea ce te priveşte. Când te văd la televizor îmi dau seama că nu eşti un om,drac tov. Voronin, ci eşti întruchiparea unui mistreţ albinos ce grohăie ameninţător,ceea ce mă face să  îmi aduc aminte că am mai văzut niscaiva guşteri ca matale.

Norriega era tare iubit de americani, dar asta nu a însemnat că atunci când aceştia s-au plictisit de el, nu l-au azvârlit la temniţă ca pe un borfaş de rând ce era. Zici că ruşii te iubesc, nu? Mai vedem noi când se vor sătura de tine şi de hoţiile lui Oleg.

Saddam era la fel de şmecher ca matale şi viteaz tare, în spatele serviciului său secret înarmat până în dinţi. Nu a trecut mult de atunci, de aceea nu cred să fi uitat ce şic stătea paltonul pe el când l-au dus la spânzurătoare.

,,Agenturili“, spionii, huliganii şi vecinul de la vest sunt de vină pentru mizeria din ţară şi sărăcia cruntă a cetăţenilor. Hoţia,corupţia, tâlhăria, îmbogăţirea prin japcă a lui fecioru-tău înseamnă ,,statalitate“, iar protestul disperat al copiilor de pe străzii înseamnă ,, lovitură de stat fascistă”. Parcă îl întrupezi pe Ceauşescu în 89! Asta mă face să sper că  vei privi ţevile de AK 47 din aceleaşi unghiuri când se apucă de tras, cum le-a privit şi preşedintele nostru. Şi al nostru a ajuns general din cizmar şi el s-a evidenţiat prin crime de colhoz cum ai făcut-o şi matale, deci iată că nebănuite amănunte transcend anii şi par să vă apropie.

Dragă tovarăşe, trebuie să recunosc că ai şi noroc! Dacă toate cele ce afirmi matale despre România, cum că aceasta s-ar amesteca în trebile de peste Prut, ar fi adevărate, cu siguranţă ai fi zburat deja cu un şut în cur dincolo de Nistru.

Asta ar fi însemnat că România este un stat demn, care îşi apără cetăţenii, noi am fi fost mândri de cetăţenia noastră, iar Uniunea Europeană, cea grabnic tremurătoare la gazul rusesc, ar fi funcţionat ca o entitate suprafederală ce-şi şterge grabnic rahaţii comunişti de pe lângă fruntarii.

Din păcate, preşedintele nostru jucător este jucător cu ,, organele interne” ale României şi mai puţin cu cele externe, unde aplică pozitia licuriciului cu ăi mari şi cea a şpriţului diplomatic cu ăi ca matale.

Iar în cazul în care vei supravieţui în continuare, avem cu toţii o consolare. Vei rămâne în Moldova doar cu funcţionarii, poliţiştii şi secretarii de partid, rămânând să decizi tu şi cu Oleg dacă îi veţi fura pe aceştia, sau pe ţăranii septuagenari care vor face agricultură arând cu plugul de lemn printre bolovani şi urzici.

Nu cred că ştiaţi, dar în Romania există o meserie care este plătita după gradul de nesimţire pe care eşti capabil să îl demonstrezi. Această meserie poartă numele de ,,buyer” sau în traducere liberă ,, cumpărător“, dar ca denumire oficială este uzitată aceea de consilier de achizitii, sau director de achiziţii, după caz.

Pentru această meserie nu pot fi recrutaţi oameni fără anumite calităţi şi deprinderi specifice, deprinderi ce nu pot fi dobândite facil, ci necesită o serioasă perioadă de instruire prealabilă. În această meserie trebuie să ai chemare, un anumit profil moral şi deprinderi îndelung exersate în perioada de preangajare, pentru că obiectivele care îi stau în faţă necesită un comportament pe măsură.

Bonusurile la salariu sunt acordate după accese crunte de neobrăzare, care în oricare altă ipostază a societăţii ar duce la excluderea sau ostracizarea comitentului.

Cu atât mai mult, în cazul în care reuşeşte prin activitatea şi comportamentul lui să ducă la faliment partenerul, sau să îi provoace mari dificultăţi, profitând de faptul că El, Nesimţitul este reprezentantul unei companii multinaţionale atotputernice, iar amărâtul este reprezentantul unui producător român, valoarea lui este pe deplin certificată în faţa colegilor şi a şefilor sai. Realizarea aceasta va fi etalată la cingătoare precum odinioara ,,pieile roşii“ îşi înşirau scalpurile duşmanilor şi în orice reuniune a acestui trib de ,,vânători de capete“, o listă lungă de asemenea măgării creionează o frumoasă impresie de competenţă.

Ce se aşteaptă de la acest manager de achiziţii al unei reţele de hipermaketuri, supermarketuri, discounteri  sau ,,cash and carry”, sau mai bine zis care sunt îndatoririle principale din fişa de post?

În primul rând, la o întâlnire, chiar dacă se fixează la sediul său, buyer-ul va întârzia între 15 şi 60 de minute, lăsându-l pe delegatul plin de speranţă într-o benefică colaborare, să aştepte într-o cuşcă de rigips prevăzută cu o ferăstruică meschină ce poartă urmele tactile ale precedenţilor vizitatori.

Delegatul trebuie să accepte această corvoadă cu speranţă, pentru că există şi posibilitatea ca buyer-ul să trimită secretara şi să îl anunţe că întâlnirea este contramandată scurt şi fără nici o explicaţie. Iar dacă delegatul în drumul său spre lift îl observă pe acesta la o ţigară pe balcon, nici un rictus de jenă nu va brăzda chipul buyer-ului ce grohăie încântat la o şuetă cu colegii.

Un buyer nu răspunde la telefon, nu răspunde la mail-uri decât în cazul extrem în care este nevoit să îţi comunice ceva foarte urgent în interesul său.

Un buyer ce se respectă nu salută niciodată primul, asta în cazul în care consideră că merită să strice un salut. El îl va aborda plictisit şi plin de suficienţă pe delegat, cu apelativul ,, moşule” chiar dacă acesta îl va ,,domni” tot restul discuţiei.

Conceptul de calitate al produsului este complet necunoscut pentru un buyer, singura raţiune pentru care stă de vorbă cu cineva fiind să primească un preţ mai mic decât concurenţa.

Un furnizor este înlăturat instantaneu dacă un produs similar poate fi dobândit de la altcineva la un preţ mai mic. Trebuie să precizăm că acest concept de ,,produs similar” în accepţiunea buyer-ului se referă doar la forma fizică, gramajul, forma şi culoarea etichetei şi câtuşi de puţin la conţinut. Faptul că noul produs nu are însuşirile fizice şi organoleptice permise pentru a putea fi comestibil, sau că gradul de acciditate este de trei, patru ori mai mare decât cel permis de legislaţie nu prezintă nici un interes. Vorba aia, noi vindem nu consumăm!

Buyer-ul nu se teme de nimic pentru că are în spate o structură cu o forţă de influenţa financiară şi politică extraordinară. Aţi auzit vreodată de vreun necaz păţit de vreun lanţ de magazine în urma unei plângeri privind poziţia de forţă adoptată în negocieri, sau pentru calitatea produselor vândute?

E adevărat că totuşi mai există o şansă pentru a colabora cu reţeaua de magazine. Dacă buyer-ul este prins în zi bună va indica persoanei în cauză procentul necesar a fi platit unei firme de consultanţă cu patron arab, singurul capabil să-i inspire un sentiment de bunăvoinţă.

Iată de ce un străvechi proverb românesc poate fi astăzi mult mai credibil în varianta ,, Nesimţirea e brăţară de aur“.